I s-a recomandat operaţia, dar având mai multe afecţiuni cardiace, intervenţia a fost exclusă, următorul pas fiind, la recomandarea medicilor, şedinţele de chimioterapie. Pe primele două le-a suportat foarte greu şi se simţea din ce în ce mai rău. Atunci am hotărât să caut şi alte alternative, cum ar fi produsele naturiste. Prin intermediul revistei "Formula AS", am aflat de unele produse din gama "Secret Herbs", Tumorless, Digestton, Immunoforce şi Lifeforce. Agăţându-mă de orice speranţă, le-am achiziţionat, iar după două luni de la administrare, tatăl meu a început să se simtă din ce în ce mai bine, a suportat mult mai bine şedinţele de chimioterapie, iar surpriza a fost, atât pentru noi, cât şi pentru medici, că respectiva tumoră a stagnat, nu a mai evoluat. După încă trei luni de administrare a produselor, tumora intrase în remisie. După analize repetate, imensa surpriză a fost că după un an, tatălui meu îi dispăruse tumora.
Acum, după doi ani de administrare a produselor "Secret Herbs", analizele tatălui meu sunt în parametri normali. Celor interesaţi le stau la dispoziţie cu informaţii suplimentare, în speranţa că se vor bucura şi alţii de produsele "Secret Herbs". Cu stimă şi consideraţie,
CAMELIA DUMITRU - Braşov,
tel. 0760/45.23.25