Fetiţa este şi ea foarte frumos îmbrăcată, are părul împletit într-o codiţă, ochii mari, şi pare oricum foarte cuminte. Mama ei scuipă seminţele în faţa băncii de pe terenul de joacă, iar fetiţa scuipă seminţele pe măsuţa din căsuţa colorată vesel, în care au loc patru copii. Câţiva paşi mai încolo, trei mămici blonde, între care una ţine pe genunchi un prunc de câteva luni, lasă în faţa băncii un alt gros covor de coji de seminţe, la capătul unei competiţii mute. Este un fapt devenit firesc în parcurile primului sector al unei capitale europene.
Parcul acesta nu este unul sălbatic. S-au învârtit mulţi bani aici în ultimii ani. Fântâna arteziană a fost refăcută şi luminează frumos noaptea, în locul ierbii s-a aşternut gazon, straturile de petunii sunt schimbate la câteva luni, e o plăcere să păşeşti pe noul teren de fotbal etc. Plăcuţe înfipte în copaci te atenţionează că în parc ai semnal gratuit pentru internet, dar nici o plăcuţă nu îţi spune să nu arunci gunoiul pe jos. Fiecare bancă se mândreşte cu un multicolor covoraş de coji de seminţe, coşurile de gunoi au în jurul lor sticle goale, pungi de plastic. Bodyguarzi în albastru se plimbă pe aleile parcului şi, cu toate că se plictisesc înfiorător, nu i-am văzut să atenţioneze pe cineva să păstreze curăţenia. Cumva m-am obişnuit ca, de 25 de ani, să văd cum românii consideră spaţiul public drept ladă de gunoi, cum satele îşi sufocă râurile cu sticle de plastic, cum oamenii scuipă în tramvai sau aruncă pe geamul maşinii hârtii. Ce nu pot să înţeleg este cum de părinţii intră, şi ei, în aceeaşi categorie de poluatori ai parcurilor oraşului, scuipând seminţe chiar pe terenul amenajat special pentru copiii lor. Îngrijiţi şi curaţi, aceştia lasă să se înţeleagă că acasă la ei este altfel decât în parc... Problema românilor este spaţiul public, pe care oamenii nu îl consideră "al lor". Se poate face ceva? I-ar putea dezbăra cineva de năravul lor? Ar putea oare autorităţile să se ocupe de igiena din parcuri? Un prieten, mare admirator al Americii, îmi spunea că şi acolo s-ar arunca toate gunoaiele în jur, dacă pe americani nu i-ar ustura la buzunar amenzile. Soluţii există. Cât de greu este să pui într-un parc, în care se investesc zeci de mii de euro, plăcuţe de avertizare? Considerând că ideea e bună, i-am scris primarului sectorului 1 şi instituţiilor ce au legătură cu administrarea parcurilor. Instituţiile mi-au răspuns amabil, aruncând responsabilitatea de la una la cealaltă. După două-trei luni, am primit un mesaj de la poliţia locală, care mă anunţa că un echipaj a verificat la faţa locului, a amendat doi cetăţeni şi va ţine locul sub supraveghere. Bănuiesc că nu are sens să menţionez că nu s-a schimbat absolut nimic. A trecut iarna, copiii zburdă iarăşi prin parcurile şi pe terenurile de joacă ale sectorului 1 din Bucureşti, iar părinţii îşi dovedesc măiestria în scuipat de seminţe şi aruncat de gunoaie. Câteodată, tradiţiile sunt greu de schimbat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
