- Îmi este foarte greu să cred că opinia publică românească mai este impresionată de războiul vorbelor dintre politicieni, fie că este vorba de tandemul Victor Ponta - Traian Băsescu, fie că este vorba de actori din roluri secundare, cum ar fi Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu. Viaţa noastră politică a devenit o imensă mahala cu dezbateri fără miză între combinatori mărunţi. Dar pentru că nu avem altceva pe scena publică, să urmărim telenovela diversiunilor marca PNL. Este limpede că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu joacă rolul de pion al PSD, acelaşi rol pe care-l joacă cu talent din 2007 încoace, adică de când a eliminat PDL de la guvernare, pentru a conduce ţara cu ajutorul PSD, PC şi UDMR. Acum, rolurile s-au inversat: PSD a dat afară din coaliţia de guvernământ partidul domnului Tăriceanu, PNL, dar l-a păstrat pe el, oferindu-i în schimb preşedinţia Senatului. Poate că PSD urăşte trădarea, dar sigur îi iubeşte pe trădătorii celorlalte partide! S-a speculat foarte mult asupra planurilor fostului premier, de a înfiinţa un nou partid, care să fie un pol de atracţie pentru liberalii interesaţi de participarea la guvernare, indiferent cu cine. Cu o abilitate care sugerează mai degrabă inteligenţa unui Viorel Hrebenciuc decât a domnului Tăriceanu, acesta din urmă a anunţat că va înfiinţa doar o platformă economică reformistă, nu un partid, pentru a nu afecta şansele PNL în alegerile europarlamentare. Anunţul este evident menit să atragă simpatia PNL-iştilor nemulţumiţi de decizia lui Crin Antonescu de a-şi urma visul prezidenţial, în dauna intereselor de a beneficia de banii publici. Preşedintele Băsescu, devenit subit prieten al lui Crin Antonescu şi Klaus Johannis, mult huliţi nu demult, a anunţat că "partea bolşevică a PNL se va duce după Tăriceanu", dacă PNL nu va obţine un scor bun la europarlamentare. Las la o parte faptul că nu înţeleg de ce ar fi "bolşevici" adepţii domnului Tăriceanu, şi liberali autentici, cei care au rămas cu Crin Antonescu - eu cred că sunt toţi o apă şi un pământ - îndrăznesc să amintesc că domnul Tăriceanu, deşi este inginer constructor, s-a distins mai degrabă în calitate de banal demolator, decât de creator. Nici nu prinsese bine puteri PNL în 1990, că domnul Tăriceanu rupea "aripa tânără", împreună cu Dinu Patriciu. Mai târziu a demolat metodic şi Alianţa D.A., după indicaţii primite de la Ion Iliescu şi Dan Voiculescu, prin Dinu Patriciu. În plus, cu cine să înfiinţeze domnul Tăriceanu un nou partid? În fiecare zi aflăm despre cel puţin un PNL-ist care trece la PSD, nu în virtutea unor convingeri "bolşevice", ci în numele oportunismului politic şi al totalei lipse de convingeri şi valori legate de binele public. Aşadar, cine are de sărit în barca PSD nu aşteaptă semnalul domnului Tăriceanu. Doar dacă, după europarlamentare, PSD va avea nevoie de un simulacru de partid liberal, pentru a pretinde că USL s-a refăcut, atunci domnul Tăriceanu va avea voie să înfiinţeze un nou partid, care va fi un satelit al PSD, creat de PSD pentru PSD. În loc să urmărim certurile unor personaje minore din punct de vedere intelectual şi moral, poate ar fi mai util să vedem ce se întâmplă cu liberalismul în România. Nu-l vom găsi în PNL, ci poate în partide care, tocmai pentru că sunt liberale, sunt blocate mediatic şi politic. Abia aceasta ar fi o preocupare interesantă pentru românii care cred în liberalism.
- Cu trei noi europarlamentari, UDMR-ul va intona mai puternic aria autonomiei la Bruxelles. Oare colegii români au capacitatea să cânte mai tare?
- Oricât de tare ar intona aria autonomiei cei trei euro-parlamentari UDMR la Bruxelles sau Strasbourg, ei nu vor găsi audienţă în forurile europene. Nici până acum nu au reuşit să obţină nimic, nu numai pentru că lamentaţiile lor privind "asimilarea" de către majoritari sunt lipsite de credibilitate, ci pentru că guvernele europene nu sunt interesate de mişcări autonomiste care ar putea să dea idei propriilor minorităţi - cum ar fi de pildă bretonii, bascii sau catalanii. În plus, în contextul anexării Crimeei de către Rusia şi al intenţiilor secesioniste ale Transnistriei, Europa a devenit alergică la agitaţii pe teme separatiste, fie ele şi înveşmântate în retorica autonomiei, iar Ungaria lui Viktor Orban este ea însăşi percepută la Bruxelles ca stat ostil principiilor europene, mai degrabă apropiat de filozofia imperială a Rusiei, căci ambele state încearcă să-şi extindă influenţa prin manipularea minorităţilor maghiară şi, respectiv, rusă, din statele vecine. Acestea fiind zise, trebuie să spunem că nici până acum europarlamentarii celorlalte partide din România nu au făcut mare lucru pentru a contracara retorica autonomistă a UDMR, mai întâi - pentru că majoritatea, oricum nu fac mai nimic şi apoi, pentru că, atunci când eşti aliat în ţară cu UDMR, cum este PSD şi a fost PDL, este greu să te ridici împotriva aliaţilor tăi la Bruxelles. Mă preocupă mai puţin însă ce va face UDMR în PE şi mult mai mult ceea ce face în România, căci formaţiunea condusă de Kelemen Hunor a redactat un proiect de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, care vizează judeţele Mureş, Covasna şi Harghita. Ştirea a venit de la preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, care a susţinut că a primit proiectul Uniunii în 21 martie, când a fost semnat protocolul de colaborare dintre cele două formaţiuni. Faptul că liderii UDMR au evitat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor pe această temă, nu face decât să confirme suspiciunile cu privire la susţinerea cauzei autonomiei secuieşti, mai ales că, încă din noiembrie 2013, Kelemen Hunor anunţa că în 2014, UDMR va prezenta Parlamentului un proiect de lege vizând autonomia Ţinutului Secuiesc. O fi domnul Hunor mai discret pe această temă acum, după ce UDMR a intrat la guvernare, pentru a nu-i crea dificultăţi premierului Ponta, dar protocolul cu PCM sugerează că nu-şi poate permite - şi poate nici nu doreşte - să renunţe la cauza autonomiei. Chiar dacă UDMR va susţine o variantă mai atenuată de autonomie, demersul în sine legitimează aspiraţiile autonomiste şi vizează enclavizarea Ţinutului Secuiesc, generând o diversiune gravă, într-o ţară care are cu totul alte priorităţi, legate de economie şi de pericolul rusesc. Or, este în interesul expansionismului rusesc ca România să fie agitată de mişcări separatiste, care s-o slăbească şi s-o tulbure. Cred că nu insistăm destul asupra tăcerii asurzitoare a lui Victor Ponta, pe tema preocupărilor autonomiste ale partenerilor săi de guvernare. Riscăm să plătim scump această neglijenţă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
