Cei care definesc gruparea drept "boala de un sfert de secol a României" s-au grăbit să tragă concluzia că ea este în pragul disoluţiei. Inculparea liderului ei, survenită în urma unui lung şir de puneri sub acuzaţie şi arestări ale conducătorilor locali ai partidului, a părut, într-adevăr, o lovitură decisivă. Cel mai mare partid al ţării s-a pomenit într-o situaţie (aproape) fără ieşire. Pe de o parte, el este la putere, deţinând toate pârghiile economiei. Pierderea administraţiei ar însemna şi pierderea "surselor" pe care îşi bazează "unitatea". Pe de altă parte, o cădere a liderului său - însoţită de căderea lanţului de dependenţe prin care acesta se susţine - ar provoca o criză de management politic, momentan neexistând înlocuitori de talie ai acestuia. PSD-ul este, deci, "condamnat" să rămână la putere, cu acelaşi lider, cu toate consecinţele de imagine şi impact politic decurgând de aici. În ciuda scandalului (care într-o democraţie reală ar fi provocat plecarea de bună voie a împricinatului de la conducere), Ponta nu are însă nici bărbăţia, nici demnitatea de a se retrage, cel puţin până la clarificarea, într-un fel sau altul, a situaţiei sale. El ştie că timpul atenuează loviturile de imagine şi că, fără el şi gaşca de susţinători, PSD-ul şi-ar accelera procesul de eroziune, putând ajunge chiar la dizolvare. Interdependenţa partid-lider, stimulată cu abilitate de Ponta, a dus, din perspectiva PSD, la imposibilitatea schimbării liderului său. O succesiune gen Năstase sau Geoană este, cel puţin în acest moment, exclusă. Pe termen mediu şi lung, problema se pune, totuşi, altfel.
PSD-ul s-a născut (ca FSN, FDSN, PDSR) prin acţiunea de recuperare a cadrelor şi structurilor necompromise ale PCR, iniţiată, încă din 1989, de Ion Iliescu. "Părintele-fondator" îşi dorea un "socialism cu faţă umană", de tip gorbaciovist (din încă existenta URSS). Sub presiunea societăţii civile, dar şi a conjuncturilor internaţionale (URSS destrămându-se), el a acceptat asumarea unei ideologii social-democrate, cumpărând - după decesul liderului său istoric, Sergiu Cunescu - PSDR-ul. Componenţa structurilor de partid, suprapuse peste cele administrative, în situaţia deţinerii puterii, nu s-a schimbat, liderii PSD-ului fiind tot foştii activişti comunişti din eşalonul secund al nomenclaturii, lucrătorii acoperiţi ai fostelor servicii secrete, afaceriştii ridicaţi la suprafaţă de tulburarea istorică de după căderea lui Ceauşescu. "Elita" formată astfel a păstrat "obiceiurile antecesorilor", manipulând Justiţia după bunul ei plac, jefuind în impunitate economia ţării, practicând declarativ - pentru că împrejurările o cereau - o aderenţă de vitrină la normele democraţiei europene şi, evident, la valorile stângii democratice. Ca în Rusia, unde după paranteza Elţîn, în epoca lui Putin, "serviciile" au preluat toate sursele şi pârghiile economiei, liderii PSD-işti au devenit cei mai mari "proprietari", oameni de afaceri, "baroni" ai diverselor unităţi teritorial-administrative. Propaganda şi ideologia de stânga au servit la păstrarea captivă a unui nucleu clientelar (alcătuit din pensionari, ţărani neinformaţi, muncitori scoşi în şomaj, după "vânzarea ţării" făcută de propriii lor "idoli" etc.), utilizarea "temelor" agitatorice comuniste ţinând tocmai de mentalitatea remanentă a acestuia. Acum, o formulare propagandistică a lui I. Iliescu, "proprietatea e un moft", sună cinic, dar - la începutul de epocă - servea perfect pentru acoperirea furtului de proprietate, prin "transferul" mai mult sau mai puţin legal al averii naţionale către conducătorii (baronii) PSD-işti. Partidul, zis de stânga, a devenit o grupare oligarhică mafiotă, solidaritatea "moştenitorilor PCR" manifestându-se la oricare încercare a Justiţiei de a se elibera de comanda politică şi de a aplica uniform legea.
PSD-ul nu s-a schimbat nici după primenirea "naturală" a liderilor. Lozincile de stânga au rămas, dublate de "pomeni electorale" pentru cei dependenţi de stat şi de stipendiile acestuia, deşi jaful naţional a continuat în forme mai rafinate, mai discrete. Baronii PSD-işti ştiu că nucleul lor dur (pensionarii, şomerii, alţi marginalizaţi ai sorţii) este absolut manipulabil, prin credinţa lui faţă de un stat-partid providenţial. "Măsurile sociale" au servit la acoperirea interesului lor în administrarea arbitrară şi deturnarea fondurilor (în special europene), în spălarea şi "albirea" acumulărilor din faza "capitalismului de cumetrie". Modernizările de faţadă necesare în urma aderării la NATO şi UE nu au afectat ierarhiile şi dependenţele interne ale "partidului", aroganţa şi lăcomia liderilor, convingerea lor că "legile sunt pentru proşti". Epoca Năstase şi epoca Geoană nu au reprezentat, în istoria PSD-ului, decât schimbări de decor conjuncturale. Înclinaţia de tip comunist spre conspirativitate, solidaritate mafiotă, dispreţ faţă de "masa de manevră" a alegătorilor s-a conservat, succesorii "întemeietorilor" fiind selectaţi după chipul şi asemănarea acestora. A rămas aceeaşi, şi tentaţia realizării "partidului-stat", sub care - de la economie, la media - întreaga viaţă socială este controlată. Nu întâmplător, conducătorii PSD-işti şi acoliţii lor au înfiinţat sau cumpărat ziare şi televiziuni care să le susţină, la foc continuu, tezele despre suveranitate, dreptate şi egalitate şi au aplicat selectiv Justiţia.
Alegerea lui Ponta la conducere a decurs, de aceea, "firesc", baronii realizând slăbiciunile unui lider uşor idealist şi naiv, ca Mircea Geoană. Elev întru toate al lui Adrian Năstase (condamnat, până la urmă, pentru cele mai mici fapte de corupţie ale sale, de o Justiţie cu independenţa redobândită), Ponta a acces la cârma partidului cu o gaşcă de "lupi tineri", capabili de orice pentru realizarea eternului ţel (de sorginte comunistă), partidul-stat în care nimic nu mişcă. Asaltul lor asupra puterii prin lovitura de stat din 2012, încercările continue de subjugare a Justiţiei, pentru redobândirea imunităţii totale în faţa Legii, dispreţul evident faţă de regulile fixate şi chiar faţă de propriile promisiuni au dovedit că Ponta, Şova "et comp." au conspirat împotriva "statului de drept", fără niciun scrupul sau reticenţă. Inculparea penală a lui Şova - finanţatorul lui Ponta şi centrul reţelei informaţionale a conspiraţiei - urmată de cea a premierului însuşi, arată că PSD-ul este un "partid nereformabil". Cancerul PSD-ist nu poate fi cauterizat, finalul fiind numai extincţia naturală.
PSD-ul şi asociaţii săi nu vor ceda de bună voie, după normele onorabilităţii democratice, puterea. Efectele nocive ale cramponării lor de ea se vor vedea mai târziu, când până şi "masa de manevră" ce-i mai susţine va înţelege adevărul. Pentru imaginea ţării şi pentru locul ei în concertul naţiunilor europene şi în NATO, consecinţele "aventurii PSD-iste" sunt dezastruoase.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
