- Paula, de la a doua ta participare la Eurovision, nu mai ştim aproape nimic despre tine. Te joci de-a ascunselea, ca să le aţâţi dorul admiratorilor tăi, sau eşti prinsă în proiecte care te ţin ascunsă de ochii lumi?
- În primul rând, aprofundez arta compoziţiei, în al doilea rând, învăţ să-i învăţ pe alţii. Sunt studentă la Conservator, la UNMB, anul doi, la compoziţie jazz-muzică uşoară. Asta îmi ocupă destul de mult timp pentru că, pe lângă orarul încărcat, am extrem de mult de studiat. În paralel, Radu, soţul meu, lucrează la finisarea clădirii în care urmează să dăm startul cursurilor la noua noastră şcoală de muzică, care se va deschide în curând, şi unde elevii vor putea să înveţe tot ceea ce este esenţial de ştiut şi de aprofundat de către un artist în devenire, de la cursuri de canto, alături de mine şi de profesoara mea, Gabriela Duţescu, până la cursuri de pian, chitară, percuţie etc. De asemenea, în noua noastră şcoală vor exista atât un studio de înregistrări, cât şi un studio foto şi un altul video. Ţin neapărat să spun aici că şi colegul meu de scenă, Ovi, este implicat în partea de producţie şi ne va ajuta să realizăm schimburi de experienţă cu producători norvegieni, despre care se ştie că lucrează la un nivel foarte ridicat. Oricum, până la concretizarea acestui proiect, toţi cei care doresc să ţină legătura cu mine sau să fie la curent cu ce fac au la dispoziţie câteva "instrumente" foarte utile: pagina mea de Facebook (www.facebook.com/paulaseling), canalul de YouTube (www.youtube.com/paulaseling), contul meu de Instagram sau, cel mai simplu, site-ul meu (www.paulaseling.ro). Aşa se vor putea convinge că am o activitate destul de intensă, deşi nu apar des la televizor.
- Ai depăşit insuccesul de la Eurovision?
- Nu consider că am avut parte de un "insucces", prefer termenul de "nereuşită". Nu am reuşit să atingem visul pe care ni-l "creionasem", însă am izbutit să obţinem milioane de voturi, din toată Europa, pentru melodia "Miracle". În plus, eu am reuşit să susţin cel mai lung pasaj în urcare, pe o singură respiraţie, din întreaga istorie Eurovision (22 de secunde !). Şi să nu uităm nici că, împreună cu Ovi, am obţinut locul doi, în semifinală, în urma voturilor aceloraşi juraţi care, în finală, ne-au clasat spre coada clasamentului.
- O nereuşită transformată în lecţie de viaţă...
- Absolut! Şi ce lecţie aplicată! Dar e bine! Atât timp cât nu te stăpâneşte frustrarea că eşti mic şi neînsemnat, atât timp cât, în mintea ta, nu rămâne ancorat gândul că nu ai puterea de a te aşeza pe nivelul la care munca ta ar merita să te poarte, e bine! Ştiu că toate au un rost pe lume şi mai ştiu că faptul de a nu fi reuşit să creem "miracolul" aşteptat de români va însemna, la un moment dat, ceva. La fel cum nereuşitele din trecut şi-au arătat mereu rostul, cu fiecare succes atins.
Conservatorul, cea mai bună decizie
- Mulţumesc pentru aprecieri! Ideea e că încerc să învăţ tot timpul câte ceva nou. Însă, la modul sincer, recunosc că nu am vrut să intru la Conservator având ca ţintă studiul vocal. Metoda mea vocală este documentată şi funcţionează. Din acest punct de vedere, mă aflu în echilibru. Mai ales că o am alături pe doamna Gabriela Duţescu, terapeutul meu vocal, cea care se ocupă de sănătatea şi de "forma" glasului meu. Înrolarea mea în cadrul Conservatorului s-a petrecut din dorinţa de a aprofunda compoziţia muzicală. Şi pentru a-mi împlini un vis. Aşa cum spuneam, cred că mereu există lucruri noi de învăţat. Atunci când încetăm să mai învăţăm, înseamnă că suntem cu un picior în lumea de dincolo. Doar atâta vreme cât inima simte şi creierul asimilează poţi să consideri că eşti într-o stare evolutivă. Eu, de când mă ştiu, m-am ferit de stagnare. Stagnarea înseamnă că urmează involuţia. Şi nu sunt deloc pregătită să stagnez. În plus, cred că pentru a putea să-i înveţi pe alţii trebuie, mai întâi, să dobândeşti acest drept, această competenţă, trebuie să fi trecut prin etapele necesare dezvoltării tale în acel domeniu, cel puţin până la nivelul de învăţământ superior. Aşadar, asta este ceea ce încerc eu să fac acum: să îmi câştig dreptul şi competenţa, cel puţin în faţa mea, de a-i învăţa pe alţii muzică.
- Conservatorul bucureştean este o instituţie de elită. Transmite excepţionalitate şi studenţilor săi?
- Judecând după cât de solicitant este să înveţi bine, să studiezi tot ceea ce ţi se cere, cred că, într-adevăr, aici sunt cizelate şi puse în valoare cele mai frumoase calităţi muzicale. În ceea ce mă priveşte, sunt convinsă că am luat cea mai bună decizie, pentru mine şi muzica mea, când m-am hotărât să urmez Conservatorul. Tot ceea ce am folosit intuitiv până acum a început să mi se clarifice, am asimilat cunoştinţe noi, pe care le-am aplicat atât în compoziţiile din ultima perioadă, cât şi în spectacolele pe care le susţin şi pe care încerc să le construiesc, închipuind o îmbinare perfectă între emoţie, tehnică vocală şi diversitate melodică. Cursurile pe care le urmez m-au ajutat să înţeleg cum să descompun muzica pe care o fac şi pe care o ascult, până la nivelul celor mai mici fibre, acele fibre esenţiale care dau culoare unei linii melodice. Recunosc că mi-e greu să dedic atât de mult timp şcolii, pe cât mi se cere, mai ales că încerc să mă păstrez şi în atenţia publicului prin producţii noi, prin piese noi, prin interpretări noi ale unor piese mai vechi şi prin spectacole noi, dar nu este imposibil! Ba mai reuşesc, din când în când, să mai şi gătesc! (râde)
Pe bicicletă, prin verdele primăverii
- Mi se pare ciudată întrebarea ta. Sunt norocoasă să am alături un om ca Radu, soţul meu, şi, chiar dacă nu simt nevoia să povestesc lumii despre relaţia noastră, asta nu înseamnă că noi doi nu suntem în locul în care ar trebui să fim şi că nu ne bucurăm în fiecare zi că suntem împreună.
- Vine primăvara, anotimpul care ne preface în zburători. Îţi cresc şi ţie - vorba poetului - aripi până la nori?
- Oh, da! Iubesc iarna, zăpada, cerul sticlos de ger, sărbătorile anotimpului înfrigurat, dar ador momentul în care începe să mijească parfumul de primăvară! Simt că şi eu prind să mă dezmorţesc, să mă încălzesc sub mângâierea soarelui, simt că pot să fac mai multe decât am făcut până atunci. Mă topesc la vederea copacilor plini de flori, vreau să mă avânt din nou în plimbări cu bicicleta, să mă încarc cu energia naturii fremătătoare, să urmăresc cu privirea peştii din lacul Herăstrău, să hoinăresc prin păduri, împreună cu căţelul meu, Sami, să fac planuri... De pildă, anul acesta, pun la cale reluarea seriei de înregistrări live, prin lume! Am mai multe piese noi, pe care le-am făcut în ultima vreme, şi care abia aşteaptă să înflorească, aşa cum şi mie primăvara îmi înfloreşte sufletul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
