O vară mai fierbinte ca toate care-au fost. Sunt în satul Varlaam, la poalele Munţilor Buzăului, aproape de confluenţa râurilor Bâsca Mică şi Bâsca Mare, unde apele se amestecă şi curg vijelios printre pietre, spre vale. De jur-împrejur, dealurile par înlemnite în aerul încins de dogoarea soarelui. Poteca pe care merg e plină de fluturi nebuni şi de sute de flori, una mai delicată ca alta. Curcubeul de culori şi mirosuri îmi poartă paşii către căsuţa unei femei, cunoscută în sat ca păstrătoare a tainelor tămăduirii cu plante. Mă întâmpină zâmbitoare, îndemnându-mă să mă trag către umbră, sub bolta de verdeaţă din faţa casei. Dulceaţa de coacăze e delicioasă, dar cel mai mult mă bucur de paharul cu apă rece. O ispitesc cu întrebări şi, încet, încet, Reghina Blidaru începe se depene amintiri.
Toate florile pământului
"De mic copil cunosc plantele medicinale. Sunt ardeleancă. M-am născut în judeţul Harghita, şi acasă mergeam toată ziulica pe dealuri, cu prietenii din vecini, să culegem plante medicinale pentru Centrul de colectare al Plafarului. Ne plăteau cu doi-trei lei kilogramul, dar noi eram bucuroşi, că aveam bani de îngheţată, ori îi puneam, cu grijă, în puşculiţă, ca să ne cumpărăm rechizite noi pentru şcoală. Primăvara ne întreceam la cules de muguri de brad şi ciuboţica-cucului, vara adunam coşuri întregi cu fructe de pădure, toamna scormoneam în pământul jilav după rădăcini şi culegeam tei de pădure... Mergeam, de obicei, cu copiii mai mari, care cunoşteau bine plantele şi, cu timpul, am învăţat să le recunosc şi singură, după formă, după miros. Chiar şi-n timpul şcolii, după ore, mă grăbeam să ajung la gura pădurii, să caut flori de leac. Ştiam unde creşte mai bogat muşeţelul, pe ce drum să apuc în căutarea sânzienelor aurii, unde-i poiana cu zmeura mai coaptă sau pe unde găsesc cele mai frumoase măceşe. Dar niciodată nu predam toate plantele medicinale şi fructele pe care le culegeam, ci mai opream şi pentru acasă, să avem dulceaţă şi ceaiuri peste iarnă. Toate florile pământului le-am strâns în mână, iar părinţii îmi spuneau la ce anume foloseşte fiecare, «c-o să-mi prindă bine într-o zi». Toamna, după ce se făcea palinca de prune, mama prepara tincturi în sticluţe maronii, pe care noi trebuia să le agităm zilnic, după ce dădeam boabe la orătănii. De Ignat, când se tăia porcul, musai punea deoparte câteva borcane cu untură din cea mai curată, pentru iruri din flori. Şi aşa, tot privind-o şi ajutând-o pe mama, am învăţat să prepar şi eu leacuri de oblojit. Dar niciodată n-am dat atât de mare atenţie plantelor medicinale, încât să ajung o «doftoroaie» a satului. Le foloseam doar acasă - când aveam vreo problemă de sănătate. Ştiam cum să mă tratez natural."
Punguţa cu rostopască
Ştiu că nu vă place să fiţi lăudaţi, dar ţin să vă mulţumesc pentru tot ce faceţi. Am fost abonată la «Formula AS» ani de zile; în paginile revistei am găsit mereu reţete valoroase, certificate de proba timpului şi de cazuri concrete de vindecare. De «Asul Verde» nici nu mai vorbesc! E revista mea de suflet - nu există număr care să-mi lipsească! M-am bucurat la fel de mult când mi-am procurat de la chioşcul de presă toate cele cinci volume cu «Leacuri de Sănătate» - o antologie de mare importanţă nu doar ca mărturie a tradiţiei medicinii populare în România, ci o călăuză de încredere pentru cei ce vor să-şi redobândească sănătatea în mod natural! Publicaţiile dvs. mi-au fost de-a lungul vieţii de mare ajutor! Sper ca binele pe care îl faceţi să vi se întoarcă însutit!"
Numele florilor
Leacuri simple cu efecte mari
Altă dată, văruiam prin casă şi mi-a sărit var în ochi. Mă ustura îngrozitor, lăcrimam şi mi se înroşise albul ochiului, de nu mai vedeam deloc. N-aveam unde să mă duc, spital avem doar la Nehoiu, la 20 de kilometri, iar maşini nu prea trec pe la noi. Mi-am făcut repede un ceai mai slăbuţ de coada-şoricelului, mi-am clătit bine ochiul şi mi-a trecut totul, de parcă nici nu s-a întâmplat.
*
O vecină mai în vârstă s-a împiedicat de un prag şi a căzut pe scări. A venit la mine să-mi ceară ajutorul. Era vai de capul ei; avea toată faţa tumefiată, de era să n-o recunosc după chip! Cum s-o las aşa? Am luat foi de varză şi frunze de ţelină, le-am strivit bine şi i le-am întins pe faţă, în locurile unde avea vânătăi. Doar ochii i-am lăsat descoperiţi, apoi am pansat-o cu tifon. A doua zi nu se mai cunoşteau decât zgârieturile mai adânci. Cu aceeaşi reţetă am ieşit şi eu din necaz. Astă iarnă, dereticam prin magazie şi mi-a căzut un butuc de lemn pe degetul mare de la picior. Mă durea de mi se aburiseră ochelarii, mi s-au înnegrit pe loc degetul şi unghia. Am ajuns cu chiu, cu vai în casă, şi m-am aşezat pe pat. Mă temeam că mă voi zvârcoli toată noaptea de durere. Mi-am amintit că am varză în frigider şi frunze mici de ţelină în răsad. Am mers şontâc, şontâc, am strivit câteva frunze şi mi-am înfăşurat cum am putut degetul, pentru că aveam dureri îngrozitoare. Dimineaţa nu mai aveam pic de durere, iar pielea îşi recăpătase culoarea normală. Nu-mi venea să cred ce efecte pot avea legumele din grădina mea!
Farmacia din pajişti
*
Vara, ar trebui ca toţi oamenii care merg la munte să-şi «încarce bateriile», să facă şi o cură antistres, să-şi mai alunge puţin gândurile negre şi agitaţia de peste an. Roiniţa, şovârful şi salvia sălbatică cresc pe toate dealurile Buzăului. O cură cu ceai din aceste trei plante, în părţi egale, i-ar mai scăpa de grijile care-i chinuie.
Crinii albi de grădină sunt în floare. Puţină lume ştie că frunzele şi petalele de crin alb, macerate-n alcool, sunt excelente pentru masarea picioarelor obosite, iar bărbaţii pot folosi maceratul ca loţiune după bărbierit, având un efect emolient şi calmant pentru piele.
Cine are crize de fiere sau ficatul mărit trebuie să bea dimineaţa, pe stomacul gol, câte 50 ml de fiertură de rostopască, preparată după următoarea reţetă: 13 g de plantă uscată se fierb în 2 l de apă, fără capac, până scade la jumătate. Se lasă la răcit, se strecoară, se pune într-un recipient de sticlă şi se ţine la frigider. Se face cură cu întreaga cantitate rezultată, apoi se face pauză de o lună. Rezultatele se vor vedea în scurt timp.
Când se răceşte afară şi mă chinuie reumatismul, eu îmi pun la încheieturi comprese cu concentrat din infuzie de coada-calului, coada-racului şi frunze de salvie, cu tot cu plantele din fiertură. Durerea dispare în cel mai scurt timp!
Vă mai dau şi o reţetă foarte eficientă pentru infecţiile căilor respiratorii, pe care oricine poate s-o prepare în casă: 10-15 frunze de podbal şi de patlagină se opăresc un minut la aburi, se lasă să se răcorească, se storc bine şi se pune zeama obţinută în sirop din muguri de brad. Se ia câte o lingură de sirop dimineaţa, pe stomacul gol. Are efect garantat!
Ştiu că vă citesc foarte multe femei, aşa că am câteva sfaturi şi pentru ele: primăvara, să adune mâţişori de mesteacăn, din care să facă peste an ceai pentru masat pielea capului - întăreşte foarte bine rădăcina. Când am păţit necazul cu soţul meu, aproape că mi-am pierdut părul de suferinţă, dar cu acest ceai mi l-am refăcut, aşa cum îl vedeţi. Doamnele blonde se pot clăti cu ceai de muşeţel, care decolorează, iar cele şatene şi brunete se pot clăti cu infuzie din frunze de nuc, pentru a nuanţa culoarea părului. Eu n-am mai folosit vopsea de păr de ani de zile, pentru că toate au amoniac şi alte substanţe iritante. Cumpăr pulbere de henna de la Plafar, o opăresc, şi după ce se răceşte, îmi colorez părul. Stau 30-40 de minute, mă clătesc şi gata! Are o nuanţă naturală şi ţine mai mult ca vopseaua de păr din magazine.
Cu şenilele în rai
Stau de vorbă de mai bine de-o oră cu doamna Reghina şi poveştile curg mai năvalnic ca râul Bâsca. Îmi descrie, după anotimpuri şi vremea culesului, rolul mugurilor, al florilor şi al rădăcinilor ascunse-n desişul pădurii. Toamna e cel mai bogat anotimp, dar şi cel mai agitat pentru ea. Se pregăteşte încă de pe-acum pentru roadele din septembrie. "Mi-am pregătit deja sacii, sticlele şi borcanele pentru toamnă. Când se schimbă puţin culoarea pădurii, vine timpul fructelor de pădure. Atunci pornesc spre Poiana cu Rugi, după măceşe, agrişe, afine şi coacăze negre, pentru siropuri şi vinuri tonice. Dar sunt şi alte zeci de plante de adunat, pentru că în acea perioadă au cea mai mare putere de vindecare. Dacă nu le recoltezi când trebuie, nu mai sunt bune de nimic! Că doar orice firicel viu, înfipt de Dumnezeu în pământ, are puterile lui, ca şi omul."
Are un singur regret doamna Reghina: "E atât de bogată ţara asta a noastră, că am putea trata natural oamenii din întreaga Europă. Din păcate, tradiţia medicinii populare se pierde, staţiunile balneo-climaterice sunt lăsate în paragină, şi nu face nimeni nimic pentru stoparea dezastrului. Pădurile dispar de pe faţa pământului, zeci de camioane pline cu buşteni trec zilnic pe şosea. S-au stricat toate drumurile Buzăului de la încărcăturile grele. Parcă se doreşte pustiirea ţării, atât de mult se exploatează în ultima vreme! Şi nu se face deloc cu cap, nu se pune nimic în loc. Oare ce le vom lăsa moştenire copiilor? Pământ sterp, în vârf de munte? Mă doare inima când văd atâta nepăsare. Aveam aici, sus, un loc de o frumuseţe nemaivăzută: Poiana Baicului. Mergeam mereu pe drumul de căruţe să culeg fragi şi ciuperci acolo. Anul trecut, au intrat cu TAF-urile şi au făcut dezastru. Au stricat drumul şi au tăiat toţi copacii; au distrus tot! La fel e şi pe Penteleu...
Avem aici, mai jos de Cheile Bâscei, izvoare cu ape sărate şi ape sulfuroase. Eu am lucrat în tinereţe în staţiunea Amara şi cunosc bine apele minerale. Curge apă roşiatică direct din stâncă. E atât de sărată, că nici n-o poţi gusta! Poate că n-o fi bună pentru cure de uz intern, dar sigur e bună la băi sau tratamente externe! Peisajul e de vis, se putea face o bijuterie de staţiune acolo! Dar nimeni nu s-a obosit să facă analize apelor, să vadă la ce folosesc. Multe izvoare au fost colmatate de traficul greu de pe drumul forestier, brazii falnici au dispărut pe rând, unul câte unul... Mă doare rău că se întâmplă astfel de lucruri. După decesul soţului meu, m-am întors aici, din Bărăganul însorit şi prăfos, pentru toate dorurile mele din copilărie: ciripitul păsărilor, aerul jilav şi răcoros al pădurii, mirosul fânului.
Cei care vor s-o cunoască pe doamna Reghina Blidaru o găsesc în localitatea Varlaam, din judeţul Buzău. (Atenţie la maşini, că drumul este îngrozitor!) Întrebaţi de ea la pensiunea din centru, care poartă numele satului. Locuieşte într-o căsuţă mică, înconjurată de flori. N-are leacuri pregătite pentru toată lumea, dar e plină de sfaturi bune şi de ajutor, la nevoi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
