Anglia
Dureri reumatice, artrită, dureri musculare
O baie cu muştar este un remediu englezesc tradiţional pentru nesuferitele dureri reumatice sau musculare. Muştarul are substanţe active care dezinflamează, îmbunătăţesc circulaţia, relaxează muşchii şi vindecă ţesutul deteriorat. Aveţi nevoie de 2 ceşti de sare Epsom, 1/4 ceaşcă de bicarbonat de sodiu, 1/4 ceaşcă de muştar pulbere. Amestecaţi bine toate ingredientele şi adăugaţi jumătate din preparat în cada cu apă călduţă. Staţi în baie 20 de minute, apoi clătiţi-vă.
O altă modalitate simplă dar eficientă pentru artrită, pentru calmarea durerii articulare este cataplasma caldă cu ulei de seminţe de muştar. Încălziţi uleiul, înmuiaţi o compresă în el şi aplicaţi-o pe articulaţia inflamată.
Germania
Colon iritabil, dureri abdominale, balonare
Un remediu popular german a cărui eficienţă a fost confirmată de-a lungul timpului este muşeţelul. 2-3 căni de ceai de muşeţel pe zi uşurează şi calmează durerile abdominale, de asemenea, combate balonarea. Pentru a prepara ceaiul turnaţi o cană de apă clocotită peste 2 linguri de flori de muşeţel, acoperiţi şi strecuraţi după 15 minute. Muşeţelul are un rol liniştitor, calmant, scade nivelul stresului, şi prin aceasta ameliorează manifestările colonului iritabil.
Scoţia
Întărirea oaselor
Vechii războinici scoţieni credeau în puterea ovăzului de a întări şi regenera oasele şi ligamentele. Ovăzul se mănâncă fiert sau se bea o infuzie de ovăz la micul dejun. Pentru a o prepara, se opăreşte o lingură de boabe zdrobite de ovăz, cu o cană de apă. Se lasă 15 minute, apoi se strecoară şi se bea.
Egipt
Infecţii intestinale, toxinfecţii alimentare
Seminţele de coriandru sunt unul dintre cele mai vechi condimente din lume şi, totodată, un remediu popular egiptean pentru suferinţe digestive (ele au fost găsite chiar şi în mormintele antice). Cercetări recente au arătat că seminţele de coriandru pot ajuta şi accelera vindecarea infecţiilor intestinale produse de E. Coli şi Salmonella. Dacă aveţi "stomacul deranjat", adăugaţi o lingură de seminţe de coriandru măcinate la o cană de apă pusă pe foc, lăsaţi să dea în 2-3 clocote, apoi puneţi ceaiul la infuzat în vas acoperit, pentru 10 minute. Strecuraţi. Se beau trei căni de ceai pe zi.
Mexic
Iritaţii ale pielii, erupţii, răni
Vindecătorii tradiţionali din Mexic recomandă aloe vera ca pe un leac eficient pentru erupţii, roşeaţă, răni şi alte probleme ale pielii. Cu frunzele ei cărnoase, suculente, aceasta accelerează vindecarea rănilor, stimulează regenerarea ţesutului, are efect antiinflamator, reduce roşeaţa, creşte hidratarea pielii şi îi întăreşte rezistenţa la chimicalele iritante din produsele de îngrijire, detergenţi etc.
Căutaţi gel de aloe vera sau creme cu extract de aloe vera şi aplicaţi-le de 2-3 ori pe zi, pe zonele cu probleme. Dacă aveţi planta de aloe în casă, tăiaţi o bucăţică dintr-o frunză şi aplicaţi-i interiorul zemos pe locul cu pricina.
Ungaria
Furuncule
Vindecătorii din satele ungureşti tratează furunculele cu struguri. Se iau 12 boabe de struguri nestropiţi şi fără sâmburi şi se zdrobesc. Pasta obţinută se aplică pe furuncul, iar deasupra se fixează un pansament. Se lasă să acţioneze o jumătate de zi, după care remediul se mai aplică o dată. Furunculul dispare.
Grecia
Arnica este o plantă ce creşte în regiunile muntoase ale Greciei şi, totodată, este unul dintre leacurile străvechi pentru vânătăi şi cicatrice. Substanţele conţinute de delicata plantă cu flori galbene (arnica e plantă protejată la noi) reduc inflamaţia, îmbunătăţesc circulaţia în ţesuturile deteriorate şi stimulează vindecarea lor.
Folosiţi gel sau cremă cu extract de arnică, de 3-4 ori pe zi, aplicând-o cu masaj uşor pe zonele afectate. Cu efect cicatrizant şi antiseptic se aplică pe răni şi plăgi. Se fac comprese înmuiate în 15 ml tinctură de arnică, amestecată cu 100 ml apă.
Indonezia
Boli de inimă, digestie dificilă, balonare
De sute de ani, în Indonezia creşte şi se consumă ghimbir, mai mult decât în oricare loc în lume. Dotat cu o aromă şi o iuţeală specifice, localnicii îl folosesc pentru o mulţime de preparate culinare, dar şi pentru a preveni şi trata o serie de boli. Studii actuale au confirmat faptul că ghimbirul consumat zilnic previne înfundarea arterelor şi formarea cheagurilor de sânge, astfel că este un tonic cardiac puternic. De asemenea, este unul dintre cele mai bune remedii pentru digestie dificilă şi balonare.
Consumaţi ghimbir proaspăt - o lingură de rădăcină dată pe răzătoare, înainte de mese, şi ceai de ghimbir între mese, de trei ori pe zi. De asemenea, adăugaţi cantităţi mici de ghimbir (uscat sau proaspăt) la alimente.
Pentru a prepara ceai de ghimbir, aveţi nevoie de două linguri de rizom de ghimbir proaspăt ras (ghimbirul se spală bine, se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoare) şi 2 căni de apă. Puneţi apa pe foc, adăugaţi ghimbirul. Când apa începe să fiarbă, faceţi focul mic şi lăsaţi lichidul să mijotească aproximativ 15 minute (cu capac). Cele mai bune rezultate se obţin dacă beţi ceai de ghimbir între mese, trei căni pe zi.
Noua Zeelandă
Răceală, sinuzită
Mierea este unul dintre cele mai eficiente remedii utilizate de locuitorii Noii Zeelande, pentru a preveni şi trata infecţiile sinusurilor şi ale gâtului. Este vorba de mierea de Manuka, produsă în Noua Zeelandă şi Australia, din nectarul arborelui de Manuka, considerată unul dintre cele mai puternice antibiotice, antivirale, antifungice, antiinflamatoare, care are şi calitatea de a stimula imunitatea. Mierea noastră de pădure sau de mană (închisă la culoare) este asemănătoare ca eficienţă cu mierea de Manuka, urmată de mierea polifloră, apoi de cea de floarea-soarelui. Două linguri de miere naturală pe zi vă ajută să ţineţi departe, dar şi să trataţi răcelile.
Olanda
Constipaţie
Leacul ţăranilor olandezi în materie de constipaţie sunt cuişoarele aromate. Remediul care urmează datează din urmă cu o sută de ani. Pentru a elibera uleiul eteric din ele, se zdrobesc 6 cuişoare. Se pun într-o crăticioară cu două linguri de apă fierbinte şi se lasă să mijotească un minut. Se adaugă apă rece cât să le acopere şi se lasă să stea 15 minute. Se strecoară şi se bea pe stomacul gol, în fiecare dimineaţă.
India
Diabet
Condiment apreciat şi folosit în India în mai toate bunătăţile culinare, turmericul este şi un medicament bun pentru o mulţime de afecţiuni, având calitatea de frunte de a menţine normal nivelul zahărului în sânge.
Pentru efectul dorit e necesar să luaţi o jumătate de linguriţă de pulbere de turmeric pe zi.
China
Constipaţie, digestie dificilă
De sute de ani, rubarba este folosită în China atât cu aliment, cât şi ca leac, în medicina tradiţională. Din tulpinile ei acrişoare şi roşiatice (frunzele nu se folosesc, sunt toxice) se preparau leacuri folositoare pentru o mulţime de boli. Printre "specializările" ei de frunte se numără şi acelea de tonic digestiv şi laxativ natural.
Iată o străveche reţetă chinezească, pentru combaterea constipaţiei şi stimularea digestiei. Aveţi nevoie de 1 litru de apă, 3 tulpini de rubarbă tăiate bucăţi, o cană de suc de mere, un sfert de lămâie decojită. Fierbeţi amestecul timp de 20 de minute, iar la sfârşit, după ce s-a răcit, adăugaţi o lingură de miere. Luaţi 3-4 linguri din preparat, de trei ori pe zi, între mese. Are gust delicios.
Norvegia
Răceală, bronşită, tuse, pneumonie
De-a lungul vremii, locuitorii zonelor scandinave foloseau ca remediu de prevenire şi vindecare a răcelii şi tusei angelica.
Rădăcinile de angelică erau dezgropate la începutul verii şi puse la uscat. În timpul peregrinărilor prin natură, mai ales dacă vremea era rece, ţăranii mestecau o bucăţică de rădăcină uscată, sau adăugau la cafea sau la ceai rădăcină transformată în pulbere.
Tinctura de angelică luată cu puţină miere sau zahăr are efect vindecător pentru tuse, dureri de gât, şi este un puternic fortifiant pentru corpul slăbit.
Pentru a preveni şi a trata răcelile, bronşitele, pneumoniile, se bea o cană pe zi, din decoct de angelică preparat astfel: o linguriţă de pulbere de angelică se fierbe într-o cană de apă 2 minute. Se ia de pe foc şi se lasă la infuzat 20 de minute, apoi se strecoară.