TUNELURILE ASCUNSE ÎN SUBTERANELE ROMÂNIEI
Destul de multe oraşe din România au legende urbane care menţionează existenţa, în subteran, a unor tuneluri ce leagă diverse locuri din ţară. Un astfel de tunel ar exista, de pildă, sub regiunea Satu Mare, şi ar lega castelele din Medieşu Aurit şi zona oraşelor Ardud şi Carei. Între anii 1620 şi 1657, Zsigmond Lonyai a construit Castelul Lonyai din Medieşu Aurit. De sub acest castel ar porni un tunel secret, care traversează râul Someş pe dedesubt. Tunelul realiza legătura cu castelul din Ardud, de la care porneşte un alt tunel subteran spre castelul din Carei, iar scopul acestor tuneluri era acela de a oferi o cale de salvare în caz de asediu. Conform spuselor localnicilor, tunelul trecea pe sub Someş, în dreptul podului Decebal. Când vechiul pod a fost aruncat în aer, în timpul unor lucrări în zonă, pirotehniştii au găsit tunelul exact la piciorul podului, unde în prezent se ridică sediul Finanţelor Publice. Tunelul de cărămidă era înalt de un metru şi jumătate şi permitea deplasarea unui atelaj cu cai. Legendele locale spun că şi Pintea Viteazul ar fi folosit tunelul, după ce a fugit din închisoarea Sătmarului.
O cronică scrisă înaintea primului război mondial menţionează o serie de tuneluri subterane, întinse pe mii de kilometri sub Marea Neagră, pe care ciobanii le întrebuinţau pentru a-şi duce oile în Turcia. Nu se ştie cine ar fi construit aceste tuneluri, ele fiind descoperite întâmplător, în anii '80, de cei care lucrau la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Intrarea descoperită într-un cimitir din Murfatlar a fost întrebuinţată de muncitori pentru a trece în Bulgaria. Cronica în care este descrisă reţeaua de tuneluri menţionează că acestea erau folosite şi la realizarea exporturilor. În această reţea existau două tuneluri principale, care începeau din Cadrilater şi din sudul Dobrogei şi traversau în subteran Marea Neagră. Pentru a evita eventuale probleme de siguranţă naţională, în vremea războiului, gurile de acces au fost astupate şi păzite.
Tunelul Izvor
Tunelul Izvor, care traversează Muntele Păduchiosu, este unul dintre cele mai misterioase tuneluri ale României. Conform legendelor locale, în interiorul acestuia ar fi îngropate un vagon cu o locomotivă şi rămăşiţele a o sută de oameni. În 1914, Administraţia CFR a aprobat construirea magistralei Târgovişte - Pietroşiţa - Sinaia, care includea şi proiectul Tunelului Izvor. Construcţia a fost încredinţată firmei inginerului de origine austriacă Iulius Berger. Tunelul trebuia să lege staţiile Sinaia şi Pietroşiţa, pe o distanţă de şase kilometri. Lucrările au început din două părţi: dinspre Moroieni şi dinspre Sinaia. În Sinaia, intrarea în tunel era aproape de cimitirul oraşului, pe platoul Izvor. La construcţie au lucrat muncitori români şi italieni. Dar, în ciuda efortului, odată cu declanşarea războiului, lucrările au fost oprite şi reluate în 1938, sub coordonarea CFR şi apoi, din 1941, au fost preluate de trupele naziste de ocupaţie. După retragerea nemţilor, lucrările au fost abandonate. Capătul tunelului de la Platoul Izvor se întindea pe o distanţă mare, dar acesta a fost zidit cu beton şi nu se mai poate intra în galerie mai departe de 480 metri. Dincolo de acest zid de beton se spune că s-ar afla un vagon şi o locomotivă cu aburi, care au fost abandonate de nazişti la retragere, împreună cu cadavrele tuturor muncitorilor români care au lucrat la construcţie. Oamenii ar fi fost masacraţi de trupele SS înainte de retragere, pentru a păstra secretul tunelului. În schimb, capătul de la Sinaia a rămas accesibil până în prezent.
Tunelurile de sub Bucureşti
Există destule legende şi poveşti şi în legătură cu tunelurile din subteranele Bucureştiului. Conform acestora, capitala României şi împrejurimile sale ascund în adâncuri întregi reţele de culoare secrete şi catacombe. La 12 metri adâncime, sub Piaţa Revoluţiei, se întind o serie de peşteri inundate, între care se poate circula cu barca. Râul subteran, cu adâncimea de un metru, trece prin nişte culoare betonate, late de aproape doi metri. Din punct de vedere istoric, primele coridoare subterane din Bucureşti ar fi fost beciurile producătorilor de vinuri, care erau foarte largi, şi se întindeau pe zeci de metri, putând fi parcurse cu carele. Relatări istorice datând de prin anul 1826 menţionează cum haiducii scăpau de urmăritori dispărând ca prin minune, "intrând în pământ". Iată doar câteva tuneluri subterane descoperite, în timp, în Bucureşti. Biserica Schitu Măgureanu este legată subteran de Palatul Kretzulescu, tunelul dintre Palatul Ghica şi Mânăstirea Plumbuita se întinde pe mai mult de un kilometru, iar sub Palatul Golescu există un coridor ce duce spre lunca Dâmboviţei, coridor care ar fi fost folosit chiar de Tudor Vladimirescu. Însuşi Nicolae Ceauşescu ar fi dat ordin să se construiască o reţea uriaşă de tuneluri subterane sub Bucureşti.
Un astfel de labirint subteran a fost descoperit sub clădirea Senatului României. Acesta ducea la opt camere, din care porneau mai multe culoare, dintre care unul ajungea exact la râul subteran de sub Piaţa Revoluţiei. Acest râu face legătura cu un lac din nordul Capitalei şi cu Dâmboviţa, în sud. Această reţea de tuneluri subterane are amenajat şi un sistem de inundare al întregului labirint. Astfel, dacă cineva încearcă sa scape de nişte urmăritori prin tunel, poate inunda porţiuni din urma sa, pentru a-i opri pe cei care îl urmăresc. Printre ieşirile reţelei subterane de tuneluri se numărau Palatul Regal, Magazinul Muzica, Biserica Kretzulescu, Opera Română, clădirea ASE, Casa Enescu şi multe altele.
Casa Poporului deţine în subteran un buncăr anti-atomic, care este legat printr-o reţea de peste 20 de kilometri de tuneluri, de principalele instituţii ale statului. În plus, în subteranul Casei Poporului ar exista şapte etaje, dintre care doar ultimul este reprezentat de buncăr. Un alt buncăr antiatomic, construit tot la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, se întinde sub clădirea Ministerului Apărării.
Conform relatărilor, aceste tuneluri construite la ordinul fostului conducător comunist al României ar fi suficient de mari, încât să permită traversarea lor cu maşina. Un lucru şi mai surprinzător îl constituie proiectul metroului prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu. Această linie de metrou ar fi trebuit să facă legătura între aeroport şi Casa Poporului. Oficialii Metrorex admit existenţa acestui tunel, dar susţin că ar fi fost realizat în scop de apărare, fără să aibă un metrou care să îl traverseze. O inundaţie din anul 2005, la staţia de metrou Izvor, a scos la iveală porţiunea de tunel dintre această staţie şi Casa Poporului, care ar fi fost prima fază, până la terminarea întregului sistem ce ar fi dus la Otopeni.
URIAŞI PE TERITORIUL ROMÂNIEI
Uriaşii apar în mitologiile multor popoare de pe glob, inclusiv în vechile legende româneşti. Şi mai surprinzător este faptul că săpăturile efectuate în diverse zone din România au scos la iveală scheletele unor astfel de fiinţe. Înainte de a realiza unificarea triburilor dacilor, prima cetate de scaun a lui Burebista se afla în Argedava (Giurgiu). Tot aici, între 1940 şi 1950, arheologii au dezgropat 80 de schelete de dimensiuni mari, având în jur de 4-5 metri înălţime. În sudul Munteniei, în Teleorman şi Giurgiu, legendele menţionează uriaşii sub denumirea de "jidovi". Conform unei legende locale, Novac ar fi învins în luptă un astfel de inamic, care apoi a fugit, lăsând în urmă o dâră pe pământ, numită "Brazda lui Novac". Şi despre numeroasele măguri din zonă se spune că ar fi fost construite de jidovi.
La Scăieni, în Munţii Buzăului, au fost găsite scheletele unor fiinţe umanoide, înalte de peste 2,4 metri. Acestea au fost scoase la suprafaţă în mod întâmplător, când localnicii se pregăteau să planteze o livadă de meri, pe un deal din regiune. Împreună cu scheletele au fost găsite fragmente de oale care susţin, la rândul lor, legendele locale, ce vorbesc despre "tărtarii din zona Boziorului". Conform legendei, aceşti uriaşi ar fi construit, sub nişte stânci foarte mari, două subterane. Pe Muntele Tainiţa sunt săpate nişte scaune domneşti, cu origine necunoscută, acestea aflându-se în zone greu accesibile pentru om. Schelete de uriaşi ar mai fi fost găsite şi în Munţii Bucegi, împreună cu o reţea de tuneluri subterane, la Polovragi (Gorj), la Cetăţeni (Argeş), sub Mânăstirea "Negru Vodă" şi în cartierul Pantelimon de la marginea Bucureştilor, unde, în octombrie 1989, au fost dezgropate 20 de schelete de astfel de fiinţe-gigant.
Mistere la Roşia Montană
În 1976, scheletul unui uriaş înalt de 10 metri a fost descoperit la Roşia Montană. În februarie 2012, o echipă de geologi lucrau în zonă, urmând filonul de aur, într-o galerie săpată în urmă cu 5.500 de ani, de către agatârşi. Săpăturile i-au dus la baza galeriei, unde au găsit o lespede aurie. Cum aceasta nu părea a fi rocă naturală, a fost prelevată o mostră, pentru a fi analizată în laborator. Rezultatul a fost uimitor, demonstrând că era o rocă compozită, ce conţinea 30% wolfram, 15% praf de granit şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, realizată după o tehnologie necunoscută până în prezent.
Galeria unde a fost făcută descoperirea este numită "Galeria 13" sau "Galeria Hiperboreana" şi se află sub satul Corna, de lângă Roşia Montană. În anul 1976, acolo au fost făcute nişte descoperiri uimitoare arheologice şi antropologice, dar cum acestea erau prea şocante pentru vremea respectivă, galeria a fost închisă şi sigilată, la ordinul Securităţii. Din galerie a fost scos un schelet de uriaş, înalt de 10 metri, ce era aşezat culcat, cu picioarele strânse pe o parte. Scheletul a fost trimis la Moscova pentru a fi analizat şi nu s-a mai aflat nimic despre el. Până să fie scos la suprafaţă, scheletul uriaşului stătuse pe misterioasa lespede aurie, care a fost dezgropată din nou, în 2012, pentru a fi analizată. Aceasta era lungă de 12 metri, lată de şase metri şi înaltă de trei metri, cu o greutate de aproximativ 1.700 de tone. Aurul aflat în compoziţia acesteia reprezenta aproximativ 900 de tone, mult mai mult decât s-ar fi putut obţine prin exploatări aurifere în zonă, timp de 20 de ani. După ce a fost scoasă la suprafaţă, lespedea a fost separată în 80 de calupuri egale şi trimisă către o destinaţie necunoscută.
O scriere neidentificată şi un puţ misterios
Un arheolog aflat la faţa locului în timpul săpăturilor menite să scoată la suprafaţă lespedea aurie a făcut un set de poze cu aceasta. Datele au fost trimise unui paleolingvist care le-a analizat şi a atras atenţia asupra valorii enorme pe care relicva o prezintă din punct de vedere istoric şi cultural. Întreaga suprafaţă a lespezii era acoperită cu o scriere în basorelief, de culoarea verde smarald. Scrierea era necunoscută, dar paleolingvistul susţinea că ar putea fi pelasga. Întregul text de pe lespede era dispus în trei şiruri paralele, pornind din stânga sus şi apoi şerpuind pe diagonală, pentru a se încolăci, în spirală, în jurul unui cap de lup, terminându-se în colţul din dreapta jos. În ciuda atenţionării enunţate de specialist, autorităţile au hotărât ca lespedea să fie tăiată şi topită. Conform contractului de exploatare a aurului din zonă, statul obţinea un procent de 19,31%.
Acelaşi arheolog a observat, la ridicarea lespezii, intrarea într-un puţ cu un diametru de patru metri. În interior, se desfăşura o scară elicoidală, cu trepte săpate în pereţii puţului, ca şi cum ar fi fost tăiate cu laserul. O lumină violacee, lăptoasă, emana din interiorul puţului, aşa că specialistul a coborât în puţ, pentru a vedea ce este acolo. De frică, nimeni nu l-a urmat. Toţi aşteptau întoarcerea omului din puţ, dar el nu a mai ieşit, iar pe durata nopţii, armata a blocat intrarea în puţ cu scânduri şi au sigilat-o cu ciment. La fel a fost închisă şi Galeria 13, unde fuseseră făcute descoperirile scheletelor de uriaşi, iar toţi cei care fuseseră prezenţi au fost puşi să semneze contracte de confidenţialitate, promiţând să păstreze secretul.