Sir JULIAN ROSE - "Nu repetaţi devastarea rurală care s-a produs în ţările europene"

Membru al Comitetului de Dezvoltare Rurală din Sud-Estul Angliei, co-preşedinte al Coaliţiei Internaţionale pentru Salvarea Satelor din Polonia

Recent, Ministerul Agriculturii de la Bucu­reşti a anunţat că subvenţiile pentru agri­cul­tori vor creşte, dar cu anumite condiţii: dacă ţăranii se vor asocia în ferme de peste 5 hectare. Cu alte cuvinte, numai dacă îşi vor comasa terenurile. "Co­masarea" este o obsesie de tip comunist şi, deo­potrivă, capitalist-corporatist, a tânărului ministru Daniel Constantin. În mod curios, el urmează învăţă­tura înaintaşilor politici care, vreme de 70 de ani, au înălţat în slăvi exclusiv cooperativa agricolă, plasând gospodăria familială de la munte, unde nu a ajuns colectivizarea, în rândul "duşmanilor poporului". Înaintând la Bruxelles Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pe anii 2014-2020, şi urmând în­dea­proape comportamentul primului ministru Ponta de a se dezice "la minut" de promisiunile făcute, d-l Cons­tantin a omis, ca din întâmplare, tocmai sub-progra­mul dedicat satelor de munte şi micilor ferme ţără­neşti, convenit cu diverse organizaţii profesionale şi sindicale, şi chiar cu Dacian Cioloş, comisarul CE pe agricultură. Care ar fi urmările acestei iresponsa­bilităţi ministeriale? "Dispariţia ţărănimii, a satului tradiţional", după cum ne asigură profesorul Radu Rey, cel mai mare specialist în viaţa muntelui din Ro­mânia. În vreme ce în Franţa şi Italia se încearcă re­fa­cerea micilor ferme şi întoarcerea tineretului la mun­ca pământului, guvernele de la Bucureşti au ţintit în direcţia opusă, reuşind distrugerea a circa 100.000 de gospodării ţărăneşti în sfertul de secol scurs din 1989 şi până azi. Sir Julian Rose, aristocrat britanic şi mic fermier ecologic, membru al Comitetului de Dezvoltare Rurală din Sud-Estul Angliei şi co-pre­şedinte al Coaliţiei Internaţionale pentru Salvarea Satelor din Polonia, este un bun cunoscător al situaţiei ţărăneşti din fostele ţări comuniste, inclusiv din Ro­mânia.

"Satul meu a murit. Pământul a murit. Animalele mor şi ele"

- Stimate sir Julian Rose, au trecut zece ani de la ultima noastră conversaţie despre ţăranii Europei. Lucrurile, vedem cu toţii, au mers din rău în mai rău. Ce veste-poveste aveţi despre satul dvs. natal din Anglia?

- Satul meu a murit. Pământul a murit. Animalele mor şi ele, şi la fel se întâmplă cu micii fermieri ră­maşi într-o lume care-i consideră inutili. Aceasta este ţara care, sub controlul financiar al Bruxelles-ului, a ales, în anii '70, drumul către o agricultură "efi­cien­tă". A dezvoltat "ferma-fabrică" de porci şi pui, a pro­mo­vat aplicarea pe scară largă a fertilizatorilor arti­ficiali şi a pesticidelor, susţinând superioritatea uti­lajelor mecanice faţă de mâna omului. Este ţara care, mai mult decât oricare alta, a utilizat seminţele mo­dificate genetic şi agricultura intensivă. UE a petrecut ultimii 45 de ani promovând un regim care a forţat 1,2 milioane de ţărani britanici să-şi părăsească satele şi pământurile, reuşind, simultan, să distrugă 90% din fâneţe şi pajişti şi 90.000 de kilometri de garduri vii, care mărgineau, după tradiţia britanică, micile pro­prie­tăţi ţărăneşti. UE a subminat, de asemenea, în mod sever, alimentele locale ţărăneşti, care formează fundaţia tradiţiei culinare europene.

- Deşi noua politică agricolă comună (PAC) s-a schimbat în bine, graţie viziunii comisarului român Dacian Cioloş, micile ferme familiale continuă să fie sub o mare ameninţare în România. Care este sfatul dvs. pentru ministerul Agriculturii de la Bucu­­reşti, după ce a decis să plafoneze subvenţiile pentru suprafeţele mai mici de 5 hectare?

- Plafonarea ar fi cea mai mare greşeală! Un semn de neputinţă în faţa latifundiarilor şi a corporaţiilor agricole. Nu repetaţi devastarea rurală care s-a produs în ţara mea şi în celelalte ţări occidentale, nu acceptaţi dispariţia ţărănimii, a civilizaţiei ancestrale care stă la baza culturii şi specificului european! Vă îndemn să luptaţi pentru viitor, deoarece ţărănimea nu şi-a încheiat, nici pe departe, cum afirmă unii, rolul în istorie. Numai în puţine locuri din Europa, printre care în Carpaţi şi în Balcani, mai poţi găsi alimente sănătoase, produse în gospodăriile ţărăneşti, după reţete vechi de milenii. Toate acestea nu trebuie să dispară. Spuneţi NU agriculturii intensive, care mi-a distrus ţara în numele "mâncării ieftine"! Nu există în realitate "mâncare ieftină". De fapt, ce doreşte UE? Ce doresc şi guvernele mult prea ascultătoare: mai puţine ferme, mai multe chimicale, suprafeţe mai mari prin comasare, o calitate mai slabă a alimentelor şi mai puţină biodiversitate. De aici derivă distru­ge­rea micului producător de subzistenţă şi distrugerea tradiţiei ţărăneşti. Adică lichidarea ţăranilor, ceea ce n-a reuşit nici un guvern comunist din Europa.

"Dacă nu salvăm ţărănimea în aceste clipe vitrege, va veni o vreme când satele vor fi căutate de arheologi pe sub pământ"

- Anul trecut, în România, 51% din subvenţiile agricole au mers la fermele mari, care reprezintă aproximativ 1% din total, iar 49% din fonduri, la fermele mici şi mijlocii, reprezentând 98-99% din numărul total. Care este situaţia în UE?

- De regulă, 80% din subvenţii merg la 20% din fermele mari, cele mai multe producătoare de cereale (monoculturi). Începând cu 2014, situaţia s-a schim­bat puţin, CE a pus nişte limite nenumăratelor mili­oane de euro pe care le primeau latifundiarii. Totuşi, nu pot să uit că fermele mici au murit, mai ales în An­glia, într-un ritm ameţitor, de 15.000 pe an. Situa­ţia se repetă în Polonia şi, iată, în România. În timp ce Varşovia are de "strămutat" de la sat la oraş circa 1.200.000 de ţărani, pentru ca agricultura să devină ca în Anglia, adică "competitivă", în România, am citit că vor dispărea aproape 3 milioane de gospodării ţărăneşti în următoarele decade, adică se va produce o adevărată extincţie în masă. Sper că este doar un coşmar al ministrului Agriculturii de la Bucureşti, şi nu un proiect elaborat cu binecuvântarea Bruxelles-ului. Salvarea, totuşi, va veni de la agricultura ecolo­gică, aflată într-o permanentă creştere, cu 25% anual, unde mărimea fermei nu este primul criteriu al sub­ven­ţionării.

- O problemă tot mai vizibilă, mai ales de când în România străinii au căpătat dreptul de a cum­păra pământ, este interesul major al corporaţiilor agro-alimentare. Care este reacţia dvs. de "ţăran bio"?

- Corporaţiile sunt piraţii moderni ai lumii, iar cor­poraţiile britanice, în special, sunt o extensie a atitudinii coloniale din secolul trecut, când ţara mea pusese stăpânire pe un sfert din globul pământesc. Aş vrea să alertez România să aibă grijă ce afaceri face cu corporaţiile. Acestea vin să cumpere şi să arendeze su­prafeţe mari. Avem exemplul Poloniei, unde fer­mie­rii au blocat şoselele cu tractoarele şi au ocupat agen­ţiile funciare regionale vreme de două luni, pentru a opri vânzarea pământului către străini, către land grabbers (apucătorii de pământ). După o lungă perioadă de apatie post 1989, fermierii polonezi s-au trezit şi, aflând ce li s-a întâmplat englezilor, s-au ri­di­cat contra guvernanţilor. Ţăranii români ar trebui să ia exemplul lor, să se organizeze în sindicate şi să protesteze. În posesia pământului pentru agricultură stă viitorul unei ţări. Este nevoie de educaţie în rân­dul ţăranilor, pornind de la motto-ul: nu cedăm, nu vindem! Avem drepturi, suntem poporul, suntem cei 99% din societate, chiar dacă triunghiul corporaţii-FMI-Banca Mondială, secondat îndeaproape de Comisia Europeană şi de Codex Alimentarius, ne vor proşti, ignoranţi, hrăniţi cu televiziune pe pâine, de cea mai proastă calitate. De aceea, singura salvare sunt ţărănimea, produsele locale sănătoase. Iată de ce vor ei să nu mai existe mici fermieri. De la ei n-ai ce lua, impozitele sunt mici, corporaţiile nu-i pot con­trola, nu le pot vinde seminţele modificate genetic, nu-i pot şantaja cu pesticide şi nu-i pot transforma în vic­time. Astăzi pun condiţia celor 5 hectare. Mâine vor stabili graniţa subvenţiilor mărite de la 10 hec­tare, iar poimâine, de la 100. Modelul de viaţă propus de corporaţii este incomparabil mai dăunător decât modelul ţărănesc de subzistenţă, acesta din urmă fiind cel mai bun model pe care-l au oamenii încă la îndemână. Singurul corp din societate care rămâne independent de puterea corporaţiilor este ţărănimea. Dacă n-o salvăm în aceste clipe vitrege, va veni o vre­me când satele vor fi căutate de arheologi pe sub pă­mânt.

"În Anglia, în fiecare săptămână se sinucide un ţăran care
nu-şi mai poate plăti creditul"

- Agricultura est-europeană este văzută în Vest ca fiind încă "primitivă", practicată pe suprafeţe mici, "nerentabile". Ministrul Agriculturii de la Bucu­reşti roşeşte ca un vinovat când îi spune cineva de la corporaţiile Monsanto sau BASF că agricul­tu­ra românească a rămas în urma Europei. Se an­gajează pe loc să comaseze şi să chimizeze intens. Cum comentaţi?

- Agricultura din Polonia, România, Ungaria şi Bul­garia reprezintă ultima linie de rezistenţă în faţa corporaţiilor. Acestea vor să determine guvernele să termine cu fermele familiale, cu ţăranii independenţi, cu seminţele tradiţionale, "prea puţin productive". Din câte înţeleg, gândirea politică de la Bucureşti pare similară cu cea de la Varşovia, Budapesta şi Sofia, dar realitatea este mai puternică. Aceşti domni de la con­ducere nu vor avea succes cu demersurile lor pro-cor­po­ratiste. Pentru cine să obţii 8000 de kilograme de grâu la hectar, super-chimizat, forţând solul la ma­xi­mum, când 3000-4000 de kg sunt o producţie lejeră, fă­ră exploatarea intensivă a pământului? De ce nu ne gân­dim şi la anii ce vin? Nu avem suprafeţele ne­sfâr­şite ale Canadei, unde se însămânţează numai ju­mă­tate din terenuri, lăsând cealaltă jumătate să se odih­nească.

- Aţi spus odată, la Parlamentul European, că cine are ţărani are o mare bogăţie. Vă menţineţi afirmaţia?

- Se înţelege. Câtă vreme va mai avea ţărani, şi mă gândesc la ţăranii din ţările din Est, UE va avea te­zaure umane vii. Lumea ţărănească este matricea întregii Europe, trebuie ajutată să supravieţuiască, nu să fie împinsă forţat pe toboganul istoriei. Acolo este înţelepciunea generaţiilor de până acum, puterea şi iubirea de pământ. Ce le cer birocraţii din ministere ţăranilor? Să fie "eficienţi", să-şi vândă pământul şi apoi să dispară. Iar dacă nu vor de bună voie, atunci să punem biciul pe ei. O jignire dureroasă, venind direct din sediile corporaţiilor.

- Aţi descris tacticile UE de a-i determina pe ţărani să-şi vândă micile proprietăţi. Care este cea mai des întâlnită?

- Cea a subvenţiilor. Odată ce ai semnat pentru subvenţii, ajungi să fii controlat. Big Brother te va controla. Cum procedează? Vine în inspecţie şi spune: grajdul vacilor e dezgustător. Nu poţi mulge în mi­zeria asta. Trebuie să respecţi standardele europene. Ia fă bine şi, în loc de paie, pune pardoseală de ci­ment. Ca să poată fi spălaţi, întinde pe pereţi tablă de inox. Mută ieslea cu cel puţin zece metri mai departe de locul de mulsoare. Dacă vrei să vinzi laptele la supermarket, nu mai mulge cu mâna, cumpără-ţi aparat de muls. Şi măreşte spaţiul fiecărei vaci, cons­truieşte alt grajd, respectă igiena. Ce face ţăranul? Se gândeşte că va câştiga mai bine din munca sa, îşi va lua poate a doua maşină pentru familie, un nou trac­tor, aşa că face un credit la bancă. Dar nu va trece mult timp până ce supermarketul îi va spune că lap­tele lui e prea scump, că e mai "rentabil" să aducă mar­fă din Argentina. Bietul ţăran ajunge să nu-şi mai poată plăti creditul, pentru că e nevoit să scadă preţul pentru a rămâne totuşi în afacere. În zadar. Zarurile au fost aruncate. Vine frumos Big Bruxelles şi-i preia datoria, cumpărându-i ferma. UE câştigă bătălia. În Anglia, în fiecare săptămână, se sinucide un ţăran, din pu­ţinii rămaşi, care nu-şi mai poate plăti banca. Aşa că aici, în Est, nu mai cereţi ţăranilor să urmeze exem­plul agriculturii din ţările occidentale. Occiden­tul, singur, o să vă urmeze în curând.