"La mijloc de codru des"
Lumina tainică a soarelui ce a coborât spre apus face să lucească frunzele fagilor, ferigile se leagănă ușor în vânt, căldura de peste zi stăruie încă în pădure. O ceată de orășeni s-a abătut de pe cărare și își poartă pașii agale prin desiș. Tac cu toții, pășesc cercetând cu privirea frunzișul ori pâlcurile verzi-gălbui de piciorul-caprei și rădăcinile viguroase ale arborilor năpădite de mușchi, în vreme ce ascultă cu reculegere chemările melodioase ale mierlelor. Ajunși într-un luminiș, cei zece oameni se așează în cerc și încep să descrie cele observate de ei în timpul plimbării: arborii, florile, ierburile, concertul păsărilor, propria respirație - sau nimic din toate acestea, fiindcă în depărtare răsună tocmai atunci girofarul strident al unei ambulanțe, și gândurile se împrăștie. Alții tac, fiindcă sunt asaltați de prea multe impresii deodată. Fiecare percepuse pădurea în felul său personal. Și tocmai acesta era scopul experimentului: să absoarbă natura prin toate simțurile, pentru ca - în final - să se apropie mai mult ca până atunci de esența propriei ființe.
Grupul de zece persoane a participat la o excursie organizată de cercetătorii de la Universitatea din Uppsala, Suedia, pentru pacienți suferinzi de stres cronic. Ieșirea în natură și încărcarea conștientă cu energia dăruită din belșug de pădure contribuie la reducerea tensiunilor cotidiene și la "întreruperea fluxului de gânduri derulat continuu în minte", explică Sven Steborg, cel ce a preluat rolul de ghid al grupului. Steborg este specializat în friluftsliv, o tradiție scandinavă a cărei denumire s-ar traduce prin "viața în aer liber". Ideea e cât se poate de simplă și nu presupune mare efort: ieși la aer curat și la iarbă verde, cu niciun alt țel decât acela de a te afla acolo. "Când o spui, pare ceva de la sine înțeles, dar în realitate, nu e deloc așa. Multora le vine greu să mai conștientizeze faptul că experiența contactului cu natura îi ajută să gestioneze mai bine solicitările la care sunt expuși zilnic", subliniază Steborg.
Sentimentul că priveliștea unor arbori, a unui pârâu și a unei pajiști presărate cu flori poate avea o acțiune binefăcătoare asupra sănătății a fost împărtășită de oameni din cele mai vechi timpuri, pretutindeni în lume: istoricul roman Pliniu socotea că pădurile și copacii sunt cel mai prețios dar făcut omenirii, Homer își purta eroii prin peisaje de o frumusețe aproape nepământeană, iar triburile germanice, perșii, maiașii și vechii evrei își venerau, mistic, arborii. Și, mult mai târziu, în epoca barocă, muzicianul venețian Antonio Caldara omagia în compozițiile sale "selve amiche", "pădurile prietene", ca un refugiu pentru inimile rănite.
În zilele noastre, niciunuia dintre noi nu-i sunt străine asemenea simțăminte: anemonele delicate, fremătând în adierea primăverii, sau murmurul unei ape curgătoare ne ating nemijlocit inima. Uităm atunci că natura este, de fapt, ambivalentă: oricât de primitoare și de prietenoasă ar fi, ea poate deveni într-o clipă extrem de primejdioasă și de amenințătoare. Așadar, de unde vine acest dor nepotolit "de codru verde"? De ce comuniunea cu natura ne alimentează, efectiv, cu energie și forță, și cum se face că simțim pădurea și întinderile înverzite ca pe niște locuri înzestrate cu puteri vindecătoare? Ce se petrece acolo, în trupul, sufletul și mintea noastră?
Bucuria e verde
Psihologii, medicii și specialiștii din domeniul psihiatriei se străduiesc, în prezent, să dea răspunsuri mai precise la toate aceste întrebări. Deoarece un număr din ce în ce mai mare de oameni resimt condițiile de viață moderne, cu bombardamentul lor neîntrerupt de stimuli și tentația acaparatoare a internetului ca fiind insuportabil de stresante, și tânjesc după forme blânde și nesofisticate de odihnă și echilibru.
Rezultatele obținute de specialiști nu sunt foarte numeroase deocamdată, însă indică, unanim, aceeași direcție: răgazul petrecut afară, sub cerul liber, privind copacii, sau doar vizionarea unor filme și contemplarea unor imagini cu reprezentări din natură scade, în mod evident, nivelul stresului, al anxietății și agresivității. În general, suprafețele de culoare verde tind să sporească starea de bine a privitorilor și bucuria lor de a trăi. Persoanele care se află mai des în mijlocul naturii - fie și într-un parc - sunt mai stabile atât psihic, cât și fizic, au tensiunea arterială mai mică și trăiesc până la vârste mai înaintate - una din explicații fiind și aceea că, ieșind din casă, au prilejul să facă mai multă mișcare.
Pe lângă aceasta, contactul vizual cu natura influențează și creierul: memoria devine mai ageră, atenția funcționează mai bine, până și autodisciplina pare să se îmbunătățească. Cercetătorii n-au elucidat încă mecanismele prin care contemplarea naturii înviorează spiritul, dar emit ipoteze pe această temă. Una din principalele teorii afirmă că există două tipuri de atenție care joacă un rol aici: atenția concentrată, de care avem nevoie în permanență, de exemplu, atunci când conducem o mașină sau traversăm strada, și atenția în mișcare liberă, nefixată pe ceva anume, cu care percepem pădurea, câmpia sau cântecul păsărilor. În momentele când intră în acțiune aceasta din urmă, atenția focalizată se poate relaxa și, drept urmare, capacitatea de concentrare crește din nou. Cu condiția să observăm realmente ceea ce se întâmplă în jurul nostru, căci natura va oferi mai puțin cuiva care trece prin ea indiferent, orb și surd, cufundat în gândurile sale. "Găsește locuri care trezesc în timp emoții, zăbovește acolo și încearcă să-ți dai seama ce lucruri importante pentru tine și viața ta evocă ele", spune Sven Steborg. Complicată misiune pentru membrii grupului său, având în vedere timpul scurt care le stătea la dispoziție. Oricum, celor porniți în căutarea liniștii le era de ajutor chiar și faptul că preferaseră să meargă pe poteca pădurii, în afara drumului cu asfalt. Îți vine mai ușor să plonjezi în lumea ta interioară, atunci când nu umbli ca un robot, cu simțurile amorțite, nevăzând nimic împrejur, ci, de pildă, ocolind cu grijă melcii, ca să nu-i strivești sub tălpi. (Apropo, dvs. când ați văzut ultima oară un melc, alunecând pe sub umbra pădurii?)
Lecția de libertate
Cei mai mulți dintre excursioniști au fost atrași, la un moment dat, de o poiană mai largă, împrejmuită de arbori bătrâni. "Mi-a făcut așa de bine să mă las condusă de corpul meu și să simt că nu e nevoie să-l mân și să-l îmboldesc eu toată vremea", povestea mai târziu una din participantele la drumeție. Multor oameni li se întâmplă la fel, când petrec un răgaz de odihnă în mijlocul naturii sau se plimbă pe malul mării, îmbibându-se cu lăcomie de senzații: ei se transpun în contemplare, detașându-se de lista problemelor urgent de rezolvat, și redevin capabili să conștientizeze ce anume le face bine.
Există o particularitate a naturii ce pare să favorizeze astfel de trăiri: mișcarea apei și a vântului, germinarea și moartea plantelor se petrec într-o libertate totală, fără un țel precis. "Când înțelegem cât de mult ne lipsește o asemenea libertate în viața noastră de fiecare zi, poate că ne întristăm pentru o clipă", comentează Steborg. Dar, totodată, natura trezește sentimente intense de fericire. Printre altele, fiindcă ne deschide în față perspective noi: "În frumusețea ei recunoaștem și posibila frumusețe a vieții noastre".
Dacă își găsește pacea, sufletul prinde aripi. Nu mai puțin benefice sunt efectele asupra sănătății trupului. În aer liber avem, de pildă, mai mult chef să facem mișcare decât într-un spațiu închis, deoarece variațiile mai dese de temperatură ne creează senzația de răcoare. Acești stimuli revigoranți se manifestă îndeosebi la malul mării, unde briza se face puternic simțită, uneori chiar în plin soare. Astfel se mențin active vasele de sânge, inclusiv cele extrem de fine, de la nivelul pielii; sunt antrenate mecanismele de reglare a temperaturii corpului și, implicit, sistemul imunitar. La fel de sănătoasă este lumina naturală. Ea îmbunătățește metabolismul melatoninei, hormonul somnului, așa încât suntem vioi și bine dispuși în cursul zilei, iar noaptea avem un somn mai odihnitor.
Trupul și sufletul reacționează, de asemenea, și la sunetele din natură: la șuierul vântului și foșnetul frunzelor, la cântecul sturzului și la vuietul valurilor. Mulți oameni percep ca liniștitor chiar și clipocitul apei din albia unui râu. Acest fenomen are o explicație ce ține de istoria speciei: deoarece urechile ne servesc în primul rând la sesizarea pericolelor, ele sunt active non-stop. Sistemul circulator și musculatura reacționează involuntar la zgomote neașteptate și stridente, pregătind corpul pentru fugă. Sunetele caracteristice ale pădurii și apei, în schimb, nu ne obligă la nimic - noi alegem dacă dorim să le ascultăm sau nu. "Zgomotele continue și monotone nu întrerup concentrarea, prin urmare, acest tip de sunete nu ne silesc să le ascultăm", spun specialiștii suedezi.
Însă cine face mișcare în aer liber nu primește impulsuri doar de la factori exteriori, cum sunt temperatura și lumina, zgomotele și mirosurile. Trebuie, în același timp, să te orientezi în teren, să-ți menții echilibrul pe un drum mai puțin neted, ori să reziști rafalelor de vânt. Acest complex de stimuli provoacă și dezvoltă capacitatea de adaptare a organismului, cu totul altfel decât antrenamentul într-o sală de fitness. Se realizează o stimulare generală, care ne oferă o senzație de satisfacție incomparabil mai mare. Celulele noastre senzoriale au nevoie de acest pachet de stimuli pentru a fi mulțumite. Iar contribuția naturii la beneficiul suplimentar sus-amintit poate fi chiar măsurată. În cadrul unui test, participanții au fost puși să alerge pe banda rulantă. Așa cum era de așteptat, ei s-au simțit mai bine după ce au făcut mișcare. Dar și mai mulțumiți au fost cei care, în timpul alergării, au vizionat un film cu imagini din natură. Satisfacția maximă au avut-o, însă, cei care își executaseră antrenamentul chiar într-o pădure.
Un "medicament" acceptat: natura
Ca o consecință firească, natura se bucură de un interes crescând în lumea medicală, fiind folosită ca un remediu complementar, alături de fitoterapie și tratamentele naturiste consacrate: în clinicile psihiatrice, de exemplu, pacienților li se recomandă un program de exerciții fizice efectuat în aer liber, iar neurastenicii învață să includă în meditațiile lor și imagini din natură. Căminele de bătrâni obișnuiesc acum să-și trimită locatarii să lucreze în grădina de legume, deoarece această activitate este deosebit de benefică, mai ales pentru vârstnicii cu demență senilă, căci le oferă posibilitatea de a presta o muncă cu un grad oarecare de independență. În spitale, coridoarele sunt decorate cu peisaje de când mai multe studii clinice au pus în evidență faptul că aceasta poate reduce consumul de analgezice, ca și durata spitalizării. S-a constatat, de asemenea, că și copiii supraponderali au o evoluție psihică pozitivă, atunci când sunt duși să se joace în parcuri sau în păduri. Iar natura îi îmblânzește și pe școlarii hiperactivi, diagnosticați cu sindromul ADHD, dacă li se permite să se joace cu regularitate într-un loc cu verdeață și aer curat.
Contactul cu natura influențează și viața socială: psihologii sunt de părere că el favorizează relațiile interumane. Natura îi face pe oameni mai empatici și mai generoși, observa anul trecut cercetătorul Jia Wei Zhang, de la University of California. În același timp, ea le dă ocazia de a lua parte la o activitate comună. În Germania, de exemplu, iau ființă, în prezent, nenumărate grădini comunitare - pe terenuri virane, pe terasele blocurilor sau pe mici suprafețe de gazon, chiar în centrul orașelor. Acolo, vecinii scormonesc pământul umăr la umăr și cultivă în straturi frumos aranjate roșii, gulii și ridichi. Iar în unele cartiere, unde spațiile verzi fuseseră până acum o raritate, locuitorii găsesc uneori surprinzătoare puncte de convergență, ca în cazul proiectului grădinii "Venus" din Hamburg, unde s-a întâmplat, nu o dată, ca o familie musulmană de origine turcă și una catolică având rădăcini poloneze să se întâlnească și să se înțeleagă de minune, împărtășind plăcerea de a se aproviziona cu legume îngrijite de mâna lor, așa cum se obișnuiește în țările lor de baștină.
Modul cum natura poate îmbogăți existența orășenilor, în primul rând atenuându-le stresul, îi preocupă și pe cercetătorii de la Institutul de Sănătate Mentală din Basel, Elveția. În momentul de față, ei lucrează la un studiu cu aproape 1500 de participanți, care urmărește să determine ce aspecte ale mediului urban acționează asupra anumitor arii ale scoarței cerebrale, putând să favorizeze apariția tulburărilor psihice. Subiecților li s-au pus la dispoziție smartphone-uri, prin intermediul cărora ei urmează să informeze în timp real despre starea lor fizică și psihică, atunci când se găsesc în diverse zone din oraș. Ulterior, aceste relatări vor fi coroborate cu vizualizări ale creierului, realizate cu ajutorul imagisticii medicale, pentru a stabili modul cum participanții reușesc să-și gestioneze stresul. Concluziile formulate în finalul acestui studiu au rolul de a contribui la construirea, în viitor, a unor orașe care să protejeze mai bine psihicul uman contra stresului.
Deocamdată, medicii, psihologii și antrenorii sportivi din programul "FRILUFTSLIV" ne încredințează de un lucru: natura potrivită sănătății noastre poate fi întâlnită pretutindeni unde există păduri și poieni înverzite. Ea așteaptă răbdătoare, la doi pași de noi, deci nu e nevoie s-o căutăm în depărtări neumblate. Este ceea ce au aflat, cu surprindere, și excursioniștii despre care povesteam la începutul acestui articol. Pe drum către casă, erau cu toții plini de însuflețire și într-o dispoziție excelentă. O tânără din grup își punea întrebarea de ce nu-și oferă mai des asemenea minunate impresii din natură, deși le duce dorul și deși această fericire este una atât de simplu de obținut. Și a primit pe loc replica unui tovarăș de drumeție: "Poate tocmai fiindcă e așa de simplu".