CAUZE
- În ciuda evoluţiei explozive pe care o înregistrează în ultimul timp, parodontoza este o afecţiune destul de puţin cunoscută şi care nu sperie, aşa cum se întâmplă cu alte boli. Nu te face să fugi la medic. Care este lucrul esenţial pe care ar trebui să îl ştim despre ea?
- Placa bacteriană este factorul principal în apariţia bolii parodontale şi constă în depunerea unei pelicule pe suprafeţele dinţilor, la aproximativ o oră de la spălare. Această peliculă este compusă din bacterii care se acumulează pe dinţi. Chiar dacă periajul dinţilor îndepărtează placa, aceasta se reface foarte repede. Un factor favorizant este tartrul dentar, care apare atunci când placa bacteriană rămâne pe dinţi mai mult de 2-3 zile şi se întăreşte sub linia gingiei, prin mineralizare. Astfel, placa bacteriană este mai greu de eliminat şi acţionează ca un rezervor pentru bacterii. Nu se poate scăpa de tartru doar prin periaj. Este nevoie de un detartraj profesional pentru îndepărtarea lui!
- Am un prieten care a făcut parodontoză din cauză că spărgea sâmburi lemnoşi în dinţi. E posibil?
- Da, parodontoza poate fi favorizată şi de anumite traume ocluzale, care se pot produce accidental, în timpul masticaţiei, din cauza unor corpi străini (sâmburi, coajă de nucă etc.), prin strângerea excesivă între dinţi a unor obiecte metalice, scoaterea cu dinţii a capacelor şi a dopurilor de sticle, lovituri accidentale, bruxism (scrâşnirea dinţilor), încleştarea dinţilor etc. Alteori, ele apar în urma unor tratamente stomatologice incorecte (plombe sau coroane prea înalte, lucrări dentare greşite, aparate ortodontice care dezvoltă forţe mari), toate acestea fiind nocive pentru ţesuturile care susţin dinţii în oasele maxilare.
- Parodontoza poate fi favorizată şi de prezenţa anumitor boli?
- Alături de factorii locali, un rol important în apariţia bolii parodontale se atribuie factorilor generali: ereditate, tulburări endocrine, diabet, disfuncţii imune, boli cardiovasculare, boli hepatice (ciroze), tulburări ale sistemului nervos (stres, nevroze anxioase, psihoze majore), deficienţe nutritive. Cu toate acestea, cei mai importanţi factori cauzali sunt placa bacteriană şi tartrul - adevărate medii de cultură pentru numeroase bacterii.
SIMPTOME
- Boala evoluează în trei stadii: gingivită, parodontită superficială şi parodontită profundă. Dacă placa şi tartrul rămân mai mult timp în cavitatea bucală, acestea pot să irite şi să inflameze gingia şi o parte din ţesuturile din jurul rădăcinilor dentare. Astfel se instalează gingivita - o inflamaţie a gingiei, recunoscută prin modificări de culoare, aspect, consistenţă şi creştere în volum. La parodontite, principalele semne de îmbolnăvire sunt inflamaţia gingivală şi apariţia pungilor parodontale, nişte cavităţi între gingii şi dinţi, în care se acumulează placă, tartru şi bacterii. În timp, aceste pungi devin mai profunde şi avansează sub ţesutul gingival. Parodontita profundă apare atunci când este distrus prea mult ţesut osos, iar dinţii nu mai au o structură solidă în care să se fixeze şi încep să se mişte. Ulterior, slăbirea tot mai accentuată a ţesutului osos duce la pierderea dinţilor din zona afectată.
- Când ar trebui să mergem la doctor?
- Principalele semne care ar trebui să trimită pacientul la medicul stomatolog sunt sângerările gingivale la periaj, în timpul masticaţiei sau chiar spontan. Ca aspect, gingia capătă o culoare roşu-violacee, creşte în volum, îşi pierde consistenţa şi textura. Uneori, apare o senzaţie de tensiune în oasele maxilare, în jurul rădăcinilor, mai ales dimineaţa. Bolnavii observă că gingiile încep să se retragă, cu dezgolirea parţială a rădăcinilor şi apariţia durerilor la contactul cu alimentele reci, fierbinţi, acre sau dulci. Concomitent, apar spaţii între dinţi, care fac masticaţia dificilă şi generează tulburări de vorbire (sâsâit, dificultăţi în pronunţia consoanelor T şi D etc.). În fazele avansate, dacă pacientul nu merge la controale şi detartraje periodice, pot apărea infecţii purulente între dinţi şi gingie, respiraţie urât mirositoare şi, în final, pierderea dinţilor.
- De multe ori, boala parodontală afectează toţi dinţii. Tratamentul este complex şi urmăreşte încetinirea evoluţiei bolii. Un tratament timpuriu este foarte important, scopul acestuia fiind prevenirea distrugerii ţesuturilor, controlul infecţiei şi prevenirea mobilizării dinţilor.
Există mai multe modalităţi de tratament, în funcţie de gravitatea bolii. În cazul în care ea nu este avansată, putem apela la tehnici mai puţin invazive. Detartrajul este o procedură importantă în stoparea evoluţiei bolii parodontale, deoarece elimină tartrul şi placa microbiană de pe dinţi şi de sub gingii. Se realizează cu ajutorul instrumentelor cu ultrasunete sau cu anumite chiurete speciale, care sunt foarte subţiri şi ajung cu uşurinţă în pungile parodontale şi în spaţiile dintre dinţi şi rădăcini. Uneori, putem avea nevoie şi de tratamente cu antibiotice - mai ales în gingivite şi gingivostomatite acute, când se asociază şi starea febrilă, sau în parodontitele agresive. Ţinând cont de localizarea infecţiei şi de dimensiunea abcesului, putem utiliza antibiotice sub formă de fire sau geluri, care se inserează în spaţiul dintre dinţi şi gingie, după o curăţare profundă. Putem utiliza şi produse apicole (propolis şi păstură de albine) în boala parodontală, pentru efectul lor antibacterian, antiinflamator, antifungic şi antiviral. De exemplu, Proparodont este un produs românesc realizat din propolis, extract de muşeţel, salvie şi cimbru, care şi-a dovedit utilitatea în tratarea parodontopatiilor. Dacă vorbim, însă, de o parodontită avansată, ţesutul gingival nu mai poate răspunde la acest tip de tratamente, caz în care sunt necesare mici intervenţii chirurgicale stomatologice.
- Ce se întâmplă în cazurile mai grave, când este afectat osul maxilarului?
- Osul alveolar maxilar sau mandibular poate fi reconstruit prin tehnici de adiţie osoasă. Grefa osoasă poate fi realizată din os propriu, os artificial sau os recoltat de la animale - bovine, porcine. Grefa osoasă ajută la prevenirea pierderii dinţilor printr-o mai bună fixare în noul ţesut osos realizat, micşorează gradul de resorbţie osoasă şi reduce adâncimea pungilor parodontale. De asemenea, ajută şi la regenerarea osului natural. Putem folosi şi tehnici mai avansate, cum ar fi regenerarea tisulară ghidată, care necesită aplicarea unor membrane cu rol de barieră mecanică şi biologică dintre dinţi şi gingii, astfel încât osul să nu mai fie afectat. De regulă, folosim membrane resorbabile, care sunt mai uşor de acceptat de către pacient, deoarece nu trebuie îndepărtate ulterior. Grefele de ţesut moale sunt necesare atunci când se pierde mult ţesut gingival, gingia rămâne retrasă, iar rădăcinile dinţilor sunt expuse. Procedura ajută la acoperirea rădăcinilor dentare. Totuşi, aceste tratamente (fie medicamentoase, fie chirurgicale) nu au şanse de reuşită fără menţinerea unei igiene riguroase a cavităţii bucale!
- În funcţie de dorinţa şi de posibilităţile financiare ale pacientului, există mai multe variante de protezare. Cea mai ieftină variantă este proteza mobilă parţială sau totală, în funcţie de numărul dinţilor rămaşi pe arcadă. Principalul dezavantaj al protezei parţiale mobile este prezenţa croşetelor de sârmă care solicită dinţii rămaşi pe arcadă, în special cei care delimitează spaţiul fără dinţi, ducând în final la pierderea acestora. O variantă puţin mai costisitoare este protezarea fixă, realizată prin punţi sau coroane dentare - o procedură preferată de pacienţi, deoarece nu mai este necesară îndepărtarea acestora din cavitatea bucală pentru igienizare. În cazul lucrărilor dentare fixe, dinţii-stâlp de pe arcadă (care servesc drept sprijin şi ancorare pentru viitoarea lucrare protetică) trebuie să fie astfel aleşi ca număr, localizare şi grad de implantare în os încât solicitarea lor în timpul masticaţiei să se realizeze în condiţii fiziologice. Dacă aceste condiţii nu sunt respectate, există posibilitatea ca în timp să apară mobilitatea acestor dinţi care susţin lucrarea protetică, iar pacientul să-şi piardă lucrarea. A treia variantă este cea a implanturilor dentare, pe care se vor construi viitoarele lucrări protetice. La inserarea de implanturi trebuie eliminate toate situaţiile care pot cauza eşecul tratamentului. Astfel, există contraindicaţii la implantare: igienă defectuoasă, procese inflamatorii locale, fumat, diabet decompensat, alcoolism. După tratamentul iniţial al parodontozei, se aşteaptă 6-18 luni pentru a observa răspunsul organismului la tratament. În cazul în care nu mai există semne de infecţie sau de inflamaţie gingivală, se pot insera implanturi dentare în locul dinţilor pierduţi. Reuşita depinde însă de cantitatea de os existentă în acel loc (care de multe ori este minimă!), ştiut fiind faptul că parodontoza afectează ţesutul osos. Există şi posibilitatea regenerării osoase ghidate, care se realizează după extracţia dinţilor parodontotici şi constă în aplicarea de grefe osoase şi folosirea unor membrane speciale. În această situaţie, este util să se aştepte 3-6 luni de la extracţie, pentru aplicarea implantului. Oricare ar fi varianta aleasă de pacient împreună cu medicul stomatolog, este extrem de important ca igiena cavităţii bucale să fie efectuată cu multă atenţie, iar vizitele la cabinetul stomatologic să fie făcute din 6 în 6 luni.
COMPLICAŢII
- Evoluţia bolii parodontale este influenţată de factorii locali favorizanţi, de vârstă, de instalarea în timp a unor boli generale şi de efectele secundare ale unor medicamente. În lipsa tratamentului, retracţia gingivală se accentuează, distrugerea osului (resorbţia osoasă) se accelerează, rădăcinile vor fi tot mai dezgolite şi apare durerea. De asemenea, se măreşte mobilitatea dentară, ajungându-se în final la pierderea dinţilor. Dintre complicaţiile locale, amintesc abcesul parodontal marginal. Pacientul manifestă jenă la masticaţie şi dureri intense, care se extind în zonele învecinate. Însă există şi complicaţii grave asociate cu bolile gingiilor, inclusiv apariţia de afecţiuni coronariene, accident vascular cerebral, probleme respiratorii, complicaţii diabetice. Cercetările atestă că bacteriile responsabile de apariţia parodontozei pot fi inhalate sau intră în fluxul sanguin prin ţesutul bucal şi apoi afectează plămânii, inima şi alte organe. Toate acestea pentru că, de fapt, există o infecţie cronică în organism. În anumite limite ea este tolerată, dar uneori poate da complicaţii grave!
PREVENŢIE
- Poate fi prevenită apariţia parodontozei? Ce măsuri putem lua în acest sens?
- Parodontoza poate fi prevenită în primul rând prin eliminarea factorilor care duc la instalarea ei: * fumatul (persoanele care fumează au un risc de cinci ori mai mare să facă parodontoză!); * cariile situate între dinţi sau la baza dinţilor; * lucrările dentare incorect executate (alimentele intră pe lângă ele şi sunt dificil de îndepărtat); * înghesuirea dinţilor (atunci când nu există suficient spaţiu pentru o aliniere optimă, igienizarea este mai dificil de realizat), dar mai ales printr-o igienizare corectă a cavităţii bucale.
Periajul gingival şi dentar este obligatoriu de două ori pe zi, în special seara, după ultima masă, înainte de culcare. Acest periaj este esenţial, deoarece menţinerea în cavitatea bucală a plăcii microbiene şi a resturilor alimentare favorizează dezvoltarea florei microbiene. Periajul de dimineaţă stimulează tonusul funcţional, circulaţia sanguină şi vascularizaţia gingivală. Periajul poate fi completat prin clătirea gurii cu soluţii antiseptice (ape de gură) sau folosirea aţei dentare, în zonele greu accesibile periajului. Dar cea mai sigură metodă de prevenire a bolii este obligativitatea ca persoanele care observă primele simptome ale parodontopatiei să se prezinte de urgenţă la un consult de specialitate. Medicul stomatolog stabileşte stadiul bolii şi instituie tratamentul adecvat pacientului.
D-na dr. EMILIA SAVIN poate fi contactată la Cabinetul TIME DENT din Str. 1 Mai nr. 33, bl. C12, sc. A , ap. 4, interfon 4C, sector 6, Bucureşti, tel. 0744/49.15.87
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
