O vară mai fierbinte ca toate care-au fost. Sunt în satul Varlaam, la poalele Munților Buzăului, aproape de confluența râurilor Bâsca Mică și Bâsca Mare, unde apele se amestecă și curg vijelios printre pietre, spre vale. De jur-împrejur, dealurile par înlemnite în aerul încins de dogoarea soarelui. Poteca pe care merg e plină de fluturi nebuni și de sute de flori, una mai delicată ca alta. Curcubeul de culori și mirosuri îmi poartă pașii către căsuța unei femei, cunoscută în sat ca păstrătoare a tainelor tămăduirii cu plante. Mă întâmpină zâmbitoare, îndemnându-mă să mă trag către umbră, sub bolta de verdeață din fața casei. Dulceața de coacăze e delicioasă, dar cel mai mult mă bucur de paharul cu apă rece. O ispitesc cu întrebări și, încet, încet, Reghina Blidaru începe se depene amintiri.
Toate florile pământului
"De mic copil cunosc plantele medicinale. Sunt ardeleancă. M-am născut în județul Harghita, și acasă mergeam toată ziulica pe dealuri, cu prietenii din vecini, să culegem plante medicinale pentru Centrul de colectare al Plafarului. Ne plăteau cu doi-trei lei kilogramul, dar noi eram bucuroși, că aveam bani de înghețată, ori îi puneam, cu grijă, în pușculiță, ca să ne cumpărăm rechizite noi pentru școală. Primăvara ne întreceam la cules de muguri de brad și ciuboțica-cucului, vara adunam coșuri întregi cu fructe de pădure, toamna scormoneam în pământul jilav după rădăcini și culegeam tei de pădure... Mergeam, de obicei, cu copiii mai mari, care cunoșteau bine plantele și, cu timpul, am învățat să le recunosc și singură, după formă, după miros. Chiar și-n timpul școlii, după ore, mă grăbeam să ajung la gura pădurii, să caut flori de leac. Știam unde crește mai bogat mușețelul, pe ce drum să apuc în căutarea sânzienelor aurii, unde-i poiana cu zmeura mai coaptă sau pe unde găsesc cele mai frumoase măceșe. Dar niciodată nu predam toate plantele medicinale și fructele pe care le culegeam, ci mai opream și pentru acasă, să avem dulceață și ceaiuri peste iarnă. Toate florile pământului le-am strâns în mână, iar părinții îmi spuneau la ce anume folosește fiecare, «c-o să-mi prindă bine într-o zi». Toamna, după ce se făcea palinca de prune, mama prepara tincturi în sticluțe maronii, pe care noi trebuia să le agităm zilnic, după ce dădeam boabe la orătănii. De Ignat, când se tăia porcul, musai punea deoparte câteva borcane cu untură din cea mai curată, pentru iruri din flori. Și așa, tot privind-o și ajutând-o pe mama, am învățat să prepar și eu leacuri de oblojit. Dar niciodată n-am dat atât de mare atenție plantelor medicinale, încât să ajung o «doftoroaie» a satului. Le foloseam doar acasă - când aveam vreo problemă de sănătate. Știam cum să mă tratez natural."
Punguța cu rostopască
Mai târziu, viața avea s-o încerce pe doamna Reghina și s-o împingă din nou, de nevoie de astă dată, spre farmacia naturii. "Eram la casa mea, măritată deja, și cu doi copii. Mă stabilisem împreună cu soțul meu în Bărăgan, la Slobozia. El a avut un accident de mașină destul de grav, i s-a făcut o transfuzie de sânge la spital și s-a îmbolnăvit de hepatită cu virus C. S-a simțit foarte rău, a stat multă vreme internat, dar tratamentul nu l-a ajutat aproape deloc. Era mereu obosit, fără vlagă, abia se mai putea duce la serviciu. Disperat, a ajuns la un vraci bătrân, de pe lângă Giurgiu, care l-a tăiat sub limbă și i-a dat acasă o punguță cu rostopască, din care urma să-și facă ceaiuri. Când am văzut eu rostopasca aceea uscată, parcă mi-a luminat Dumnezeu mințile. Am căutat cărți și reviste cu tratamente naturiste, am încercat diverse rețete și, n-o să mă credeți, dar revista dvs. m-a ajutat cel mai mult în demersul meu. Se mirau și doctorii când vedeau rezultatele analizelor, chiar dacă starea fizică a soțului meu era încă firavă. I-am spus medicului curant că-i dau și ceaiuri medicinale, și el m-a încurajat să continuu, pentru că-i fac mai bine decât medicamentele. Din păcate, acum câțiva ani, soțul meu a murit. Boala a recidivat, agravată de alte probleme... Dar vreme de 27 de ani, mi-am ținut bărbatul în viață, numai cu regim alimentar și plante medicinale!
Știu că nu vă place să fiți lăudați, dar țin să vă mulțumesc pentru tot ce faceți. Am fost abonată la «Formula AS» ani de zile; în paginile revistei am găsit mereu rețete valoroase, certificate de proba timpului și de cazuri concrete de vindecare. De «Asul Verde» nici nu mai vorbesc! E revista mea de suflet - nu există număr care să-mi lipsească! M-am bucurat la fel de mult când mi-am procurat de la chioșcul de presă toate cele cinci volume cu «Leacuri de Sănătate» - o antologie de mare importanță nu doar ca mărturie a tradiției medicinii populare în România, ci o călăuză de încredere pentru cei ce vor să-și redobândească sănătatea în mod natural! Publicațiile dvs. mi-au fost de-a lungul vieții de mare ajutor! Sper ca binele pe care îl faceți să vi se întoarcă însutit!"
Numele florilor
Pe sub ochelarii cu dioptrii ai doamnei Reghina se furișează timid două lacrimi. Suspină ușor. "A fost un om foarte bun!". Dar tristețea ține preț de câteva clipe. Se ridică brusc de pe scaun și mă cheamă s-o urmez prin curtea ca un labirint vegetal, plină de pomi fructiferi, arbuști ornamentali, plante medicinale, rugi plini de coacăze, merișoare și zmeură coaptă. Trec de florile cățărătoare care țâșnesc din glastre spre streașină, îmbrăcând pereții casei în culori vii. În fundul curții, de grinzile magaziei cu lemne atârnă câțiva saci plini cu plante tămăduitoare. Recunosc mirosul parfumat și ușor amărui al cimbrișorului de câmp. Peste lemnele stivuite gospodărește, răsfirate pe coli de hârtie, alte plante stau cuminți la uscat. "Uitați, toate plantele astea le-am cules de pe dealurile din jur. Aici am șovârf, l-am adunat săptămâna trecută de pe culmea Rusila. E tare bun pentru tuse. Acolo am sulfină, m-am cățărat după ea tocmai pe vârful Carpenu, abia a înflorit, ieri am găsit primele fire. Armurariul, roinița și gălbenelele îmi cresc prin grădină. Adun din fiecare câte puțin, mai ales pentru apropiați, dar și oamenii din Varlaam îmi mai cer câte-un leac, la nevoie. Și-i păcat să nu ajuți, dacă poți să o faci. Iar pe munții din jur sunt așternute covoare cu plante de leac, o bogăție care nu prea e luată în seamă, dar care ne poate fi tuturor de mare ajutor."
Leacuri simple cu efecte mari
"Din toate fac câte-un pic, să am la nevoie: tinctură de sunătoare, tinctură de coada-șoricelului pentru masajul coloanei (îți ia durerea cu mâna!), tinctură de sânziene pentru urticarie, alergii și alte probleme ale pielii. Din rădăcină de tătăneasă prepar o tinctură foarte bună pentru alunițe, arsuri, entorse și luxații. Odată, am călcat strâmb și mi-am luxat piciorul; mi s-a umflat pe loc. Mă luase cu friguri, de durere. Imediat, mi-am făcut un masaj ușor cu miere și mi-am pus peste noapte comprese cu tinctură de tătăneasă. Până dimineața nu mai aveam nimic, glezna se dezumflase, nu mă mai durea și mi-am putut vedea de treburi liniștită. Niciun medicament n-are așa un efect rapid!
Luna trecută pornisem în sus, pe dealul Sulivăstru cu o nepoată de la oraș, să culegem bureți. Neobișnuită cu urcușul pieptiș, a obosit pe la jumătatea drumului; gâfâia să-și spargă pieptul, și voia să se întoarcă. Am ochit o tufă de păducel, am luat câteva frunze și i le-am dat să le mestece. În câteva minute și-a revenit, a urcat cu mine până-n vârf și ne-am întors amândouă acasă, cu două panere pline de bureți!
Altă dată, văruiam prin casă și mi-a sărit var în ochi. Mă ustura îngrozitor, lăcrimam și mi se înroșise albul ochiului, de nu mai vedeam deloc. N-aveam unde să mă duc, spital avem doar la Nehoiu, la 20 de kilometri, iar mașini nu prea trec pe la noi. Mi-am făcut repede un ceai mai slăbuț de coada-șoricelului, mi-am clătit bine ochiul și mi-a trecut totul, de parcă nici nu s-a întâmplat.
*
O vecină mai în vârstă s-a împiedicat de un prag și a căzut pe scări. A venit la mine să-mi ceară ajutorul. Era vai de capul ei; avea toată fața tumefiată, de era să n-o recunosc după chip! Cum s-o las așa? Am luat foi de varză și frunze de țelină, le-am strivit bine și i le-am întins pe față, în locurile unde avea vânătăi. Doar ochii i-am lăsat descoperiți, apoi am pansat-o cu tifon. A doua zi nu se mai cunoșteau decât zgârieturile mai adânci. Cu aceeași rețetă am ieșit și eu din necaz. Astă iarnă, dereticam prin magazie și mi-a căzut un butuc de lemn pe degetul mare de la picior. Mă durea de mi se aburiseră ochelarii, mi s-au înnegrit pe loc degetul și unghia. Am ajuns cu chiu, cu vai în casă, și m-am așezat pe pat. Mă temeam că mă voi zvârcoli toată noaptea de durere. Mi-am amintit că am varză în frigider și frunze mici de țelină în răsad. Am mers șontâc, șontâc, am strivit câteva frunze și mi-am înfășurat cum am putut degetul, pentru că aveam dureri îngrozitoare. Dimineața nu mai aveam pic de durere, iar pielea își recăpătase culoarea normală. Nu-mi venea să cred ce efecte pot avea legumele din grădina mea!
Farmacia din pajiști
Fiindcă tot e sezonul concediilor și lumea umblă mai mult prin natură, vă zic un leac simplu, pentru înțepăturile de insecte (țânțari, albine, viespi, păianjeni): locul înțepăturii se freacă imediat cu câteva frunze de pătrunjel, strivite între degete. În câteva minute, durerea și usturimea dispar, iar pielea nu se mai umflă.
*
Vara, ar trebui ca toți oamenii care merg la munte să-și «încarce bateriile», să facă și o cură antistres, să-și mai alunge puțin gândurile negre și agitația de peste an. Roinița, șovârful și salvia sălbatică cresc pe toate dealurile Buzăului. O cură cu ceai din aceste trei plante, în părți egale, i-ar mai scăpa de grijile care-i chinuie.
Crinii albi de grădină sunt în floare. Puțină lume știe că frunzele și petalele de crin alb, macerate-n alcool, sunt excelente pentru masarea picioarelor obosite, iar bărbații pot folosi maceratul ca loțiune după bărbierit, având un efect emolient și calmant pentru piele.
Cine are crize de fiere sau ficatul mărit trebuie să bea dimineața, pe stomacul gol, câte 50 ml de fiertură de rostopască, preparată după următoarea rețetă: 13 g de plantă uscată se fierb în 2 l de apă, fără capac, până scade la jumătate. Se lasă la răcit, se strecoară, se pune într-un recipient de sticlă și se ține la frigider. Se face cură cu întreaga cantitate rezultată, apoi se face pauză de o lună. Rezultatele se vor vedea în scurt timp.
Când se răcește afară și mă chinuie reumatismul, eu îmi pun la încheieturi comprese cu concentrat din infuzie de coada-calului, coada-racului și frunze de salvie, cu tot cu plantele din fiertură. Durerea dispare în cel mai scurt timp!
Vă mai dau și o rețetă foarte eficientă pentru infecțiile căilor respiratorii, pe care oricine poate s-o prepare în casă: 10-15 frunze de podbal și de patlagină se opăresc un minut la aburi, se lasă să se răcorească, se storc bine și se pune zeama obținută în sirop din muguri de brad. Se ia câte o lingură de sirop dimineața, pe stomacul gol. Are efect garantat!
Știu că vă citesc foarte multe femei, așa că am câteva sfaturi și pentru ele: primăvara, să adune mâțișori de mesteacăn, din care să facă peste an ceai pentru masat pielea capului - întărește foarte bine rădăcina. Când am pățit necazul cu soțul meu, aproape că mi-am pierdut părul de suferință, dar cu acest ceai mi l-am refăcut, așa cum îl vedeți. Doamnele blonde se pot clăti cu ceai de mușețel, care decolorează, iar cele șatene și brunete se pot clăti cu infuzie din frunze de nuc, pentru a nuanța culoarea părului. Eu n-am mai folosit vopsea de păr de ani de zile, pentru că toate au amoniac și alte substanțe iritante. Cumpăr pulbere de henna de la Plafar, o opăresc, și după ce se răcește, îmi colorez părul. Stau 30-40 de minute, mă clătesc și gata! Are o nuanță naturală și ține mai mult ca vopseaua de păr din magazine.
Cu șenilele în rai
Stau de vorbă de mai bine de-o oră cu doamna Reghina și poveștile curg mai năvalnic ca râul Bâsca. Îmi descrie, după anotimpuri și vremea culesului, rolul mugurilor, al florilor și al rădăcinilor ascunse-n desișul pădurii. Toamna e cel mai bogat anotimp, dar și cel mai agitat pentru ea. Se pregătește încă de pe-acum pentru roadele din septembrie. "Mi-am pregătit deja sacii, sticlele și borcanele pentru toamnă. Când se schimbă puțin culoarea pădurii, vine timpul fructelor de pădure. Atunci pornesc spre Poiana cu Rugi, după măceșe, agrișe, afine și coacăze negre, pentru siropuri și vinuri tonice. Dar sunt și alte zeci de plante de adunat, pentru că în acea perioadă au cea mai mare putere de vindecare. Dacă nu le recoltezi când trebuie, nu mai sunt bune de nimic! Că doar orice firicel viu, înfipt de Dumnezeu în pământ, are puterile lui, ca și omul."
Are un singur regret doamna Reghina: "E atât de bogată țara asta a noastră, că am putea trata natural oamenii din întreaga Europă. Din păcate, tradiția medicinii populare se pierde, stațiunile balneo-climaterice sunt lăsate în paragină, și nu face nimeni nimic pentru stoparea dezastrului. Pădurile dispar de pe fața pământului, zeci de camioane pline cu bușteni trec zilnic pe șosea. S-au stricat toate drumurile Buzăului de la încărcăturile grele. Parcă se dorește pustiirea țării, atât de mult se exploatează în ultima vreme! Și nu se face deloc cu cap, nu se pune nimic în loc. Oare ce le vom lăsa moștenire copiilor? Pământ sterp, în vârf de munte? Mă doare inima când văd atâta nepăsare. Aveam aici, sus, un loc de o frumusețe nemaivăzută: Poiana Baicului. Mergeam mereu pe drumul de căruțe să culeg fragi și ciuperci acolo. Anul trecut, au intrat cu TAF-urile și au făcut dezastru. Au stricat drumul și au tăiat toți copacii; au distrus tot! La fel e și pe Penteleu...
Avem aici, mai jos de Cheile Bâscei, izvoare cu ape sărate și ape sulfuroase. Eu am lucrat în tinerețe în stațiunea Amara și cunosc bine apele minerale. Curge apă roșiatică direct din stâncă. E atât de sărată, că nici n-o poți gusta! Poate că n-o fi bună pentru cure de uz intern, dar sigur e bună la băi sau tratamente externe! Peisajul e de vis, se putea face o bijuterie de stațiune acolo! Dar nimeni nu s-a obosit să facă analize apelor, să vadă la ce folosesc. Multe izvoare au fost colmatate de traficul greu de pe drumul forestier, brazii falnici au dispărut pe rând, unul câte unul... Mă doare rău că se întâmplă astfel de lucruri. După decesul soțului meu, m-am întors aici, din Bărăganul însorit și prăfos, pentru toate dorurile mele din copilărie: ciripitul păsărilor, aerul jilav și răcoros al pădurii, mirosul fânului. Dar nimic nu mai e la fel... Dacă nu se face ceva curând, vom trăi doar cu amintirea acestor locuri superbe, pline de istorie și mister. Dar cine s-o facă? Asta-i întrebarea!"
Cei care vor s-o cunoască pe doamna Reghina Blidaru o găsesc în localitatea Varlaam, din județul Buzău. (Atenție la mașini, că drumul este îngrozitor!) Întrebați de ea la pensiunea din centru, care poartă numele satului. Locuiește într-o căsuță mică, înconjurată de flori. N-are leacuri pregătite pentru toată lumea, dar e plină de sfaturi bune și de ajutor, la nevoi.