BERBEC
Cauza răului: excesul
Acest semn cardinal, aparţinând elementului foc, marchează începutul primăverii şi se caracterizează prin dinamism, voinţă şi forţă fizică. Berbecul guvernează capul, cu excepţia urechilor, a nasului, a maxilarului inferior şi a ochiului stâng. Deoarece capul le este predispus la accidentări, majoritatea nativilor din Berbec au o cicatrice în această zonă. Din acelaşi motiv, supărările şi stresul le provoacă dureri puternice de cap. Berbecul mai guvernează şi organele genitale externe şi arterele de dimensiuni mai mici. Ca tipologie, Berbecul se caracterizează prin trăsături clare, puternice, uneori chiar colţuroase. Tonusul muscular este bun şi transmite o impresie de forţă, chiar dacă nativii sunt rareori masivi. Privirea le este atentă, exprimând impulsivitatea, temperamentul năvalnic şi dragostea de aventură specifice zodiei. Pe Berbeci, provocările, obstacolele şi riscurile îi incită, în loc să-i descurajeze.
Planeta guvernatoare a zodiei este MARTE, planetă asociată în astrologia medicală cu formarea hemoglobinei (nu întâmplător, metalul asociat planetei Marte este FIERUL). Asupra organismului, Marte are efectul unui catalizator care accelerează tot ceea ce este mişcare, fiind de aceea pus în legătură şi cu circulaţia sangvină. Aceeaşi planetă determină modul în care survin îmbolnăvirile la Berbeci: ele se manifestă acut, sunt previzibile (fiindcă se datorează exceselor) şi, în general, de scurtă durată, Berbecii având o mare putere de recuperare.
TAUR
Atenţie la tiroidă
După năvalnica instalare a primăverii cu explozia ei de verdeaţă, urmează creşterea domoală, dar constantă, care exprimă atât de bine zodia fixă a Taurului, a cărei principală caracteristică este dragostea de viaţă şi fertilitatea. În corp, Taurul guvernează gâtul, laringele, faringele şi corzile vocale (mulţi cântăreţi de operă sunt Tauri), urechile, gura, limba, partea superioară a esofagului şi glanda tiroidă, precum şi a doua pereche de nervi cranieni, cei optici. Partea coloanei vertebrale asociată cu semnul Taurului este cea cervicală. După cum vedeţi, organele care corespund Taurului sunt în mare măsură organele de simţ: gustul, auzul şi, parţial, văzul. Aceasta ne face să înţelegem de ce Taurii "gustă" viaţa din plin. Sunt foarte senzuali, dar nu genul sofisticat. Înfăţişarea le reflectă senzualitatea: formele pline, robuste, senzaţia de "oameni cu greutate" pe care o emană, gâtul îndesat. Faţa este de obicei rotunjită, ochii blânzi, buzele cărnoase şi bărbia puternică. Rareori depăşesc înălţimea medie. Taurii sunt lenţi, dar constanţi în eforturile lor şi compensează lentoarea prin tenacitate.
Zodia este guvernată de planeta VENUS. Planeta guvernatoare fiind eminamente feminină, ea afectează sistemul endocrin al nativilor, mai ales tiroida, accentuând funcţiile feminizante. Atunci când energia planetei se manifestă distonant, mişcările de obicei graţioase ale Taurilor devin sacadate. Sub influenţa lui Venus, excesele alimentare duc la probleme digestive. Amigdalitele, laringitele şi faringitele apar de asemenea frecvent.
GEMENI
Slăbiciunea zodiei: nervii
Ultima lună a primăverii face tranziţia spre vară şi, după cum veţi vedea, lunile de tranziţie sunt ocupate de semnele mutabile, cum este cel al Gemenilor. Cuvintele "Gemeni" şi "schimbare" ar putea fi sinonime. Nativii sunt sprinteni la minte şi la trup, curioşi şi foarte deschişi faţă de nou. Gemenii guvernează căile respiratorii superioare - cu excepţia celor luate în stăpânire de Tauri - pleura, arterele, venele şi ţesutul pulmonar, umerii, braţele şi mâinile. Firesc, deoarece Gemenii sunt un semn de aer şi, ca zodie mutabilă, mobilitatea joacă un mare rol în viaţa lor. Rănirea braţelor (mai ales a umerilor şi a mâinilor) este frecventă. Firi nervoase, au nevoie de mişcare pentru a se linişti. De înălţime variabilă, Gemenii se caracterizează printr-o siluetă longilină, agilitate (un Geamăn care merge încet este un Geamăn bolnav) şi un aer tineresc care se păstrează adesea până la o vârstă înaintată. Trăsăturile feţei sunt fine şi mobile, privirea curioasă, de multe ori ironică. Guvernaţi de planeta comunicării, MERCUR, Gemenii sunt foarte prietenoşi şi lipsiţi de prejudecăţi sociale. Inteligenţa lor se manifestă uşor, sunt experţi în mânuirea cuvintelor şi au o gândire asociativă. Nu pot trăi fără a fi bine informaţi. Mobilitatea ideilor se extinde şi în plan fizic. Gemenii au o coordonare remarcabilă, sunt agili, dar obosesc uşor. Se surmenează nervos, lucru la care contribuie tendinţa lor de a-şi face griji. Cel mai mult îi destind jocurile şi sportul.
RAC
Problema de bază: hrana
Debutul oricărui anotimp, deci şi al verii, aparţine unui semn cardinal, în acest caz Racul. Un semn cardinal este un semn care conferă calităţi de lider. În cazul acestui semn de apă, nu sunt uşor de recunoscut, deoarece cuvântul-cheie pentru Raci este pasivitatea. La aceşti nativi, puterea se observă nu din felul în care acţionează, ci din modul în care ştiu să reacţioneze. Partea corpului omenesc asociată cu Racul este stomacul, iar la femei - şi sânii. Cutia toracică, esofagul, duodenul, vezica biliară şi capul pancreasului sunt de asemenea puse în legătură cu Racul. Fizic, Racii sunt mai degrabă subţiri, mişcările cumpătate. Tenul este delicat, adesea palid. Fruntea este bombată, pomeţii proeminenţi, sprâncenele rotunjite, ochii mari, iar dinţii mărunţi.
Planeta guvernatoare este LUNA, care le dă o imaginaţie bogată şi ataşament faţă de trecut, har de povestitor şi o legătură strânsă cu mama. Sentimentali şi conservatori, ei se refugiază adesea în amintiri, ceea ce îi ajută să dobândească o memorie remarcabilă. Pentru că energia lunară are un efect de încetinire, majoritatea Racilor suferă periodic de tulburări digestive ca dispepsii, gastrite şi ulcer. Dacă regimul alimentar nu este foarte corect, apar bolile de nutriţie şi anemia, mai ales în copilărie. Tot Luna este responsabilă pentru tendinţa Racilor de-a reţine apă în ţesuturi. Regimul alimentar trebuie să fie bine controlat şi corect adaptat vârstei.
LEU
Puncte nevralgice: inima şi coloana
Miezul verii este guvernat de puternicele vibraţii solare ale zodiei fixe a Leului. Leul marchează momentul culminant al puterii Soarelui, întruchipând voinţa şi principiul raţiunii. Leul guvernează inima şi vasele mari de sânge din cutia toracică, plexul solar, precum şi segmentul dorsal al coloanei vertebrale. Acesta le poate provoca Leilor mari dureri, chiar fără o cauză fiziologică, atunci când ei îşi asumă responsabilităţi prea mari. E un fel de "recul al puterii". Capul pancreasului este de asemenea sub influenţa zodiei.
Din punct de vedere tipologic, bărbaţii din Leu sunt de obicei mai frapanţi decât femeile. Părul des şi aspru aduce mult cu coama impunătoare a animalului. Corpul este atletic, ţinuta maiestuoasă (e drept, adesea rigidă), pieptul bombat. Comportamental, Leii se împart în două categorii distincte. Prima categorie este cea a Leilor generoşi, creativi, cu o mare nobleţe sufletească, cea de-a doua se caracterizează prin egocentrism, mondenitate superficială. Astrul zilei, Soarele, "care dăruieşte fără limite, fără a se dărui pe sine", este asociat din punct de vedere astrologic cu Leul şi simbolizează de minune calităţile Leilor "buni". Fiind planeta dătătoare de viaţă, Soarele guvernează sângele , sistemul arterial, sistemul imunologic şi procesele metabolice. Disfuncţiile energiei solare se manifestă mai ales printr-un metabolism hiperaccentuat, tulburări de ritm cardiac.
FECIOARĂ
Protecţie pentru pancreas şi ficat
Trecerea către cel de-al treilea anotimp este inaugurată de cea de-a doua zodie mutabilă, zodia de pământ a Fecioarei, care întruchipează recolta şi spiritul de analiză. Ea marchează un moment important al ciclicităţii anului, cel în care prima parte, caracterizată de creştere şi expansiune s-a încheiat, iar ce-a de-a doua parte, bilanţul, urmat de descompunerea care pregăteşte terenul noii izbucniri creatoare de la începutul primăverii, va să vie. Pentru că semnul Fecioarei este strâns legat de ideea de asimilare, este lesne de înţeles că el guvernează organe ca intestinul subţire, colonul, splina şi, în parte, ficatul şi pancreasul. Fecioarele sunt în general suple, fiind de tipologie mercuriană (ca Gemenii), dar, având un temperament mai degrabă melancolic, tind să aibă o ţinută neglijentă, ceea ce îi face să se "încovoaie" de timpuriu. Trăsăturile feţei sunt fine, deşi liniile feţei sunt mai mult ascuţite, nu foarte marcate, tenul palid şi fruntea înaltă. Planeta care guvernează zodia este MERCUR, la fel ca la Gemeni, dar energia mercuriană se manifestă diferit. La Fecioare, Mercur determină relaţiile dintre glandele endocrine, mai ales cele legate de procesul digestiv şi coordonarea nervoasă. Cei mai mulţi nativi ai acestei zodii au ticuri nervoase (îşi bâţâie piciorul, lovesc masa cu capătul creionului etc). Când energia mercuriană este deranjată, "nervii" Fecioarelor se duc "în stomac", generând tulburări digestive.
BALANŢĂ
Zona sensibilă: rinichii
Primul semn al toamnei este semnul cardinal de aer al Balanţei, a cărei principală caracteristică este principiul armoniei, atât în lumea ideilor, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. Balanţa simbolizează cuplul în căutarea echilibrului, indecizia în corp. Balanţa guvernează rinichii, ovarele, glandele suprarenale şi segmentul lombar al coloanei vertebrale. Principalul pericol pentru sănătatea Balanţelor este acela că rinichii nu filtrează suficient de bine, existând o predispoziţie de-a reţine toxinele în corp, ceea ce duce la frecvente infecţii urinare. Doar o hidratare suficientă şi corectă poate evita apariţia, în timp, a insuficienţei renale. Balanţele nu sunt prea înalte, dar se remarcă printr-un corp frumos proporţionat, cu linii elegant sinuoase. Mişcările sunt graţioase, puţin reţinute, creează impresia de rafinament. Privirea este inteligentă şi amabilă, ochii adesea migdalaţi, buzele pline şi bărbia rotundă. Frumuseţea şi farmecul nativilor din Balanţă exprimă calităţile planetei VENUS, prima zodie guvernată de Venus fiind cea a Taurului, dar energia venusiană se manifestă diferit în cazul Balanţelor. Taurii au robusteţe şi apetenţa orientată către plăcerile primare, pe când Balanţele sunt delicate şi rafinate, sensibile la efort. Când energia venusiană nu este în armonie, vitalitatea nativilor este slabă, picioarele au tendinţa să se umfle, ochii devin încercănaţi.
SCORPION
Evitaţi problemele genitale
Cea de-a doua lună a toamnei aparţine celui mai misterios dintre semnele zodiacale: semnul fix de apă al Scorpionului. Acesta asistă la procesul descompunerii frunzelor, însoţind natura în drumul către moarte şi aflând astfel secretele renaşterii. Ziua Morţilor şi Halloween, echivalentul acesteia în lumea anglo-saxonă, nu cad întâmplător în Scorpion. Scorpionul este fascinat de cele trei mari mistere: naşterea, sexul şi moartea. Din punct de vedere anatomic, Scorpionul guvernează zona pelviană, aparatul urogenital (împreună cu Balanţa), anusul şi rectul, nasul şi sinusurile. Infecţiile genitale şi rectale se contractează foarte uşor, aşa încât nativii trebuie să acorde o atenţie deosebită igienei intime pentru a le preveni. Întreaga înfăţişare a Scorpionului, indiferent de talie, emană forţă, chiar dacă nativii sunt slabi. Adesea, trunchiul este mai lung. Trăsăturile sunt foarte puternice, mimica - minimală, dar expresivitatea vine din intensitatea extraordinară a privirii. Enigmatică sau de-a dreptul hipnotică, privirea Scorpionului are efectul razelor X.
Energia planetei guvernatoare, PLUTO, se asemuieşte cu centrul clocotitor care formează miezul pământului. Ea metamorfozează materia în singurătate şi întuneric, operând misterioase procese alchimice. Când este perturbată, generează combustii interne distrugătoare şi poate duce la malignizarea celulelor (cancer, infecţii patologice).
SĂGETĂTOR
Moderaţie la mâncare şi băutură
Al treilea semn mutabil aparţine elementului foc şi anunţă trecerea către somnul profund al iernii. Departe de-a fi un semn al tristeţii, Săgetătorul este întruchiparea optimismului vizionar, care desluşeşte în gestaţia iernii germinaţia următoarei primăveri. În corpul omenesc, Săgetătorul corespunde zonei bazinului, guvernând şoldurile, femurul, discul lombaro-sacral (guvernează şi nervul sciatic), coccisul şi fesele. Tendinţă spre coxartroză, ficat leneş, risc de obezitate în a doua parte a vieţii. Cu constituţie robustă şi cărnoasă, mai degrabă înalt, Săgetătorul are coapsele, şoldurile şi fesele puternice. Abdomenul tinde să se rotunjească cu vârsta. Fruntea este dreptunghiulară, ochii jucăuşi, nasul puternic, gura destul de mare. Roşeşte uşor. Bărbaţilor le place să poarte barbă. Firea este jovială, umorul fin şi lipsit de răutate. Credinţa şi simţul justiţiar merg mână-n mână. Temperament expansiv, poate deveni orgolios. Iubeşte animalele, mai ales caii şi câinii.
JUPITER este planeta care-i marchează din punct de vedere energetic pe nativii din Săgetător. Cea mai mare planetă a sistemului nostru solar le dă nativilor predispoziţia de-a se îngrăşa, îi face gurmanzi: nu se pot abţine de la mâncăruri şi băuturi fine. Energia jupiteriană perturbată duce la dereglarea funcţiilor hepatice şi biliare (detoxifierea nu mai decurge normal, ficatul se încarcă). Se recomandă moderaţia în consumul alimentelor grase şi al băuturilor.
CAPRICORN
Reumatism şi scleroze
Ultimul anotimp debutează sub austerul semn cardinal de pământ al Capricornului. Liniştea şi lipsurile sale se regăsesc în capacitatea Capricornului de-a face faţă în condiţii grele cu un minimum de mijloace. Capricornul esenţializează, păstrând strictul necesar, ceea ce este indispensabil şi pur. Ceea ce se concentrează aici este forţa necesară pentru următorul impuls generator de viaţă. Capricornul guvernează genunchii, atât la nivelul articulaţiei, al ligamentelor, cât şi al muşchilor. Tipologic, Capricornii sunt înalţi sau de înălţime medie, cu puţin ţesut muscular (uscăţivi). Mişcările sunt precise, controlate, puţin rigide. Cu un aspect bătrânicios în copilărie, par a întineri o dată cu vârsta. Privirea e de o luciditate tristă sau severă. Arcadele sunt puternice, sprâncenele arcuite. Genele lungi şi dese. Firea Capricornului este închisă, rezervată şi conservatoare până la ascetism. Umorul este sec, bazat pe o observaţie lipsită de iluzii. Îşi exercită autoritatea firesc, fără a se bucura de ea. Sentimentalismul este protejat printr-o platoşă de răceală.
Planeta guvernatoare a semnului este SATURN, stăpâna timpului şi a proceselor de cristalizare. Ea influenţează întregul schelet, rigidizându-l, producând scleroze. Saturn încetineşte şi răceşte, afectând epiderma (sensibilă şi uscată), atrofiind încheieturile (reumatism) şi putând duce la retenţia toxinelor în corp. Paradoxal, sănătatea saturnienilor se îmbunătăţeşte în timp.
VĂRSĂTOR
Insomnii şi căderi de imunitate
Semnul fix de aer al Vărsătorului corespunde mijlocului iernii, când aerul este pur şi rece, iar privirea se poate plimba asupra întinderilor mari. Semn de aer, deci al activităţii mentale, Vărsătorul priveşte societatea în ansamblul ei cu detaşare, pentru a înţelege organizarea şi problemele, căutând soluţii. Gambele şi gleznele sunt părţile corpului guvernate de Vărsător.
Există două tipuri fiziologic distincte: cel saturnian - înalt, osos, linii alungite, dar unghiulare, privirea rece şi detaşată, gesturi nervoase, şi tipul uranian - de talie medie, cu talia şi încheieturile fine, privire caldă şi prietenoasă, chip mobil şi expresiv. Caracterul este de asemenea polar, saturnienii fiind introvertiţi, simţindu-se stingheri în societate, tăcuţi şi detaşaţi emoţional, pe când uranienii sunt extrovertiţi, volubili, preţuind de multe ori prietenia mai mult decât dragostea, excentrici şi inventivi.
Planeta guvernatoare a semnului este Uranus, planetă cu o energie instabilă, explozivă, imprevizibilă. Ea afectează imunitatea, provocând alergii inexplicabile, de multe ori declanşate de starea nervoasă a subiectului. Dereglată, perturbă câmpul bioelectric al corpului, dând parcă părului o voinţă proprie. Uranus mai dă tulburări de somn (mai ales insomnii) şi afectează sistemul nervos central dacă energia sa este distonantă.
PEŞTI
Probleme cu sistemul limfatic ganglionar
Această zodie mutabilă de apă este cea mai mutabilă dintre mutabile, pentru că ea trebuie să "lipească" cele două capete: ciclul care se încheie de ciclul care începe. Sfârşitul iernii şi începutul noii primăveri formează o trecere difuză, similară naturii preponderent intuitive a Peştilor. În anatomia corpului uman, semnul Peştilor guvernează labele picioarelor. Picioarele lor sunt foarte sensibile şi nevoia de-a avea pantofi comozi şi de bună calitate nu este un moft, ci o necesitate. La fel ca în cazul Vărsătorilor, şi Peştii se împart în două tipuri. Jupiterienii sunt mici şi robuşti, cu faţa ovală, mişcări energice şi o privire directă, candidă. Neptunienii sunt mai degrabă filiformi şi înalţi, mişcările graţioase sunt însă molatice, privirea visătoare. Şi ca firi cele două tipuri se deosebesc drastic. Peştii jupiterieni sunt pasionaţi de cunoaştere, cu o mare apetenţă pentru cultură şi artă, trec uşor la acţiune şi sunt entuziaşti, prea încrezători. Neptunienii sunt pasivi, inspiraţi, receptivi, adesea visători.
Planetele guvernatoare sunt JUPITER şi NEPTUN. Energia jupiteriană este descrisă la zodia Săgetătorului, cea neptuniană este difuză, imprecisă şi dacă este distonantă, poate afecta capacitatea de-a raţiona. În sens pozitiv, poate duce la intuiţii sclipitoare. Sensibilitatea faţă de mediu şi persoane este hiperaccentuată. Sistemul limfatico-ganglionar este sensibil.
NOTĂ: Aspectul fizic este influenţat, în cazul fiecărei zodii, de poziţia Lunii şi a ascendentului, doi semnificatori puternici ai corpului omenesc, care-şi adaugă sau îşi suprapun influenţele tipologiei solare.