De multe ori sunt întrebat ce se mai întâmplă la Roşia Montană... S-au scurs 15 ani de campanie de presă neîntreruptă, timp în care subsemnatul şi revista "Formula AS" am trecut cu succes prin tribunale, ca urmare a intenţiei companiei RMGC, de a ne pedepsi cu amenzi uriaşe pentru articolele publicate în revistă! Nu e de mirare că după sutele de interviuri şi reportaje pe această temă, cititorii noştri doresc să fie informaţi în continuare despre situaţia de la Roşia... Sorin Jurca, unul dintre stâlpii rezistenţei locale, vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Roşia Montană, ne-a oferit, la prima mână, câteva informaţii: "Ne simţim atât de bine, încât am şi uitat că RMGC mai există pe lume... Atmosfera ne aminteşte de vremurile bune «de dinainte», deşi răul făcut se vede, se simte lipsa roşienilor plecaţi... Zilele trecute, trei persoane nostalgice au venit să-şi revadă casele bătrâneşti, vândute Goldului. Tot zilele trecute, bătrâna Rozalia Gruber, mama unui fost director goldist, a fost înmormântată în Roşia. Nu e primul caz, deoarece capii bisericilor ortodoxe, reformate, unitariene şi catolice au interzis dezhumările comandate şi finanţate de companie. Goldul era un stăpân al locului, care îşi arăta mereu muşchii în public... Lucrurile astea au început, slavă Domnului, să devină istorie...". Tot de la Sorin Jurca aflăm că satul istoric din Apuseni a început să atragă nu doar vizitatori, ci şi... noi localnici. Între ei se află şi tânărul întreprinzător şi regizor de filme documentare Tică Darie, adoptat ca fiu al satului de localnicii "rezistenţi", care l-au protejat de violenţa goldiştilor şi de şicanele primăriei. Povestea lui este neobişnuită.
"Mi-am urmat inima fără niciun regret"
- Înainte de a cere "cetăţenie" la Roşia Montană, ai fost student în Danemarca, la Copenhaga. Ce te-a determinat să faci un schimb de locaţie aşa de surprinzător?
- La Copenhaga m-am înscris la un program de multimedia design, care a durat doi ani, după care urma să-mi continui studiile. Obţinusem şi o bursă de la statul danez, începusem să colaborez cu o televiziune locală şi la o platformă online şi aveam planuri serioase şi sprijin pentru a dezvolta ceva acolo. Dar Roşia Montană m-a lovit din plin... Am simţit o chemare, ceva îmi spunea că trebuie să vin aici şi să mă implic în comunitate şi mi-am urmat inima fără nici un regret.
- Cum ai ajuns prima oară la Roşia?
- În prima vacanţă de vară, am hotărât să traversez Europa pe bicicletă. Pe atunci eram la curent cu ce se întâmplă în Roşia Montană, dar, în afară de a distribui pe internet diverse ştiri, nu contribuisem cu nimic pentru salvarea ei. Prima dată când am ajuns la Roşia a fost prin 2007 sau 2008. Auzind despre festivalul "FânFest", m-am hotărât să merg şi eu acolo, cu nişte prieteni. Am fost impresionat de manifestare, dar mai ales de oameni şi de frumuseţile locului, aşa că am decis ca turul cu bicicleta să fie dedicat Roşiei Montane, să povestesc tuturor oamenilor pe care îi întâlnesc despre nedreptăţile din localitate, despre proiectul de distrugere a comunei, şi să-i încurajez pe români să-şi deschidă mintea şi inima şi să fie alături de Roşia Montană. Pe 15 iulie 2012, eram călare pe bicicletă. N-am avut un plan, dar am avut o motivaţie: Roşia Montană. Aşa că toate momentele grele care au existat uneori, cum ar fi lipsa apei, lipsa mâncării, lipsa banilor, lipsa unui loc cât de cât în regulă unde să pun cortul, am reuşit să le trec gândindu-mă la Roşia. La întoarcere, am fost întâmpinat de roşieni, de turişti şi de voluntari cu atâta căldură, încât am rămas fără cuvinte...
"Filmul nostru a spart blocada mediatică"
- Pe internet se bucură de mare audienţă un film căruia îi eşti autor şi care este legat de călătoria ta europeană cu bicicleta.
- Împreună cu Louisa Hoppe, o prietenă din Germania, pe care am cunoscut-o la FânFest, am ajuns la o idee comună: să traversăm Europa pe o bicicletă tandem (cu două locuri) şi să ţinem conferinţe despre Roşia Montană în capitalele şi oraşele importante de pe traseu (Copenhaga, Hamburg, Berlin, Leipzig, Chemnitz, Dresda, Praga, Viena, Bratislava, Budapesta şi Cluj-Napoca). În aceleaşi oraşe am proiectat şi filmul "Rosia Montana, Town on the brink" (Roşia Montană, o aşezare pe marginea prăpastiei) de Fabian Daub, un documentar cutremurător, vizionat de sute de mii de oameni pe You Tube. În paralel cu turul nostru, alţi prieteni, Radu Păltineanu - România, Elena Vanica - Republica Moldova, Sophian Guidara - Canada, au pornit pe biciclete într-un tur prin Est (Copenhaga - Stockholm - Helsinki - Moscova - Kiev - Roşia Montană). La întoarcere, am pornit într-un marş pe jos, timp de 5 zile, de la Cluj la Roşia, la festivalul FânFest din august 2013. După FânFest, am mai rămas câteva zile şi am filmat ce s-a întâmplat acolo când a venit Comisia parlamentară UNESCO în vizită. Filmul, difuzat două zile mai târziu, a devenit viral pe internet, a fost preluat şi de televiziuni; se vorbea de Roşia Montană, se vorbea foarte negativ despre Roşia Montană Gold Corporation, despre reclamele companiei de manipulare de la televizor; a fost filmul care a spart blocada mediatică, aşa cum spune Mihai Goţiu, în cartea sa "Afacerea Roşia Montană".
"Am fost ameninţat, batjocorit şi intimidat"
- N-a fost uşor. Cel puţin o jumătate de an am fost ameninţat şi batjocorit, intimidat şi înjurat, am avut camera video lovită. Compania a încercat să facă tot posibilul pentru a mă descuraja şi a mă determina să plec din comună. Eram din ce în ce mai expus, angajaţii RMGC erau din ce în ce mai agresivi, familia mea, din ce în ce mai îngrijorată; jandarmeria era prezentă în fiecare zi şi noapte în Roşia, intimidările cu jeepurile companiei creşteau. Odată, când coboram cu bicicleta, un jeep a intrat pe contra-sens cu viteză, şi doar în ultimul moment a virat dreapta, ca să nu mă calce. În cele din urmă, m-am hotărât să iau atitudine şi am început să le fac plângeri la poliţie tuturor celor care mă ameninţau. Cu timpul, mare parte din ei s-au liniştit, iar eu, în loc să plec, am decis să mă mut în Roşia definitiv, pe 20 septembrie 2013. Am venit cu gândul să înfiinţez un centru local de cercetaşi, pentru a contribui la dezvoltarea copiilor şi tinerilor, spre a deveni cetăţeni responsabili în locul în care trăiesc şi în societate. Am venit şi pentru a documenta video ceea ce cred că-i nedrept în Roşia Montană. Am fost întâmpinat cu bucurie de localnicii cu care mă împrietenisem înainte şi, în aceeaşi zi în care am ajuns, un localnic s-a oferit să mă găzduiască pe termen lung în casa lui. În următoarea zi, am alergat, de Ziua Păcii, singur cu un steag în mână, vreo 21 km prin localitate, pentru a transmite puţină pace în sufletele oamenilor.
- Grupul de copii cercetaşi funcţionează cu toate pânzele sus. Cum i-ai convins pe cei mici să te urmeze?
- Într-o lună de zile de la stabilirea mea în comună, am reuşit să punem bazele centrului de cercetaşi. Pe 27 octombrie a avut loc prima întâlnire, la care au participat 20 de copii, care şi-au arătat dorinţa să facă parte din viitorul centru. Şi-au dat acordul şi părinţii, şi am pregătit documentele pentru a deveni "Grup de Iniţiativă al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României". A fost ceva extraordinar ca o mână de tineri să înfiinţăm acest centru şi să facem parte din cea mai mare organizaţie de tineret din România şi din lume. M-am dedicat trup şi suflet cercetaşilor. Toţi cei implicaţi, cinci la număr, suntem voluntari, iar multor localnici le-a venit greu să creadă că implicarea noastră este gratuită, că o facem pentru binele copiilor lor, pentru binele comunităţii. Nimeni nu se aştepta să avem un grup atât de puternic de cercetaşi, într-o comună rămasă fără o mare parte a locuitorilor ei. Am reuşit să avem activităţi pentru copii la fiecare sfârşit de săptămână a acestui an. Seri de film, drumeţii, excursii la schi, festivaluri, dintre care cel mai important este "Festivalul Luminii" - eveniment naţional ce se ţine în multe oraşe. De curând, am organizat Ziua Copilului (cursă cu obstacole pe jos şi pe bicicletă) - o sărbătoare uitată la Roşia Montană... Primăria a fost, desigur, total indiferentă, nu s-a deranjat nici măcar să ia lacătul de la porţile stadionului local, deşi i-am înştiinţat de eveniment şi le-am solicitat sprijinul.
"La Roşia Montană e linişte şi pace"
- În prezent, în sat e linişte şi pace. Te poţi plimba în siguranţă, turiştii care vin nu mai sunt ameninţaţi de angajaţii companiei, deoarece mare parte dintre aceştia au fost concediaţi. În liniştea creată, împreună cu 30 de femei din sat, am pus la punct o afacere locală, sub numele "Made in Rosia Montana". Am cumpărat lână de la Braşov şi am început lucrul: împletit de ciorapi, inscripţionaţi cu "Made in Roşia Montana". Comenzile au fost foarte mari, cam o sută la două zile, astfel că am fost nevoit să împachetez nopţi întregi sute de perechi. Următorul pas a fost să dau drumul unui magazin online, cu diverse produse din lână prelucrate manual (www. madeinrosiamontana.ro), care funcţionează şi am avut rezultate foarte bune. În timp, s-au adunat în jurul magazinului mai mulţi prieteni cu experienţă în diferite domenii, pentru a dezvolta această idee, şi mă bucur că suntem o echipă de 13 oameni care ne implicăm voluntar. Credem foarte tare în potenţialul acestei iniţiative şi vrem să aducem un venit suplimentar, pe termen lung, familiilor din Roşia Montană.
- Crezi că există un viitor pentru Roşia?
- Vara asta va fi pentru Roşia o vară a libertăţii, cea mai frumoasă din ultimii 20 de ani. În curând, vor veni arhitecţii de la Asociaţia ARA şi vor continua lucrările la casele care se află în proiectul de restaurare "Adoptă o Casă". Pe 25-26 iulie, va avea loc "Maratonul Recunoştinţei", organizat de Asociaţia Pachamama, dar şi o cursă de 2 kilometri pentru copii, în care Cercetaşii din Roşia Montană sunt co-organizatori. În fine, între 13-16 august, va avea loc a 10-a ediţie a festivalului FânFest. Cam asta se întâmplă în Roşia Montană. Se poate mai bine şi va fi mai bine.
Lui Tică Darie îi puteţi scrie la email: tica.darie@gmail.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
