BERBEC
Relaţii de familie complicate
În primele opt zile ale lunii (dar mai puţin pe 3 iulie), drumurile zilnice sunt productive şi se pot debloca anumite situaţii administrative, cărora nu reuşeaţi să le daţi de capăt. Şi ieşirile cu amicii pot fi un bun prilej de destindere. Relaţiile de familie sunt complicate în iulie şi riscaţi să vă pierdeţi răbdarea cu cei de-acasă, mai ales pe 11 şi apoi la mijlocul lunii. Discuţiile pot fi productive între 9 şi 23, dar nu pe 11, 16 sau 17, când vă puteţi trezi în mijlocul unor certuri aprinse, fără a şti exact, cum aţi ajuns în punctul acela. Sunt frustrări din copilărie, care se fac simţite acum, din nou. Dacă reuşiţi să vă detaşaţi puţin de starea de nervi, puteţi să vă daţi seama de unde vine acest comportament.
BANI: Ar fi bine să vă faceţi un buget clar înainte de-a pleca în concediu, căci tentaţia de-a da bani pe diverse distracţii poate fi mai mare ca în alţi ani. E de asemenea indicat să vă revizuiţi proiectele de afaceri ori de investiţii.
CARIERĂ: Problemele familiale vă pot afecta destul de serios cariera, împiedicându-vă să lucraţi bine în echipă. E o perioadă în care lucraţi cel mai bine singuri, în felul acesta nici meritele, nici greşelile nu pot fi disputate.
DRAGOSTE: Ambii benefici vă îndeamnă să vă îndrăgostiţi, până pe data de 18, când Venus părăseşte Leul. Dar Jupiter rămâne constant alături de dvs. întreaga lună, iar veselul Mercur i se alătură pe 24.
SĂNĂTATE: Pe 3 şi 4 picioarele vă sunt tare sensibile, iar la sfârşit de lună e necesar să vă puneţi rinichii la treabă.
TAUR
Trecutul îşi scoate capul
Se prea poate ca momentele petrecute alături de familia extinsă să se transforme luna aceasta în amintiri de neuitat. Prin familia extinsă nu înţelegem doar rudele mai îndepărtate şi cele prin alianţă, ci şi prietenii apropiaţi familiei dvs. Primele zile ale lunii sunt cele mai potrivite pentru a-i chema pe cei dragi la dvs. şi de-a le dovedi ce gazde pricepute sunteţi. Răsplata va fi pe măsură. S-ar putea să auziţi niscaiva bârfe pe seama dvs., cel mai probabil către finele lunii. E mai puţin important să aflaţi ce se discută despre dvs., cât cine a pus în circuit zvonurile respective. Deci, nu reacţionaţi la conţinutul zvonurilor, ci rămâneţi detaşaţi şi interesaţi-vă de unde provin.
BANI: Cu excepţia datei de 3, primele 8 zile sunt cele mai indicate pentru a negocia sau semna contracte, mai ales din acelea pe termen scurt şi mediu, respectiv între trei luni şi un an.
CARIERĂ: Anumiţi colegi vă sunt mai puţin prieteni decât v-aţi imagina şi se poate să aflaţi despre asta printr-un concurs neaşteptat de împrejurări, în jurul datelor de 13 şi 19.
DRAGOSTE: Trecutul îşi face simţită prezenţa, atât în cuplurile consacrate (toată luna), cât şi în viaţa amoroasă a Taurilor solitari (din 27), când pot constata că noua lor iubire are multe în comun cu una din vremuri apuse.
SĂNĂTATE: 13, 19, 25 şi 26 sunt zile cu potenţial de insomnie şi cu posibile creşteri bruşte ale tensiunii arteriale, în special în ceea ce-i priveşte pe cardiaci.
GEMENI
Utilul, la braţ cu plăcutul
Sprintenul Mercur, planeta care vă guvernează, continuă să treacă prin semnul dvs. până pe 8 şi, cu excepţia zilei de 3, când puteţi suferi de stări de confuzie, vă merge bine: aveţi cuvintele la dvs., sunteţi mai eficienţi ca oricând în rezolvarea problemelor şi faceţi toate acestea în timp record. Viaţa dvs. cotidiană se poate dovedi deosebit de plăcută, în special până pe 18, când Venus şi Jupiter vă aduc în cale, aproape în fiecare zi, persoane cu care vă face plăcere să interacţionaţi. Pe parcusul acestor întrevederi cu anturajul, dar şi cu rudele, puteţi îmbina cu uşurinţă utilul cu plăcutul, cum ar fi de exemplu plăcerea unor conversaţii cu prestigiul pe care-l câştigaţi fiind văzuţi în compania unor persoane respectate.
BANI: Cei mai mulţi dintre dvs. sunt foarte motivaţi să găsească noi surse de venituri în iulie şi există şanse de reuşită, în special în intervalul 9-23, când Mercur vă ajută să duceţi cu succes tratative în acest sens. Puteţi deveni însă prea insistenţi pe 7, 12, 16 şi 17, zile în care ar fi indicat să procedaţi cu moderaţie, altfel putând pierde exact ce doriţi să câştigaţi.
CARIERĂ: În primele patru zile ale lunii, relaţiile dvs. cu şefii ori alte autorităţi lasă de dorit.
DRAGOSTE: Relaţiile stabile încep să funcţioneze armonios, mai ales dacă ieşiţi des în lume. Gemenii singuri sunt puşi mai degrabă pe flirturi.
SĂNĂTATE: Afecţiunile cronice încep să devină deranjante în ultimele zile ale lunii.
RAC
Opoziţii tenace
La un moment dat, patru planete vor fi cuprinse în semnul dvs. Este vorba despre perioada Lunii noi, care se petrece pe 16 în semnul dvs. O perioadă propice pentru noi începuturi, am putea spune, dacă în semnul dvs. nu s-ar afla şi Soarele, şi Marte şi Mercur, iar aspectul neplăcut al acestora din urmă cu Pluton, spune că noile iniţiative s-ar putea întâlni cu o rezistenţă mocnită, nu explicită, dar tenace. E greu de păstrat cumpătul, cu un asemenea cocktail Molotov activ în psihic, dar nu e imposibil. Aduceţi-vă aminte că aţi obţinut mari succese, tocmai alegându-vă cu grijă locul şi momentul confruntărilor. Prietenii vă sunt aproape, după 18, şi vă întăresc convingerea că vă veţi putea atinge obiectivele pe termen lung.
BANI: Ambele planete ale prosperităţii, Venus şi Jupiter, se îngrijesc de creşterea veniturilor dvs. directe, cu condiţia să nu cheltuiţi banii într-un ritm mai rapid decât îi dobândiţi. De sub influenţa lui Venus ieşiţi (temporar) pe 18, deci veţi fi mai puţin tentaţi să cumpăraţi obiecte frumoase dar scumpe.
CARIERĂ: Puteţi avea multe ocazii să vă faceţi remarcaţi , până pe 26, iar dacă vă mişcaţi repede, puteţi face un salt semnificativ pe scara ierarhică.
DRAGOSTE: Pe 7, 16 şi 17 puteţi arbora un comportament destul de autoritar faţă de un partener deja plin de resentimente, iar urmările pot fi destul de neplăcute. Dacă sunteţi singuri, cineva din trecut s-ar putea să reapară, dar nu vă grăbiţi să reîncepeţi povestea.
SĂNĂTATE: Sunteţi nervoşi până pe 8 şi coordonarea mişcărilor nu e prea bună. Menajaţi-vă umerii.
LEU
Marii câştigători
Ce mai, lumea e a dvs.! Cine să vă stea împotrivă, cu ambii benefici în semnul dvs., până pe 18, când Venus trece în Fecioară, dar pentru o scurtă perioadă de timp (la începutul lui august, micul benefic se întoarce, spăşit, în zodia dvs.). Până pe 18 însă aveţi o mulţime de aventuri de trăit, căci pe lângă prezenţa beneficilor în semnul dvs., vă bucuraţi şi de un frumos aspect desenat de năstruşnicul Uranus. Se poate să călătoriţi către destinaţii exotice şi să vă împrieteniţi cu personaje excentrice, sau să fiţi propulsaţi, pe nepusă masă, în atenţia publicului. Ce faceţi şi ce spuneţi îi poate afecta puternic pe cei din jurul dvs. - luaţi-vă în serios rolul de model inspiraţional.
BANI: Începând cu data de 19, o Venus destul de realistă (aşa se comportă ea în Fecioară) vă poate ajuta să aveţi - nu doar încasări mai mari, ci şi să începeţi măcar să descâlciţi situaţia economiilor sau a investiţiilor dvs., ce pare destul de haotică.
CARIERĂ: Aţi putea face progrese, dacă n-aţi fi împiedicaţi din umbră de mai multe persoane, care nu doresc să vă vadă reuşind. Acestea nu se vor confrunta direct cu dvs., ci pot încerca să vă compromită, punându-vă în situaţii în care să reacţionaţi nestăpânit. Ideal ar fi să nu răspundeţi la provocări.
DRAGOSTE: Sunteţi dornici să trăiţi o experienţă de dragoste ca-n poveşti, fie cu cineva nou întâlnit acum, fie cu partenerul dvs. de viaţă, căruia îi puteţi face surprize romantice de proporţii.
SĂNĂTATE: Stomacul este sensibil la aciditate, iar la jumătatea lunii, trebuie supravegheată tensiunea arterială.
FECIOARĂ
Un pas distanţă
BANI: Pe 2 şi 3 sunt de evitat activităţile legate de bani. E indicat să separaţi prietenia de afaceri. La fel se întâmplă pe data de 11, când nu ar trebui să semnaţi documente legate de bani. Perioada favorabilă e la finele lunii.
CARIERĂ: Purtaţi discuţii multe cu şefii, până pe 8, dar pe 2 şi 3, acestea pot degenera în certuri, din pricina lipsei de exactitate a unor detalii. Confuzia nu e neapărat a dvs.
DRAGOSTE: Vă vine greu să descifraţi semnalele partenerului de cuplu, care vă pun pe gânduri, iar pe unii dintre dvs. îi pot exaspera de-a dreptul. Venus vă dă calmul (din 19) şi distanţa (din 26) necesare pentru a obiectiva situaţia.
SĂNĂTATE: Pofta de mîncare poate fi excesivă, până pe 18, iar după 23, e posibilă apariţia unor aritmii cardiace.
BALANŢĂ
Ceva gropi...
Să nu vă sperie cele câteva hârtoape pe care o să le întâlniţi pe drumul vieţii dvs. în iulie, mai precis pe 2,3 şi apoi pe 11. Amintiţi-vă că nu contează atât de mult ceea ce se întâmplă, ci felul în care ne poziţionăm faţă de evenimentele din viaţa noastră. Acestea sunt puneri la încercare, care ar trebui primite cu un sentiment de acceptare, ca să vi se limpezească drumul vieţii pe mai departe. Propuneţi-le prietenilor dvs. să se implice, împreună cu dvs., în proiecte sociale sau culturale. Atâta timp cât vă veţi afla în centrul acestor preocupări, ele au şansa să reuşească în stil mare.
BANI: Aţi dori să vă permiteţi multe dintre lucrurile pe care şi le permit unii dintre prietenii dvs., dar încă n-a sosit vremea. Deocamdată, e nevoie să vă regândiţi finanţele şi să faceţi economii, acolo unde se poate.
CARIERĂ: Deşi se poate ca şefii să vă aibă în vedere pentru vreo promovare, ar trebui să fiţi foarte atenţi în raporturile cu ei, deoarece pe 2, 3, 7, 11, 16 şi 17 le poate sări ţandăra din te miri ce. Ideal ar fi să vă ţineţi mai la distanţă de ei.
DRAGOSTE: Cuplurile rămase intacte după presiunile intermitente din ultimii trei ani pot reuşi să-şi redefinească statutul, să se apropie şi mai mult, acceptând însă anumite schimbări necesare. Balanţele singure trezesc admiraţie în societate şi s-ar putea simţi atrase de cineva mai în vârstă.
SĂNĂTATE: Intervalul optim pentru sănătatea dvs. se situează între 19 şi 26, cu somnul ca principal medicament.
SCORPION
Recapitulări
Saturn reintrat în semnul dvs. şi aflat în mişcare retrogradă până pe 3 august nu vă lasă să vă culcaţi pe lauri. Simţiţi că e cazul să luaţi lucrurile din urmă, să vedeţi la câte probe aţi fost supuşi, pentru a reuşi măcar să vă apropiaţi de obiectivele pe care vi le-aţi fixat în toamna anului 2012. Acum, severul Saturn vă cere o estimare realistă, atât a eforturilor pe care le-aţi depus, cât şi a obiectivului pe care se prea poate să-l fi atins deja sau pe care sunteţi pe cale să-l atingeţi. Mulţi dintre dvs. pot fi în situaţia în care, obţinând ce-au vrut, se întreabă la ce le-a trebuit. Important e ce v-aţi demonstrat dvs. pe parcurs, iar bucuria reuşitei va veni şi ea, cu înţelepciune saturniană, în doze mici, dar pentru mai mult timp.
BANI: Aţi intrat într-o perioadă mai relaxată în privinţa veniturilor directe, dar în privinţa afacerilor sau a investiţiilor vă rămân încă multe de făcut. Până pe 8, puteţi rezolva cu eficienţă multe şi mărunte, mai puţin însă pe 2 şi 3, când graba strică treaba.
CARIERĂ: Aţi dovedit că sunteţi în stare să progresaţi într-un ritm susţinut, lăsându-i pe mulţi cu gura căscată. Dacă nu lăsaţi succesul să vi se urce la cap, el va continua să vă însoţească în următorii 12 ani.
DRAGOSTE: Deocamdată sunteţi în plin proces de autoevaluare şi, deşi vă doriţi o relaţie, e vorba mai mult despre un ideal din mintea dvs. decât despre o persoană reală.
SĂNĂTATE: După 26, insomniile pot reveni în forţă.
SĂGETĂTOR
Susţinere generală
Primiţi susţinere din toate părţile, mai ales dacă sunteţi născuţi în ultimul decan al zodiei. Uranus vă promite distracţii neobişnuite, jocuri ale minţii - poate vă cumpăraţi o trusă de magician sau vă apucaţi să învârtiţi cuburi Rubik. Vă puteţi alege cu prieteni ieşiţi din comun sau puteţi trece printr-o pasă de creativitate soră cu geniul. Nu uitaţi să vă notaţi cât mai multe dintre ideile neobişnuite care vă trec prin cap. Venus şi Jupiter în Leu vă promit popularitate şi prestigiu, la care puteţi accede mai uşor ca oricând, până pe 18, când Venus se decide să facă o scurtă escală în Fecioară, revenind însă alături de Jupiter, la începutul lunii viitoare, deci veţi continua să fiţi vizibili.
BANI: S-ar putea să se işte discuţii înfierbântate cu partenerii dvs. de afaceri, mai ales pe 7, 16 şi 17. Dvs. vă revine dificila misiune de-a avea răbdare cu ei, deoarece aceştia sunt cuprinşi de energia conflictuală a micului malefic, Marte.
CARIERĂ: Venus vă netezeşte relaţiile cu cei de care poate depinde viitorul dvs. profesional, din 18 încoace. Însă din 17 intră în mişcare retrogradă şi va trebui să vă străduiţi mai mult.
DRAGOSTE: Vă poate lovi din senin, la un colţ de stradă, şi poate să dispară la următorul. Experienţele pe care le trăiţi pot fi neobişnuit de intense, dar nu înseamnă că se vor transforma în relaţii trainice.
SĂNĂTATE: Vă puteţi aştepta la o acutizare a bolilor cronice, la mijlocul şi apoi la sfârşitul lunii.
CAPRICORN
Privelişte interioară
Această lună de vară e numai bună pentru introspecţie. Terapeuţii dvs. sunt nimeni alţii decât cei doi benefici, Venus şi Jupiter, care vă pot lumina anumite colţuri ale sufletului în care n-aţi îndrăznit să vă uitaţi până acum. Şi Pluton retrograd în semnul dvs. vă îndeamnă să vă îndreptaţi atenţia către interior, deci puteţi să vă duceţi cu gândul la amintirile apăsătoare pe care nu v-aţi încumetat să le priviţi în faţă până acum şi vă veţi da seama că aceste confruntări cu dvs. înşivă nu sunt atât de dificile pe cât aţi crezut. Partea şi mai bună este că, depăşind aceste probleme, veţi putea descoperi rezerve de forţă interioară de care nici n-aţi fi bănuit că se află ascunse în interiorul dvs.
BANI: Ofertele de afaceri ori investiţii care vi se fac luna aceasta sunt de nerefuzat, dar pot fi prea multe pentru a vă lansa în toate. Cele mai bune sunt cele ce apar la început de lună, dar întreaga perioadă până pe 18 e ofertantă.
CARIERĂ: În cazul în care vi se fac anumite nedreptăţi pe 2, 3 sau 11, acceptaţi-le, oricât de greu v-ar fi, fără proteste, pentru că sunt intervenţii fără de care nu v-aţi îndrepta în direcţia cea mai potrivită pentru dvs.
DRAGOSTE: Partenerul vă poate face zile fripte pe 7 şi apoi la mijlocul lunii şi vă vine greu să rămâneţi impasibili. Capricornii solitari care petrec concediul în străinătate pot avea o idilă.
SĂNĂTATE: Sunteţi mobili şi dornici de mişcare până pe 8, dar pe 2 şi 3 trebuie să aveţi grijă de încheieturile braţelor.
VĂRSĂTOR
Idilă în iatac
Plecatul în vacanţă, mai ales dacă presupune drumuri lungi, poate fi însoţit de oarecare inconveniente, pe 2 şi 3. Dacă plecaţi undeva cu maşina, ar fi mai bine să nu conduceţi dvs. în zilele respective. Până pe 8 lucurile decurg întocmai cum v-aţi dori. Puteţi să cunoaşteţi persoane cu care să întreţineţi discuţii plăcute şi animate. Cei care nu depăşesc hotarele ţării se pot bucura de un concediu cât se poate de reuşit, cu condiţia să plece înainte de 27. E de dorit să plecaţi cu un grup de prieteni, pentru ca distracţia să fie garantată. Mai există un plus: relaţiile de prietenie se pot adânci în urma acestei experienţe, care poate să cuprindă şi situaţii inedite.
BANI: Pe 3 nu v-am sfătui să arvuniţi o excursie sau să daţi bani pe un eveniment cultural la care participarea nu e tocmai ieftină, deoarece s-ar putea să se dovedească bani aruncaţi pe fereastră. Venus intervine în afacerile dvs. pe 19 şi vă ajută să faceţi ordine, dar se poate împotmoli după 26, când trebuie puse la punct chestiuni restante.
CARIERĂ: Duşmanii dvs. ascunşi se pricep să-i incite pe colegi împotriva dvs. şi vă va veni greu să vă menţineţi calmul, în special pe 7, 16 şi 17.
DRAGOSTE: Vă simţiţi cât se poate de confortabil în prezenţa unui partener amabil, tolerant şi afectuos. Cum altfel poate fi, când e definit de energia celor doi benefici, Venus şi Jupiter. Unii dintre dvs. se pot decide să oficializeze relaţia de convieţuire şi e o perioadă bună s-o facă.
SĂNĂTATE: Stomacul ar trebui menajat toată luna. Durerile de cap pot fi severe, pe 16 şi 17.
PEŞTI
Premiantul clasei
Mulţi dintre dvs. îşi reconsideră educaţia şi se pot decide să revină asupra unor cunoştinţe care, în timp, s-au mai acoperit de praf. Faceţi foarte bine recapitulându-le, căci treceţi printr-o perioadă în care filozofia dvs. de viaţă trece printr-un proces de consolidare şi părerea dvs. începe să capete o greutate pe care n-o avea până acum. Dar trebuie să vă menţineţi deschişi faţă de idei noi, care nu se potrivesc neapărat cu ale dvs., altfel riscaţi să încremeniţi pe poziţii rigide. Călătoriile lungi nu sunt neapărat un pericol, dar s-ar putea să vă dezamăgească aşteptările, dovedindu-se mai puţin spectaculoase decât vi le-aţi imaginat.
BANI: Pot sosi pe neaşteptate. Se poate ca prietenii dvs. să vă servească drept intermediari şi prin ei să vă vină propuneri de muncă avantajoase. În cazul în care aveţi subordonaţi, se poate ca munca în echipă să se dovedească mai eficientă şi mai lucrativă decât aţi anticipat. Oricum, e de bine.
CARIERĂ: Sunteţi un adevărat model pentru cei care lucrează cu dvs. Îi inspiraţi maxim, până pe 18.
DRAGOSTE: În luna lui Cuptor, pentru dvs., dragostea e cu năbădăi. Ba trăiţi pasiunea cu intensitate, ba vă certaţi de nu se vede om cu persoană. 7, 16 şi 17 sunt zilele în care puteţi trece uşor de la o extremă la alta. Venus vine să vă îndulcească viaţa de cuplu, din 19.
SĂNĂTATE: Până pe 18, apetitul dvs. poate depăşi cu mult limitele normale şi nici după aceea nu scade cu mult.