Medicamentele verii: Câmpul, pajiştea şi pădurea

- Verdele imperial al pădurilor, pajiştile înflorite şi înmiresmate, ciripitul păsărilor şi susurul molcom al unui pârâu, nu vorbesc doar inimii noastre, ci şi minţii şi trupului. După ce au ignorat şi au ironizat ani de zile puterea vindecătoare a naturii, cercetătorii îi recunosc astăzi "programul de sănătate", pe care îl studiază în universităţi şi, mai ales, pe "teren". Botezat FRILUFTSLIV (viaţa în aer liber), conceptul s-a născut în Suedia, o ţară în care natura este principiul călăuzitor al vieţii -

"La mijloc de codru des"

Lumina tainică a soarelui ce a coborât spre apus face să lucească frunzele fagilor, ferigile se leagănă uşor în vânt, căldura de peste zi stăruie încă în pădure. O ceată de orăşeni s-a abătut de pe cărare şi îşi poartă paşii agale prin desiş. Tac cu toţii, păşesc cercetând cu privirea frunzişul ori pâlcurile verzi-gălbui de piciorul-caprei şi rădă­ci­nile viguroase ale arborilor năpădite de muşchi, în vre­me ce ascultă cu recu­legere chemările melodi­oa­se ale mierlelor. Ajunşi într-un luminiş, cei zece oameni se aşează în cerc şi încep să descrie cele ob­ser­vate de ei în timpul plim­bării: arborii, florile, ierburile, concertul păsări­lor, propria respiraţie - sau nimic din toate acestea, fiindcă în depărtare răsună tocmai atunci girofarul strident al unei ambulanţe, şi gândurile se împrăştie. Alţii tac, fiindcă sunt asal­taţi de prea multe impresii deodată. Fiecare percepu­se pădurea în felul său per­sonal. Şi tocmai acesta era scopul experimentului: să absoarbă natura prin toate simţurile, pentru ca - în final - să se apropie mai mult ca până atunci de esenţa propriei fiinţe.
Grupul de zece persoane a participat la o excursie organizată de cercetătorii de la Universitatea din Uppsala, Suedia, pentru pacienţi suferinzi de stres cronic. Ieşirea în natură şi încărcarea conştientă cu ener­gia dăruită din belşug de pădure contribuie la re­du­cerea tensiunilor cotidiene şi la "întreruperea flu­xului de gânduri derulat continuu în minte", explică Sven Steborg, cel ce a preluat rolul de ghid al grupu­lui. Steborg este specializat în friluftsliv, o tradiţie scandinavă a cărei denumire s-ar traduce prin "viaţa în aer liber". Ideea e cât se poate de simplă şi nu pre­supune mare efort: ieşi la aer curat şi la iarbă verde, cu niciun alt ţel decât acela de a te afla acolo. "Când o spui, pare ceva de la sine înţeles, dar în realitate, nu e deloc aşa. Multora le vine greu să mai conştien­ti­zeze faptul că experienţa contactului cu natura îi ajută să gestioneze mai bine solicitările la care sunt expuşi zil­nic", subliniază Steborg.
Sentimentul că priveliştea unor arbori, a unui pâ­râu şi a unei pajişti presărate cu flori poate avea o ac­ţiune binefăcătoare asupra sănătăţii a fost împărtăşită de oameni din cele mai vechi timpuri, pretutindeni în lume: istoricul roman Pliniu socotea că pădurile şi copacii sunt cel mai preţios dar făcut omenirii, Ho­mer îşi purta eroii prin peisaje de o frumuseţe aproape nepământeană, iar triburile germanice, perşii, maiaşii şi vechii evrei îşi venerau, mistic, arborii. Şi, mult mai târziu, în epoca barocă, mu­zicianul veneţian Antonio Cal­dara omagia în compo­ziţiile sale "selve amiche", "pădurile prietene", ca un re­fugiu pentru inimile rănite.
În zilele noastre, niciunuia dintre noi nu-i sunt străine asemenea simţăminte: ane­mo­nele delicate, fremătând în adierea primăverii, sau mur­murul unei ape curgă­toa­re ne ating nemijlocit inima. Uităm atunci că natura este, de fapt, ambivalentă: oricât de primitoare şi de priete­noasă ar fi, ea poate deveni într-o clipă extrem de pri­mej­dioasă şi de ameninţă­toare. Aşadar, de unde vine acest dor nepotolit "de codru verde"? De ce comuniunea cu natura ne alimentează, efectiv, cu energie şi forţă, şi cum se face că simţim pă­durea şi întinderile înverzite ca pe nişte locuri înzestrate cu puteri vindecătoare? Ce se petrece acolo, în trupul, sufletul şi mintea noas­tră?

Bucuria e verde

Psihologii, medicii şi specialiştii din domeniul psihiatriei se străduiesc, în prezent, să dea răspunsuri mai precise la toate aceste întrebări. Deoarece un număr din ce în ce mai mare de oameni resimt con­diţiile de viaţă moderne, cu bombardamentul lor neîntrerupt de stimuli şi tentaţia acaparatoare a inter­netului ca fiind insuportabil de stresante, şi tânjesc după forme blânde şi nesofisticate de odihnă şi echi­libru.
Rezultatele obţinute de specialişti nu sunt foarte numeroase deocamdată, însă indică, unanim, aceeaşi direcţie: răgazul petrecut afară, sub cerul liber, pri­vind copacii, sau doar vizionarea unor filme şi contemplarea unor imagini cu reprezentări din natură scade, în mod evident, nivelul stresului, al anxietăţii şi agresivităţii. În general, suprafeţele de culoare verde tind să sporească starea de bine a privitorilor şi bucuria lor de a trăi. Persoanele care se află mai des în mijlocul naturii - fie şi într-un parc - sunt mai sta­bile atât psihic, cât şi fizic, au tensiunea arterială mai mică şi trăiesc până la vârste mai înaintate - una din explicaţii fiind şi aceea că, ieşind din casă, au prilejul să facă mai multă mişcare.
Pe lângă aceasta, contactul vizual cu natura in­fluen­ţează şi creierul: memoria devine mai ageră, aten­ţia funcţionează mai bine, până şi autodisciplina pare să se îmbunătăţească. Cercetătorii n-au elucidat încă mecanismele prin care contemplarea naturii în­viorează spiritul, dar emit ipoteze pe această temă. Una din principalele teorii afirmă că există două tipuri de atenţie care joacă un rol aici: atenţia concentrată, de care avem nevoie în permanenţă, de exemplu, atunci când conducem o maşină sau traversăm strada, şi atenţia în mişcare liberă, nefixată pe ceva anume, cu care percepem pădurea, câmpia sau cântecul păsă­rilor. În momentele când intră în acţiune aceasta din urmă, atenţia focalizată se poate relaxa şi, drept ur­mare, capacitatea de concentrare creşte din nou. Cu condiţia să observăm realmente ceea ce se întâmplă în jurul nostru, căci natura va oferi mai puţin cuiva care trece prin ea indiferent, orb şi surd, cufundat în gân­durile sale. "Găseşte locuri care trezesc în timp emo­ţii, zăboveşte acolo şi încearcă să-ţi dai seama ce lucruri importante pentru tine şi viaţa ta evocă ele", spune Sven Steborg. Complicată misiune pentru membrii grupului său, având în vedere timpul scurt care le stătea la dispoziţie. Oricum, celor porniţi în cău­tarea liniştii le era de ajutor chiar şi faptul că pre­feraseră să meargă pe poteca pădurii, în afara dru­mului cu asfalt. Îţi vine mai uşor să plonjezi în lumea ta interioară, atunci când nu umbli ca un robot, cu simţurile amorţite, nevăzând nimic împrejur, ci, de pil­dă, ocolind cu grijă melcii, ca să nu-i striveşti sub tălpi. (Apropo, dvs. când aţi văzut ultima oară un melc, alunecând pe sub umbra pădurii?)

Lecţia de libertate

Cei mai mulţi dintre excursionişti au fost atraşi, la un moment dat, de o poiană mai largă, împrejmuită de arbori bătrâni. "Mi-a făcut aşa de bine să mă las con­dusă de corpul meu şi să simt că nu e nevoie să-l mân şi să-l îmboldesc eu toată vremea", povestea mai târ­ziu una din participantele la drumeţie. Multor oameni li se întâmplă la fel, când petrec un răgaz de odihnă în mijlocul naturii sau se plimbă pe malul mării, îmbi­bându-se cu lăcomie de senzaţii: ei se transpun în con­templare, detaşându-se de lista problemelor ur­gent de rezolvat, şi redevin capabili să conştientizeze ce anume le face bine.
Există o particularitate a naturii ce pare să favo­rizeze astfel de trăiri: mişcarea apei şi a vântului, ger­minarea şi moartea plantelor se petrec într-o libertate totală, fără un ţel precis. "Când înţelegem cât de mult ne lipseşte o asemenea libertate în viaţa noastră de fiecare zi, poate că ne întristăm pentru o clipă", comentează Steborg. Dar, totodată, natura trezeşte sentimente intense de fericire. Printre altele, fiindcă ne deschide în faţă perspective noi: "În frumuseţea ei recunoaştem şi posibila frumuseţe a vieţii noastre".
Dacă îşi găseşte pacea, sufletul prinde aripi. Nu mai puţin benefice sunt efectele asupra sănătăţii tru­pului. În aer liber avem, de pildă, mai mult chef să facem mişcare decât într-un spaţiu închis, deoarece variaţiile mai dese de temperatură ne creează senzaţia de răcoare. Aceşti stimuli revigoranţi se manifestă în­deosebi la malul mării, unde briza se face puternic simţită, uneori chiar în plin soare. Astfel se menţin active vasele de sânge, inclusiv cele extrem de fine, de la nivelul pielii; sunt antrenate mecanismele de reglare a temperaturii corpului şi, implicit, sistemul imunitar. La fel de sănătoasă este lumina naturală. Ea îmbunătăţeşte metabolismul melatoninei, hormonul somnului, aşa încât suntem vioi şi bine dispuşi în cursul zilei, iar noaptea avem un somn mai odihnitor.
Trupul şi sufletul reacţionează, de asemenea, şi la sunetele din natură: la şuierul vântului şi foşnetul frunzelor, la cântecul sturzului şi la vuietul valurilor. Mulţi oameni percep ca liniştitor chiar şi clipocitul apei din albia unui râu. Acest fenomen are o expli­caţie ce ţine de istoria speciei: deoarece urechile ne servesc în primul rând la sesizarea pericolelor, ele sunt active non-stop. Sistemul circulator şi muscu­latura reacţionează involuntar la zgomote neaşteptate şi stridente, pregătind corpul pentru fugă. Sunetele caracteristice ale pădurii şi apei, în schimb, nu ne obli­gă la nimic - noi alegem dacă dorim să le ascul­tăm sau nu. "Zgomotele continue şi monotone nu întrerup concentrarea, prin urmare, acest tip de su­nete nu ne silesc să le ascultăm", spun specialiştii suedezi.
Însă cine face mişcare în aer li­ber nu primeşte im­pulsuri doar de la factori exteriori, cum sunt tempera­tura şi lumina, zgomotele şi mirosu­rile. Trebuie, în acelaşi timp, să te orientezi în teren, să-ţi menţii echi­librul pe un drum mai puţin neted, ori să rezişti rafa­lelor de vânt. Acest complex de sti­muli provoacă şi dez­voltă capaci­tatea de adaptare a orga­nismului, cu totul altfel decât antre­namentul în­tr-o sală de fitness. Se realizează o stimulare generală, care ne oferă o senzaţie de satisfacţie incomparabil mai mare. Celulele noas­tre senzo­riale au nevoie de acest pachet de stimuli pentru a fi mulţumite. Iar contribuţia naturii la beneficiul su­plimentar sus-amintit poate fi chiar măsurată. În cadrul unui test, par­ticipanţii au fost puşi să alerge pe banda rulantă. Aşa cum era de aşteptat, ei s-au simţit mai bine după ce au făcut mişcare. Dar şi mai mulţumiţi au fost cei care, în timpul alergării, au vizionat un film cu imagini din natură. Satisfacţia maximă au avut-o, însă, cei care îşi executaseră antrenamentul chiar într-o pădure.

Un "medicament" acceptat: natura

Ca o consecinţă firească, natura se bucură de un interes crescând în lumea medicală, fiind folosită ca un remediu complementar, alături de fitoterapie şi tratamentele naturiste consacrate: în clinicile psihia­trice, de exemplu, pacienţilor li se recomandă un program de exerciţii fizice efectuat în aer liber, iar neurastenicii învaţă să includă în meditaţiile lor şi imagini din natură. Căminele de bătrâni obişnuiesc acum să-şi trimită locatarii să lucreze în grădina de legume, deoarece această activitate este deosebit de be­nefică, mai ales pentru vârstnicii cu demenţă senilă, căci le oferă posibilitatea de a presta o muncă cu un grad oarecare de independenţă. În spitale, coridoarele sunt decorate cu peisaje de când mai multe studii cli­nice au pus în evidenţă faptul că aceasta poate reduce consumul de analgezice, ca şi durata spitalizării. S-a con­statat, de asemenea, că şi copiii supraponderali au o evoluţie psihică pozitivă, atunci când sunt duşi să se joace în parcuri sau în păduri. Iar natura îi îmblân­zeşte şi pe şcolarii hiperactivi, diagnosticaţi cu sindro­mul ADHD, dacă li se permite să se joace cu regula­ritate într-un loc cu verdeaţă şi aer curat.
Contactul cu natura influenţează şi viaţa socială: psihologii sunt de părere că el favorizează relaţiile interumane. Natura îi face pe oameni mai empatici şi mai generoşi, observa anul trecut cercetătorul Jia Wei Zhang, de la University of California. În acelaşi timp, ea le dă ocazia de a lua par­te la o activitate comu­nă. În Ger­mania, de exemplu, iau fiinţă, în prezent, nenu­mărate grădini comunitare - pe tere­nuri virane, pe te­ra­sele blocu­rilor sau pe mici suprafeţe de gazon, chiar în centrul ora­şe­lor. Acolo, vecinii scor­mo­nesc pământul umăr la umăr şi cultivă în straturi frumos aranjate roşii, gulii şi ri­dichi. Iar în unele cartiere, unde spaţiile verzi fuseseră până acum o raritate, locui­torii gă­sesc uneori surprin­zătoare puncte de conver­gen­ţă, ca în cazul proiec­tului grădinii "Venus" din Hamburg, unde s-a întâm­plat, nu o dată, ca o familie musulmană de ori­gine turcă şi una catolică a­vând rădă­cini poloneze să se întâl­neas­că şi să se înţeleagă de minune, împărtăşind plă­ce­­rea de a se aproviziona cu legume îngrijite de mâna lor, aşa cum se obişnuieşte în ţările lor de baştină.
Modul cum natura poate îmbogăţi existenţa orăşe­nilor, în primul rând atenuându-le stresul, îi preocupă şi pe cercetătorii de la Institutul de Sănătate Mentală din Basel, Elveţia. În momentul de faţă, ei lucrează la un studiu cu aproape 1500 de participanţi, care ur­măreşte să determine ce aspecte ale mediului urban acţionează asupra anumitor arii ale scoarţei cerebrale, putând să favorizeze apa­riţia tulburărilor psihice. Subiecţilor li s-au pus la dispoziţie smart­phone-uri, prin intermediul cărora ei urmează să informeze în timp real despre starea lor fizică şi psihică, atunci când se găsesc în diverse zone din oraş. Ulterior, aceste relatări vor fi coroborate cu vi­zualizări ale creierului, realizate cu ajutorul ima­gisticii medicale, pentru a stabili modul cum par­ticipanţii reuşesc să-şi gestioneze stresul. Con­clu­ziile formulate în fi­nalul acestui studiu au ro­lul de a contribui la con­struirea, în viitor, a unor oraşe care să pro­tejeze mai bine psihicul uman contra stresului.
Deocamdată, medicii, psihologii şi antrenorii sportivi din programul "FRILUFTSLIV" ne încredin­ţează de un lucru: natura potrivită sănătăţii noastre poate fi întâlnită pretutindeni unde există păduri şi poieni înverzite. Ea aşteaptă răbdătoare, la doi paşi de noi, deci nu e nevoie s-o cău­tăm în depărtări neumblate. Este ceea ce au aflat, cu surprindere, şi excursioniştii despre carepo­vesteam la începutul acestui arti­col. Pe drum către casă, erau cu toţii plini de însufleţire şi într-o dispoziţie excelentă. O tânără din grup îşi punea între­barea de ce nu-şi oferă mai des asemenea minunate impresii din natură, deşi le duce dorul şi deşi această fericire este una atât de simplu de obţinut. Şi a primit pe loc replica unui tovarăş de dru­meţie: "Poate tocmai fiind­că e aşa de simplu".