Medicina popoarelor

- Câte naţii, tot atâtea tradiţii de ocrotire a sănătăţii. Şi toate reuşesc! -

Chiar dacă remediile medicale "cla­sice" sunt în continuare folosite şi apreciate, omul de azi începe să se inte­reseze de medicina tradiţională a altor po­poare, practici milenare de mare succes. De la moxa tradiţională chinezească, sau­na finlandeză, masajele ayurvedice din India sau baia japoneză, toate sunt nişte metode ce merită încercate.

Moxa chinezească
- Vindecare prin căldură -

Tratament milenar, constă în aplicarea căl­durii pe anumite zone ale pielii, în scopul de a regulariza şi tonifia fluxul de energie qi. Efectul se obţine prin arderea mocnită a unor plante medicinale uscate. Moxibustia a fost dintot­dea­una asociată cu acupunc­tura. De fapt, la origini, medicina practicată în nordul Chinei utiliza în exclusivitate moxa, aplicată pe punctele tradi­ţionale de acupunctură, în timp ce în sud, vin­decătorii foloseau ace.
Mai târziu, cele două tehnici au fost folosite îm­pre­ună, cu efecte de excep­ţie, mai ales ca pre­venţie. Vindecătorii erau plătiţi pentru a-i ţine pe oameni sănă­toşi. Dacă se îm­bol­nă­veau, însemna că erau ne­pricepuţi şi nu pri­meau niciun fel de pla­tă. Moxa se prezintă sub forma unei grămă­joare de plante us­cate (cel mai adesea se fo­lo­seşte pelin) ce sunt intro­duse într-un tub de hârtie al cărui vârf se aprinde, iar jarul se apropie de piele. (Se pot fo­losi şi beţişoare gata pre­parate.) Căldura dega­jată de plantă contri­buie la sporirea eficacităţii puncte­lor de acupunc­tură, aducând la supra­faţă energia înmagazinată în profunzime. Moxi­bustia nu poate fi practicată decât de spe­cialişti, în nume­roasele ca­binete de acupunc­tură des­chi­se şi în România.

Amazonia: Ginsengul brazilian
- Regenerant de excepţie -

Pădurea amazoniană constituie un laborator uriaş, ce ascunde zeci de mii de specii vege­tale, iar studii ştiinţi­fice re­cente au confir­mat cu­noş­tinţele tradi­ţio­nale pe care popoa­rele indigene le-au adu­nat de-a lungul se­colelor despre plantele amazoniene şi incredi­bi­lele lor virtuţi. Astfel "Pfaffia stenophyllia" se apro­pie mult de celebrul ginseng chinezesc prin pro­prietăţile sale nutritive, dar şi prin forma rădăci­nilor sale. Această plantă este un regenerant foarte puter­nic. Ea sporeşte rezistenţa, forţa musculară. Graţie acţiunii sale remineralizante, este, de ase­menea, foar­te bună pentru piele şi păr. Folosită drept su­pliment alimentar (partea utilizată este rădăcina măcinată), ea întăreşte rezistenţa organismului şi este recomandată mai ales înaintea unei activităţi fizice susţinute.

Sauna finlandeză
- Tradiţia nordului friguros -

Este baia de aburi tradiţională a nor­dului Europei, practicată deopotrivă în Suedia, Danemarca şi Rusia. Căldura este furnizată de o sobă înconjurată de pietre vulcanice, iar umiditatea, de apa cu care sunt stropite, în mod regulat, pietrele. La ori­gini, se practica într-o cabană din lemn, con­strui­tă alături de casă, pentru a evita riscul de incendiu. În mod tradiţional, după ce transpirau bine şi eli­minau toxinele din organism, finlandezii făceau baie în copcă sau în apa de gheaţă a lacului din apro­piere. (Ruşii preferă spălatul cu zăpadă.)
Devenită azi o veritabilă instituţie internaţiona­lă, sauna a jucat, timp îndelungat, un rol major în ca­drul fermelor finlandeze: femeile năşteau în sau­nă, iar înainte de sărbători, ba chiar şi de nuntă, oa­menii mergeau la saună să se purifice. Tot în sau­nă era făcută şi ultima toaletă a defunctului. În prezent, majoritatea antreprizelor finlandeze au sauna lor. Este un loc unde angajaţii se adună ca să discute şi să se destindă, după o zi grea şi obosi­toare. Cabi­nele de saună conţin bănci din lemn aşezate la înăl­ţimi diferite, căldura fiind mai redusă în apropiere de sol. Majoritatea saunelor funcţio­nează cu tem­peraturi cuprinse între 28 şi 38°C, maximul fiind de 43°C. Pentru o mai bu­nă circulaţie a sângelui, ama­torii de saună îşi lovesc corpul cu ramuri de mes­tea­­­căn. Sauna are, totuşi, şi contra­indicaţii. Ea este strict interzisă în caz de tulburări cardiace, circu­latorii sau renale şi intoleranţă la căldură.

India: automasajul cu ulei aromat
- Relaxare energetică -

Provenită din tradiţia indiană, Ayurveda este cea mai veche medicină din lume. Yoga, relaxarea şi me­ditaţia fac, la rândul lor, parte din ea. Ayur­veda ia în consi­derare fiinţa omenească, în globalitatea sa: cor­pul, dar şi spi­ri­tul, emoţiile, modul de viaţă, me­­­diul în­con­jurător. Această ştiinţă antică, prac­ticată şi în prezent în India, vizează vinde­carea, dar şi traiul în armonie cu sine şi cu lumea din jur. În tradiţia ayur­ve­dică, ma­sajul are un loc primor­dial. El este desti­nat rela­xă­rii cor­pului, faci­litând circulaţia ener­giilor şi eli­mi­nând toxi­nele şi obo­seala. Auto­masajul tonic cu ulei este una dintre practicile ayurvedice cele mai populare. Uleiurile cele mai folosite sunt cel de muş­tar, de măsline şi de susan.

Baia japoneză
- Cada familiei -

Pentru japonezi, baia constituie un adevărat ritual. El are un caracter dublu, igienic şi sacru. Este o ceremonie reînnoită în fiecare seară, care creează relaxare şi eli­mi­nă stresul din timpul zilei. Această baie fierbinte îi ajută pe japonezi şi să se încăl­zeas­că, în perioadele reci ale anului, având în vedere că în locuinţele lor nu existau sobe. Ritualul obligă ca înainte de a intra în cadă, să te speli cu săpun şi să te clăteşti. Acesta este motivul pentru care băile ja­poneze sunt concepute într-un mod spe­cial: ele au numeroase robinete la care te poţi spăla, prevăzute cu scurgeri de apă în pământ. După igienizare, urmează baia fierbinte cât se poate suporta.
În Japonia, toţi membrii familiei folosesc aceeaşi apă, într-o ordine precisă: în primul rând tatăl, apoi fiii, fiicele, mama şi la urmă bunicii. În cazul când există oaspeţi, ei vor intra primii în baie. Europenii au adaptat baia japoneză. Ei fac baia fierbinte la început, pentru ca porii pielii să se des­chidă. Urmează o frecţie puternică a pielii, cu o mănuşă de baie, pentru a elimina toate impu­rităţile. Urmează un duş rapid cu săpun, după care apa din cadă se schimbă, adăugându-se în ea câteva picături de ulei aromat. În funcţie de alegerea lui, baia va fi sti­mulantă (ginseng), relaxantă (floare de portocal sau de tei), afrodisiacă (rozmarin), antimicrobiană (cimbru, pin, eucalipt). Ceva mai complicată şi de mai lungă durată, baia japoneză "a la française" (ţara unde a fost inventată) este un "regal" practicat la capăt de săptămână, se spune şi cu virtuţi afro­disiace (tipic "a la française").

Spania: siesta
- Energie cu un "pui de somn" -

Siesta nu înseamnă, aşa cum se crede, lene şi trândăvie. În ţările din jurul Mării Mediterane, dar mai ales în Spania, unde ritmul de viaţă este adaptat la temperaturile ridicate, ziua de lucru începe foarte devreme. Ast­fel, după prânz, când căldura este sufo­cantă, siesta reprezintă un moment de recuperare indispensabilă. Chiar şi pentru locuitorii centrului şi nordu­lui Europei, "puiul de somn" este un veritabil medicament. Dacă aveţi posibilitatea să vă izolaţi într-un loc calm, reuşind să aţipiţi un pic după ce aţi mâncat de prânz, veţi observa că după numai câteva minute de aţi­pire vă veţi simţi destinşi, odihniţi şi în plină formă pentru o lungă după-amiază de lucru.

Franţa: "Le vin"
- Prietenul inimii -

Încă din Evul Mediu, remediile pe bază de stru­guri şi de vin au fost foarte des folosite în Franţa. Călugării re­curgeau curent la vinurile me­dicinale, cum ar fi vinul de roz­marin, de merişor, de stân­jenel sau de salvie, pe care le foloseau pentru a vindeca. În prezent, faptul este recunoscut în mod unanim: vinul, în can­tităţi mici, are efecte benefice asupra sănătăţii. Bogat în sub­stanţe antioxidante, el contribuie la protejarea arte­relor şi la prevenirea tulburărilor cardio-vasculare, graţie acţiunii sale de curăţire, ce asigură o bună func­ţionare a sângelui. Un pahar de vin bun (mai ales roşu) este binevenit după cină. În schimb, din­colo de această cantitate, efectul este invers.

Africa de Nord: Aloe Vera
- Elixirul tinereţii eterne -

O adevărată legendă, Aloe Vera, plantă ori­ginară din Africa de Nord, face parte, în prezent, din compoziţia a nenumărate creme, şampoane, loţiuni, unguente şi alte produse naturale. Vechii egipteni venerau Aloe Vera, pe care o numeau planta imortalităţii. Ea conţine vitaminele A, B, C şi E, cât şi peste douăzeci de săruri minerale şi are proprietăţi hidratante şi cicatrizante. Foarte mulţi oameni chiar cred că este un adevărat elixir al tinereţii eterne, bând în fiecare zi un pahar de suc de aloe.