- Paula, de la a doua ta participare la Eurovision, nu mai știm aproape nimic despre tine. Te joci de-a ascunselea, ca să le ațâți dorul admiratorilor tăi, sau ești prinsă în proiecte care te țin ascunsă de ochii lumi?
- În primul rând, aprofundez arta compoziției, în al doilea rând, învăț să-i învăț pe alții. Sunt studentă la Conservator, la UNMB, anul doi, la compoziție jazz-muzică ușoară. Asta îmi ocupă destul de mult timp pentru că, pe lângă orarul încărcat, am extrem de mult de studiat. În paralel, Radu, soțul meu, lucrează la finisarea clădirii în care urmează să dăm startul cursurilor la noua noastră școală de muzică, care se va deschide în curând, și unde elevii vor putea să învețe tot ceea ce este esențial de știut și de aprofundat de către un artist în devenire, de la cursuri de canto, alături de mine și de profesoara mea, Gabriela Duțescu, până la cursuri de pian, chitară, percuție etc. De asemenea, în noua noastră școală vor exista atât un studio de înregistrări, cât și un studio foto și un altul video. Țin neapărat să spun aici că și colegul meu de scenă, Ovi, este implicat în partea de producție și ne va ajuta să realizăm schimburi de experiență cu producători norvegieni, despre care se știe că lucrează la un nivel foarte ridicat. Oricum, până la concretizarea acestui proiect, toți cei care doresc să țină legătura cu mine sau să fie la curent cu ce fac au la dispoziție câteva "instrumente" foarte utile: pagina mea de Facebook (www.facebook.com/paulaseling), canalul de YouTube (www.youtube.com/paulaseling), contul meu de Instagram sau, cel mai simplu, site-ul meu (www.paulaseling.ro). Așa se vor putea convinge că am o activitate destul de intensă, deși nu apar des la televizor.
- Ai depășit insuccesul de la Eurovision?
- Nu consider că am avut parte de un "insucces", prefer termenul de "nereușită". Nu am reușit să atingem visul pe care ni-l "creionasem", însă am izbutit să obținem milioane de voturi, din toată Europa, pentru melodia "Miracle". În plus, eu am reușit să susțin cel mai lung pasaj în urcare, pe o singură respirație, din întreaga istorie Eurovision (22 de secunde !). Și să nu uităm nici că, împreună cu Ovi, am obținut locul doi, în semifinală, în urma voturilor acelorași jurați care, în finală, ne-au clasat spre coada clasamentului. Ceea ce este o premieră, în condițiile în care prestațiile au fost identice! Asta ne-a arătat că încercarea organizatorilor de a schimba sistemul de votare încă nu funcționează. Dincolo de acest aspect, am înțeles multe, am trăit multe, am învățat multe... Dacă voi mai ajunge vreodată într-un astfel de context, am să știu că speranțele și visele nu te ajută întotdeauna, ci cresc responsabilitatea, deci cresc nivelul de stres. Singurele lucruri care te ajută sunt munca, satisfacția că ești mai bun decât ai fost la precedenta încercare și că reprezinți, cu iubire, lucrurile în care crezi. Astea sunt valorile adevărate, pe care nimeni nu ți le poate lua !
- O nereușită transformată în lecție de viață...
- Absolut! Și ce lecție aplicată! Dar e bine! Atât timp cât nu te stăpânește frustrarea că ești mic și neînsemnat, atât timp cât, în mintea ta, nu rămâne ancorat gândul că nu ai puterea de a te așeza pe nivelul la care munca ta ar merita să te poarte, e bine! Știu că toate au un rost pe lume și mai știu că faptul de a nu fi reușit să creem "miracolul" așteptat de români va însemna, la un moment dat, ceva. La fel cum nereușitele din trecut și-au arătat mereu rostul, cu fiecare succes atins.
Conservatorul, cea mai bună decizie
- Ești studentă la Conservatorul din București. Vocea ta, cu totul deosebită, avea nevoie de studii academice?
- Mulțumesc pentru aprecieri! Ideea e că încerc să învăț tot timpul câte ceva nou. Însă, la modul sincer, recunosc că nu am vrut să intru la Conservator având ca țintă studiul vocal. Metoda mea vocală este documentată și funcționează. Din acest punct de vedere, mă aflu în echilibru. Mai ales că o am alături pe doamna Gabriela Duțescu, terapeutul meu vocal, cea care se ocupă de sănătatea și de "forma" glasului meu. Înrolarea mea în cadrul Conservatorului s-a petrecut din dorința de a aprofunda compoziția muzicală. Și pentru a-mi împlini un vis. Așa cum spuneam, cred că mereu există lucruri noi de învățat. Atunci când încetăm să mai învățăm, înseamnă că suntem cu un picior în lumea de dincolo. Doar atâta vreme cât inima simte și creierul asimilează poți să consideri că ești într-o stare evolutivă. Eu, de când mă știu, m-am ferit de stagnare. Stagnarea înseamnă că urmează involuția. Și nu sunt deloc pregătită să stagnez. În plus, cred că pentru a putea să-i înveți pe alții trebuie, mai întâi, să dobândești acest drept, această competență, trebuie să fi trecut prin etapele necesare dezvoltării tale în acel domeniu, cel puțin până la nivelul de învățământ superior. Așadar, asta este ceea ce încerc eu să fac acum: să îmi câștig dreptul și competența, cel puțin în fața mea, de a-i învăța pe alții muzică.
- Conservatorul bucureștean este o instituție de elită. Transmite excepționalitate și studenților săi?
- Judecând după cât de solicitant este să înveți bine, să studiezi tot ceea ce ți se cere, cred că, într-adevăr, aici sunt cizelate și puse în valoare cele mai frumoase calități muzicale. În ceea ce mă privește, sunt convinsă că am luat cea mai bună decizie, pentru mine și muzica mea, când m-am hotărât să urmez Conservatorul. Tot ceea ce am folosit intuitiv până acum a început să mi se clarifice, am asimilat cunoștințe noi, pe care le-am aplicat atât în compozițiile din ultima perioadă, cât și în spectacolele pe care le susțin și pe care încerc să le construiesc, închipuind o îmbinare perfectă între emoție, tehnică vocală și diversitate melodică. Cursurile pe care le urmez m-au ajutat să înțeleg cum să descompun muzica pe care o fac și pe care o ascult, până la nivelul celor mai mici fibre, acele fibre esențiale care dau culoare unei linii melodice. Recunosc că mi-e greu să dedic atât de mult timp școlii, pe cât mi se cere, mai ales că încerc să mă păstrez și în atenția publicului prin producții noi, prin piese noi, prin interpretări noi ale unor piese mai vechi și prin spectacole noi, dar nu este imposibil! Ba mai reușesc, din când în când, să mai și gătesc! (râde)
Pe bicicletă, prin verdele primăverii
- Cu viața cea de dincolo de muzică cum o mai duci, Paula? La precedentul nostru interviu erai fericită și îndrăgostită. Timpul a mai domolit flacăra?
- Mi se pare ciudată întrebarea ta. Sunt norocoasă să am alături un om ca Radu, soțul meu, și, chiar dacă nu simt nevoia să povestesc lumii despre relația noastră, asta nu înseamnă că noi doi nu suntem în locul în care ar trebui să fim și că nu ne bucurăm în fiecare zi că suntem împreună.
- Vine primăvara, anotimpul care ne preface în zburători. Îți cresc și ție - vorba poetului - aripi până la nori?
- Oh, da! Iubesc iarna, zăpada, cerul sticlos de ger, sărbătorile anotimpului înfrigurat, dar ador momentul în care începe să mijească parfumul de primăvară! Simt că și eu prind să mă dezmorțesc, să mă încălzesc sub mângâierea soarelui, simt că pot să fac mai multe decât am făcut până atunci. Mă topesc la vederea copacilor plini de flori, vreau să mă avânt din nou în plimbări cu bicicleta, să mă încarc cu energia naturii fremătătoare, să urmăresc cu privirea peștii din lacul Herăstrău, să hoinăresc prin păduri, împreună cu cățelul meu, Sami, să fac planuri... De pildă, anul acesta, pun la cale reluarea seriei de înregistrări live, prin lume! Am mai multe piese noi, pe care le-am făcut în ultima vreme, și care abia așteaptă să înflorească, așa cum și mie primăvara îmi înflorește sufletul.