După ce Camera Deputaţilor a respins cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a acestuia, blocarea moţiunii era previzibilă. Opoziţia nu a reuşit să spargă solidaritatea de tip mafiot a parlamentarilor puterii şi nici să stopeze încercările acestora de a amenda - în favoarea lor - prevederile Codului Penal. Singura ei "reuşită" a fost dovedirea relaţiei de dependenţă între un executiv (guvern) putred şi o majoritate parlamentară (legislativul) coruptă până în măduva oaselor şi de neclintit, deocamdată, pentru că în afara unor proteste stradale, cei de altă opinie nu pot face nimic. Electoratul se manifestă din patru în patru ani, şi atunci este, de cele mai multe ori, influenţat emoţional de conjuncturile imediate. Respingerea moţiunii de cenzură nu a însemnat, aşadar, o schimbare a "datelor" problemei. Efectele ei pe termen scurt sunt nule. Pe termen mediu şi lung, ele pot fi însă previzibile şi, în ciuda părerii proaste despre electorat a elitei conducătoare, ele pot fi devastatoare pentru ierarhiile politice actuale. Primul dintre acestea este deteriorarea gravă a imaginii externe a României, o confirmare a "balcanismului" acesteia, prin excluderea oricărei predictibilităţi în acţiunile sale, prin tentaţia "à la porţile Orientului" de a aplica subiectiv legile menite să rezolve situaţia internă. România a optat, totuşi, pentru integrarea în marile organizaţii ale democraţiei occidentale, NATO şi UE. Pentru membrii acestora este de la sine înţeles că integrarea înseamnă respectarea regulilor comune şi, desigur, a moralei politice ataşate acestora. E normal ca, atunci când un membru încalcă regulile, ceilalţi să intervină şi chiar să îl sancţioneze. Amoralitatea şi lipsa de predictibilitate a actualei guvernări româneşti a adus, în consecinţă, reacţia partenerilor din UE şi NATO, care ştiu că orice fisură în funcţionarea după anume principii a organizaţiilor numite este speculată de "concurenţii" acestora, de asociaţiile totalitare, pentru care democraţia este o primejdie. Fără a se implica direct, guvernarea PSD-istă a cultivat mereu un naţionalism găunos, redus la respingerea oricărei imixtiuni externe, inclusiv a celei generate de regulile organizaţiilor internaţionale la care ţara a aderat de bună voie.
Un cunoscut jurnalist, transformat în ultima vreme, din dorinţa de a epata, într-un fel de "Gică-contra" la aplicarea corectă a legislaţiei şi principiilor morale ale comunităţii democratice din care România face parte, a mers până acolo încât a comparat atenţionările ambasadelor occidentale cu intervenţiile reprezentanţilor Porţii Otomane şi, apoi, ale Kremlinului, pe lângă domniile pământene din trecut. Formula e un fals, pentru că România nu a fost silită să intre în organizaţiile occidentale, ci şi-a urmat interesul naţional real, printr-un act de adeziune ce presupune nu doar primirea unor drepturi şi avantaje, ci şi asumarea unor obligaţii, care odată respectate, aduc un câştig imens faţă de "pierderile de suveranitate" clamate fals şi retoric de unii. Au înţeles această situaţie în primul rând românii din diaspora, şi au exprimat-o prin votul lor. "Amenda" occidentală pentru actele arbitrare ale guvernării PSD-iste (schimbarea intempestivă şi interesată a codurilor juridice, impostura în funcţionarea maşinăriei administrative, susţinerea imorală a corupţiei etc.) vizează, în primul rând, instabilitatea pe care aceste măsuri o induc ansamblurilor organizate care sunt NATO şi UE. O "sfidare" de tipul celei practicate de Ponta, premierul PSD-ist, prin participarea - alături de Putin şi Lukaşenko - la deschiderea "politică" a Jocurilor Sportive Europene de la Baku, evitată de toţi liderii UE, din cauza nerespectării drepturilor omului, nu face decât să confirme, pentru Occident, instabilitatea morală şi neseriozitatea conducătorilor României, deşi, chiar şi fără asemenea "gesturi de independenţă", liderii vestici îl privesc cu reticenţă pe premierul plagiator şi, mai nou, urmărit penal.
Un alt efect, deşi mai greu sesizabil, este legat de conturarea raporturilor de putere în interiorul PSD-ului. Încet-încet, cu nelipsitu-i zâmbet pe faţă, Ponta a ştiut să-şi elimine toţi potenţialii rivali din partid, ultimul şi cel mai important, Liviu Dragnea, plecând de bunăvoie, ca urmare a asumării condamnării penale pronunţate împotriva lui. După cum observa sociologul Alin Teodorescu, Ponta şi gaşca lui, paraşutată de cinci-şase ani în partid, au capturat toate pârghiile de control şi au reactivat, în folos propriu, solidaritatea "partinică" (mafiotă) a baronilor ce conduc organizaţiile locale. Lovitura de stat parlamentară din 2012, susţinută cu entuziasm (şi "sacrificii materiale") de ei, avea drept ţel, printre altele, şi "nemurirea" lor în poziţiile-cheie ale statului. Alegerea ca preşedinte a lui Klaus Iohannis a provocat o temporară întrerupere a ofensivei lor, purtată sub drapel PSD, deruta fiind, însă, repede depăşită, ca urmare a lipsei de reacţie a preşedintelui ţării. Obrăznicia, utilizarea constantă a minciunii ca armă politică, impostura au revenit în forţă în "arsenalul" premierului, lovitura de stat (adică schimbarea nelegitimă a regulilor jocului, în chiar desfăşurarea acestuia) continuând. Ţinta momentană a fost schimbarea Codului Penal, atunci când DNA se apropiase periculos de senatorul Dan Şova, după unii analişti, "sufletul" conspiraţiei pontiste de confiscare totală a statului. Punerea sub acuzare a lui Ponta însuşi a bruscat acţiunea ce trebuia să se desfăşoare treptat şi discret, până la victoria finală. Ponta a făcut, bineînţeles, tot ce le cerea altora să nu facă, cramponându-se de scaun şi obligându-i pe toţi membrii găştii sale să-şi demonstreze pe faţă fidelitatea. Pentru electorat, PSD-ul a apărut, dintr-odată, drept o grupare total coruptă, abuzurile liderilor lui nemaifiind accidente, ci manifestări endemice. Chiar şi pentru docilul şi săracul său electorat clientelar, gruparea lui Ponta s-a prezentat drept ceea ce este, adică o grupare oligarhică, de tip mafiot, ameninţând statul în ansamblul său.
Efecte pe termen mediu vor exista şi pentru grupările partinice-satelite. UNPR-ul va prelua tot mai mult "cauza interesului naţional", pierdută pe drum de cadaverizatul PSD, şi va deveni adăpost pentru refugiaţii din naufragiul acestuia. Gheorghe Oprea, şeful său, a înţeles că trebuie să se distanţeze de "pata morală" a PSD-ului, declarând că se împotriveşte oricărei schimbări a Codului Penal. El se propune, astfel, drept veritabilul partener de stânga în relaţia cu Occidentul. La rândul lor, PC-ul şi PLR-ul, simple anexe politice ale premierului Ponta, vor trebui - pentru alegeri - să-şi caute urgent alţi aliaţi. Iar dacă noul PNL nu va şti să exploateze ferm situaţia, UDMR-ul va balansa, în continuare, pentru atingerea ţelurilor sale etnice, exersând o acrobaţie, penibilă chiar şi pentru electoratul lui.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
