Pe vremea străbunicilor noastre, proverbul acesta nu îşi permitea să însemne mai mult decât că femeia care dorea să aibă în casă armonie era datoare să-i pună bărbatului în faţă bucate bune. Cu burta plină, viaţa pare mai roz. În vremea noastră, lucrurile s-au mai schimbat. De când femeile muncesc cot la cot cu bărbaţii şi nu mai au timp să aştearnă masa de prânz, dragostea trece prin stomac la propriu, sub forma acelei emoţii care apare numai şi numai când te îndrăgosteşti. O emoţie delicioasă, care bate orice desert. Cu mult mai prozaică, explicaţia ştiinţifică susţine că de vină sunt nervii din zona abdomenului, responsabili de toate senzaţiile de bine sau rău, de frumos sau urât, de supărare sau bucurie. De unde şi o altă zicală, cum ar fi "mă doare stomacul de frică". Dar avem o veste mai bună: stomacul e şi leagănul intuiţiei, zona presimţirilor bune, pe care e bine să le ascultăm atunci când luăm hotărâri. Teste realizate recent dovedesc că indivizii care ţin seama de intuiţie au mai mult succes în viaţă decât precauţii, care învârt lucrurile pe toate părţile.
CINE SE SCOALĂ DE DIMINEAŢĂ DEPARTE AJUNGE
Trezitul în zori este, pentru unii, un adevărat calvar, deşi proverbul spune că "cine se scoală de dimineaţă departe ajunge". Deci - jos din pat cât aţi zice peşte, chiar dacă vă displace profund. Uşor de zis, greu de făcut! Soluţii se găsesc, totuşi, şi pentru somnoroşi, şi pentru cei suferinzi de hipotensiune, care nu s-ar mai dezlipi de pernă. Iată doar câteva "trucuri" pentru combaterea moleşelii matinale:
1. Dormiţi bine
Încercaţi să vă relaxaţi cu o oră înainte de-a merge la culcare. Renunţaţi la televizor şi ascultaţi, în schimb, muzică liniştitoare sau citiţi o carte. Evitaţi cinele îmbelşugate şi nu mai consumaţi băuturi excitante (cafea, cola etc.). Dormiţi cu fereastra deschisă, iar când vine Moş Ene pe la gene, gândiţi-vă la dimineaţa următoare, sugestionându-vă să fiţi în plină formă, de cum v-aţi trezit.
2. Schimbaţi ora de trezire
Puneţi deşteptătorul să sune cu 20 de minute mai devreme decât ora obişnuită. Profitaţi de timpul astfel câştigat şi faceţi gimnastica de înviorare. Pe care puteţi s-o începeţi chiar în... pat.
3. Puneţi-vă sângele-n mişcare
Imediat ce vă treziţi, frecaţi-vă mâinile şi strâmbaţi-vă faţa în toate felurile posibile. Întindeţi apoi uşor braţele şi picioarele. În felul acesta, pulsul şi tensiunea arterială cresc, iar creierul este mult mai bine irigat cu sânge.
4. Intraţi în formă, pentru tot restul zilei
Înainte de micul dejun, beţi un pahar cu apă, în care aţi pus eventual puţin oţet de mere şi miere sau puţin suc de lămâie. Cntitatea de lichid din organism sporeşte, iar irigarea cu sânge se face mai bine. Faceţi un duş alternativ (cu apă fierbinte şi rece) şi spuneţi-vă în gând că ziua care tocmai începe va fi absolut minunată.
Pentru ca să arătaţi bine în fiecare dimineaţă
Dulapul dvs. este plin cu haine, dar dimineaţa, în grabă, nu ştiţi ce să alegeţi ca să arătaţi bine. În această situaţie, un aparat de fotografiat vă poate scoate din încurcătură. Cum? Fotografiindu-vă atunci când hainele pe care le purtaţi vă fac să vă simţiţi deosebit de bine. Lipiţi fotografia pe interiorul uşii de la dulap, iar dimineaţa, cu toată zăpăceala, veţi şti sigur cum să vă îmbrăcaţi.
O altă posibilitate: aranjarea hainelor în dulap. Pentru că, în general, suntem tentate să punem mâna pe lucrurile expuse la vedere, aranjaţi pe umeraşele din faţă hainele potrivite cu anotimpul, iar pe celelalte băgaţi-le mai în spatele dulapului sau puneţi-le în altă parte.
Pentru ca dresurile să ţină mai mult
* Ciorapii cu vârf şi chilot întărit sunt mai rezistenţi. Se aşază mai bine şi sunt mai elastici în zonele deosebit de solicitate.
* Ideali, deşi mai scumpi, sunt cei cu călcâiul sau cu toată talpa întărite.
* Tăria (rezistenţa) firelor este înscrisă - sub forma unei cifre - pe ambalaj. Ciorapii cu o astfel de cifră mai mică decât 20 se rup mai repede.
* Importantă este şi talia (măsura). În această privinţă, există o regulă: mai bine cu unul sau două numere mai mari, decât prea mici.
* Îmbrăcatul - numai cu unghiile pilite şi tălpile netede, ca să nu agaţe. Aşezate pe scaun, ne tragem ciorapii rulaţi în jos, mai întâi până la genunchi, iar pe urmă, stând în picioare, îi ridicăm, cu schimbul - stânga, dreapta -, până în talie. După care, ne aplecăm şi, cu degetele umezite, îi întindem în sus, până ce se aşază bine.
* Spălatul - niciodată în maşina de spălat! Şi numai cu şampon pentru păr!
MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE
Cum recunoaşteţi un mincinos
Dacă vreţi să depistaţi un mincinos, nu vă concentraţi asupra afirmaţiilor sale, ci asupra semnalelor fizice care-l trădează. Iată care sunt acestea:
* Mincinoşii îşi schimbă vocea. Vorbesc mai sus sau mai jos, mai rar sau mai repede, mai tare sau mai încet ca de obicei.
* Mincinoşii se exprimă altfel. Adeseori ei au un mod înţepat de a vorbi.
* Mincinoşii caută subterfugii, evită să răspundă. La întrebările importante, ei nu răspund deloc sau doar în treacăt.
* Mincinoşii vor să distragă atenţia. Îşi fac de lucru cu tot felul de obiecte, evită privirile, îşi plimbă ochii încolo şi-ncoace.
* Mincinoşii nu-şi stăpânesc mimica. Colţurile gurii li se contractă brusc, buza inferioară, pleoapele sau sprâncenele încep să tremure.
* Mincinoşii nu se simt în apele lor. Înghit mai des, se-nroşesc, transpiră, respiră gâfâit, îşi dreg vocea, îşi schimbă mereu poziţia picioarelor.
* De altfel - cine-ar fi crezut? Cei mai sinceri europeni sunt danezii, iar cei mai mincinoşi - francezii.