Soprana care cântă rock
- Stimată doamnă, la ultima noastră întâlnire, visați la un proiect măreț, un album special, un mix de rock și muzică clasică. A devenit visul realitate?
- Da, între timp, visul acesta s-a realizat. Nu de mult am lansat albumul "Felicia Filip, fata din vis", un disc în care eu reinterpretez cele mai mari succese ale rockului românesc din toate timpurile, piese ale trupelor Compact, Holograf, Iris, Direcția 5, Roșu și Negru, Cargo, Semnal M, Celelalte Cuvinte, Sfinx și Mircea Baniciu. Albumul a fost lansat la finele anului trecut, printr-un concert-eveniment la Sala Studio a Teatrului Național, cu invitați de marcă, adică tocmai cei ale căror piese apar pe acest disc atât de drag mie. Cu ajutorul sponsorilor, mai exact Alpha Bank, avem numeroase concerte în țară, care să susțină acest album. Suntem foarte fericiți că tot ce s-a editat s-a epuizat. Deja se lucrează la a doua tură de CD-uri. Am avut și un proiect, prin care un număr important de discuri s-a oferit gratuit, la instituțiile de profil, de muzică, un lucru la care am ținut mult și care, iată, s-a realizat și el.
- Rockul și opera sunt o alianță destul de îndrăzneață. Nu v-ați temut că veți fi acuzată de "trădare" și de nonconformism?
- Modelul meu inițial a fost duetul Montserrat Caballe - Freddy Mercury. De acolo a pornit acum mai mulți ani acea colaborare de mare succes cu trupa Iris. Am încercat să apropii genurile muzicale, iar mulți tineri care erau fani Iris au devenit fani muzică de operă. Dar să știți că nu numai publicul beneficiază de pe urma acestor colaborări, ci și eu am enorm de multe de învățat. Este o redescoperire de sine. O re-creare. Mă bucur nespus că felul meu de a interpreta reușește, de foarte multe ori, să creeze o breșă prin care tinerii pot zări și dincolo de ceea ce mediul lor le oferă. La fel ca și soțul meu, eu nu subscriu la criticile aduse tinerilor de azi. Dimpotrivă! Consider că au un capital de inteligență extraordinar, sunt o speranță reală pentru ziua de mâine. Și pentru artă. Pentru muzica cultă! Trebuie să le dai doar puțin curaj; să-i treci, de mână, puntea, spre zonele artistice mai înalte.
"Unde sunt copii e armonie, unde e armonie e Dumnezeu"
- Vorbiți cu multă iubire și înțelegere despre adolescenți și copii. Mai lucrați cu ei?
- Ooo, da, mereu! Un lucru extraordinar de important pentru mine este faptul că am câștigat chiar luna aceasta concursul pentru postul de director general al Operei Comice pentru copii. Vara aceasta, până la debutul stagiunii din octombrie, mi-am propus să-mi fac planul pentru următorii patru ani, în această funcție. Iar în viitorul apropiat, pe 10 iulie, voi fi președinta juriului la Festivalul Mamaia Copiilor. Nu am cuvinte să spun ce înseamnă copiii pentru mine! Am lucrat încă din tinerețe cu ei. Chiar după ce am terminat Liceul de Muzică din Pitești, am predat doi ani vioara la Slatina, iar apoi am mers la Universitatea de Muzică. Am avut ca elevi copii mici, de șase ani, ceea ce nu era deloc ușor. Am înțeles încă de atunci că a fi dascăl este un har, că pruncii sunt ființe care te citesc ca pe o carte deschisă, cu ei nu poți mima iubirea. Chiar dacă noi, eu și Cristian (regizorul Cristian Mihăilescu n. red.) nu avem copii, ei simt legătura aceasta profundă pe care amândoi o avem cu ei. Unde sunt copii e armonie, unde e armonie e Dumnezeu. O, da, lumea este plină de mistere, ai mereu de învățat și este important să-ți păstrezi și tu sufletul de copil, să-ți păstrezi bucuria, să râzi tot timpul.
Pur și simplu, iubire
- Cum reușiți, dragă doamnă, să rămâneți atât de modestă, de prietenoasă, de tandră? Până la urmă, sunteți o divă, s-ar crede că aveți dreptul la puțină înfumurare...
- Să vă spun ceva ce foarte puțină lume știe... Eu nici măcar nu trebuia să fiu: eram al patrulea copil, o sarcină nedorită, după un băiat și două fete gemene. Dar una dintre surorile mele s-a îmbolnăvit grav la șase luni. Părinții mei au mers cu amândouă gemenele la spital și culmea este că fetița sănătoasă a murit, pentru că nu a băgat-o nimeni în seamă, a murit de plâns, iar cea grav bolnavă trăiește și acum. Această tragedie a făcut ca eu să nu mai fiu "sarcina" la care să se renunțe. M-am născut! Când aveam vreo trei luni, medicul cu care m-a născut mama mi-a citit în palmă. Un medic-ghicitor... Mama zice că s-a uitat lung la mine și m-a cerut să mă înfieze el. Evident că mama nu a vrut, iar acel medic a spus că voi ajunge mare, dar după foarte multă muncă. Așadar, până la urmă, Dumnezeu m-a trimis într-o familie care mi-a oferit enorm. Calitatea mea a fost doar că am păstrat aceste daruri. Darul lăsat de Dumnezeu trebuie luat atunci când trebuie. Poama trebuie să fie coaptă, nici prea verde, nici trecută. Să ai înțelepciunea, curajul, răbdarea să faci totul la timpul lui și să ai răspundere pentru ceea ce faci, asta am învățat eu de la viață. Dumnezeu mă iubește și îmi dă alături oameni care în momentele esențiale ale vieții știu să-mi spună adevărul așa cum e el. Apoi, am învățat că și acele lucruri care te zdrobesc sunt un câștig. Un alt lucru care mă menține fericită este conștientizarea faptului că întrebările și răspunsurile sunt chiar lângă noi. Eu l-am rugat îndelung pe Dumnezeu să-mi arate adevărul, să mă ajute să ajung acolo unde îmi este locul, să fac lucrurile bine, să nu fac rău nimănui. Dumnezeu a aranjat în așa fel lucrurile ca exact lângă noi să fie darul de care avem nevoie, important este să îl vedem. Oamenii și-au făcut obiceiul să se plângă că nu au, nu au, nu au, și nici măcar nu-și imaginează ce bogați sunt, de fapt. Tot ce își doresc se află chiar lângă ei, trebuie doar să ne vedem de drumul nostru, de darurile noastre. Câte și mai câte taine nu îți lasă Dumnezeu la ușă, spre dezlegare! Dacă ai iubirea și bunătatea să te apleci asupra lor, nimic nu te mai poate întrista. Eu mă rog bunului Dumnezeu să-mi dea răspunsurile de care am nevoie, pe înțelesul meu. Să am legătura mea cu mine și cu Dumnezeu, pentru că, oricum, o parte din mine e Dumnezeu, cel care m-a creat. Toate aceste lucruri răspund, în felul lor, la întrebarea dumneavoastră despre modestie. Suntem așa, și eu, și soțul meu, pentru că tot ce este frumos este al nostru. Totul este al nostru: o icoană, un con de brad, o floare căzută din buchetul prea mare al cuiva care nu se sinchisește să o ridice. O luăm noi și o prețuim ca pe minunea lumii. Poate unii ne-ar trimite la un control psihiatric, nu ne pasă. Totul în jur e frumusețe.