FLORINA CERCEL
"Îmi doresc să mă bucur pe mai departe de rolurile în care joc"
Pentru mine, speranța înseamnă liniște, pace, sănătate și înțelegere între oameni, un Bine în formă de normalitate pentru întreaga planetă și, în special, pentru România.
În ceea ce privește proiectele, e foarte greu să vorbești despre ele atunci când, practic, te afli la apus de carieră (deși cuvântul sună cam dur, având în vedere că în cei 50 de ani de actorie am dat măsura puterii mele de exprimare, atât pe scenă, cât și în televiziune sau în film). De altfel, sunt atât de pătrunsă de profesia mea, încât nu mai pot face vreo departajare între mine - ca persoană privată - și existența mea ca actriță. Așa că, da, am și eu câteva vise, câteva proiecte pe care îmi doresc să le îndeplinesc sau măcar să le încep, dar pentru care am nevoie de foarte multă sănătate și de răbdare, în același timp. Mai multe nu aș dori să spun. Știți, probabil, că noi, actorii, avem o superstiție care ne avertizează că "nu e bine" să-ți dezvălui proiectele, fiindcă nu știi dacă se mai realizează după aceea... Pot să vă spun, însă, că îmi doresc în continuare să mă bucur de rolurile pe care le joc în prezent (joc la patru teatre diferite, patru roluri diferite: Aneta Duduleanu, în "Gaițele", la Teatrul Metropolis, Jane Horton, în "Quartet", la CREART - sala Teatrelli, Teodora, în "Dumnezeu se îmbracă de la second hand", la Teatrul Național, și Mama, în "Noapte bună, mamă!", la ARCUB) și abia aștept să se redeschidă cât mai curând Sala Mare a Teatrului Național. Am văzut-o. Este splendidă! Mă gândeam cât de fericiți sunt tinerii actori care vor beneficia de un asemenea spațiu în carierele lor. Toată clădirea Teatrului Național arată superb, important este ca și performanța artistică a spectacolelor să fie pe măsura performanței arhitectonice. Sper din toată inima ca și publicul spectator să facă parte din acest tot, care este actul artistic. Se spune că generațiile talentate de actori produc public talentat. Așa este. Spectatorii trebuie câștigați, iar nu alungați prin spectacole de comedii ușurele și experimente teatrale în exces. Căutările trebuie finalizate, și abia apoi urcate pe scenă. De aceea zic că e nevoie ca Teatrul Național să aibă un repertoriu de lungă durată, să-și creeze și să-și dezvolte trupa de tineri actori. Are nevoie de colaborare cu regizori de primă mână și, slavă Domnului, ei există. În avalanșa de festivaluri și de întâmplări teatrale care se petrec de-a lungul și de-a latul României, am văzut că există tineri regizori extrem de talentați. Important este să existe un spirit de generație, să fie conștienți că actorii tineri de astăzi au nevoie de ei, au nevoie să crească împreună, așa cum și noi am crescut împreună cu generații de regizori de excepție, ca Esrig, Penciulescu, Ciulei, Andrei Șerban, Aureliu Manea, Horea Popescu, Ion Cojar. E limpede că fără această dragoste de familie artistică nu se va întâmpla nimic extraordinar pentru o etapă lungă de timp. În rest, aștept din toate puterile dimineața în care să-mi bată primăvara la geam.
ALEXANDRU PAPADOPOL
"Joc un rol într-un... «OZN»"
Proiectele mele depășesc anotimpul. Ele se referă mereu la film și la teatru, asta e meseria mea, mă împart între amândouă, în mod egal. Am filmat acum doi ani "Acasă la tata", în regia lui Andrei Cohn (absolvent de arte plastice, autor până acum a patru scurtmetraje), un film ce va avea premiera în România în toamna aceasta, și unde am rolul principal (joc alături de colegii și de prietenii mei Ioana Flora, Mirela Oprișor și Andi Vasluianu). Am văzut de două ori filmul, mi se pare foarte bun, deosebit, iar regizorul e așa de modern, cam ca un OZN pentru peisajul cinematografic românesc... În ce privește teatrul, în prezent, existența mea ca actor se leagă, și o spun cu mândrie, de Teatrul Odeon, unde se repetă piesa Luciei Demetrius, "Trei generații", în regia lui Dinu Cernescu, a cărei premieră va fi în primăvara aceasta. Vor urma și alte roluri, care sunt - deocamdată - în faza de proiect. Bat în lemn, ultimii ani au fost foarte buni pentru mine, așa încât sper ca și 2015 să se mențină în trendul acesta. Aș fi arhimulțumit!
MEDEEA MARINESCU
"Vreau să echilibrez un pic balanța"
Am pășit în 2015 nu atât cu dorința de a "realiza" cât mai mult, ci de a-mi recâștiga acel timp al meu și al familiei mele, de a-mi echilibra un pic balanța între viața profesională și cea personală. Sigur, continuu să joc în foarte multe spectacole, în București și în țară, începând cu "Străini în noapte", alături de Florin Piersic (spectacol care a depășit 1000 de reprezentații și poate fi socotit un spectacol-fenomen, ținând cont de numărul impresionant de reprezentații cu săli pline), apoi continuând cu "Fă-mi loc!", unde joc alături de Marius Manole, în regia maestrului Radu Beligan (autorul ambelor spectacole). Urmează recenta premieră cu "Mecanica inimii", în regia lui Chris Simion, "Hoții de frumusețe" (tot a lui Chris Simion, după textul lui Pascal Bruckner), apoi spectacolele pline de savoare ale Liei Bugnar - "Două liniuțe", "Oase pentru Otto", ca și spectacolele Naționalului bucureștean, în care joc în binecunoscutul "Dineu cu proști", dar și un spectacol la care țin foarte mult, în regia lui Radu Afrim, "Hoți".
Deși timpul fuge și primăvara își trimite deja vestitorii, nu m-am "aruncat", deocamdată, în vâltoarea unor noi repetiții la teatru, nu doar pentru că vreau să mă bucur mai mult de familia mea, ci și pentru ca aș vrea ca pasul pe care îl voi face în alegerea unui nou text să însemne ceva, să merite, să mă reprezinte, nu să fie doar o acțiune bifată pe agendă (de cele mai multe ori, în teatrul instituționalizat cam asta se întâmplă și e păcat...). Îmi doresc mult de tot și sper ca și teatrul în care exist de peste 18 ani (e vorba de Teatrul Național București) să se "gândească" la mine (mă refer la cei care iau decizia repertorială), nu cum să îmi "justifice" salariul, ci ca la o actriță ajunsă la vârsta maturității artistice.
În ceea ce privește filmul, aștept anul acesta premiera peliculei "03.Bypass", în regia lui Nap Toader, care spune povestea unei echipe ce lucrează pe ambulanță, apoi scurtmetrajul lui Andrei Gruzsniczki "O faptă bună", pe care l-am încheiat în decembrie. Urmează un nou lungmetraj românesc, probabil pe la mijlocul primăverii, dar neavând semnat, deocamdată, un contract, nu voi intra în amănunte. Sper ca anul abia început și care, iată, așteaptă deja primăvara, să fie cât mai prolific pentru mine, în proiectele legate de cinema. În fond, filmul e "prima mea dragoste". M-am născut într-o familie de cineaști și continuu să trăiesc într-o familie de cineaști, lărgită acum prin soțul meu (directorul de imagine George Dăscălescu), și una dintre surori (scenografa Mădălina Marinescu). Așa cum iubesc să fac cinema, iubesc să văd filme, să le discut, să le observ traiectoria, să mă bucur de creații deosebite, precum "Birdman" (filmul distins zilele acestea cu Premiul Oscar), și să sper că undeva, cândva, voi fi și eu parte dintr-o asemenea operă de geniu. Cam atât. Deocamdată.
ANDI VASLUIANU
"Strig în gura mare: vreau Pace în lume!"
Am mai multe proiecte, unele pe cale să se împlinească, dar despre care nu pot vorbi, altele care sunt doar în capul meu, dar, în principiu, am treabă destulă. Dar dincolo de orice proiecte, pentru 2015 îmi doresc să fie PACE, o strig în gura mare! Să fie pace în lume, să nu prolifereze războiul. E o panică generală acum... Profesional, îmi doresc să pot să mai învăț, că mai am o grămadă de învățat despre meseria asta. Actoria nu se oprește niciodată... De câțiva ani, încerc să învăț să observ și să ascult mai bine, de la actori, de la regizori, într-o dorință cinstită și neprefăcută de a evolua. Și nu cred că procesul acesta de învățare se limitează doar la profesia mea de actor, cred că toți oamenii învață continuu. Eu sunt bucuros că am starea asta de a voi să ascult mai mult, de a experimenta, de a fi mereu în priză. Important e să fii tu cu tine însuți. Și mai cred că datoria actorului, atunci când se află pe scenă, este să fie autentic, căci spectatorul își dorește să trăiască în sală un adevăr pe care nu-l trăiește în viața de zi cu zi, și atunci are nevoie de acel moment de autenticitate din partea actorului, fie că e vorba de film sau de teatru. Acum joc în "Vestul singuratic", la Nottara, cu premiera în martie, unde îi am ca parteneri de scenă pe Florin Piersic jr., pe Vlad Zamfirescu, Ioana Calotă și Corina Dragomir. E un spectacol excelent, iar colegii de scenă (regizor, Cristi Juncu) fac ca bucuria de a juca să ne fie deplină. Primăvara poate să vină. O aștept cu bucurie și satisfacție.