Dulce Pontes - "Pentru mine, muzica este expresia divinului"
Dulce Pontes este considerată de multă lume drept regina fado-ului contemporan. Un compliment deloc neglijabil, având în vedere avântul pe care l-a luat în ultimii ani acest stil muzical şi numărul mare de voci bune care îl reprezintă. Iar Dulce este una dintre artistele care au făcut ca muzica portugheză tradiţională să renască şi să trăiască o nouă viaţă, plină de glorie.
Născută pe 8 aprilie 1969, în Montijo, un orăşel din apropierea Lisabonei, Dulce José Silva Pontes a făcut cunoştinţă pentru prima dată cu fado-ul în copilărie. La 4 ani, a început să ia lecţii de pian şi cânta în gura mare melodiile Amáliei Rodrigues. Mai târziu, în adolescenţă, îşi trădează prima iubire muzicală în favoarea unor ritmuri mai moderne şi se apropie de pop, rock şi jazz. La 18 ani, câştigă primul ei concurs muzical, în orăşelul natal, ceea ce va consemna şi lansarea tinerei către o carieră muzicală şi... actoricească, căci Dulce şi-a încercat norocul şi în televiziune. Dezamăgită de "frivolitatea" lor, îşi întoarce încet, încet privirea înapoi, către trecut, către fado.
În 1991, va câştiga "Festivalul Naţional de Cântec al Portugaliei", cu melodia "Lusitana Paix?o", o baladă cu influenţe fado. În acelaşi an, Dulce îşi reprezintă ţara natală la Eurovision şi se clasează pe locul 8. Succesul de acolo a ajutat-o în lansarea primului ei album cu muzică pop - "Lusitana" (1992). Dar solista ducea deja dorul folclorului, aşa că după numai un an, lansează un al doilea disc, "Làgrimas", cu melodii predominante fado. Albumul va cuprinde şi melodia "Canç?o do mar", reinterpretarea unei melodii cântate în premieră în 1955 de Amália Rodrigues. Şi nu mică i-a fost mirarea, când această variantă a ei a devenit mai cunoscută în lume decât originalul. Iar cântecul "Canç?o do mar" a ajuns şi la Hollywood, pe coloana sonoră a filmului "Avocatul diavolului" (1996), cu Richard Gere în rol principal. Odată cu lansarea discului "Lágrimas" (1993), Dulce devine star mondial. Începe să cânte pe scene din întreaga lume şi peste tot este întâmpinată cu braţele deschise.
În 1995, renumitul compozitor italian Ennio Morricone îi propune să cânte "A brisa do coraç?o", o melodie ce avea să fie inclusă pe coloana sonoră a filmului "Sostiene Pereira", în regia lui Roberto Faenza, cu Marcello Mastroianni în rolul principal. "Am ţopăit de bucurie, minute întregi, cu faxul în mână. Se întâmpla în vremea în care faxul era un vârf al tehnologiei. Aşa a început una dintre cele mai frumoase colaborări ale mele cu Ennio Morricone", spunea cântăreaţa într-un interviu. Cei doi artişti au devenit repede prieteni, şi din colaborarea lor a rezultat şi dublul disc "Brisa do Coraç?o" (1995), înregistrat live la Coliseu of Porto. Iar în 2003, au "recidivat" şi au realizat împreună albumul "Focus".
În cei aproape 30 de ani de carieră, Dulce a colaborat cu artişti de prestigiu, precum: José Carreras, Cesária Evora, Andrea Bocelli sau Caetano Veloso, dar îşi mai doreşte, conform propriilor afirmaţii, să cânte şi alături de Peter Gabriel. Ajunsă la maturitate artistică, Dulce Pontes nu se mai grăbeşte azi în lansarea discurilor. Şi-a scos ultimul album, Momentos, în 2009. Şi poate că este mai bine aşa, căci de multe ori graba strică treaba. "Pentru mine, muzica este ca un exerciţiu spiritual, este expresia divinului... Nu mă gândesc niciodată câte aplauze o să primesc sau câţi oameni vin să mă asculte. Nu mă interesează dacă scena este imensă sau nu. Pot să vină să mă asculte doar trei oameni, şi este suficient, atâta vreme cât le pot dărui bucurie", afirma artista.
Cu melodiile ei de succes, o puteţi asculta şi în concertul de pe 27 octombrie, de la noi. (Biletele costă între 50 şi 250 lei şi pot fi procurate din reţeaua Eventim.)
EMMA SHAPPLIN - De la operă la rock şi înapoi
Marie-Ange Chapelain (cunoscută sub numele de scenă Emma Shapplin) s-a născut pe 19 mai 1974, în Savigny-le-Temple, o suburbie a Parisului, şi a moştenit dragostea pentru muzică de la mama ei. "Mama a fost o secretară cu o mulţime de visuri. A vrut să devină dansatoare, pictoriţă, cântăreaţă şi multe alte lucruri. Avea talent pentru toate, dar nu şi-a urmat niciodată inima. Cânta superb, dansa şi picta prin casă... O parte din visurile astea ale ei le-am împrumutat eu", se confesa ea într-un interviu. Dar chiar dacă şi-a admirat enorm mama, modelul în viaţă pentru micuţa Emma a devenit Maria Callas. "Îmi amintesc cum o urmăream cu sufletul la gură, pe micul ecran alb-negru al televizorului nostru. Şi cât de devastată am fost de moartea ei", povestea. Bineînţeles că, atrasă de vraja marii soprane, Emma şi-a convins părinţii să o înscrie la ore de canto, visând să cânte pe marile scene de operă ale lumii. Aşa şi-a început cariera, iar primele concerte le-a dat în perioada cu codiţe şi şosetuţe albe, în faţa unui public fidel, alcătuit din membrii familiei şi colegi de şcoală. Cu toate acestea, în liceu, s-a lăsat sedusă o vreme de hard-rock. Abia la 18 ani, îşi va reaminti de operă, dar s-a gândit s-o mai adapteze şi să-şi creeze un stil propriu, combinând sunetele clasice cu ritmuri trance, rock sau pop. A fost împinsă puţin de la spate în această direcţie şi de compozitorul Jean-Patrick Capdevielle. De altfel, acesta i-a şi compus melodiile pentru albumul de debut "Carmine Meo" (1997). Melodiile cuprinse pe acest disc sunt în limba latină şi italiană veche, aşa că mai nimeni nu se aştepta ca albumul să obţină un succes răsunător, cum s-a întâmplat. Discul a înregistrat vânzări de peste două milioane de exemplare, în 25 de ţări, obţinând astfel numeroase discuri de platină.
În 2002, Emma Shapplin a lansat cel de-al doilea disc al său, "Etterna", urmând aceeaşi reţetă. De data acesta, melodiile au fost compuse de Graeme Revell, iar câteva au fost înregistrate în colaborare cu "London Symphony Orchestra". Trei dintre cântecele de pe acest disc au fost incluse şi pe coloana sonoră a filmului "Planeta Roşie", în regia lui Antony Hoffman, cu Val Kilmer în rolul principal. Aşa a ajuns Emma să fie cunoscută în America.
Apoi, după un lung şir de concerte, în 2009, soprana schimbă din nou stilurile, cu cel de-al treilea disc al ei, "Macadamian Flower", pe care abordează un stil diferit, pop, ce i-a atras pe fanii genului metal-simfonic, cu reprezentanţi precum Nightwish, Within Temptation sau Epica. Melodiile de pe acest album sunt în general în limba engleză, şi pentru că "Macadamian Flower" a fost conceput ca o poveste, anul trecut, artista i-a adăugat şi o completare, un nou disc intitulat "Dust Of a Dandy". "Cred că următorul meu album va conţine din nou melodii în stilul neoclasic. E mai greu să compui aşa ceva. Trebuie să scriu în italiana veche, şi pentru asta am nevoie de dicţionare şi cărţi, pe care le consult ore întregi, înainte de-a pune un rând pe hârtie. Dar mulţi dintre fanii mei s-au plâns că le lipseşte genul acela de muzică, şi sincer, îmi lipseşte şi mie", spunea ea într-un interviu de anul acesta.
Până ce se va întoarce la stilul neo-clasic, o puteţi asculta pe Emma Shapplin pe 30 octombrie, la Sala Palatului. (Pentru concertul ei mai găsiţi bilete în reţeaua Eventim, cu preţuri cuprinse între 180 şi 350 lei.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
