O captură prețioasă
Găsirea sferei metalice ține și nu ține de întâmplare. O mulțime de cercetători din întreaga lume se îndeletnicesc cu studierea, până în cele mai mici amănunte, a oricărui firicel de materie care ajunge la noi din spațiu. Printre ei, și câțiva oameni de știință de la Universitatea Sheffield, din Marea Britanie. Un balon trimis de aceștia la o altitudine de 27 de kilometri, chiar pentru a recupera particule venite din spațiu, le-a livrat celor care "citesc" în praf stelar o captură extrem de prețioasă: o sferă metalică. Vorbim, de fapt, despre cea mai substanțială și senzațională descoperire în domeniu care a fost făcută vreodată. Dar ce anume transformă bila metalică, dintr-un simplu obiect, în subiectul cel mai important al dezbaterilor științifice recente? Răspunsul ține de literatura SF: sfera celestă nu a vizitat Pământul cu mâna goală, ci a venit din spațiu încărcată cu viață. Mai mult decât atât, grație unei șanse unice, ea a fost fotografiată exact în timp ce oferea Terrei "cadoul" ceresc, expulzând în atmosferă materie organică. O a treia întâmplare a făcut ca bila aflată în cădere să se atingă de balonul expediat de cercetătorii britanici, lăsând o urmă care a putut fi studiată. Concluzia oamenilor de știință a fost unanimă: doar un obiect căzut din spațiu cu o viteză uriașă ar fi putut lăsa o astfel de amprentă.
Dacă întâmplarea n-ar fi făcut ca sfera să ajungă pe mâna cercetătorilor englezi, obiectul căzut din cer ar fi scăpat chiar și celor mai ageri ochi ai vreunui pământean. Profesorul Milton Wainwright, care conduce echipa de la Sheffield, descrie obiectul ca fiind de grosimea unui fir de păr, cu niște filamente exterioare. Dar nu dimensiunea, ci componența sferei a pus lumea științifică pe gânduri, făcând-o să ia în serios o ipoteză pe care, până acum, o dezvoltaseră mai curând autorii de literatură fantastică. Astfel, o analiză cu raze X a arătat că învelișul bilei este făcut din titan și vanadium, ca și cum ar fi fost special conceput pentru a proteja ce se află înăuntru. Cât despre conținut, substanța biologică fotografiată în momentul expulzării ar putea fi, spun cercetătorii, material genetic, adică viață trimisă la pachet, din spațiu, cu destinația Terra. Expeditorul? O civilizație extraterestră, îndrăznesc să cocheteze cu gândul, pentru prima dată, oamenii de știință.
NASA crede în extratereștri
Originea extraterestră a sferei, aducând, probabil, cu sine un ADN, este susținută de majoritatea celor care au studiat obiectul microscopic căzut din cer. De altfel, teza potrivit căreia viața nu a apărut, pur și simplu, pe Pământ, ci a fost transportată și replantată aici de pe planete unde exista deja, nu e nouă. Această teorie, numită "panspermie", a avut de-a lungul vremii mai mulți susținători, printre care astrofizicianul Carl Sagan și Francis Crick, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea structurii ADN-ului. Nouă este, însă, alura foarte serioasă pe care a căpătat-o teza, odată cu găsirea sferei. Cercetătorii englezi au primit chiar și girul NASA, care a declarat că de acum încolo putem vorbi despre o primă dovadă clară în sprijinul panspermiei.
Bila venită din spațiu și toată frământarea științifică din jurul ei au făcut să i se acorde, în fine, considerația meritată și fizicianului indian Louis Godfrey. În 2001, o inexplicabilă ploaie roșie, căzută în mai multe sate din sudul Indiei, avea să trezească interesul întregii lumi. "Un praf roșu provenit din deșertul Arabiei", au precizat autoritățile indiene, dornice să ofere cât mai repede un răspuns rezonabil. Nemulțumit de explicație, Godfrey a continuat ancheta pe cont propriu și a ajuns la o concluzie tulburătoare. Nici vorbă de firicele de praf! Culoarea roșie a ploii era dată de niște particule vii, asemănătoare globulelor roșii. Doar Chandra Wickramasinghe, profesor la Universitatea din Cardiff, interesat el însuși de panspermie, a luat în serios afirmațiile lui Godfrey despre o posibilă substanță organică ajunsă pe Pământ dintr-un alt colț al Universului. A fost nevoie să treacă 14 ani și să cadă din cer o bilă metalică exact în balonul colector al unor cercetători englezi, pentru ca fizicianul din India să fie crezut, iar panspermia să nu mai fie privită cu maximum de suspiciune.
Cine plantează "semințele vieții"?
Adepții panspermiei sunt cu toții de acord, până la un punct. Anume că viața terestră este, în fapt, de origine extraterestră. Dincolo de asta, există cel puțin trei variante ale teoriei. Cea mai temperată dintre versiuni susține că viața ar fi ajuns pe Terra prin intermediul unor asteroizi sau comete. Un fel de "semințe", conținând viață ar exista peste tot în Univers și ar circula dintr-o zonă în alta, prin intermediul corpurilor cerești. Nu altceva înseamnă însuși cuvântul "panspermie", venit din greacă, de la "pan" și "sperma", care se traduc prin "tot" și "sămânță". Semințele din care răsare viața sunt purtate de ici-colo, pe trasee cosmice întâmplătoare, după cum dictează aleatoriul funcționării Universului. Este ceea ce susțin partizanii panspermiei, în varianta ei cea mai blândă.
Cea de-a doua versiune, mai radicală, vine cu ideea unui expeditor precis și a unui destinatar clar al "semințelor de viață". Materia organică nu s-ar plimba la întâmplare prin spațiu, ci ar fi trimisă dintr-un loc în altul, civilizațiile putându-se astfel crea una pe cealaltă. Viața pe Pământ ar fi apărut tocmai prin această modalitate, mai precis ca urmare a unei "fecundări" exterioare, avându-i ca autori pe extratereștri. Destul de bulversantă, ipoteza unei Terre create, vegheate și ajutate de o civilizație de pe altă planetă are câteva argumente pe care să se sprijine. Cel mai nou și mai puternic dintre acestea este însăși sfera metalică a oamenilor de știință englezi.
Își mai găsește locul religia în ecuația aceasta precisă, pusă pe hârtie de știință? Da, răspunde cea de-a treia categorie de adepți ai panspermiei, care încearcă să facă pace între creaționismul biblic și teoria vieții ajunse pe Pământ de pe alte planete. Uriașii despre care "Geneza" spune că au existat la începuturi pe Pământ, alături de oameni, sunt văzuți în versiunea spirituală a panspermiei ca niște făpturi provenind din alte lumi, ajunse aici pentru a ameliora, într-un fel, rasa umană. Interesant de spus este și că panspermia lovește mai curând în evoluționism decât în creaționism, negând că viața ar fi apărut de la sine pe Pământ. De partea cealaltă, teoria aceasta încearcă să explice cum a apărut viața pe Terra, însă nu are niciun fel de răspuns la întrebarea cea mare: cum a apărut viața însăși?
Viață fără de moarte
Susținătorii panspermiei au reușit, totuși, să ofere lumii un răspuns foarte important, legat de felul în care se comportă particulele vii. Viața are o rezistență incredibilă, au arătat cercetările ultimilor ani. Până și în inima reactoarelor nucleare, adică în mediile cele mai toxice care există pe planetă, reușesc să supraviețuiască tot felul de microorganisme. Mai departe, studiile arată că viața rezistă chiar și celor mai dure călătorii în spațiu. Naveta Columbia, prăbușită în 2003, nu a făcut față unui astfel de voiaj complicat. Însă în bucățile din navă găsite au fost descoperite, întregi și vii, o mulțime de microorganisme terestre, cu care naveta plecase la bord. Un experiment al cercetătorilor de la Universitatea din Zürich a demonstrat aceeași îndârjire a particulelor vii de a rezista, indiferent de condiții. Bucățele de ADN din bacterii au fost depuse pe exteriorul unei rachete pregătite de lansare. După un zbor suborbital și o reintrare în atmosferă (care presupune expunerea la temperaturi de aproximativ 1000 de grade Celsius), moleculele de ADN au fost regăsite acolo unde fuseseră așezate, fără ca informația genetică să fie afectată. Se pare că viața reușește, fără mari probleme, să învingă temperaturile extreme din spațiu, vidul sau radiațiile ultraviolete. Felul în care e structurată și programată să facă față călătoriilor spațiale și să se perpetueze, indiferent de condiții, e cel mai solid argument că panspermia e nu doar o teorie care sună seducător, ci și una destul de plauzibilă.
Dacă cei care propovăduiesc panspermia au dreptate, rămâne să ne confruntăm cu o mulțime de întrebări destul de neliniștitoare. Ce fel de materii organice ajung pe Pământ și de ce sunt trimise? Intențiile expeditorilor sunt bune? Suntem creația extratereștrilor? Am putea duce, la rândul nostru, viața în alte părți ale Universului? Deși răspunsurile pe care le avem în prezent sunt puține, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să continuăm să ne punem întrebări. Chiar dacă nu ne vom lămuri aici și acum, viața va avea grijă să ducă mai departe descoperirile noastre.
DALIA TĂBĂCARU