Retrospectiva Iosif Berman la Biblioteca Naţională
"Bucureşti - Vatra Dornei" scrie pe vagonul de tren. Probabil e miezul unei zile toride. Două fetiţe se apleacă pe geamul compartimentului, iar mama lor coboară cât de mult poate mâna pentru a prinde paharul cu apă întins de o copilă desculţă, îmbrăcată ţărăneşte, cu o ulcică în cealaltă mână. Pare greu de crezut acum, în 2013, când imaginile din presa românească au atât de puţin în comun cu arta fotografică, faptul că această fotografie fabuloasă a apărut pe coperta unei reviste din 1928! Peste tot în jur, într-o sală ultramodernă, cu o lumină blândă şi cu panouri nou-nouţe, fotografii mari, care impresionează, care au de spus poveşti. Ele spun nu doar povestea anilor interbelici, ci şi povestea lui Iosif Berman, unul din marile nume ale istoriei fotografiei româneşti. S-a născut în ianuarie 1890, în comunitatea evreiască din Burdujeni Târg, lângă Botoşani. Tatăl său, David, a primit cetăţenia română prin decret regal, după participarea sa la Războiul de Independenţă. Iosif şi-a făcut ucenicia la Suceava, printre fotografii austrieci şi bucovineni, apoi a venit la Bucureşti, după ce a câştigat un concurs fotografic. A început să publice frecvent în diverse reviste ale vremii. A plecat pe front, în Primul Război Mondial, ca fotograf, alături de un regiment românesc, apoi
Selecţia fotografiilor este foarte izbutită, reuşeşte să menţină un echilibru între subiectele lui Berman. Apar mari personalităţi istorice, Nicolae Titulescu, abandonat în lectură, regele Carol al II-lea, în caleaşcă, la o paradă militară, Nicolae Iorga la un târg de vară, Dimitrie Gusti, naş la o nuntă ţărănească, dar şi ţigani ursari sau vagabonzi din adăposturi. Evenimente sociale, precum mitingul viticultorilor ( "Jos spirtul!", scrie pe câteva pancarte), protestul patronilor de autobuze, congresul invalizilor sau tumultul pestriţ al târgurilor de Moşi, obiceiuri de iarnă sau imagini simple, dar atât de bine surprinse, ale vieţii cotidiene din Bucureşti. Valoarea fotografiilor, dincolo de aspectul lor istoric, face ca orice mare sală sau galerie din lume să fie onorată să găzduiască o astfel de expoziţie. Iar sala aceasta, de la Biblioteca Naţională, este superbă şi pune în lumina meritată fotografiile lui Berman. Un portret al autorului te însoţeşte cu privirea, în timp ce îi priveşti fotografiile. Alături, câteva cuvinte ale fiicei sale, Luiza Berman. "Era un aventurier. Nu îi stăteau picioarele. Fotografia orice, dar nu îi plăcea fotografia de studio. Făcea reportaje prin locuri în care alţii nici nu se gândeau să calce".
Expoziţia Berman poate fi vizitată până pe 31 ianuarie 2014, la sediul Bibliotecii Naţionale din B-dul Unirii 22.
Invazie Praga '68
În vara lui 1968, Koudelka era deja un fotograf apreciat la Praga. Începuse în studenţie şi, după câţiva ani în care a lucrat ca inginer în domeniul aeronauticii, a renunţat, pentru a se dedica fotografiei. Subiectele sale preferate erau spectacolele de teatru şi comunităţile de ţigani. Tocmai ce se întorsese cu o zi înainte dintr-o călătorie în România, pe această temă, când, în plină noapte, a sunat telefonul: "Ruşii sunt aici!" A crezut că prietena care-l sunase exagerase cu băutura în acea seară sau că făcea o glumă proastă. La al treilea apel, aceasta i-a spus "dacă nu mă crezi, uită-te pe geam!" Atunci a auzit avioanele. Sovieticii invadau oraşul, pentru a înăbuşi reformele şi valul de libertate al primăverii de la Praga. Avea o rezervă de vreo 200 de filme, şi-a luat aparatul şi a pornit pe străzi, fotografiind frenetic, zile întregi, printre tancuri, printre cocteiluri Molotov şi şuierături de gloanţe. Şase luni mai târziu, aflat la Londra, ca fotograf al unei companii pragheze de teatru invitate la un festival, Koudelka îşi descoperea uluit fotografiile într-un mare săptămânal, semnate "fotograf ceh anonim". Un prieten izbutise să scoată filmele din ţară şi să le trimită celei mai celebre agenţii din istoria fotografiei, Magnum. Atunci a înţeles că mai devreme sau mai târziu se va afla cine este fotograful anonim şi atât el, cât şi familia sa, sunt în pericol. A cerut ajutorul agenţiei Magnum, care i-a oferit o bursă pentru a-şi finaliza proiectul "Gypsies". A început să-i fotografieze pe vremea în care erau un subiect tabu în societatea comunistă, şi a preluat de la ei sau a regăsit în ei propriul spirit rebel şi nomad. Ajuns în Occident, a continuat să colinde, fără vreo atracţie spre confort şi posesiuni materiale. Dormea sub un birou al agenţiei Magnum, prin parcuri sau pe la prieteni, mânca pe unde apuca, asta în ciuda numeroaselor expoziţii, premii importante şi fotografii publicate în presă. Timp de 17 ani, nu a avut o adresă stabilă, până când a primit cetăţenia franceză şi s-a mutat la Paris. Abia în 1990 s-a întors, pentru prima oară după douăzeci de ani, la Praga. Are trei copii, două fete şi un băiat. "Eu doar privesc şi fotografiez, nu sunt vreun filosof şi nici măcar un fotograf intelectual. Mi s-a spus fotograf de teatru, apoi fotograf de ţigani, însă pe mine nu mă interesează cum îmi spune lumea. Mă interesează să aflu cine sunt şi să fac ceea ce vreau. Nu vreau să mă repet. Cred că vine un moment în care trebuie să distrugi ceea ce ai construit până atunci, pentru a merge mai departe."
De ani buni, Koudelka fotografiază preponderent peisaje dezolante, lipsite de prezenţa umană. Cel mai nou subiect al său este zidul ce separă Israelul de Palestina. Înainte de a începe lucrul, el a făcut nu mai puţin de patru călătorii în Israel, numai pentru a discuta despre proiect şi a vedea dacă îi convin toate amănuntele sale! De altfel, obsesia lui Koudelka pentru detalii a devenit binecunoscută în lumea fotografiei. A fost dintotdeauna un nonconformist, un fotograf care a refuzat facilul şi calea bătătorită, reţetele de succes. Îşi alege temele urmându-şi instinctul, impulsul primar şi, singurul lucru care îl interesează şi acum, la 75 de ani, este să îşi păstreze plăcerea de a fotografia. Fascinant este că la Bucureşti a declarat că, timp de zece ani, începând cu 1995, a călătorit la pas şi fotografiat prin toată România. I s-a părut că ţara este pe punctul de a se schimba radical. Încă nu a printat acele fotografii, dar a simţit nevoia să le facă. Chiar dacă urăşte să se repete în fotografia pe care o face,
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 februarie 2014, la sediul din Calea Moşilor 62-68 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
