ȘERBAN PAPACOSTEA, istoric - "Am bâjbâit, în cei 25 de ani. Ne-am strecurat prin istorie"

La 25 de ani de la Revoluția Română din de­cembrie 1989, românii sunt, în bună mă­sură, un alt popor decât cel de acum un sfert de secol, abia ieșit din comunism.

De la generația "Omu­lui Nou", supus și tributar unui sistem social abe­rant, s-a ajuns, pe neobservate, la "Omul Face­book", când o parte a populației trăiește, lucrează și chiar iubește pe așa-zisele "rețele de socializare". Mai mult sau mai puțin vizibil, românii tineri au dat naș­tere unei noi revoluții, aceea a societății civile active, implicate în tot ce privește mersul țării. Deși tranziția, cel puțin dureroasă, este întârziată pentru mulți ro­mâni, nu putem ignora câteva realizări "mărețe": după un sfert de veac, trăim într-o Românie "fără frontiere", membră a celui mai select "club" eco­no­mic și politic al lumii, Uniunea Europeană, și a celei mai puternice alianțe defensive de pe con­ti­nent, NATO. Ne asigură de acest lucru un important is­toric contemporan, Șerban Papa­costea, fiul juristului Petru Papacostea, colaboratorul politic apropiat al mareșalului Alexandru Averescu, și nepo­tul patrio­tului Gușu Papacostea - cel care, cu sprijinul dom­nitorului Alexandru Ioan Cuza, a în­ființat prima școală românească din Macedonia. Năs­cut în Bucu­rești, la 25 iunie 1928, Șerban Papa­costea a fost de­ținut politic la Canal, în anii '50. Specializat în istorie medievală, principalii săi mentori au fost marii isto­rici Nicolae Iorga și Gheorghe Brătianu. A întâlnit-o, în copilărie, pe Regina Maria, care "l-a mân­gâiat pe cap", și l-a văzut pe Hitler "de la zece metri". Este au­­torul celebrei fraze: "Cu Ucraina, Rusia este Im­periul. Fără Ucraina, este un mare cne­zat al Mos­covei". În egală măsură, profesorul Pa­pa­costea dă o mare atenție istoriei contemporane, fiind un neobosit eseist al actualității politice și economice. Între 1990 și 2001, a fost directorul Institutului de Istorie "Ni­colae Iorga" din București. Este membru cores­pon­dent al Academiei Române și membru al Aca­demiei Ligure de Științe și Litere din Genova.

"Anii '90 au fost un coșmar. S-a pierdut o imensă avuție națională"

- Domnule profesor, poate un istoric să în­țe­leagă, mai bine decât alții, mersul economic al unei națiuni? Cum vedeți evoluția economiei României în ultimii 25 de ani?

- Într-adevăr, nu sunt economist, dar sunt un ob­ser­vator atent al situației generale a țării noastre. E ușor de constatat marele progres economic realizat din 1989 până astăzi, prin abandonarea conducerii eco­nomiei de către stat și de către partidul unic și revenirea societății românești la formula inițiativei libere, a jocului cererii și ofertei și a concurenței. Dar lu­crurile au mers foarte greu. Anii '90 au fost un coș­mar, economia normalității a întâmpinat opoziția vechilor structuri totalitare remanente în cadrul FSN, care au preluat, în forme variate, segmente însemnate ale vieții economice, sustrăgându-le liberei concu­rențe. S-a pierdut în acest fel o enormă avuție națio­nală. A luat naștere corupția la nivel înalt, cu mul­tiplele ei modalități și fețe. "Îmbogățiți-vă" - lozinca mobilizatoare a liberalismului european, îndemn la inițiativă economică și legitimare a profitului realizat prin muncă, nu prin fraudă, a fost aplicată în sensul ei pervers de nomenclatura derivată din regimul to­talitar. Abia în ultimii ani, printr-un efort energic al justiției, s-a început identificarea fraudelor numeroase care, toate laolaltă, s-au constituit într-un vast sistem de jefuire a economiei naționale. La 25 de ani de la răs­turnarea dirijismului economic, vine Direcția Na­țio­nală Anticorupție și ne încurajează cu privire la vi­itorul economic liberal și sănătos al țării. Un alt aspect scandalos care ține economia românească într-o stare de înapoiere, cel puțin nedreaptă, ca să nu spun anti­națională, este starea căilor și mijloacelor de transport și comunicație, situația deplorabilă a sistemului rutier. Autostrăzi proiectate și nerealizate decât în infimă măsură sau repuse în reparație la scurt timp după inau­­gurarea lor festivă - sunt oglinda dezinteresului con­ducerii politice care, în cea mai mare măsură, a canalizat resursele țării dinspre interesul național spre avantajul propriu. Cum răul cu binele ultimilor două­zeci și cinci de ani se împletesc, depinde de noul pre­ședinte al țării ca binele să învingă și lupta împotriva corupției să continue cu și mai mare vigoare.

- Într-o povestire a prozatorului D.R. Popescu, un țăran a ascuns un cal într-un grajd întunecos, ca să nu-i fie confiscat de comuniști la colectivizare. Mai târziu, după ce pericolul a trecut, l-a scos în libertate. Însă din cauza întunericului, bietul animal orbise. Nu putea face nici un pas sigur pe câmpie. Să fie aceasta metafora care-i definește pe români după dobândirea libertății, în 1989? Am știut să o folosim? Ne-a adus fericirea visată?

- La fel ca nefericitul cal, noi, românii, am fost "orbi" și dezorientați după căderea dictaturii. Încă de atunci, deși s-au schimbat foarte multe, mulți dintre noi trăiesc în aceeași dezorientare totală. Fără îndo­ială, modalitatea "originală" a României de ieșire din regimul totalitar a creat o confuzie și mai mare. Am bâjbâit în cei 25 de ani. Ne-am strecurat prin istorie, conform esenței istoriei românești dintotdeauna. Ne-am mulțumit cu soluțiile facile. Ne-am predat unei clase politice corupte și nemiloase. Mă întrebați de fe­ricire... Ceea ce a adus nou răsturnarea totalita­ris­mului e posibilitatea oferită individului de a-și ma­nifesta liber personalitatea, de a-și împlini vocația și de a-și căuta mulțumirea în viața cotidiană. Libertatea mult așteptată și dobândită la sfârșitul anului 1989 a creat doar o condiție favorabilă împlinirii persona­lității, dar nu a produs - nici nu putea să producă - o stare de satisfacție sufletească deplină și permanentă, căreia îi spunem fericire; libertatea câștigată atunci a deschis o posibilitate, nu a impus o stare de spirit. Abo­lirea regimului totalitar, fie și numai parțială, cum a fost în cazul țării noastre, a lărgit, totuși, sfera li­bertății individuale și a posibilității împlinirii indi­vidului, condiție esențială a mulțumirii sau a fericirii. Depinde de fiecare în parte cum folosește această posibilitate pe care i-a oferit-o istoria. Sunt convins de însușirile intelectuale deosebite ale nației noastre. Cred că se vor găsi întotdeauna suficiente valori pen­tru a forma o elită autentică, cu condiția ca și ambi­anța să fie favorabilă. Avem precedentul istoric fericit al celor aproape opt decenii de libertate națională, între Carol I și Regele Mihai.

- România pare a fi evoluat cu două viteze: viteza oficială, descrisă de statistici și de propaganda politică, și viteza "României profunde", a românilor care s-au privatizat, au creat întreprinderi mici și mijlocii și, fără nici un sprijin, au dus țara în rândul economiilor funcționale de piață. Putem vorbi de o Românie a politicienilor și de una care funcționează desprinsă de conducătorii ei politici?

- În evoluția societății românești post-de­cem­briste, din păcate, această necesară separare între sfera activității economice și cea a organizării politice a fost dintru început programatic ignorată și încălcată, în interesul noii clase care a privatizat în interes pro­priu o parte însemnată a capitalului social acumulat în epoca comunistă. Existența acestui capital de vaste proporții, alcătuit și întreținut sub protecția unei co­rupții politice extinse, a îngrădit afirmarea capa­cităților naționale. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a dez­voltat și un sector sănătos al liberei concurențe, care a avut prilejul să cuprindă și activitățile "eliberate" sau "în curs de eliberare" de sub umbrela corupției, ale economiei românești. Orice pas realizat în direcția îngrădirii și înlăturării corupției din viața publică va marca un progres și în direcția eliberării economiei de concurența neloială a structurilor constituite sub re­gimul comunist, mult consolidate sub regimul de­mocrației "originale". Este o doză de conformism în societatea românească mai mare decât în altele. De aceea suntem ultimii în evoluția spre normalitate. Func­ționarea economiei în zona profundă a societății, fără interferențe politice, este normalitatea însăși. În aces­te condiții, este posibilă o Românie cu două vite­ze, căci aceasta este esența unui sistem liberal de tip european. Și în Europa vedem două realități paralele: una a politicii, alta a afacerilor care merg de la sine. Este cunoscut exemplul Italiei, unde guvernele s-au schimbat mai des decât norii pe cer, dar țara a rămas una dintre marile puteri economice ale UE.

- Cultura românească pare să funcționeze, și ea, cu două viteze: oferta publică, aflată în totală con­fuzie de valori, și oferta artistică, autentică, din pă­cate, de mică audiență. Credeți că, la acest ca­pitol, România a evoluat mai bine sau mai rău decât suratele ei din fostul lagăr comunist?

- Era inevitabil ca, la ieșirea dintr-un regim de con­trol absolut al puterii totalitare asupra culturii, kitsch-ul și manelismul să fie manifestări ale dezo­rien­­tării sociale și culturale a unei lumi care își ca­ută drumul într-o actualitate în permanentă schim­bare. Lume în care România a intrat total nepregătită, spre deo­sebire de alte țări fost comuniste, care și-au asi­gurat un mai larg contact cu realitățile din afară, chiar sub regimul totalitar. Sunt însă suficiente afir­mări ale unor adevărate valori intelectuale - în lite­ratură în­deosebi - care îngăduie speranța recuperării cul­turale a societății românești, în spiritul autenticei tradiții naționale, dar și în contextul evoluției uni­ver­sale. De­cisiv e interesul pe care îl va manifesta pu­terea po­litică pentru școală, educație și cultură, în sen­sul larg al cuvântului.

"Generația «Facebook» este sursa cea mai sigură a speranței în ziua de mâine"

- După recentele alegeri prezidențiale, cineva iden­tifica "votul roșu" și "votul albastru", îm­păr­țind România în funcție de cum au votat provinciile istorice. Există o Românie de Nord și una de Sud?

- Deosebiri între diversele provincii ale țării au existat dintotdeauna, rezultat al evoluției lor separate, timp de secole, în cadre de civilizație diferite. Aceste diferențe se manifestă încă și astăzi, și vor mai sub­zis­ta probabil un timp. Ceea ce nu înseamnă că dife­ren­țele prevalează asupra trăsăturilor comune, în primul rând asupra conștiinței apartenenței la un corp comun. Deosebiri de natură și de opțiuni de la o provincie istorică la alta sunt lesne de identificat și în cazul altor state europene și chiar transatlantice, ceea ce nu amenință unitatea lor fundamentală. În concluzie, nu există o Românie de Nord și una de Sud!

­ - Dvs. ați cunoscut o Românie a multor epoci, și mai bune, și mai rele. Cum vedeți evoluția euro­peană a țării în următorii 25 de ani?

- Tineretul român de astăzi, alcătuind generația "Facebook", este sursa cea mai sigură a speranței în ziua de mâine a acestei țări. La temelia acestei convingeri se află contactul meu aproape zilnic cu tinerii, îndeosebi cu cei din universități. Cu vocația mea de dascăl, moștenire a unei familii de dascăli, sunt în măsură să apreciez calitatea și perspectivele celor care își formează acum educația. Ecourile des­pre manifestările tineretului nostru în țară și în străinătate sunt excelente, și ele prevestesc consti­tuirea nu numai a unei intelectualități valoroase, dar și a unei probabile îndrumări generale a societății în direcția cea bună, unde vom putea invoca cuvintele ros­tite de Nicolae Iorga, citându-l pe Petru Rareș, în­tr-o clipă de mare dez­nădejde națională: "Vom fi ia­răși ceea ce am fost și mai mult decât atât".