În vremuri normale, evenimentului nu i s-ar fi acordat prea multă atenţie. Consiliul Naţional este, în cazul PSD-ului, un for decorativ, fără prea mare impact asupra evoluţiei grupării. Dar convocarea lui semnifică altceva decât clasicele întâlniri protocolare de celebrare a "partidului". C.N. al PSD s-a substituit unui normal şi necesar Congres, la care "talpa" formaţiunii ar fi fost amplu reprezentată, cu riscul de a amenda rezultatele ultimei perioade de activitate a partidului, dezamăgitoare faţă de speranţele existente. PSD-ul a renunţat la congres în favoarea unui C.N., din voinţa conducătorului său actual, Victor Viorel Ponta, şi a echipei sale. La un congres, "organele superioare" ale partidului ar fi trecut prin "furca alegerilor". Or, liderul PSD a vrut, în acest moment, orice, numai alegeri de partid nu.
Ca (aproape) orice politician român, Victor Ponta nu renunţă niciodată, de bună voie, la putere. În Occident, care este "modelul" democraţiei româneşti, o înfrângere catastrofală, precum cea din 16 nov. 2014, la "prezidenţiale", ar fi încheiat cariera de conducător a unui lider de partid. Demnitatea personală şi responsabilitatea faţă de gruparea politică reprezentată i-ar fi "interzis" să continue, chiar dacă ar fi avut încă aspiraţii în rezolvarea situaţiei. Nu e cazul actualului prim-ministru. Ponta nu a renunţat nici când i-a fost dezvăluit furtul (plagiatul) la doctorat, nici când minciunile politice i-au fost evidenţiate de colaboratorii săi, mai mult sau mai puţin întâmplători (precum Crin Antonescu, Mircea Geoană, Vanghelie ş.a.). Ponta nu este, funciar, capabil să facă ceea ce le cere, în gura mare, altora. Când fratele fostului preşedinte, Traian Băsescu, a fost arestat, liderul PSD a subliniat apăsat că ar trebui să-şi dea demisia, pentru că funcţia prezidenţială cere curăţenie morală şi demnitate. Când, însă, propriul său cumnat, alături de alţi "colaboratori" ai săi, s-a aflat în aceeaşi poziţie, Ponta a declarat că "lasă Justiţia să se pronunţe". Şi-atât, fără să se gândească deloc la posibilitatea de a se afla în situaţii simetrice celor pe care le blamează. Ponta nu a renunţat nici atunci când, după luni de conducere a administraţiei, "cel mai cinstit dintre guverne", cum şi-a definit echipa la preluarea puterii, s-a vădit a fi "cel mai corupt". Dintre toate guvernele postcomuniste, guvernul Ponta are cel mai mare număr de miniştri penali (13) şi cel mai mare număr de demnitari puşi sub acuzaţie. Liderului PSD-ist nici măcar nu i-a trecut prin cap gândul că el însuşi ar trebui să facă ceea ce le cere altora. Dovada este dată chiar la recentul Consiliu Naţional.
"Să nu ne lamentăm. Să continuăm", a spus, de la tribună, premierul, recunoscând, după tipicul discursurilor comuniste ambiguu triumfaliste, că au fost şi "unele greşeli", dar ele s-au datorat aliaţilor şi trădătorilor din partid şi, în primul rând, fostului preşedinte al ţării, Băsescu, pe care l-a atacat în spiritul propagandei anteniste, după care tot răul din lume e reprezentat de vechiul conducător al statului. În cazul Antenelor, propaganda - şi discursul resentimentar actual - sunt în legătură cu arestarea patronului lor, "celebrul Felix", Dan Voiculescu. În cazul lui Ponta e vorba de un complex psihanalitic, care îl îndeamnă la răzbunare şi de care nu poate scăpa. Astfel (sugerează căpetenia PSD), Klaus Iohannis, preşedintele în funcţiune, ar trebui să ia aminte, ca antecesorul său, să nu-i dezvăluie cumva "aranjamentele"... A existat, însă, şi un progres. Lecţiile pe care le-a primit în anii din fruntea guvernului i-au servit liderului PSD, determinându-l să renunţe la aroganţa obraznică de până mai ieri şi la manifestarea publică a dorinţei de răzbunare (cu excepţia Băsescu). Ponta a realizat că imaginea sa de protector al corupţilor, al baronilor penali din PSD (care şi-au condiţionat sprijinul la "prezidenţiale" de oficializarea imunităţii lor) este - pentru proiectul pe care şi-l asumă - o "piatră de moară". A propus, în consecinţă, adoptarea unui nou statut al PSD, care să limiteze atotputernicia baronilor locali, şi care să-i permită eliminarea persoanelor prea compromise. Funcţiile de partid vor fi separate de cele administrative, iar demnitarii cu probleme în faţa Justiţiei vor face un pas înapoi, până la clarificarea situaţiei. După cum sesiza, cu ironie, un observator, noul statut nu s-a aplicat la C.N., unde cei aflaţi în atenţia Justiţiei - de la Liviu Dragnea, adjunctul lui Ponta, la propriul său socru, Ilie Sârbu, sau la Ecaterina Andronescu, înalt demnitar al PSD-ului, implicată în afacerea Microsoft - au stat alături de premier în prezidiu.
Victor Ponta afirmă, deci, că vrea să îşi "reformeze partidul". La fel au spus, înaintea lui, Năstase şi Geoană. Ce vrea Ponta este, de fapt, o ajustare. PSD-ul, grupare cleptocratică, adunând în jur o uriaşă clientelă, nu este reformabil. Liderul lui îşi doreşte, mai degrabă, să îl stăpânească total, să îl transforme în vehiculul sigur al drumului său spre putere. Procesul se realizează prin eliminarea tacită a "elefanţilor" (Iliescu, Năstase etc.) şi promovarea fidelilor (precum Rovana Plumb), prin excluderea contestatarilor (Geoană, Vanghelie) şi prin blocarea - fie şi aparentă - a trufiei baronilor locali. Ajutorul dat de DNA, care a acuzat o mulţime de potentaţi supercorupţi ai partidului, a fost - din această perspectivă - nepreţuit. Cu un partid "cuminţit", formal "mai curat", cu aliaţi (în fapt, sateliţi) obedienţi, cu o economie care s-a relansat datorită măsurilor dure ale foştilor guvernanţi, prezentată drept reuşită proprie, şi cu o opoziţie incapabilă să profite de deruta prin care a trecut PSD-ul, Ponta poate privi cu optimism alegerile locale (în care legea electorală îi favorizează partidul) şi parlamentare din 2016. Nu mai trebuie să adaug că, de aici, ţinteşte mai departe, la un viitor - dacă nu roşu, măcar roz...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
