Marfa proaspătă din piaţă e cea mai sănătoasă
Da! Cu condiţia să fi fost recoltată în aceeaşi zi, altfel, mănâncă mai sănătos cei ce preferă pungile păstrate în lada frigorifică. De ce? Dacă morcovii sau guliile au fost expuse, câteva zile, pe tarabele din piaţă, iar după aceea le-am mai depozitat şi noi o vreme în cămară, ele pierd mare parte din conţinutul lor de vitamine. De exemplu, cantitatea de vitamina C din spanac se reduce până aproape de zero. Chiar şi produsele autohtone au valoarea lor nutriţională deplină numai în lunile de vară şi la începutul toamnei. În schimb, spanacul congelat la minus 18 grade îşi menţine şi după patru luni 85% din conţinutul său iniţial de vitamina C. Deoarece legumele sunt congelate rapid, la scurt timp după recoltare, ambalate în pungi etanşe şi opace, ele îşi păstrează mai bine nutrienţii.
Crudităţile au o valoare nutritivă deosebită
Da, dar numai acelea care se pot transforma în sucuri sau în salate, şi numai când e vorba de oameni cu stomac sănătos. Descoperirea focului a însemnat o revoluţie în nutriţie şi o binecuvântare pentru stomacul nostru: alimentele prelucrate termic sunt mult mai lesne de digerat. Ce-i drept, unele vitamine se distrug prin expunerea la temperaturi ridicate, dar altele, dimpotrivă, pot fi mai bine valorificate de către organism. Prin fierbere, membranele celulare ale legumelor devin moi şi permeabile, aşa încât organismul asimilează mai uşor nutrienţii, respectiv vitaminele, mineralele şi substanţele vegetale secundare. Fiindcă o mică parte din substanţele nutritive se elimină în apă, în timpul fierberii, se recomandă ca legumele să fie fierte rapid, în aburi. Persoanele care doresc să slăbească obişnuiesc să ronţăie crudităţi între mese, ca substitut pentru batonul de ciocolată. Legumele crocante sunt săţioase şi au o densitate calorică mică. Un consum ponderat introduce o variaţie salutară în meniu. Dar nu se poate spune că ele ar avea o valoare nutritivă deosebită.
Cine mănâncă soia se poate lipsi de carne
Vegetarienii şi veganii renunţă la carne şi îşi procură proteinele din produsele de soia. Dar este, într-adevăr, suficient? Soia e bogată în vitamine din complexul B, acizi graşi polinesaturaţi, fibre, calciu, acid folic şi seleniu. Speranţa de viaţă considerabilă a populaţiei din Japonia, ca şi absenţa fenomenelor neplăcute caracteristice premenopauzei la femeile japoneze sunt atribuite consumului mare de soia din această ţară. Însă apetitul pentru soia presupune şi unele riscuri: anumite substanţe pe care ea le conţine, izoflavonele, au atât o acţiune de protecţie celulară, cât şi una de favorizare a apariţiei cancerului - în funcţie de cantitatea ingerată. Fitoestrogenii pot dezechilibra sistemul endocrin, în primul rând glanda tiroidă. De aceea, Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor din SUA recomandă ca limita maximă a consumului zilnic de soia să fie de circa 300 grame de tofu sau 800 mililitri de lapte de soia. De asemenea, mulţi oameni sunt sensibili la laptele de soia. S-a constatat că el declanşează o criză secundară la persoanele alergice la polen. În concluzie: cine doreşte să scoată carnea din meniu, n-ar trebui să se axeze exclusiv pe soia, ci să apeleze şi la alte alimente cu conţinut bogat de proteine, cum sunt ouăle, leguminoasele, cartofii sau peştele.
Carnea bio nu conţine antibiotice
Fie ele bio sau convenţionale, alimentele de origine animală sunt rareori total lipsite de reziduuri medicamentoase. La fel ca în zootehnia obişnuită, şi în cea ecologică este permisă administrarea de antibiotice şi alte preparate farmaceutice, atunci când un animal se îmbolnăveşte. Nu e mai puţin adevărat că în domeniul bio funcţionează prevederi stricte, producătorii fiind obligaţi să respecte o anume perioadă de aşteptare, înainte de a avea voie să comercializeze laptele şi carnea provenite de la animalele tratate. În caz contrar, autorităţile sanitar-veterinare le pot suspenda certificatul de produs ecologic. Cu toate astea, controalele efectuate prin sondaj indică foarte rar depăşiri ale valorilor maxime admise ori prezenţa unor substanţe interzise.
Produsele bio sunt mai bogate în vitamine
Uleiul de peşte are calităţi terapeutice
Uleiul de peşte, cu faimoşii săi acizi graşi Omega, trece drept un soi de remediu-minune: se spune că ar ajuta contra dificultăţilor de concentrare, a hiperactivităţii şi depresiilor. La copiii diagnosticaţi cu sindromul deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii s-a constatat, într-adevăr, o carenţă de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6. Însă treisprezece studii, desfăşurate cu participarea unui număr total de 1.000 de copii, ne spulberă iluziile: uleiul de peşte nu aduce nicio ameliorare în afecţiunea sus-amintită. S-a dovedit doar că el are o acţiune benefică în depresii, însă nu în formele foarte grave. Capsulele cu ulei de peşte sunt neputincioase contra labilităţii psihice. La fel şi contra artritei reumatoide. Mai mult chiar, cine se tratează cu produse ieftine poate să-şi facă rău, în loc de bine. Deoarece mările şi oceanele planetei sunt poluate cu metale grele, mercurul şi bifenolii policloruraţi se regăsesc şi în peşti. Producătorii care îşi permit să vândă suplimente alimentare la preţuri modeste trezesc suspiciunea că întrebuinţează ca materie primă peşte contaminat şi că nu filtrează suficient uleiul. Unele prospecte ne propun administrarea unor doze mari, pentru obţinerea efectelor urmărite. Astfel, consumatorii riscă să-şi introducă rapid în organism cantităţi apreciabile de substanţe toxice. Vă îndemnăm ca, dacă doriţi neapărat să luaţi ulei de peşte, cel puţin să cumpăraţi unul concentrat, de calitate superioară, de exemplu, din cele recomandate de International Fish Oil Standards (IFOS).
Untul îngraşă, margarina, nu
Untul e o grăsime animală şi i se aduce acuzaţia că îngraşă. Producătorii de margarină îşi fac publicitate cu afirmaţia că produsul lor se compune din grăsimi vegetale, conţine mai puţin colesterol şi are o densitate calorică mai mică. Dar, la o privire mai atentă, putem descoperi lucruri interesante: conţinutul de calorii al untului (754 calorii la 100 grame) şi cel al margarinei obişnuite (722 calorii la 100 grame) sunt în realitate aproape identice. Nici argumentul referitor la colesterol nu poate fi luat în cosiderare, căci din studiile de ultimă oră reiese că, pentru oamenii sănătoşi, colesterolul provenit din grăsimile existente în lapte nu e dăunător ci, dimpotrivă, are o însemnătate vitală. El protejează membranele celulare şi nervii, ajută la sintetizarea vitaminei D şi la formarea secreţiilor hormonale. În acelaşi timp, este adevărat că, introducând în corp o cantitate prea mare de colesterol din exterior, prin alimentaţie, vom reduce producţia de colesterol a organismului. Prin urmare, untul a fost multă vreme învinuit pe nedrept. Consumate în cantităţi rezonabile, nici untul, nici margarina nu sunt nesănătoase. Cu adevărat dăunători sunt acizii graşi "trans", însă ei au fost eliminaţi, între timp, din majoritatea sortimentelor de margarină. În concluzie: depinde în mare măsură de ce fel de unt sau margarină întindem pe felia noastră de pâine.
Cunoscătorii au creat un veritabil cult al uleiurilor, prezentându-le ca pe un elixir de viaţă lungă. Ele conţin acizi graşi de bună calitate, capabili să aducă beneficii metabolismului nostru. De aici încolo, însă, lucrurile se complică - specialiştii vorbesc despre grăsimi saturate (de origine animală), mono- şi polinesaturate (din vegetale). Într-o alimentaţie sănătoasă, ele trebuie să fie prezente într-o combinaţie optimă. Din păcate, europenii consumă grăsimi animale în exces şi, totodată, prea mult ulei de floarea-soarelui şi de germeni de porumb. Acestea conţin cantităţi mari de acizi graşi Omega 6, care favorizează procesele inflamatorii din organism, şi o pondere prea mică de acizi graşi Omega 3. Ambii sunt acizi graşi polinesaturaţi de provenienţă vegetală, la fel de necesari corpului. Nutriţioniştii recomandă mai degrabă uleiul de rapiţă, fiindcă în compozitia lui, Omega 3 şi Omega 6 se regăsesc într-o proporţie corectă. Un alt aspect ce ar trebui luat în seamă este acela că uleiurile sunt, în marea lor majoritate, presate la temperaturi înalte, pentru a se evita râncezirea, ceea ce duce la pierderea unor vitamine şi substanţe vegetale secundare foarte valoroase. Mai sănătos este uleiul de rapiţă extravirgin, obţinut exclusiv prin presare ori filtrare. La o prelucrare minimă sunt supuse şi uleiul de măsline (extravirgin), de nucă, avocado sau cocos. Uleiul de măsline are proprietăţi antiinflamatorii, cel de rapiţă influenţeaza pozitiv nivelul zahărului din sânge. Aşadar, să luam două linguri dimineaţa, pe stomacul gol? Nu e indicat să înghiţim uleiurile ca pe medicamente. Ele rămân totuşi nişte grăsimi, iar consumul exagerat va fi nesănătos.
Carnea ne dă vigoare
Îndulcitorii sunt periculoşi
Îndulcitorii sintetici, ca aspartamul sau ciclamatul, au fost suspectaţi ani la rând de toate relele posibile. A existat temerea că pot declanşa nu numai dureri de cap şi alergii, dar şi epilepsie sau cancer. S-a presupus, de asemenea, că, deşi nu conţin calorii, pot favoriza totuşi îngrăşarea. Explicaţia era următoarea: după un stimul dulce, creierul cere şi caloriile corespunzătoare, aşa încât persoana în cauză se va grăbi ulterior să îngurgiteze alte alimente cu densitate calorică mare. Aceste presupuneri au fost infirmate între timp. Cu toate acestea, s-au stabilit oficial cantităţile maxime admise, aşa-numitele valori ADI (acceptable daily intake - aportul zilnic acceptabil). A reieşit că o persoană cu greutatea de 70 kilograme ar putea să bea zilnic şi fără risc 1,5 litri de băuturi îndulcite cu aspartam, cu condiţia ca producătorul să respecte procentul maxim admis de edulcorant.
Fructoza este mai sănătoasă decât zahărul cristalizat
Zahărul alb (zaharoza) se compune din fructoză şi glucoză, în proporţii egale. Dacă ultima face ca glicemia să crească abrupt, cea dintâi o influenţează într-o măsură neglijabilă. De aceea, până în urmă cu câteva decenii, fructoza a fost considerată ca fiind un zahăr sănătos, în special pentru diabetici. Între timp, cercetătorii au descoperit că această opinie se confirmă, numai pentru un consum zilnic redus. Îngurgitată în cantităţi mari, tocmai fructoza este cea care creează probleme. Ea poate da naştere steatozei hepatice (ficat gras), ca şi rezistenţei la insulină (etapa premergătoare a diabetului de tip 2). Mai ales în America, se foloseşte în zilele noastre mult mai multă fructoză decât în trecut. Aceasta se explică prin utilizarea pe scară largă a unui sirop de zahar preparat din porumb, care constă din 60% fructoză şi 40% glucoză. Întrucât e foarte ieftin, acest îndulcitor a înlocuit zahărul din sfeclă şi din trestie, fiind introdus în prezent în numeroase alimente. Îi sucurile de fructe din comerţ conţin o pondere relativ ridicată de fructoză. Atenţie, deci!
Mâncăm tot mai mult zahăr
Zahărul ne îmbolnăveşte de diabet
O asemenea conexiune poate fi luată în discuţie doar atunci când e vorba de cantităţi exagerate de fructoză. În ce priveşte consumul moderat de zahăr alb, adevărul este că el nici nu ne îmbolnăveşte de diabet, nici nu ne protejează contra lui. Un colectiv de cercetători din Potsdam a urmărit, în cadrul unui studiu desfăşurat pe o lungă perioadă de timp, influenţa factorilor de nutriţie asupra declanşării diabetului. Consumul de carne a fost asociat cu un risc crescut, cel de produse din făină integrală şi cafea - cu unul scăzut. Nu s-a observat ca zahărul alb să fi avut vreo influenţă.
Absenţa lactozei ne fereşte de balonări
Producătorii din industria laptelui au constatat că piaţa lactatelor fără lactoză creşte cu până la 20% în fiecare an. Intoleranţa la lactoză a devenit o boală la modă, socotită a fi responsabilă pentru orice fel de balonări sau dureri abdominale. În realitate, ea a fost diagnosticată doar la 15% dintre europeni. Aceştia nu posedă enzima numită lactază, necesară pentru descompunerea lactozei. În lipsa ei, lactoza nu poate fi digerată, ci este consumată de bacteriile din flora intestinală. Ca o consecinţă, pot apărea balonările, senzaţia de prea-plin sau diareea. De aceea, ca măsură de prevedere, numeroşi consumatori atenţi la problemele lor de sănătate preferă să renunţe la lapte şi la derivatele lui. Însă tocmai aceasta poate dăuna sănătăţii, avertizează nutriţioniştii. Cine nu bea lapte şi nu mănâncă iaurt va reuşi cu greu să atingă doza zilnică de calciu recomandată de medici, de aproximativ 1.000 miligrame, deci va fi ameninţat de osteoporoză. În acelaşi timp, o intoleranţă ignorată pe termen lung poate duce, în unele cazuri, la deteriorarea mucoasei gastrointestinale. Atunci, pacientul va fi mai vulnerabil la diverse infecţii sau inflamaţii. Medicul are posibilitatea să clarifice situaţia printr-un simplu test. Însă, chiar dacă rezultatul testului va fi pozitiv, nu trebuie să renunţaţi complet la lactate. Produsele din lapte acru, ca iaurtul sau kefirul, netratate termic, sunt mai bine digerate de persoanele cu intoleranţa la lactoză. Inofensive sunt şi brânzeturile de tipul caşcavalului, care nu mai conţin decât o cantitate infimă de lactoză, în urma procesului îndelungat de maturare. Atenţie însă: lactoza se găseşte frecvent şi în dulciuri, conserve şi meniurile de la fast-food. Pe lângă aceasta, nu trebuie să uitaţi că multe alte alimente formează gaze în timpul digestiei.
Ouăle fac să crească nivelul colesterolului
Chipsurile sunt dăunătoare
În ultima vreme, chipsurile sunt mai bune decât faima lor. Ele continuă să aibă extrem de multe calorii, întrucât conţin 30-40% grăsime şi doar foarte puţină apă. Însă compoziţia grăsimii este mai sănătoasă decât înainte. Acum se găsesc în ea prea puţini acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi trans, cu efecte negative asupra colesterolului şi trigliceridelor. Chipsurile moderne sunt bogate în acid oleic, un acid gras mononesaturat, care constituie principala componentă a uleiului de măsline. La prăjit nu se foloseşte ulei de măsline (fiindcă ar fi prea costisitor), ci unele de rapiţă ori de floarea soarelui, provenite din plante cultivate în condiţii speciale şi care au o compoziţie apropiata de cea a uleiului de măsline. Temperatura de prăjire este bine controlată, astfel încât şi ponderea acrilamidei - acea substanţă oxidantă şi cancerigena, ce ia naştere în timpul preparării la temperaturi înalte a alimentelor bogate în amidon, e mai scăzută ca în trecut.
Alăptarea e obligatorie - cu cât mai îndelungată, cu atât mai bine
Copiii ar trebui hrăniţi în primele şase luni exclusiv cu laptele mamei, pentru a nu suferi mai târziu de alergii, dar şi de obezitate sau diabet - aceasta era regula. Unele mame mai grijulii dau piept copiilor chiar şi atunci când aceştia au ajuns la vârsta potrivită pentru a merge la grădiniţă. De fapt, nu există dovezi care să susţină convingerea că alăptatul exclusiv ar aduce beneficii sănătăţii după a patra lună de viaţă. Dimpotrivă: ca măsură profilactică împotriva alergiilor, bebeluşii ar trebui să primească din luna a cincea - pe lângă laptele matern - şi piure de legume, fructe şi cantităţi mici de carne. Alăptarea prelungită pe o durată de câţiva ani poate dăuna copilului, deoarece îi creează sentimentul dependenţei de mama sa, afirmă unii specialişti, dar subiectul e, deocamdată, controversat.
(Informaţie O.M.S.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
