Mască cu drojdie de bere, ou şi ulei
Ingrediente: 2 linguri de drojdie de bere, 1 gălbenuş pentru tenul uscat sau normal sau 1 albuş pentru tenul gras, 1 linguriţă ulei de germeni de grâu sau de măsline, conţinutul a două capsule de vitamina E.
Mod de preparare: Puneţi ingredientele într-un castron şi amestecaţi-le bine. Întindeţi compoziţia pe faţă şi lăsaţi-o să acţioneze 30 de minute. Spălaţi-vă apoi cu apă călduţă, şi la urmă cu apă rece. Aplicată săptămânal, această mască reduce şi previne ridurile.
Mască cu drojdie de bere, argilă şi iaurt
Ingrediente: 2 linguri de drojdie de bere, 1 lingură de argilă, iaurt cât e necesar ca să se formeze o pastă.
Mod de preparare: Amestecaţi drojdia, argila şi iaurtul, până se formează o pastă. Întindeţi-o pe faţă pentru 20 de minute, apoi clătiţi-vă cu apă rece.
Este excelentă pentru tenul gras sau mixt, închide porii şi reglează aspectul lucios şi uleios al pielii.
Mască cu drojdie de bere, banană şi patlagină
Ingrediente: 2 linguri drojdie de bere, 1/2 banană coaptă pasată, ceai de patlagină.
Mod de preparare: Puneţi într-un castron drojdia cu puţin ceai, amestecaţi, apoi adăugaţi banana zdrobită. Întindeţi pe faţă compoziţia, lăsaţi-o să acţioneze o jumătate de oră, apoi clătiţi cu apă călduţă.
Exfoliant cu drojdie de bere, tărâţe, mălai şi coada-şoricelului
Ingrediente: o lingură de drojdie de bere, două linguri de tărâţe de grâu, o lingură de mălai, ceai concentrat de coada-şoricelului.
Mod de preparare: Amestecaţi drojdia cu puţin ceai, cu tărâţele şi mălaiul, apoi adăugaţi ceai, până se formează o pastă moale. Înainte de folosire, aplicaţi pe faţă comprese cu apă caldă, pentru câteva minute. Întindeţi apoi preparatul, lăsaţi-l să pătrundă în piele puţin, şi masaţi-l câteva minute cu mişcări circulare. Îndepărtaţi cu apă caldă, apoi cu apă rece.
Înlătură celulele moarte şi lasă pielea proaspătă, stimulează circulaţia şi dă luminozitate.
Tratament pentru acnee cu drojdie de bere, miere, lămâie şi propolis
Ingrediente: o lingură de drojdie de bere, o lingură de miere, o lingură de suc de lămâie, 5-6 picături de tinctură de propolis.
Mod de preparare: se amestecă ingredientele şi se aplică masca pe faţă pentru o jumătate de oră. Se clăteşte cu apă rece. Se foloseşte o dată pe săptămână. Este detoxifiantă, antiseptică şi cicatrizantă şi în timp, duce la vindecarea acneei.
În paralel, se ia o lingură de drojdie de bere (poate fi amestecată cu puţină miere), dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 20 de zile. După o pauză de 10 zile, se reia tratamentul.
Tratament contra căderii părului
Se ia dimineaţa, pe stomacul gol, o lingură - o lingură şi jumătate de drojdie de bere (poate fi amestecată cu puţină miere), timp de o lună. (Pentru a vedea dacă o toleraţi, începeţi cu o cantitate foarte mică, un sfert de linguriţă, pe care o creşteţi treptat.) Se face pauză 10 zile, după care se reia tratamentul. Efectele sunt uimitoare, dar se văd după cel puţin trei săptămâni de tratament.