Experienţa nemărginirii
- Biografia dvs. seamănă cu un roman de aventuri. Pragmatică în anii de tinereţe - aţi fost handbalist, marinar şi om de afaceri - în anii maturităţii v-aţi întors cu faţa şi cu inima spre credinţă, mai ales după ce o boală gravă v-a pus faţă în faţă cu moartea. Să le luăm cronologic: cum aţi devenit marinar? Cum ajunge pe mare un bucureştean?
- Din spirit de aventură şi din dorinţa de a cunoaşte lumea. Desigur, fiind sportiv de performanţă, mai puteam ieşi din ţară pe ici, pe colo, dar aveam ambiţii mai mari de atât. Voiam să călătoresc, să cunosc oameni, să văd diferite locuri, iar meseria aceasta mi-a dat prilejul să o fac. Am fost inginer de marină. Lucram sub punte, în maşină, acolo unde sunt temperaturi înalte şi un permanent pericol de accident. Am navigat din 1987 până în 1993, când mi-am propus să iau o pauză. Dar nu m-am mai întors pe mare până azi, chiar dacă am uneori nostalgia marinăriei.
- Ce v-a învăţat marina?
- Din tot ce am trăit în marină, nu o învăţătură, ci un sentiment este cel mai important lucru pe care l-am agonisit. Am făcut experienţa nemărginirii. Pe care însă am conştientizat-o în profunzime ceva mai târziu, după ce am devenit credincios. Acum, pot spune că există o legătură între aspiraţia tânărului care eram, spre cunoaşterea lumii, simbolizată de nemărginitul mării, şi aspiraţia unui credincios, cum sunt, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, care este infinit.
- Marinăria este o meserie expusă pericolelor. Aţi trecut vreodată printr-o situaţie limită, din care aţi avut senzaţia că aţi scăpat cu ajutor divin?
- Am trecut prin multe momente de cumpănă, dar nu am avut conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu. Pentru că nu credeam. Privind retrospectiv, îmi dau însă seama de marea grijă pe care mi-a purtat-o Dumnezeu. El mi-a trimis, de altfel, şi un avertisment. Am visat-o pe bunica mea, care trecuse la Domnul cu ani înainte de a deveni eu marinar şi care nici nu bănuia că voi lua calea mărilor, şi mi-a spus, în vis: "Mamă, cred că ar trebui să rămâi acasă". Sunt sigur că, pentru rugăciunile ei, Dumnezeu a lăsat-o să-mi dea acest semn. Şi după aceea, n-am mai plecat niciodată pe mare. Dar nu din cauza avertismentului, ci pentru că aşa a fost să fie.
"Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă m-a adus la ortodoxie cu o viteză incredibilă"
La lansarea fundaţiei, cu mentorul său, d-l Dan Lucinescu
- Am început să fac de mic afaceri cu produse alimentare, împreună cu sora mea, dar nu ştiam mai nimic despre domeniul ăsta şi nu-mi plăcea. Căutând o altă ocupaţie, am întâlnit un fost coleg de liceu care a avut ideea de a ne apuca de asigurări - ceva cu totul nou pentru România atunci. Am înfiinţat una dintre primele firme de brokeraj de asigurări din ţară. La un moment dat, drumurile noastre s-au despărţit, şi eu am luat-o pe cont propriu, ambiţionându-mă să fac o firmă sută la sută românească, care să se bată de la egal la egal cu marile firme de asigurări ale lumii. Şi am reuşit. Cartea câştigătoare a fost seriozitatea. În lumea noastră de azi este suficient să fii un om normal, serios, corect, ca să ieşi deasupra celorlalţi.
- Cum vi s-a deschis drumul către credinţă?
- În primăvara anului 2007, d-l Dan Lucinescu, un client al firmei mele de asigurări, m-a invitat la o lansare de carte, la Uniunea Scriitorilor. Îşi lansa două cărţi, "Efemeritate şi divin" şi "Depăşirea condiţiei umane". Ştiam că d-l Lucinescu făcuse nişte ani de închisoare, dar nu cunoşteam mai nimic din istoria noastră sub comunism, despre deţinuţii politici şi aşa mai departe. Lângă dânsul era un nonagenar, dr. Iosif Niculescu, un alt fost deţinut politic, timp de 20 de ani, erou din al doilea război mondial. Un personaj fabulos, care mi-a marcat ulterior existenţa mai mult decât d-l Lucinescu, căci m-a apropiat de Biserică, fiind un credincios fervent şi cu o foarte mare evlavie la Maica Domnului. Oamenii aceştia m-au uluit cu discursul lor. Se plimbau cu o mare lejeritate printre datele istorice şi cunoştinţe din diverse domenii şi peste toate emanau lumină şi dragoste.
În pelerinaj la Petru Vodă
La mormântul Părintelui Arsenie Boca
- La început, să ajutăm românii să-şi cunoască valorile, să afle despre personalităţile-model. Totodată, am considerat necesar să afle şi străinii istoria noastră adevărată, ca să înveţe să ne preţuiască. În paralel, am promovat ortodoxia, ca şansă de salvare din marasmul în care ne aflăm. Am tipărit cărţi, am făcut filme pe subiecte de istorie recentă şi de credinţă şi ne-am străduit să le difuzăm pe o scară cât mai largă. Mai târziu, am înţeles că ţinta eforturilor noastre trebuie să fie tinerii şi că la ei nu e de ajuns să mergem cu cărţi şi filme. Am declanşat atunci o campanie naţională de conştientizare a problemelor tineretului, prin care oferim soluţii, din perspectivă creştină. De asemenea, am sprijinit mai multe proiecte sociale aflate în derulare. Cel mai mult, pe cel al părintelui Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, unde sunt îngrijiţi 400 de copii, şi pe cel al părintelui Valentin Ştefan de la Slobozia de Giurgiu, unde sunt îngrijiţi 40 de copii. Nu avem resurse financiare atât de mari pe cât ar fi nevoie, dar facem ce putem, iar acolo unde nu putem, încercăm să dăm măcar o speranţă şi să sprijinim cu rugăciunea. Dacă există o rugăciune fierbinte, te ajută Dumnezeu.
- Aţi trăit experienţa aceasta?
Cu pelerinii la Sâmbăta
- Fundaţia dvs. poartă numele Sfântului Ardealului, aţi simţit vreodată ajutorul Părintelui Arsenie Boca?
- De mai multe ori, dar o dată am avut şi certitudinea că Părintele Arsenie veghează asupra mea şi a familiei mele.Tatăl meu s-a îmbolnăvit şi a suferit mult timp, iar anul acesta a trecut la Domnul. Nu era un om credincios şi nu mergea la biserică. Am reuşit să-l conving să se spovedească, iar părintele duhovnic l-a şi împărtăşit cu puţină vreme înainte de moarte. După ce s-a împărtăşit, s-a transformat în mod uluitor. A căpătat o seninătate şi o înţelepciune ca marii duhovnici. Noi, familia, nu-l mai recunoşteam. A lucrat în el harul lui Dumnezeu. Avea şi anumite viziuni. Mi-a spus că, din când în când, îi apare părintele Arsenie Boca. L-am întrebat: "Şi ce face părintele?". "Are grijă de noi" - mi-a răspuns. "Şi unde îţi apare?". "E şi acum cu noi, stă pe scaunul acela". Spre finalul chinurilor sale, eu organizasem un pelerinaj la Mânăstirea Sâmbăta de Sus şi un simpozion despre Părintele Arsenie Boca. Dar tata intrase într-un fel de comă, nu mânca, nu vorbea, nu deschidea ochii de câteva zile şi ne aşteptam să moară oricând. Aşa că mă frământam ce să fac. Era obligatoriu să merg şi eu, ca organizator, la Sâmbăta, dar nu puteam să-l las pe tata. Mă frământam, cu gândurile astea, la căpătâiul său, când, brusc, el a deschis ochii şi mi-a spus doar atât: "Părintele Arsenie Boca este cu adevărat sfânt! Mergi liniştit". Atât. Nu l-am întrebat nimic, iar el a căzut din nou în somn. Am plecat împăcat. A doua zi, pe seară, am primit telefon că tata trecuse la cele veşnice. Durerea despărţirii mi-a fost alinată doar de speranţa că are grijă de el părintele Arsenie, şi dincolo.
Faţă în faţă cu moartea
Vizită la Jilava
- Sufeream de o boală cu o manifestare foarte gravă, eram distrus, nu mă puteam concentra, slăbisem enorm, iar medicul în grija căruia eram şi care îmi dăduse până atunci numai medicamente naturiste, mi-a spus că trebuie să încercăm şi cu medicamente de sinteză, chimice, că altă şansă nu am. Am hotărât însă să nu iau acele medicamente. Mi-am asumat riscurile. Nu ştiam cum o s-o scot la capăt, dar m-am lăsat în grija lui Dumnezeu. Şi El nu m-a părăsit. Am organizat aici, în Bucureşti, o conferinţă cu ultimul partizan anticomunist din Bucovina, Gavril Vatamaniuc. Şi la acea conferinţă, un călugăr mi-a spus că mă pot vindeca prin alimentaţia Părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Am citit cărţile de medicină isihastă ale Părintelui Ghelasie şi am început să mănânc după acel regim. Tot atunci, am aflat de sucurile de legume, pe care am început să le consum regulat. În trei luni m-am vindecat.
- Cum v-aţi alimentat? Vă pun întrebarea aceasta împreună cu mulţi cititori ai revistei, care cred în alimentaţia naturală.
- În principal, hrană crudă. Până la ora 12.00, nu beam decât apă de tărâţe, iar pe urmă, preponderent, sucuri de morcov cu spanac, morcov cu castravete şi cu sfeclă roşie, de morcov cu ţelină, păstârnac şi spanac, făcute în anumite doze. Le recomand cu căldură, pentru că rezolvă aproape orice problemă de sănătate. Rostul hranei este să-ţi dea energie, nu să-ţi pună organismul la grele încercări pentru digestie; trebuie să-l ajute să treacă în sânge substanţele de care are nevoie cât mai repede. Poate aţi observat că atunci când mâncaţi copios, cu multă carne, vă simţiţi obosit. Mulţi se culcă după masă, tocmai pentru că trupul se încordează ca să digere ce i-am băgat în stomac şi consumă multă energie. La final, suntem sătui, dar obosiţi şi bolnavi. Şi asta e numai un aspect, dar sunt şi altele de discutat şi nu e locul aici. Eu am vrut să aflu mai multe şi am făcut un master în nutriţie la Cluj, iar acum înţeleg mai bine şi principiile alimentaţiei Părintelui Ghelasie, pentru că ştiu cum funcţionează organismul uman.
- Prin tradiţie, rugăciunea e asociată cu vindecarea. I-aţi încercat şi dvs. puterile?
- Înainte de a-mi schimba stilul de viaţă, am supravieţuit numai cu rugăciunea. Erau nopţi în care credeam că nu mai prind dimineaţa şi cădeam în rugăciune, iar Dumnezeu îmi mai dădea o zi. Am continuat cu rugăciunea şi după aceea, până a ajuns să facă parte din viaţa mea în mod natural, pentru ca acum să nu mai pot fără ea. Am făcut şi mişcare. Deşi eram foarte slăbit, înotam de câteva ori pe săptămână. De fapt, ca să fie sănătos şi să se dezvolte spiritual, omul are nevoie să intre în armonie cu sine, cu ceilalţi şi cu natura. Nu doar să mănânce sănătos, ci să şi iubească, să ierte, să se roage, să facă mişcare... Credinţa e fundamentală, ea te vindecă. Dar nu te vindecă faptul că mergi la biserică, te închini, faci mătănii, ci înţelegerea profundă a credinţei, înţelegerea şi trăirea autentică a legilor dumnezeieşti: iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, căci acestea două cuprind toată Scriptura.
- Faţă în faţă cu moartea, oamenii cad în frică şi deznădejde. Aţi cunoscut şi dvs. prăbuşiri sufleteşti?
- Victoria dvs. asupra bolii cu ajutorul alimentaţiei naturale v-a determinat să deschideţi un restaurant pur vegetarian?
- Da. Ştiam foarte mulţi oameni în suferinţă şi am vrut să-i ajut. Am făcut aici, în Bucureşti, restaurantul "Barca" (numit aşa pentru că barca este salvatoare). Trei ani şi jumătate a funcţionat pe str. Leonida nr. 11, iar acum se află pe str. Emanoil Porumbaru nr. 9, într-o zonă mai bună, în cartierul Aviatorilor. Este şi mai elegant, cu un meniu mai diversificat şi într-un loc mai accesibil, deci nădăjduiesc ca mai multă lume să fie atrasă de el. L-am făcut cu speranţa că oamenii să se convingă că hrana aceasta este gustoasă şi îndestulătoare şi să preia principiile vegane în alimentaţia curentă. E mai mult un model de stil de viaţă. Şi, chiar dacă pare ciudat, este şi o modalitate de a te apropia mai mult de Dumnezeu. Atunci când mănânci mai sănătos şi mai uşor, fără proteină animală, sufletul ţi se înalţă mai lesne. Ai altă comunicare cu cerul. Ştiam asta de la călugări, dar am verificat direct. De când nu mai mânânc carne, şi sunt câţiva ani, am altă putere de rugăciune şi conştientizez mai puternic prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
