Declaraţiile prezidenţiale au survenit după o primă punere la punct a relaţiei dintre cei doi actori principali ai scenei politice dâmboviţene, prin care preşedintele îi atrăgea atenţia premierului asupra faptului că o măsură administrativă (distribuirea cardului de sănătate) s-a finalizat prost, heirupist, şi - concomitent - că politica externă a ţării este, constituţional vorbind, un atribut prezidenţial. Despre vizitele intempestive ale lui Victor Ponta într-o serie de ţări arabe exportatoare de petrol se ştie că nu au vizat o anume strategie de ţară, fiind - în fapt - un fel de "pescuire (de contracte economice) în ape tulburi". Tonul iritat al criticilor prezidenţiale a crescut de la prima ieşire în arenă, la următoarea. Duritatea şi succesiunea lor rapidă le-au părut observatorilor un semn al renunţării d-lui Iohannis la rezerva pe care şi-o impusese la instalarea în funcţia supremă. Klaus Iohannis anunţase, atunci, că îşi va asuma rolul de "arbitru" şi nu de "jucător", precum fostul preşedinte, Băsescu. "Ieşirile" prezidenţiale nu au reprezentat, totuşi, o schimbare totală de partitură. Nu cred, în ciuda celor două replici ale preşedintelui, că d-l Iohannis va ieşi cu totul din rezerva autoimpusă, angajându-se într-o "atitudine băsistă". E drept că, dacă tot a atacat acţiunile premierului şi ale "găştii" lui, preşedintele a denunţat şi unele "fapte colaterale", ce nu emană direct de la împricinaţi, cum ar fi proiectul - rulat constant, din interes, de parlamentarii PSD - de modificare a Codului de Procedură Penală. Parlamentarii majorităţii, dar şi unii ai opoziţiei, dovedesc că marile lor probleme nu sunt reprezentarea cinstită a intereselor electoratului, ci acoperirea corupţilor din rândurile lor şi asigurarea unor "bătrâneţi liniştite" (prin pensii interzise celor "de rând", sporuri, facilităţi etc.). Preşedintele a criticat şi aceste manifestări reprobabile, de dispreţ pentru alegători, dar - cel mai probabil - nu ar fi trecut la atac, dacă premierul nu i-ar fi încălcat, manifest, atribuţiile constituţionale. Preşedintele "a tăcut" până acum la cele mai multe derapaje ale premierului. Pentru unii analişti, aceste "tăceri" au reprezentat o tactică specială, d-l Iohannis optând, pe de o parte, pentru "alt stil prezidenţial" (opus ieşirilor publice "spontane" ale predecesorului) şi, pe de altă parte, pentru un sprijin discret faţă de foştii parteneri de partid (dorinţa de a avea o administraţie de aceeaşi culoare fiind firească), lăsând ca evenimentele să curgă fără a fi provocate. DNA, ANI şi DIICOT, instituţiile juridice de combatere a corupţiei, ar fi făcut - mai lent, desigur, decât prin realizarea unei majorităţi parlamentare "de strânsură" - suficientă curăţenie în rândurile "aleşilor" şi demnitarilor puterii încât, înainte de toamna lui 2016, aceasta să accepte schimbarea. D-l Iohannis a ieşit la atac pentru că, starea tăcută, de aşteptare, s-a dovedit, treptat, tot mai păguboasă.
Replicile prezidenţiale au fost, în fapt, provocate deliberat de Victor Ponta. Premierul, care părea zdruncinat şi fragil după pierderea spectaculoasă a "prezidenţialelor", şi-a revenit. Atitudinea ironic-băşcălioasă, agresivitatea obraznică şi iresponsabilă pe care le-a afişat în "lovitura de stat parlamentară" din 2012 şi în timpul campaniei prezidenţiale au reapărut. Ponta a tras spuza pe turta lui, pentru relansarea economiei (imposibilă, fără corecţiile dure ale guvernărilor PDL-iste) şi a trecut la o ofensivă de imagine de un populism greu de imaginat într-o societate democratică normală. Asemănător guvernării Tăriceanu (care a aruncat cu pomeni bugetare înaintea anului electoral fără nicio preocupare pentru starea ulterioară a vistieriei), premierul a anunţat "măsuri liberale" de stimulare a consumului (creşteri salariale, reduceri ale fiscalităţii, creşteri de pensii, ştergeri de datorii etc.), efectele lor pe termen scurt (toamna alegerilor din 2016) fiind căutate anume. Dacă va pierde "parlamentarele", sarcina reumplerii vistieriei va reveni celorlalţi, iar dacă le va câştiga, în următorii patru ani vor apărea, inevitabil, corecţiile de redresare. Ponta a devenit "expert" în exploatarea populistă, chiar şi a propriilor gafe, haosul distribuirii cardului de sănătate, de exemplu, fiind explicat prin dorinţa "umanistă" de a zdrobi "mafia medicamentelor", care face ravagii în sistemul sanitar românesc. Impozitarea bacşişurilor - un adevărat sport naţional - a fost retrasă, când a realizat că taximetriştii, chelnerii sau chiar medicii sunt adevăraţi "agenţi de influenţă" care pot face rău imaginii sale prin multitudinea contactelor lor cotidiene. Ponta este susţinut feroce de exersatul berbece mediatic numit Antena 3 şi de România TV, dependente material de deciziile sale.
Unii analişti au crezut că "premierul-plagiator" va fi pus în situaţia să se retragă, datorită răririi rândurilor susţinătorilor săi, prin ofensiva DNA. Acţiunile acestei instituţii au lovit însă în toată clasa politică (demonstrând o remarcabilă independenţă), favorizând, prin eliminarea unor "baroni grei", creşterea puterii lui Ponta în propriul partid, PSD-ul. Ponta le-a facilitat acestora acţiunile, dar nu s-a implicat în ele. Arestările lor, autodemiterile - precum cea a lui Liviu Dragnea - îi oferă posibilitatea (după excluderea "concurenţei" reprezentate de Geoană şi Vanghelie) promovării unor "lupi tineri", total datori faţă de el. Singurul "punct vulnerabil" este "intimul său", Dan Şova, care va fi - de aceea - apărat cu străşnicie de orice acţiune a Justiţiei. Corupţii din Parlament ştiu - atunci când susţin modificările Codului Penal - că, apărându-l, se apără pe ei înşişi şi obţin recunoştinţa (condiţionată şi conjuncturală) a premierului.
Bazat pe aceste circumstanţe, cu o majoritate parlamentară considerabilă şi docilă, cu un partid "asigurat" şi cu o opoziţie minată de conflicte interne, Victor Ponta a putut trece la provocarea preşedinţiei, rezerva de până acum a lui Iohannis convenindu-i de minune. Nu ar fi de mirare, ca, pe fondul câştigării "aproape sigure" a alegerilor din 2016 şi al blocării preşedintelui în "rezerva" sa, provocările repetate să se transforme în pretexte de suspendare, care să-i deschidă drumul spre realizarea obiectivului său constant: monopolul total al puterii în România. Urmarea nu este greu de închipuit.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
