Soprana care cântă rock
- Stimată doamnă, la ultima noastră întâlnire, visaţi la un proiect măreţ, un album special, un mix de rock şi muzică clasică. A devenit visul realitate?
- Da, între timp, visul acesta s-a realizat. Nu de mult am lansat albumul "Felicia Filip, fata din vis", un disc în care eu reinterpretez cele mai mari succese ale rockului românesc din toate timpurile, piese ale trupelor Compact, Holograf, Iris, Direcţia 5, Roşu şi Negru, Cargo, Semnal M, Celelalte Cuvinte, Sfinx şi Mircea Baniciu. Albumul a fost lansat la finele anului trecut, printr-un concert-eveniment la Sala Studio a Teatrului Naţional, cu invitaţi de marcă, adică tocmai cei ale căror piese apar pe acest disc atât de drag mie. Cu ajutorul sponsorilor, mai exact Alpha Bank, avem numeroase concerte în ţară, care să susţină acest album. Suntem foarte fericiţi că tot ce s-a editat s-a epuizat. Deja se lucrează la a doua tură de CD-uri. Am avut şi un proiect, prin care un număr important de discuri s-a oferit gratuit, la instituţiile de profil, de muzică, un lucru la care am ţinut mult şi care, iată, s-a realizat şi el.
- Rockul şi opera sunt o alianţă destul de îndrăzneaţă. Nu v-aţi temut că veţi fi acuzată de "trădare" şi de nonconformism?
- Modelul meu iniţial a fost duetul Montserrat Caballe - Freddy Mercury. De acolo a pornit acum mai mulţi ani acea colaborare de mare succes cu trupa Iris. Am încercat să apropii genurile muzicale, iar mulţi tineri care erau fani Iris au devenit fani muzică de operă. Dar să ştiţi că nu numai publicul beneficiază de pe urma acestor colaborări, ci şi eu am enorm de multe de învăţat. Este o redescoperire de sine. O re-creare. Mă bucur nespus că felul meu de a interpreta reuşeşte, de foarte multe ori, să creeze o breşă prin care tinerii pot zări şi dincolo de ceea ce mediul lor le oferă. La fel ca şi soţul meu, eu nu subscriu la criticile aduse tinerilor de azi. Dimpotrivă! Consider că au un capital de inteligenţă extraordinar, sunt o speranţă reală pentru ziua de mâine. Şi pentru artă. Pentru muzica cultă! Trebuie să le dai doar
"Unde sunt copii e armonie, unde e armonie e Dumnezeu"
- Vorbiţi cu multă iubire şi înţelegere despre adolescenţi şi copii. Mai lucraţi cu ei?
- Ooo, da, mereu! Un lucru extraordinar de important pentru mine este faptul că am câştigat chiar luna aceasta concursul pentru postul de director general al Operei Comice pentru copii. Vara aceasta, până la debutul stagiunii din octombrie, mi-am propus să-mi fac planul pentru următorii patru ani, în această funcţie. Iar în viitorul apropiat, pe 10 iulie, voi fi preşedinta juriului la Festivalul Mamaia Copiilor. Nu am cuvinte să spun ce înseamnă copiii pentru mine! Am lucrat încă din tinereţe cu ei. Chiar după ce am terminat Liceul de Muzică din Piteşti, am predat doi ani vioara la Slatina, iar apoi am mers la Universitatea de Muzică. Am avut ca elevi copii mici, de şase ani, ceea ce nu era deloc uşor. Am înţeles încă de atunci că a fi dascăl este un har, că pruncii sunt fiinţe care te citesc ca pe o carte deschisă, cu ei nu poţi mima iubirea. Chiar dacă noi, eu şi Cristian (regizorul Cristian Mihăilescu n. red.) nu avem copii, ei simt legătura aceasta profundă pe care amândoi o avem cu ei. Unde sunt copii e armonie, unde e armonie e Dumnezeu. O, da, lumea este plină de mistere, ai mereu de învăţat şi este important să-ţi păstrezi şi tu sufletul de copil, să-ţi păstrezi bucuria, să râzi tot timpul.
Pur şi simplu, iubire
- Să vă spun ceva ce foarte puţină lume ştie... Eu nici măcar nu trebuia să fiu: eram al patrulea copil, o sarcină nedorită, după un băiat şi două fete gemene. Dar una dintre surorile mele s-a îmbolnăvit grav la şase luni. Părinţii mei au mers cu amândouă gemenele la spital şi culmea este că fetiţa sănătoasă a murit, pentru că nu a băgat-o nimeni în seamă, a murit de plâns, iar cea grav bolnavă trăieşte şi acum. Această tragedie a făcut ca eu să nu mai fiu "sarcina" la care să se renunţe. M-am născut! Când aveam vreo trei luni, medicul cu care m-a născut mama mi-a citit în palmă. Un medic-ghicitor... Mama zice că s-a uitat lung la mine şi m-a cerut să mă înfieze el. Evident că mama nu a vrut, iar acel medic a spus că voi ajunge mare, dar după foarte multă muncă. Aşadar, până la urmă, Dumnezeu m-a trimis într-o familie care mi-a oferit enorm. Calitatea mea a fost doar că am păstrat aceste daruri. Darul lăsat de Dumnezeu trebuie luat atunci când trebuie. Poama trebuie să fie coaptă, nici prea verde, nici trecută. Să ai înţelepciunea, curajul, răbdarea să faci totul la timpul lui şi să ai răspundere pentru ceea ce faci, asta am învăţat eu de la viaţă. Dumnezeu mă iubeşte şi îmi dă alături oameni care în momentele esenţiale ale vieţii ştiu să-mi spună adevărul aşa cum e el. Apoi, am învăţat că şi acele lucruri care te zdrobesc sunt un câştig. Un alt lucru care mă menţine fericită este conştientizarea faptului că întrebările şi răspunsurile sunt chiar lângă noi. Eu l-am rugat îndelung pe Dumnezeu să-mi arate adevărul, să mă ajute să ajung acolo unde îmi este locul, să fac lucrurile bine, să nu fac rău nimănui. Dumnezeu a aranjat în aşa fel lucrurile ca exact lângă noi să fie darul de care avem nevoie, important este să îl vedem. Oamenii şi-au făcut obiceiul să se plângă că nu au, nu au, nu au, şi nici măcar nu-şi imaginează ce bogaţi sunt, de fapt. Tot ce îşi doresc se află chiar lângă ei, trebuie doar să ne vedem de drumul nostru, de darurile noastre. Câte şi mai câte taine nu îţi lasă Dumnezeu la uşă, spre dezlegare! Dacă ai iubirea şi bunătatea să te apleci asupra lor, nimic nu te mai poate întrista. Eu mă rog bunului Dumnezeu să-mi dea răspunsurile de care am nevoie, pe înţelesul meu. Să am legătura mea cu mine şi cu Dumnezeu, pentru că, oricum, o parte din mine e Dumnezeu, cel care m-a creat. Toate aceste lucruri răspund, în felul lor, la întrebarea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
