TUNELURILE ASCUNSE ÎN SUBTERANELE ROMÂNIEI
Destul de multe orașe din România au legende urbane care menționează existența, în subteran, a unor tuneluri ce leagă diverse locuri din țară. Un astfel de tunel ar exista, de pildă, sub regiunea Satu Mare, și ar lega castelele din Medieșu Aurit și zona orașelor Ardud și Carei. Între anii 1620 și 1657, Zsigmond Lonyai a construit Castelul Lonyai din Medieșu Aurit. De sub acest castel ar porni un tunel secret, care traversează râul Someș pe dedesubt. Tunelul realiza legătura cu castelul din Ardud, de la care pornește un alt tunel subteran spre castelul din Carei, iar scopul acestor tuneluri era acela de a oferi o cale de salvare în caz de asediu. Conform spuselor localnicilor, tunelul trecea pe sub Someș, în dreptul podului Decebal. Când vechiul pod a fost aruncat în aer, în timpul unor lucrări în zonă, pirotehniștii au găsit tunelul exact la piciorul podului, unde în prezent se ridică sediul Finanțelor Publice. Tunelul de cărămidă era înalt de un metru și jumătate și permitea deplasarea unui atelaj cu cai. Legendele locale spun că și Pintea Viteazul ar fi folosit tunelul, după ce a fugit din închisoarea Sătmarului.
O cronică scrisă înaintea primului război mondial menționează o serie de tuneluri subterane, întinse pe mii de kilometri sub Marea Neagră, pe care ciobanii le întrebuințau pentru a-și duce oile în Turcia. Nu se știe cine ar fi construit aceste tuneluri, ele fiind descoperite întâmplător, în anii '80, de cei care lucrau la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Intrarea descoperită într-un cimitir din Murfatlar a fost întrebuințată de muncitori pentru a trece în Bulgaria. Cronica în care este descrisă rețeaua de tuneluri menționează că acestea erau folosite și la realizarea exporturilor. În această rețea existau două tuneluri principale, care începeau din Cadrilater și din sudul Dobrogei și traversau în subteran Marea Neagră. Pentru a evita eventuale probleme de siguranță națională, în vremea războiului, gurile de acces au fost astupate și păzite.
Tunelul Izvor
Tunelul Izvor, care traversează Muntele Păduchiosu, este unul dintre cele mai misterioase tuneluri ale României. Conform legendelor locale, în interiorul acestuia ar fi îngropate un vagon cu o locomotivă și rămășițele a o sută de oameni. În 1914, Administrația CFR a aprobat construirea magistralei Târgoviște - Pietroșița - Sinaia, care includea și proiectul Tunelului Izvor. Construcția a fost încredințată firmei inginerului de origine austriacă Iulius Berger. Tunelul trebuia să lege stațiile Sinaia și Pietroșița, pe o distanță de șase kilometri. Lucrările au început din două părți: dinspre Moroieni și dinspre Sinaia. În Sinaia, intrarea în tunel era aproape de cimitirul orașului, pe platoul Izvor. La construcție au lucrat muncitori români și italieni. Dar, în ciuda efortului, odată cu declanșarea războiului, lucrările au fost oprite și reluate în 1938, sub coordonarea CFR și apoi, din 1941, au fost preluate de trupele naziste de ocupație. După retragerea nemților, lucrările au fost abandonate. Capătul tunelului de la Platoul Izvor se întindea pe o distanță mare, dar acesta a fost zidit cu beton și nu se mai poate intra în galerie mai departe de 480 metri. Dincolo de acest zid de beton se spune că s-ar afla un vagon și o locomotivă cu aburi, care au fost abandonate de naziști la retragere, împreună cu cadavrele tuturor muncitorilor români care au lucrat la construcție. Oamenii ar fi fost masacrați de trupele SS înainte de retragere, pentru a păstra secretul tunelului. În schimb, capătul de la Sinaia a rămas accesibil până în prezent.
Tunelurile de sub București
Există destule legende și povești și în legătură cu tunelurile din subteranele Bucureștiului. Conform acestora, capitala României și împrejurimile sale ascund în adâncuri întregi rețele de culoare secrete și catacombe. La 12 metri adâncime, sub Piața Revoluției, se întind o serie de peșteri inundate, între care se poate circula cu barca. Râul subteran, cu adâncimea de un metru, trece prin niște culoare betonate, late de aproape doi metri. Din punct de vedere istoric, primele coridoare subterane din București ar fi fost beciurile producătorilor de vinuri, care erau foarte largi, și se întindeau pe zeci de metri, putând fi parcurse cu carele. Relatări istorice datând de prin anul 1826 menționează cum haiducii scăpau de urmăritori dispărând ca prin minune, "intrând în pământ". Iată doar câteva tuneluri subterane descoperite, în timp, în București. Biserica Schitu Măgureanu este legată subteran de Palatul Kretzulescu, tunelul dintre Palatul Ghica și Mânăstirea Plumbuita se întinde pe mai mult de un kilometru, iar sub Palatul Golescu există un coridor ce duce spre lunca Dâmboviței, coridor care ar fi fost folosit chiar de Tudor Vladimirescu. Însuși Nicolae Ceaușescu ar fi dat ordin să se construiască o rețea uriașă de tuneluri subterane sub București.
Un astfel de labirint subteran a fost descoperit sub clădirea Senatului României. Acesta ducea la opt camere, din care porneau mai multe culoare, dintre care unul ajungea exact la râul subteran de sub Piața Revoluției. Acest râu face legătura cu un lac din nordul Capitalei și cu Dâmbovița, în sud. Această rețea de tuneluri subterane are amenajat și un sistem de inundare al întregului labirint. Astfel, dacă cineva încearcă sa scape de niște urmăritori prin tunel, poate inunda porțiuni din urma sa, pentru a-i opri pe cei care îl urmăresc. Printre ieșirile rețelei subterane de tuneluri se numărau Palatul Regal, Magazinul Muzica, Biserica Kretzulescu, Opera Română, clădirea ASE, Casa Enescu și multe altele.
Casa Poporului deține în subteran un buncăr anti-atomic, care este legat printr-o rețea de peste 20 de kilometri de tuneluri, de principalele instituții ale statului. În plus, în subteranul Casei Poporului ar exista șapte etaje, dintre care doar ultimul este reprezentat de buncăr. Un alt buncăr antiatomic, construit tot la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, se întinde sub clădirea Ministerului Apărării.
Conform relatărilor, aceste tuneluri construite la ordinul fostului conducător comunist al României ar fi suficient de mari, încât să permită traversarea lor cu mașina. Un lucru și mai surprinzător îl constituie proiectul metroului prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu. Această linie de metrou ar fi trebuit să facă legătura între aeroport și Casa Poporului. Oficialii Metrorex admit existența acestui tunel, dar susțin că ar fi fost realizat în scop de apărare, fără să aibă un metrou care să îl traverseze. O inundație din anul 2005, la stația de metrou Izvor, a scos la iveală porțiunea de tunel dintre această stație și Casa Poporului, care ar fi fost prima fază, până la terminarea întregului sistem ce ar fi dus la Otopeni.
URIAȘI PE TERITORIUL ROMÂNIEI
Uriașii apar în mitologiile multor popoare de pe glob, inclusiv în vechile legende românești. Și mai surprinzător este faptul că săpăturile efectuate în diverse zone din România au scos la iveală scheletele unor astfel de ființe. Înainte de a realiza unificarea triburilor dacilor, prima cetate de scaun a lui Burebista se afla în Argedava (Giurgiu). Tot aici, între 1940 și 1950, arheologii au dezgropat 80 de schelete de dimensiuni mari, având în jur de 4-5 metri înălțime. În sudul Munteniei, în Teleorman și Giurgiu, legendele menționează uriașii sub denumirea de "jidovi". Conform unei legende locale, Novac ar fi învins în luptă un astfel de inamic, care apoi a fugit, lăsând în urmă o dâră pe pământ, numită "Brazda lui Novac". Și despre numeroasele măguri din zonă se spune că ar fi fost construite de jidovi.
La Scăieni, în Munții Buzăului, au fost găsite scheletele unor ființe umanoide, înalte de peste 2,4 metri. Acestea au fost scoase la suprafață în mod întâmplător, când localnicii se pregăteau să planteze o livadă de meri, pe un deal din regiune. Împreună cu scheletele au fost găsite fragmente de oale care susțin, la rândul lor, legendele locale, ce vorbesc despre "tărtarii din zona Boziorului". Conform legendei, acești uriași ar fi construit, sub niște stânci foarte mari, două subterane. Pe Muntele Tainița sunt săpate niște scaune domnești, cu origine necunoscută, acestea aflându-se în zone greu accesibile pentru om. Schelete de uriași ar mai fi fost găsite și în Munții Bucegi, împreună cu o rețea de tuneluri subterane, la Polovragi (Gorj), la Cetățeni (Argeș), sub Mânăstirea "Negru Vodă" și în cartierul Pantelimon de la marginea Bucureștilor, unde, în octombrie 1989, au fost dezgropate 20 de schelete de astfel de ființe-gigant.
Mistere la Roșia Montană
În 1976, scheletul unui uriaș înalt de 10 metri a fost descoperit la Roșia Montană. În februarie 2012, o echipă de geologi lucrau în zonă, urmând filonul de aur, într-o galerie săpată în urmă cu 5.500 de ani, de către agatârși. Săpăturile i-au dus la baza galeriei, unde au găsit o lespede aurie. Cum aceasta nu părea a fi rocă naturală, a fost prelevată o mostră, pentru a fi analizată în laborator. Rezultatul a fost uimitor, demonstrând că era o rocă compozită, ce conținea 30% wolfram, 15% praf de granit și 55% pulbere de aur de 50 de karate, realizată după o tehnologie necunoscută până în prezent.
Galeria unde a fost făcută descoperirea este numită "Galeria 13" sau "Galeria Hiperboreana" și se află sub satul Corna, de lângă Roșia Montană. În anul 1976, acolo au fost făcute niște descoperiri uimitoare arheologice și antropologice, dar cum acestea erau prea șocante pentru vremea respectivă, galeria a fost închisă și sigilată, la ordinul Securității. Din galerie a fost scos un schelet de uriaș, înalt de 10 metri, ce era așezat culcat, cu picioarele strânse pe o parte. Scheletul a fost trimis la Moscova pentru a fi analizat și nu s-a mai aflat nimic despre el. Până să fie scos la suprafață, scheletul uriașului stătuse pe misterioasa lespede aurie, care a fost dezgropată din nou, în 2012, pentru a fi analizată. Aceasta era lungă de 12 metri, lată de șase metri și înaltă de trei metri, cu o greutate de aproximativ 1.700 de tone. Aurul aflat în compoziția acesteia reprezenta aproximativ 900 de tone, mult mai mult decât s-ar fi putut obține prin exploatări aurifere în zonă, timp de 20 de ani. După ce a fost scoasă la suprafață, lespedea a fost separată în 80 de calupuri egale și trimisă către o destinație necunoscută.
O scriere neidentificată și un puț misterios
Un arheolog aflat la fața locului în timpul săpăturilor menite să scoată la suprafață lespedea aurie a făcut un set de poze cu aceasta. Datele au fost trimise unui paleolingvist care le-a analizat și a atras atenția asupra valorii enorme pe care relicva o prezintă din punct de vedere istoric și cultural. Întreaga suprafață a lespezii era acoperită cu o scriere în basorelief, de culoarea verde smarald. Scrierea era necunoscută, dar paleolingvistul susținea că ar putea fi pelasga. Întregul text de pe lespede era dispus în trei șiruri paralele, pornind din stânga sus și apoi șerpuind pe diagonală, pentru a se încolăci, în spirală, în jurul unui cap de lup, terminându-se în colțul din dreapta jos. În ciuda atenționării enunțate de specialist, autoritățile au hotărât ca lespedea să fie tăiată și topită. Conform contractului de exploatare a aurului din zonă, statul obținea un procent de 19,31%.
Același arheolog a observat, la ridicarea lespezii, intrarea într-un puț cu un diametru de patru metri. În interior, se desfășura o scară elicoidală, cu trepte săpate în pereții puțului, ca și cum ar fi fost tăiate cu laserul. O lumină violacee, lăptoasă, emana din interiorul puțului, așa că specialistul a coborât în puț, pentru a vedea ce este acolo. De frică, nimeni nu l-a urmat. Toți așteptau întoarcerea omului din puț, dar el nu a mai ieșit, iar pe durata nopții, armata a blocat intrarea în puț cu scânduri și au sigilat-o cu ciment. La fel a fost închisă și Galeria 13, unde fuseseră făcute descoperirile scheletelor de uriași, iar toți cei care fuseseră prezenți au fost puși să semneze contracte de confidențialitate, promițând să păstreze secretul.