Primii oameni pe Marte

La frontierele ştiinţei

Cu visele nu te pui!

Limita viselor omeneşti a fost cerul. Deviza preferată pentru visători şi îndrăzneţi. A venit însă vremea ca vechile recorduri să cadă. Planeta Marte îşi aşteaptă primii locuitori pământeni. Vor sosi repede, în 2024, mai puţin de-un deceniu. De data aceasta, nu e un simplu vis, ci o acţiune concretă, bazată pe fapte care să transforme planeta Marte într-o casă primi­toare pentru viitorii chiriaşi. Proiectul se numeşte "Mars One" şi a fost lansat în Europa de către olan­dezul Bas Lansdorp. Un scenariu fascinant, dar numai pentru oameni extrem de cu­rajoşi. Călătoria va fi fără întoarcere. Cei ajunşi pe Marte vor rămâne acolo pen­tru tot restul vieţii lor. Şi cum vor trăi ră­mâne o enig­mă. Nici cei mai calificaţi dintre specialişti nu se în­cumetă să facă o descriere amănunţită a felului în care va arăta existenţa oamenilor-marţieni. Nu foarte lungă şi nu foarte fericită, spun, totuşi, cei mai mulţi dintre aceştia.
Dar cu visele omeneşti nu te pui! Ce realizări pă­mânteşti aşa de grozave pot concura, în grandoare, cu ideea de a trăi pe Marte? De a fi primul colonist al pla­netei roşii, alături de alţi câţiva temerari? O mulţime de oameni au gândit exact în felul acesta, înscriindu-se voluntar în proiectul "Mars One", luptând pentru cele doar patru locuri din naveta care, în 2024, va trans­porta pe Marte primii pământeni. Ştiinţa de pe Pământ nu permite, deocamdată, mai mult. După o călătorie de şapte luni şi 64,3 milioane de kilometri, cei patru vor fi lăsaţi să se descurce singuri pe "pă­mânt" străin. Dacă totul va merge bine, din doi în doi ani li se vor alătura alte echipe a câte patru oameni decişi să apuce drumul cosmosului.

Pământul, o casă prea mică

Colonizarea planetei Marte nu e un capriciu ştiin­ţific, ci o necesitate, spun specialiştii. Terra începe să fie un spaţiu locativ mult prea mic. Până în 2050, populaţia planetei ar putea creşte la 9 miliarde de oameni, prea mult pentru un Pământ cu resursele aflate deja pe terminate. N-ar fi exclus să se ajungă la o criză ecologică asemănătoare unei crize financiare: omenirea "cheltuieşte" mai mult decât are. Dacă, de pildă, toţi locuitorii planetei ar adopta stilul de viaţă din SUA (consum ridicat de energie, lo­cuinţe uriaşe, mai multe maşini pe cap de locuitor), am avea deja nevoie de resursele a cinci pla­nete precum Terra. Cei mai pesi­mişti dintre oamenii de ştiinţă spun că Pământul va contiua să fie aşa cum îl ştim şi-l trăim doar 15 ani de-acum înainte. Ceva mai optimist, Stephen Hawking, ma­rele fizician al mileniului, îi mai dă Terrei cel mult 100 de ani de viaţă normală. Tot el este unul dintre cei mai în­focaţi susţinători ai ideii de a coloniza alte planete (alături de laureaţi Nobel şi alte nume grele din ştiinţă). Deşi exotică, misiunea "Mars One" nu este, deci, o extravaganţă perso­nală a olandezului Lansdorp. Se pare că e vremea să ne căutăm domicilii noi.

200.000 de amatori!

La apelul din 2013, de înscriere în program, cerinţele pentru viitorii colonişti pe Marte erau mi­nimale: să fie majori, sănătoşi, capabili şi dis­puşi să înveţe. Peste 200.000 de oameni au hotărât atunci să se alăture proiectului, cumpă­rându-şi bile­tul spre Marte cu o sumă cuprinsă între 7 şi 38 de dolari, echivalentul taxei de înscriere. Un bilet doar pentru dus şi, în plus, nesigur. Doar patru inşi aveau să fie aleşi. Cu toate astea, înscrierile au conti­nuat. Între timp, candidaţii au fost selectaţi riguros, în mai multe etape. Ul­tima dintre acestea s-a încheiat de curând, la jumătatea lui februarie 2015. Din cei 660 de potenţiali călători spre Marte rămaşi în cursă, organi­zatorii au selectat 100. Încă prea lungă, lista va conti­nua să fie "cură­ţată" treptat. Cei 100 urmează să fie testaţi într-o replică a viitoarei re­şedinţe marţiene. Doar cei mai rezistenţi 40 vor trece în etapa ur­mă­toare, care constă în opt ani de an­tre­namente dure. Rupţi de casă şi de lumea în care au fost obişnuiţi să tră­iască, vor fi, deja, cel puţin pentru familii, ca şi plecaţi pe Marte. Cei opt ani sunt meniţi să îi trans­forme în nişte buni "marţieni", iar ghidul vieţuirii pe Marte nu e deloc uşor. În primul rând, pregătirea psi­hologică este esenţială. Participanţii la proiect trebuie să dea dovadă de multă iubire faţă de aproa­pele lor, urmând să împartă pe viaţă locuinţa de pe Marte, fără posibilitatea de a pleca la plimbare când atmosfera devine tensionată. Evident, cei aleşi să plece pe Marte vor trebui să-şi însuşească în anii de antrenament şi o mulţime de cunoştinţe de tehnică sau de medicină. Nu vor avea pe cine să cheme dacă ceva se defectează sau dacă unul dintre ei se îmbolnăveşte. De asemenea, vor trebui să cunoască şi multă biologie sau geologie, "Mars One" nefiind o expediţie de agrement, ci o misiune. Oamenii-marţieni vor avea sarcina de a trans­mite pe Pământ informaţii despre planeta coloni­zată, pentru a o putea pregăti să pri­mească din ce în ce mai mulţi pământeni.

Un spectacol pe cinste

Planul organizatorilor prevede şi că, după cei opt ani, o să înceapă spectacolul. "Mars One" va deveni atunci un reality-show urmărit la televizor de întreaga planetă. Pregătirea şi selecţia celor 40 de candidaţi vor fi transformate într-un mare spectacol mediatic, de tipul Big Brother, dar cu o miză "cosmică". În plus, show-ul nu se va opri odată cu alegerea celor patru colonişti pentru Marte. Pământenii vor putea urmări în direct atât călătoria în sine, cât şi acomodarea oame­nilor pe noua planetă. De ce au optat organizatorii pentru spectacol? În primul rând, pentru că toată lu­mea îşi doreşte să vadă cum va decurge transbordarea pe Marte, şi apoi, pentru că misiunea presupune cos­turi uriaşe, de 6 miliarde de dolari, o bună parte dintre acestea urmând să fie acoperite din drepturile de difu­zare ale show-ului.

Ospăţ cu salată verde

În paralel, şi pe Marte va fi pregătit terenul pentru sosirea celor mai curajoşi dintre pământeni. Sarcină grea, planeta nefiind tocmai favorabilă vieţii umane. Doar strictul necesar îi va aştepta acolo pe colonişti, adică o reşedinţă în care vor putea respira şi se vor putea deplasa la fel ca pe Pământ, relativ sigură (însă în afara căreia nimic nu va sigur). "Meşterii" modu­lului spaţial vor fi nişte roboţi inteligenţi, trimişi din timp să se ocupe cu pregătirile.
Dacă vor avea noroc, cei patru pământeni vor pu­tea să se ospăteze, la descinderea pe Marte, şi cu o sa­lată proaspătă. O seră cu seminţe de salată urmează să fie trimisă pe Marte în 2018, cu scopul de a testa posi­bilitatea creşterii legumelor. Astfel de sere vor însem­na hrană şi viaţă pentru colonişti, deoarece nu se poate ara şi semăna pe Marte. Suprafaţa planetei este foarte dură, alcătuită din bazalt, temperaturile scad până la minus 140 de grade Celsius, iar vânturile pot atinge viteze de peste 100 de kilometri pe oră. Sera marţiană va fi utilată de la A la Z cu seminţe, apă, nutrienţi, elec­tricitate şi căldură. În cazul în care salata va refuza să crească, primii "marţieni" vor fi con­damnaţi să con­sume hrană uscată sau sintetică, adusă la pachet de pe Terra.

O planetă războinică

Dacă pe Pământ viaţa e o luptă, pe Marte va fi un adevărat război. Cei patru aleşi vor spune pentru tot­deauna "adio" confortului şi obişnuinţelor terestre, fiind necesar să se adapteze unor condiţii foarte difi­cile. Se va putea trăi pe Marte? Probabil că da, însă nu foarte bine.
Destule dificultăţi vor apărea încă din timpul călă­toriei de şapte luni. Pasagerii navetei spaţiale vor con­suma doar mâncare congelată şi deshidratată, vor fi nevoiţi să facă zilnic trei ore de exerciţii fizice, pentru a evita atrofierea muşchilor, iar igiena va fi redusă la curăţarea cu prosoape ude. Totul cu un zgomot asur­zitor în fundal, produs de motoarele navetei.
NU plimbări, NU spaţiu privat, NU sex - sunt cele trei porunci ale traiului pe Marte, pe care coloniştii vor trebui să le respecte cu stricteţe. Părăsirea modu­lului spaţial va fi o adevărată aventură, necesitând pur­tarea unui costum special, lupta cu o gravitaţie de trei ori mai slabă decât aceea de pe Pământ şi cu o atmo­sferă extrem de săracă în oxigen. Cum plimbările în natura austeră a planetei vor fi limitate la cazurile de strictă necesitate, autoexilaţii pe Marte îşi vor petrece aproape tot timpul unul cu celălalt, între pe­reţii reşedinţei spaţiale, fără şan­se de evadare. Asta pentru că, cel puţin deocamdată, oamenii de ştiinţă nu au găsit modalitatea tehnică de a face o navetă care să decoleze de pe Marte. Coloniştii vor avea, aşadar, la dispoziţie o viaţă întreagă să se cunoască şi să se accepte, până în cele mai mici amănunte, dar fără dra­gos­te. Deşi se doreşte ca echipajul iniţial să fie mixt, compus din două femei şi doi bărbaţi, aceştia vor trebui să ducă o existenţă ase­xuală. Ceea ce-i sperie pe oa­menii de ştiinţă este apariţia unei sarcini, ne­ştiindu-se încă dacă o naştere pe Marte este posibilă sau, dimpotrivă, fatală pentru mamă şi copil. Adam şi Eva de pe Marte vor avea o soartă mult mai grea de­cât a celor de pe Pământ. Nu vor putea să crească şi să se înmul­ţească, nu vor dispune de un Eden prin care să se plimbe şi nici de pomi cu roadele că­rora să se hră­nească. (La capitolul acesta, autorii proiectului Marte par cam siguri pe ei. Dacă de la le­gume şi fructe omul se poate abţine, sen­ti­mentele sunt mai greu de plani­ficat. )

O posibilă Evă pe Marte: românca Andreea Rădulescu

Şi România vrea pe Marte! Şapte dintre concetă­ţenii noştri s-au înscris în proiect. Dintre ei a rămas în cursă doar o fe­meie: Andreea. Are 34 de ani şi locu­ieşte în Canada. Se de­clară pasionată de ştiinţă, în spe­cial de explorarea spaţială şi de aviaţie. Lucrează în in­dus­tria IT, iar în timpul liber, urmează un curs pentru a ob­ţine licenţa de pilot. Andreea a trecut deja de o mulţi­me de etape de selecţie, făcând parte din echipa de 100 de aleşi anunţată de curând. Reuşind să elimine din cursă zeci de mii de contracan­didaţi, An­dreea are motive să spere că va ajunge pe Marte. Iar noi putem deja să visăm că unul dintre primii "mar­ţieni" va avea cetăţenie română.

O misiune sinucigaşă?

Nu puţini sunt cei care susţin că "Mars One" păcă­tuieşte prin prea multă grabă. Şi, într-adevăr, progra­mul olandez s-a mişcat rapid, de la debut şi până acum, luând fa­ţa NASA, ca­re plă­nuieşte şi ea să tri­mită oa­meni pe Marte, dar abia în 2035. "Gra­ba stri­că trea­ba", le trans­mit mulţi cerce­tători organi­za­to­­rilor "Mars One", acuzându-i chiar că nu fac altceva decât să trimită la moarte sigură nişte doritori de aventură. Cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul so­lar, temperaturi extrem de scăzute, radiaţii, un praf roşu care ar putea duce la apariţia cancerului, chimicale care ar cauza grave probleme cu ti­roida... Aces­tea şi multe alte nenorociri ar urma să trans­­for­me misiunea marţiană în­tr-un eşec total, iar pe parti­ci­panţi în cenuşă. Cam aşa poate fi re­zumat discursul con­testata­rilor proiectului. MIT (Massa­chusetts Institute of Techno­logy), cea mai pres­tigioasă universitate tehnică din lume, susţine că oamenii vor supra­vieţui pe Marte doar 68 de zile, timp în care se vor con­frunta cu o mul­ţime de pro­bleme: defectarea apara­turii, lipsa hranei, atmosfera şi gra­vitaţia neprielnice. În replică, olandezul Lansdorp spune că mulţi dintre contes­tatari nu cunosc foarte bine proiectul şi că aduc obiecţii din afara spe­cialităţii lor: "Majoritatea ex­perţilor cu care vor­besc se arată scep­tici în legătură cu aspecte care nu ţin de dome­niul lor de acti­vitate. Un ingi­ner, de exem­plu, va spune că teh­nologia e posibilă, dar ra­diaţiile con­sti­tuie o problemă, în timp ce specialiştii în ra­diaţii afirmă că se poate să-i protejezi pe astronauţi, dar n-ai cum să strângi suma de bani necesară." Ma­rea între­bare e câ­tă dorinţă şi câtă ştiin­ţă a pus Lansdorp în proiectul "Mars One". Presu­punând că ştie foarte bine despre ce vorbeşte, misiu­nea ră­mâne, dacă nu una si­nu­cigaşă, măcar una în care participanţii îşi joacă viaţa la ruleta rusească.

Portrete de cobai

Dar faptul că îşi riscă pielea le e bine cunoscut celor înscrişi în proiect. Interesant e că avertismentul nu pare să îi deranjeze prea tare. Nu spiritul de aven­tură îi mână în luptă, ci acela de sacrificiu. "If I die on Mars" ("Dacă o să mor pe Marte"), un docu­mentar realizat cu trei dintre candidaţii la cea mai neobişnuită călătorie care a fost făcută vreodată, ne prezintă nişte indi­vizi gata să se sa­cri­fice pentru ştiinţă. Ştiu că pot muri, însă reuşesc să privească mai departe de asta, oferindu-se voluntar, drept cobai ai ome­ni­rii, în încer­carea de co­lonizare a planetei Marte. Cu ce fel de per­­sonalităţi avem de-a face? La o pri­mă vedere, destul de "ex­tra­terestre"! Afir­ma­ţiile intervie­vaţi­lor dez­vă­luie nişte oameni care par deja "mar­ţi­eni" pentru pă­mân­te­nii printre care trăiesc.
Ryan MacDonald din Marea Britanie, de exemplu, student la Fizică, declară că nu a făcut niciodată sex şi nici mă­car nu a sărutat pe cineva. Nu absenţa oca­ziilor ar fi explicaţia, ci aceea a dorinţei. Părăsit de tată şi, ade­seori, de prie­teni, i-ar plăcea să îm­brace şi el haina ce­lui care pără­seşte. De exemplu, Pământul. Ca toţi oa­me­nii, vrea să lase în urmă o moştenire. Dar şi-ar dori ca a lui să fie măreaţă şi, viu sau mort, lumea să-l pomenească drept unul dintre pământenii cei mai cu­rajoşi. "Că mori aici sau acolo nu contează foarte mult. Impor­tant e pentru ce anume mori. Dacă o să mor pe Marte va fi o realizare", le-a spus Ryan reali­zatorilor do­cu­mentarului.
Nici Dina Masodi, din Statele Unite ale Ame­ricii, nu simte că i-ar fi prea greu să lase în urmă Pământul. Ar fi a doua mişcare îndrăzneaţă pe care o face, după părăsirea Irakului (unde s-a născut şi-a crescut), pen­tru a se muta în America. Familia pe care a lăsat-o în Irak îi este deja la ani-lumină distanţă în ce priveşte modul de viaţă şi ideile despre lume. Cât despre dragoste, Dina, în vârstă de 29 de ani, declară că nu a fost îndrăgostită ni­cio­dată şi că iubirea nu e ceva de care să aibă ne­voie. Întrebată de realizatorii filmului ce părere are despre faptul că mulţi îi consideră pe cei înscrişi în "MarsOne" puţin nebuni, Dina a dat un răspuns neobişnuit: "Pentru mine, sora mea mai mare e nebună. Visul ei e nebunesc: să aibă un soţ, copii, să îmbătrânească şi să moară".
Dar indiferent cine are dreptate, "nebunia" can­di­da­ţilor pentru plecarea pe Marte este folosi­toare. Da­că frumoşii nebuni ai Terrei vor reuşi în misiunea lor incredibilă, pământenii îşi vor înde­plini un vis la fel de nebunesc ca şi curajul acesto­ra: cucerirea spaţiului.

DALIA TĂBĂCARU