Anchetă "Formula AS" - Cu reportofonul printre ACTORI: Încotro cu primăvara?

Ruxandra Constantinescu
- Planuri, speranțe, împliniri -

FLORINA CERCEL
"Îmi doresc să mă bucur pe mai departe de rolurile în care joc"


Pentru mine, speranța înseamnă liniște, pace, să­nătate și înțelegere între oameni, un Bine în formă de normalitate pentru întreaga planetă și, în special, pentru România.
În ceea ce privește proiectele, e foarte greu să vorbești despre ele atunci când, prac­tic, te afli la apus de carieră (deși cu­vântul sună cam dur, având în vedere că în cei 50 de ani de actorie am dat măsura puterii me­le de exprimare, atât pe scenă, cât și în televiziune sau în film). De altfel, sunt atât de pă­trunsă de pro­fesia mea, încât nu mai pot face vreo departajare între mine - ca per­soană privată - și existența mea ca ac­triță. Așa că, da, am și eu câteva vise, câteva pro­iecte pe care îmi doresc să le îndeplinesc sau măcar să le încep, dar pentru care am nevoie de foarte multă să­nătate și de răbdare, în același timp. Mai multe nu aș dori să spun. Știți, proba­bil, că noi, actorii, avem o superstiție care ne avertizează că "nu e bine" să-ți dezvălui pro­iectele, fiindcă nu știi dacă se mai rea­lizează după aceea... Pot să vă spun, însă, că îmi doresc în continuare să mă bucur de rolurile pe care le joc în prezent (joc la patru teatre diferite, patru roluri diferite: Aneta Duduleanu, în "Gaițele", la Teatrul Me­tropolis, Jane Horton, în "Quartet", la CREART - sala Teatrelli, Teodora, în "Dum­nezeu se îmbracă de la second hand", la Teatrul Național, și Mama, în "Noapte bună, mamă!", la ARCUB) și abia aștept să se redeschidă cât mai curând Sala Mare a Teatrului Național. Am văzut-o. Este splen­didă! Mă gândeam cât de fericiți sunt tinerii actori care vor beneficia de un ase­menea spațiu în carierele lor. Toată clădirea Tea­trului Național arată superb, im­portant este ca și performanța artistică a specta­co­lelor să fie pe măsura performanței arhi­tec­tonice. Sper din toată inima ca și publicul spectator să facă parte din acest tot, care este actul artistic. Se spune că gene­rațiile talentate de actori produc public talentat. Așa este. Spectatorii trebuie câștigați, iar nu alun­gați prin spectacole de co­medii ușurele și expe­ri­men­te teatrale în exces. Că­utările trebuie finalizate, și abia apoi urcate pe scenă. De aceea zic că e nevoie ca Teatrul Național să aibă un repertoriu de lungă du­rată, să-și creeze și să-și dez­volte trupa de tineri ac­tori. Are nevoie de colaborare cu regizori de primă mâ­nă și, slavă Domnului, ei există. În ava­lanșa de festivaluri și de întâmplări teatrale care se petrec de-a lungul și de-a latul Ro­mâ­niei, am văzut că există ti­neri regizori extrem de talen­tați. Important este să existe un spirit de generație, să fie con­știenți că ac­to­rii tineri de astăzi au nevoie de ei, au ne­voie să creas­că îm­pre­ună, așa cum și noi am cres­cut împreună cu generații de regizori de excepție, ca Esrig, Pen­ciu­les­cu, Ciulei, Andrei Șerban, Aureliu Manea, Horea Po­pes­cu, Ion Cojar. E limpede că fără această dragoste de familie artistică nu se va întâmpla nimic extraor­di­nar pentru o etapă lungă de timp. În rest, aștept din toate puterile dimineața în care să-mi bată primăvara la geam.

ALEXANDRU PAPADOPOL
"Joc un rol într-un... «OZN»"


Proiectele mele depășesc anotimpul. Ele se referă mereu la film și la teatru, asta e meseria mea, mă împart între amândouă, în mod egal. Am filmat acum doi ani "Acasă la tata", în regia lui Andrei Cohn (ab­solvent de arte plastice, autor până acum a patru scurtme­traje), un film ce va avea premiera în Ro­mânia în toamna aceasta, și unde am rolul principal (joc alături de colegii și de prietenii mei Ioana Flora, Mirela Oprișor și Andi Vas­luianu). Am văzut de două ori fil­mul, mi se pare foarte bun, deo­sebit, iar regizorul e așa de modern, cam ca un OZN pentru peisajul ci­nematografic româ­nesc... În ce pri­vește teatrul, în prezent, exis­tența mea ca actor se leagă, și o spun cu mândrie, de Tea­trul Odeon, unde se repetă piesa Luciei De­metrius, "Trei generații", în regia lui Dinu Cernescu, a cărei premieră va fi în primăvara aceasta. Vor urma și alte roluri, care sunt - deocamdată - în faza de proiect. Bat în lemn, ultimii ani au fost foarte buni pentru mine, așa încât sper ca și 2015 să se mențină în tren­dul acesta. Aș fi arhimulțumit!

MEDEEA MARINESCU
"Vreau să echilibrez un pic balanța"


Am pășit în 2015 nu atât cu dorința de a "rea­liza" cât mai mult, ci de a-mi recâștiga acel timp al meu și al familiei mele, de a-mi echi­libra un pic balanța între viața profesională și cea personală. Sigur, continuu să joc în foarte multe spectacole, în București și în țară, începând cu "Străini în noap­te", alături de Florin Piersic (spec­tacol care a depășit 1000 de repre­zentații și poate fi socotit un spec­tacol-fenomen, ținând cont de nu­mărul impresionant de re­pre­­zentații cu săli pline), apoi con­­tinuând cu "Fă-mi loc!", unde joc ală­turi de Ma­rius Manole, în regia ma­estrului Radu Beligan (au­torul ambelor spectacole). Urmează re­centa premieră cu "Meca­nica inimii", în regia lui Chris Simion, "Hoții de frumusețe" (tot a lui Chris Simion, după textul lui Pascal Bruckner), apoi spec­ta­colele pline de savoare ale Liei Bugnar - "Două li­niuțe", "Oase pentru Otto", ca și spectacolele Națio­nalului bucu­reștean, în care joc în binecunoscutul "Dineu cu proști", dar și un spectacol la care țin foarte mult, în regia lui Radu Afrim, "Hoți".
Deși timpul fuge și primăvara își trimite deja vestitorii, nu m-am "aruncat", deocamdată, în vâl­toa­rea unor noi repetiții la teatru, nu doar pentru că vreau să mă bucur mai mult de familia mea, ci și pentru ca aș vrea ca pasul pe care îl voi face în ale­gerea unui nou text să însemne ceva, să merite, să mă reprezinte, nu să fie doar o acțiune bifată pe agendă (de cele mai multe ori, în teatrul instituțio­nalizat cam asta se întâmplă și e păcat...). Îmi doresc mult de tot și sper ca și teatrul în care exist de peste 18 ani (e vorba de Teatrul Național București) să se "gân­deas­că" la mine (mă refer la cei care iau decizia reper­torială), nu cum să îmi "justifice" salariul, ci ca la o actriță ajunsă la vârsta maturității artistice.
În ceea ce privește filmul, aștept anul acesta pre­miera peliculei "03.Bypass", în regia lui Nap Toader, care spune povestea unei echipe ce lucrează pe ambulanță, apoi scurtmetrajul lui Andrei Gruzsniczki "O faptă bună", pe care l-am încheiat în decembrie. Urmează un nou lungmetraj ro­mânesc, probabil pe la mijlocul primăverii, dar neavând sem­nat, deo­camdată, un con­tract, nu voi intra în amă­nunte. Sper ca anul abia început și care, iată, așteaptă deja pri­măvara, să fie cât mai prolific pentru mine, în proiectele legate de cinema. În fond, fil­mul e "pri­ma mea dragoste". M-am născut într-o familie de ci­neaști și continuu să tră­iesc într-o familie de ci­neaști, lărgită acum prin soțul meu (directorul de imagine Geor­ge Dăscălescu), și una dintre surori (sce­no­grafa Mădălina Marinescu). Așa cum iu­besc să fac cinema, iu­besc să văd filme, să le discut, să le observ traiec­to­ria, să mă bucur de creații deosebite, precum "Bird­man" (filmul distins zilele acestea cu Pre­miul Oscar), și să sper că undeva, cândva, voi fi și eu par­te dintr-o asemenea operă de geniu. Cam atât. Deo­camdată.

ANDI VASLUIANU
"Strig în gura mare: vreau Pace în lume!"


Am mai multe proiecte, unele pe cale să se îm­plinească, dar despre care nu pot vor­bi, altele care sunt doar în capul meu, dar, în principiu, am treabă destulă. Dar din­colo de orice proiecte, pentru 2015 îmi doresc să fie PACE, o strig în gura mare! Să fie pace în lume, să nu prolifereze războiul. E o panică ge­nerală acum... Profesional, îmi doresc să pot să mai învăț, că mai am o gră­madă de învățat despre meseria asta. Actoria nu se oprește niciodată... De câțiva ani, încerc să învăț să observ și să ascult mai bine, de la actori, de la regizori, într-o dorință cinstită și neprefăcută de a evolua. Și nu cred că pro­cesul acesta de învățare se limitează doar la profesia mea de actor, cred că toți oamenii învață continuu. Eu sunt bucuros că am starea asta de a voi să ascult mai mult, de a ex­perimenta, de a fi mereu în priză. Important e să fii tu cu tine însuți. Și mai cred că datoria acto­rului, atunci când se află pe scenă, este să fie autentic, căci spec­tatorul își dorește să trăiască în sală un adevăr pe care nu-l trăiește în viața de zi cu zi, și atunci are nevoie de acel moment de auten­ti­citate din partea actorului, fie că e vorba de film sau de teatru. Acum joc în "Vestul singuratic", la Notta­ra, cu pre­miera în mar­tie, unde îi am ca parteneri de scenă pe Florin Piersic jr., pe Vlad Zamfirescu, Ioana Calotă și Corina Dragomir. E un spectacol excelent, iar colegii de scenă (regizor, Cristi Juncu) fac ca bucuria de a juca să ne fie deplină. Primăvara poate să vină. O aștept cu bucurie și satisfacție.