- Ar fi putut rămâne prizoniera serialelor TV care au făcut-o faimoasă, dacă instinctul artistic n-ar fi împins-o spre scena de teatru. În orele nesfârșite de repetiție, în arderile premierelor, Crina a prins aripi și a convins. Protagonista filmului "Selfie" are pe etajeră un premiu Uniter și un altul, mai recent, luat la Londra, pentru cel mai bun rol de comedie. E frumoasă și talentată, dar nu pune preț pe celebritate. Regizorii de azi pariază pe ea -
- Bună dimineața, Crina, te-ai trezit ușor?
- Bună dimineața, nu aș zice asta. De o săptămână avem repetiții noaptea, pentru piesa "Cineva are să vină", în regia lui Radu Pocovnicu. Le-am încheiat dimineață la ora 3, iar azi a trebuit să mă trezesc devreme. Mă pregătesc să merg la gară, să-mi iau surioara. Timp de o săptămână va sta la mine.
- Nu ești bucureșteancă?
- Nu, m-am născut în Galați și acolo am și copilărit, cu cei doi frați ai mei, Florin și Andreea. Cred că nu mi-am pierdut încă debitul verbal, se spune despre moldoveni că vorbesc mult și repede. Iar eu mă consider moldoveancă, chiar dacă unii zic că Galațiul e un fel de coadă a Moldovei. Am plecat de acasă la 18 ani, cu un accent puternic, pe care mi-a luat aproape un an să-l corectez.
- Ce aveai în geamantanul cu care ai plecat acum zece ani?
- Câteva haine, o carte de rugăciuni dată de mama și o fotografie cu ai mei. Mie, una, mi-a fost foarte greu să mă rup de familie și să-mi fac o viață nouă în București, într-o altă casă. Dar eram foarte hotărâtă să rămân. Intrasem la facultate, părinții făcuseră sacrificii foarte mari să mă țină la studii aici, mai ales în primul an, până am început să-mi câștig singură existența. Mi-am dorit să nu-i dezamăgesc și știam că asta nu se poate decât dacă reușesc să rămân în București și să-mi practic meseria.
- Să te întorci la Galați victorioasă, nu?
- Exact, am moștenit de la ai mei convingerea asta, că trebuie să mergi până la capăt în ceea ce faci, că n-ai voie să renunți.
- Cum erau diminețile de la Galați?
- Mi-e dor de diminețile alea. Ne trezeam să mergem la școală, afară era frig și noapte încă și am mai fi dormit. Mama ne aștepta în bucătărie, cu ceai de mentă, prăjea pâine să ne facă sendviciuri, să le ducem cu noi. Am venit la București și a trebuit să mă responsabilizez, n-a mai fost cine să aibă grijă de toate. Semnul că ai crescut mare e atunci când nu mai trage nimeni de tine să te trezești.
- Ai apucat să te machiezi în dimineața asta?
- Nu, mă machiez foarte rar, doar în zilele cu întâlniri. Pentru actori, machiajul e pierdere de vreme. Un actor are zilnic repetiții, îți atingi fața de zeci de ori sau, dacă n-o faci tu, o face partenerul de scenă. În 30 de minute a dispărut orice urmă de machiaj. Oricum, dacă filmăm, ne machiem și demachiem de mai multe ori pe zi, până ni se irită pielea și ochii. Măcar în zilele obișnuite să mai lăsăm fața să respire.
- Ce repeți zilele astea?
- După ce-mi iau sora de la gară, o să fug la repetiții cu Horațiu Mălăele, pentru piesa "Jocul de-a vacanța". Apoi mă întorc acasă, să pregătesc masa pentru ea. Dacă aș fi fost singură, poate mi-aș fi luat un sendvici și atât. Iar la 19.30, plec deja spre repetiția de noapte.
- Așa e în fiecare zi?
- Aproape în fiecare zi.
- Îți place du-te vino-ul ăsta?
- Îmi place mai mult să fiu acasă, în familie, cu logodnicul meu, Ducu, și cu Suri, pisica mea. Dar dacă Ducu e plecat, prefer să fiu pe drumuri. Nu-mi place casa goală.
- Acum e goală?
- Da, Ducu a plecat deja. Sunt singură, pe marginea patului, într-o cameră foarte albă. E oaza mea de liniște, locul în care mă încarc, în care am pus tot felul de lucruri care-mi bucură ochii și simțurile: un cufăr la picioarele patului, o vază plină cu lavandă.
- Cum a fost pentru tine 2014?
- Anul ăsta am luat un premiu pentru comedie, la "Southampton International Film Festival", la Londra. Am primit și un rol important într-un serial străin, dar încă nu am voie să spun numele. Săptămâna viitoare încep deja filmările. Și tot anul ăsta, m-am angajat la Teatrul Național. De-acum nu mai pierd vremea cu hârțoage contabile, o fac alții. A fost un an pe care l-aș putea numi chiar bun.
- Ești una dintre actrițele de comedie care s-au detașat de pluton. Ai început cu un serial TV, ca apoi să virezi spre zona mai serioasă a teatrului.
- Teatrul înseamnă, dincolo de talent și timp, foarte multă muncă. Repetiții minimum o lună de zile, maximum trei, în care nu poți face nimic altceva. Or, eu la vremea filmului "Cu un pas înainte", eram studentă. De la actorii pe care i-am cunoscut pe platou (Victor Rebengiuc, Oana Pellea etc.) am învățat însă foarte multe lucruri, de la ce înseamnă un prim-plan, până la cum îți păstrezi starea pentru încă o dublă. Lucruri pe care colegii mei de la teatru n-au avut de unde să le învețe. A fost o școală foarte bună, pentru care am și fost plătită. Apoi, când am terminat facultatea, mi-am dorit să fac și teatru, pentru că deja mă puteam întreține singură. E greu să faci doar teatru, banii sunt puțini, un serial sau o reclamă te echilibrează financiar. Teatrul a fost un lux pe care mi l-am dorit și mi l-am permis abia din 2008.
- E greu să faci comedie?
- Nu știu să spun cât de ușor sau greu e, cert e că ai mare nevoie de un regizor care să știe cum să scoată din tine ce trebuie. Cred că n-am făcut niciodată comedie pură, personajele mele au avut mereu structuri interioare puternice, dramatice.
- Un actor de comedie e la fel de comic și acasă?
- Când am ceva de făcut sunt foarte serioasă, dar în rest, când nu muncesc, sunt un om foarte vesel și foarte bine-dispus.
- Când ai râs ultima oară?
- Ieri dimineață. Trebuia să fac o groază de chestii, pregătite în detaliu de cu seară și, fiindcă m-am trezit târziu, am reușit să dau tot programul peste cap, abia am avut timp să chem un taxi. Stăteam și râdeam singură, nu-mi venea să cred ce se întâmplă.
- Dar de plâns?
- Plâng des. E felul în care mă descarc de tensiunile pe care le acumulez. Dar când sunt supărată cu adevărat, atunci nu plâng. Doar tac, mă închid în mine și nici nu-l pot privi în ochi pe cel din fața mea.
- Plouă, în dimineața asta. Te lovesc și pe tine melancoliile de noiembrie?
- Deloc, asta e vremea în care funcționez foarte bine profesional. Soarele mă fură, mă face să mă gândesc la vacanță. Pare ciudat, dar buna mea dispoziție nu depinde de vreme.
Fotografiile autoarei
"Formula AS" mulțumește creatoarei Irina Marinescu, pentru vestimentația pusă la dispoziție (www.irinamarinescu.com) și lui Ayfer Cadâr, pentru machiaj.