O captură preţioasă
Găsirea sferei metalice ţine şi nu ţine de întâmplare. O mulţime de cercetători din întreaga lume se îndeletnicesc cu studierea, până în cele mai mici amănunte, a oricărui firicel de materie care ajunge la noi din spaţiu. Printre ei, şi câţiva oameni de ştiinţă de la Universitatea Sheffield, din Marea Britanie. Un balon trimis de aceştia la o altitudine de 27 de kilometri, chiar pentru a recupera particule venite din spaţiu, le-a livrat celor care "citesc" în praf stelar o captură extrem de preţioasă: o sferă metalică. Vorbim, de fapt, despre cea mai substanţială şi senzaţională descoperire în domeniu care a fost făcută vreodată. Dar ce anume transformă bila metalică, dintr-un simplu obiect, în subiectul cel mai important al dezbaterilor ştiinţifice recente? Răspunsul ţine de literatura SF: sfera celestă nu a vizitat Pământul cu mâna goală, ci a venit din spaţiu încărcată cu viaţă. Mai mult decât atât, graţie unei şanse unice, ea a fost fotografiată exact în timp ce oferea Terrei "cadoul" ceresc, expulzând în atmosferă materie organică. O a treia întâmplare a făcut ca bila aflată în cădere să se atingă de balonul expediat de cercetătorii britanici, lăsând o urmă care a putut fi studiată. Concluzia oamenilor de ştiinţă a fost unanimă: doar un obiect căzut din spaţiu cu o viteză uriaşă ar fi putut lăsa o astfel de amprentă.
Dacă întâmplarea n-ar fi făcut ca sfera să ajungă pe mâna cercetătorilor englezi, obiectul căzut din cer ar fi scăpat chiar şi celor mai ageri ochi ai vreunui pământean. Profesorul Milton Wainwright, care conduce echipa de la Sheffield, descrie obiectul ca fiind de grosimea unui fir de păr, cu nişte filamente exterioare. Dar nu dimensiunea, ci componenţa sferei a pus lumea ştiinţifică pe gânduri, făcând-o să ia în serios o ipoteză pe care, până acum, o dezvoltaseră mai curând autorii de literatură fantastică. Astfel, o analiză cu raze X a arătat că învelişul bilei este făcut din titan şi vanadium, ca şi cum ar fi fost special conceput pentru a proteja ce se află înăuntru. Cât despre conţinut, substanţa biologică fotografiată în momentul expulzării ar putea fi, spun cercetătorii, material genetic, adică viaţă trimisă la pachet, din spaţiu, cu destinaţia Terra. Expeditorul? O civilizaţie extraterestră, îndrăznesc să cocheteze cu gândul, pentru prima dată, oamenii de ştiinţă.
NASA crede în extratereştri
Bila venită din spaţiu şi toată frământarea ştiinţifică din jurul ei au făcut să i se acorde, în fine, consideraţia meritată şi fizicianului indian Louis Godfrey. În 2001, o inexplicabilă ploaie roşie, căzută în mai multe sate din sudul Indiei, avea să trezească interesul întregii lumi. "Un praf roşu provenit din deşertul Arabiei", au precizat autorităţile indiene, dornice să ofere cât mai repede un răspuns rezonabil. Nemulţumit de explicaţie, Godfrey a continuat ancheta pe cont propriu şi a ajuns la o concluzie tulburătoare. Nici vorbă de firicele de praf! Culoarea roşie a ploii era dată de nişte particule vii, asemănătoare globulelor roşii. Doar Chandra Wickramasinghe, profesor la Universitatea din Cardiff, interesat el însuşi de panspermie, a luat în serios afirmaţiile lui Godfrey despre o posibilă substanţă organică ajunsă pe Pământ dintr-un alt colţ al Universului. A fost nevoie să treacă 14 ani şi să cadă din cer o bilă metalică exact în balonul colector al unor cercetători englezi, pentru ca fizicianul din India să fie crezut, iar panspermia să nu mai fie privită cu maximum de suspiciune.
Cine plantează "seminţele vieţii"?
Cea de-a doua versiune, mai radicală, vine cu ideea unui expeditor precis şi a unui destinatar clar al "seminţelor de viaţă". Materia organică nu s-ar plimba la întâmplare prin spaţiu, ci ar fi trimisă dintr-un loc în altul, civilizaţiile putându-se astfel crea una pe cealaltă. Viaţa pe Pământ ar fi apărut tocmai prin această modalitate, mai precis ca urmare a unei "fecundări" exterioare, avându-i ca autori pe extratereştri. Destul de bulversantă, ipoteza unei Terre create, vegheate şi ajutate de o civilizaţie de pe altă planetă are câteva argumente pe care să se sprijine. Cel mai nou şi mai puternic dintre acestea este însăşi sfera metalică a oamenilor de ştiinţă englezi.
Îşi mai găseşte locul religia în ecuaţia aceasta precisă, pusă pe hârtie de ştiinţă? Da, răspunde cea de-a treia categorie de adepţi ai panspermiei, care încearcă să facă pace între creaţionismul biblic şi teoria vieţii ajunse pe Pământ de pe alte planete. Uriaşii despre care "Geneza" spune că au existat la începuturi pe Pământ, alături de oameni, sunt văzuţi în versiunea spirituală a panspermiei ca nişte făpturi provenind din alte lumi, ajunse aici pentru a ameliora, într-un fel, rasa umană. Interesant de spus este şi că panspermia loveşte mai curând în evoluţionism decât în creaţionism, negând că viaţa ar fi apărut de la sine pe Pământ. De partea cealaltă, teoria aceasta încearcă să explice cum a apărut viaţa pe Terra, însă nu are niciun fel de răspuns la întrebarea cea mare: cum a apărut viaţa însăşi?
Viaţă fără de moarte
Susţinătorii panspermiei au reuşit, totuşi, să ofere lumii un răspuns foarte important, legat de felul în care se comportă particulele vii. Viaţa are o rezistenţă incredibilă, au arătat cercetările ultimilor ani. Până şi în inima reactoarelor nucleare, adică în mediile cele mai toxice care există pe planetă, reuşesc să supravieţuiască tot felul de microorganisme. Mai departe, studiile arată că viaţa rezistă chiar şi celor mai dure călătorii în spaţiu. Naveta Columbia, prăbuşită în 2003, nu a făcut faţă unui astfel de voiaj complicat. Însă în bucăţile din navă găsite au fost descoperite, întregi şi vii, o mulţime de microorganisme terestre, cu care naveta plecase la bord. Un experiment al cercetătorilor de la Universitatea din Zürich a demonstrat aceeaşi îndârjire a particulelor vii de a rezista, indiferent de condiţii. Bucăţele de ADN din bacterii au fost depuse pe exteriorul unei rachete pregătite de lansare. După un zbor suborbital şi o reintrare în atmosferă (care presupune expunerea la temperaturi de aproximativ 1000 de grade Celsius), moleculele de ADN au fost regăsite acolo unde fuseseră aşezate, fără ca informaţia genetică să fie afectată. Se pare că viaţa reuşeşte, fără mari probleme, să învingă temperaturile extreme din spaţiu, vidul sau radiaţiile ultraviolete. Felul în care e structurată şi programată să facă faţă călătoriilor spaţiale şi să se perpetueze, indiferent de condiţii, e cel mai solid argument că panspermia e nu doar o teorie care sună seducător, ci şi una destul de plauzibilă.
Dacă cei care propovăduiesc panspermia au dreptate, rămâne să ne confruntăm cu o mulţime de întrebări destul de neliniştitoare. Ce fel de materii organice ajung pe Pământ şi de ce sunt trimise? Intenţiile expeditorilor sunt bune? Suntem creaţia extratereştrilor? Am putea duce, la rândul nostru, viaţa în alte părţi ale Universului? Deşi răspunsurile pe care le avem în prezent sunt puţine, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să continuăm să ne punem întrebări. Chiar dacă nu ne vom lămuri aici şi acum, viaţa va avea grijă să ducă mai departe descoperirile noastre.
DALIA TĂBĂCARU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
