Vindecarea pecinginei - un leac de la bunicul meu
Se pun la încolţit 200 g usturoi. Se umectează de două ori pe zi, până creşte colţul la 1 cm. Se curăţă fără a se tăia mustăţile, se spală şi apoi se zdrobeşte până devine o pastă. Se introduce într-un borcan de 600 g, cu capac înşurubat. Peste usturoi se toarnă miere de albine. Se lasă la macerat 15-18 zile, scuturând vasul o dată pe zi. Apoi se strecoară şi se poate întrebuinţa.
Resturile de usturoi rămase prin strecurare se amestecă din nou cu 300 g miere de albine şi se lasă la macerat 20 de zile, după care se poate întrebuinţa ca remediu pentru viermi intestinali la copii. Se pune o linguriţă de preparat într-o cană de lapte cald.
Tratamentul pentru pecingine se aplică în felul următor:
* Se curăţă rana cu apă şi săpun pentru copii. Se clăteşte bine, apoi se lasă să se usuce fără a o şterge. După ce s-a uscat bine locul bolnav, se ia o bucată de tifon sterilizat, se toarnă mierea cu usturoi pe el şi se unge porţiunea infectată de la margine spre interior. Se stă culcat 10-15 minute, până este absorbit tot maceratul. Apoi se aplică a doua oară, şi pentru că maceratul este absorbit mai lent, se poate pleca la treabă, cu atenţie ca locul bolnav să se ferească de praf. Seara, se spală din nou cu apă cu săpun, apoi se şterge cu un şervet, după care se unge cu o cremă hidratantă. După 10 minute se spală din nou şi se lasă să se aerisească până dimineaţă, când se repetă tratamentul. În 5-7 zile, boala se vindecă definitiv.
Acest remediu îl ştiu de la bunicul meu, care era arhidiacon la mitropolia Moldovei. Odihnească-l Dumnezeu în pace!
IOSIF LAZĂR - jud. Gorj
Trei reţete "de familie"
Vindecarea fracturilor
În 1982, dintr-o căzătură, mi-am fracturat vertebra 2 lombară, făcută zob. Am fost internată în spital, cu dureri groaznice, încât deranjam tot salonul. O bătrânică, vecină de pat cu mine, mi-a sugerat să iau lăptişor de matcă. Am cerut să mi se aducă de acasă şi am început tratamentul. După luarea, în prima zi, a 4 fiole de lăptişor de matcă, durerile au început să cedeze. Am prins curaj şi în următoarele zile am epuizat 20 de fiole. Mă duceau la radiografie, în acest timp, în vederea operaţiei, dar după o săptămână mi s-a spus că situaţia s-a îndreptat şi sunt salvată de la operaţie. Dumnezeu m-a ajutat să iau acel lăptişor de matcă, pentru ca astăzi să merg pe picioarele mele. Nu ştiu ce explicaţie există, dar vertebra s-a reparat.
Răni care nu se închid
Fratelui meu i-a căzut o creangă pe nas, făcându-i o rană care timp de doi ani nu s-a vindecat cu niciun unguent, fiind propus pentru cauterizare. De frică, a trecut imediat la o cură de ceai din coada-calului, şi minunea s-a întâmplat, în decurs de 3 săptămâni a dispărut rana, fără a lăsa urme.
Psoriazis
În primăvară, vecinul de la ţară era plin de răni pe cap, urechi, mâini şi pe restul corpului. Se îmbolnăvise de psoriazis şi era disperat că nu avea cum să meargă la un medic specialist. I-am propus să încerce şi el cu pelin şi coada-calului, la fel ca fratele meu, cu ceaiuri, băi, regim de crudităţi. În decurs de 3 săptămâni, toate plăgile i-au dispărut. Din păcate, nu s-a ţinut de cura de ceaiuri şi regim alimentar, întrucât lucrează la pădure şi nu are condiţii, aşa că psoriazisul i-a reapărut.
Plantele fac minuni, nu ştim să le întrebuinţăm cât ar trebui. Majoritatea bolilor se pot vindeca cu plante, să ne străduim a le cunoaşte, şi nu vom mai da sute de mii şi milioane de lei pe medicamente străine.
ANA ZBARCEA - Braşov
Făină de castane contra varicelor
Un preparat excepţional pentru vindecarea varicelor este făina de castane amestecată cu iaurt. Se obţine o pastă care se pune pe o bucată de pânză şi se aplică pe varice. Deasupra se pune o bucată de nailon şi se poate pansa cu faşă elastică, pentru două ore. Se spală apoi cu apă călduţă. Procedeul se repetă zilnic, până la trecerea afecţiunii, preferabil seara. Făina de castane sălbatice se obţine din fructele cojite şi apoi date pe răzătoarea mare.
EUGENIA BĂRBAT - Dej
Negi, bronşită, cistită
Dragă "Formula AS",
Sunt pensionară şi o cititoare fidelă a "Formulei AS". Aş dori ca prin intermediul revistei să ajut şi eu pe cei aflaţi în suferinţă, cu câteva leacuri naturiste pe care le-am folosit în decursul anilor şi care au dat rezultate bune.
Leac pentru tratarea negilor
Împotriva cistitei
Se ia din plantele următoare cât cuprinzi cu trei degete: muşeţel, coada-calului, cimbru, coada-şoricelului. Se pun la fiert 10 minute, apoi se acoperă 10 minute. Aşa, fierbinte, se toarnă într-un lighean sau oliţă emailată şi se stă cu şezutul deasupra, pentru a pătrunde numai vaporii calzi. Se acoperă cu un prosop flauşat, se stă 10-15 minute, cât poţi suporta, După prima şedinţă, vei vedea rezultatul binefăcător.
Contra febrei, în caz de bronşită
Se pune pe piept o bucată de tifon împăturită, înmuiată în o parte apă şi una oţet fierbinte. Când se răceşte, se înmoaie din nou şi se pune iarăşi, până când febra cedează. Totul trebuie să fie acoperit cu o pânză impermeabilă, pentru a nu se uda lenjeria.
ELENA BALTARIU - Suceava
Uleiul de ricin în stimularea sistemului digestiv
De la regretata mea bunică am aflat că sistemul digestiv este puternic stimulat dacă înfierbântăm ulei de ricin, apoi îmbibăm o compresă cu acest ulei, pe care o aplicăm pe abdomen şi peste ea aşezăm o sticlă cu apă caldă. Este o metodă excelentă şi pentru dezintoxicarea organelor interne. Compresele se pun de 2-3 ori pe zi, timp de 20-30 de minute (apa din sticlă trebuie să fie caldă tot timpul).
Suc energizant
6 gălbenuşuri de ouă de găină foarte proaspete (sau 30 de gălbenuşuri de ouă de prepeliţă), 6 linguri de miere, 6 linguri de suc de sfeclă roşie, 6 linguri de ulei de măsline şi 2 linguri de hrean dat pe răzătoarea mică. Se amestecă aceste produse până se obţine o pastă fină, la care se adaugă un macerat de busuioc. Acesta se obţine în felul următor: la un litru de apă rece se pun 5 linguriţe de busuioc bine mărunţit, se amestecă şi se pun la macerat timp de 8 ore în vas acoperit, după care se strecoară.
Acest suc energizant se ia de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale. Toată cantitatea astfel preparată se bea în decurs de 2 zile.
Supa lui Hipocrate
Se prepară în felul următor: într-un vas smălţuit de 3 litri se pun: o ţelină de mărime mijlocie, o gulie, o rădăcină de pătrunjel (tăiate felii, nu rase), o jumătate kilogram tomate, o jumătate kg de cartofi întregi. Toate zarzavaturile se lasă cu coaja pe ele, bine spălate cu peria. Se acoperă cu apă, se pun la fiert la foc mic, timp de 2 ore, completându-se mereu apa care se evaporă. La final, se pasează bine şi, după gust, se pot adăuga 3 căţei de usturoi, legume sau plante aromate, dar nu puternic picante. Cantitatea consumată zilnic este de până la jumătate de litru. Se poate păstra de pe o zi pe alta, la frigider. Este o supă ideală pentru dezintoxicarea organismului şi pentru slăbit.
OLIVIU NEAGOE - Lugoj
Herpes şi hemoroizi
Dragă redacţie,
Ca un fidel cititor al "Formulei AS", la început de an, o dată cu transmiterea urărilor de bine, vă ofer pentru rubrica de sănătate câteva metode naturiste pentru vindecarea unor afecţiuni, experimentate pe propria-mi persoană şi pe membrii familiei mele.
Hemoroizii în stare incipientă se vindecă cu ajutorul bitterului suedez, prin badijonare de 3 ori pe zi. În două săptămâni, eu am reuşit să scap pentru totdeauna de această afecţiune. Au trecut mai bine de 8 ani de la tratament, fără recidiva bolii.
Herpesul în stare de erupţie se vindecă cu ajutorul foehnului de uscat părul, prin focalizarea acestuia, de 3 ori pe zi, pe herpes. Tratamentul durează până la dispariţia lui, aproximativ 3 zile.
Am extins cercetarea şi asupra furunculelor care apar pe corp în anumite cazuri, în zilele călduroase ale verii. Căldura emanată de foehn a dat, şi în acest caz, rezultate bune, în timp relativ scurt.
GRIGORAŞ DIMITRIE - Bucureşti
Tratament pentru cistită colibacilară
* Tinctură de ienupăr, de 4 ori pe zi, câte 3 picături, într-o lingură de apă - pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de masă.
* Apă de izvor - 1 1/2 -2 l pe zi sau apă plată.
* Sticlă cu apă fierbinte pusă la meatul urinar, ţinută ore întregi, relaxează sfincterul urinar. Dispar durerea şi micţiunile frecvente.
* Dietă vegetariană, evitând laptele şi produsele lactate, pe perioada tratamentului.
* Cistita produce hipotermie, frisoane, aşa că trebuie îmbrăcăminte şi încălţăminte călduroase şi comode.
* Ulei de cătină - se unge vaginal, seara, înainte de culcare.
* Se face o cură de 10 grapefruituri cu miere, câte 1 pe zi, după masă. Măreşte rezistenţa organismului şi ajută la producerea anticorpilor.
* În 24-48 de ore, simptomele cedează total. Se poate controla urina într-un borcan, ca să se constate aspectul, ce trebuie să fie clar.
* După vindecare, se ia o săptămână Uricol, câte 1 plic pe zi, este efervescent, şi are mare putere dezinfectantă.
* Biseptol - luat după prospect.
VALERIA PETRIU - Braşov