Ioan T. Morar e un om surprinzător, cu talente multiple. L-am cunoscut în urmă cu mulţi ani, când la noi nici nu se auzise de stand up comedy, ca improvizator şi imitator de un haz nebun, care îşi făcea prietenii să râdă cu lacrimi. Apoi l-am descoperit în 1984 ca poet cu o sensibilitate rafinat-modernă (a publicat de atunci încoace cinci volume de poeme). A făcut gazetărie satirică în cea mai bună perioadă a revistei "Caţavencu" şi îi citeam cu nesaţ pamfletele necruţătoare cu ticăloşia şi prostia. A fost şi senior editor la "Cotidianul", într-o vreme când defunctul ziar adunase în redacţie scriitori şi gazetari buni. Şi-a valorificat umorul şi talentul actoricesc în grupul "Divertis", a realizat mai multe emisiuni de televiziune şi ajunsese o vedetă în lumea mondenă. Apoi - cine ar fi crezut - a intrat în diplomaţie: între 2010-2012 a fost consul general la Marsilia. Tot ce a făcut, a făcut bine şi cu folos, datorită inteligenţei, hărniciei şi diverselor sale abilităţi. Dar, din 2005, am înţeles că înzestrarea lui cea mare e aceea de romancier. Romanul publicat atunci, "Lindenfeld" (s-au epuizat până acum trei ediţii, lucru rar în practica editorială de la noi) avea un subiect original şi era excelent construit şi scris. Istoria satului bănăţean părăsit total de şvabii emigraţi în Germania şi readus artificial la viaţă cu figuranţi pentru vizita unui milionar bătrân originar de acolo este povestită cu virtuozitate literară, de la autenticismul limbajelor la comicul de situaţie care virează spre tragicomedie şi absurd. Dacă după opt ani în care am citit (şi am scris aici despre) sute de cărţi ţin minte atât de bine primul roman al lui Ioan T. Morar e pentru că m-a impresionat durabil modul în care ştia el să fie burlesc şi grav, prozaic şi cu abur poetic, cinic şi delicat. Ştiu că atunci, la apariţie, chiar şi criticii acri l-au lăudat. N-aveau cum altfel. Iar azi, iată că vine cu un nou roman, mai bun decât primul, cu o miză mai mare şi un fundal istoric dramatic, bine documentat. Pe evenimentele din anii româneşti '40 se dezvoltă povestea copilului ţigan Jurjan Nicolae din Tărtăşeşti, devenit în liceul militar Georgian Nicolau, din dorinţa de a porni cu şanse egale în competiţia socială cu majoritarii români. Deştept foc şi ambiţios, Georgian va reuşi să ajungă ofiţer în armata română, în preajma lui Ion Antonescu, în care vede autoritatea paternă de care a fost lipsit. Dictatura militară, frontul de Est şi masacrul de la Odesa sunt povestite în paralel cu reflexele lor în conştiinţa tânărului locotenent-colonel, a cărui parvenire ca român vine împotriva identităţii originare. Ajuns la conducerea Centrului Naţional de Românizare, află despre deportarea în Transnistria a propriei mame şi concepe un scenariu riscant pentru a o salva. Romanul picaresc din interiorul romanului psihologic şi istoric are iţele bine strânse (uneori cam forţat) şi astfel Jurjan/ Georgian ajunge la Moscova, unde e instruit şi îndoctrinat în vederea evenimentelor de la 23 august şi unde o cunoaşte (inclusiv în sens biblic) pe Ana Pauker. Misiunea care i se încredinţează de la Moscova e arestarea a însuşi modelului său, Mareşalul Antonescu, şi apoi, după formalul "proces al marii trădări naţionale", preia comanda plutonului de execuţie format din gruzini, persuadându-se că nu militarul căruia Ion Antonescu i-a ţinut loc de tată, sfătuitor şi prieten îşi ucide mentorul, ci ţiganul din el - "un ţigan pe care eu însumi l-am hăituit şi l-am alungat din cauza ta". Motto-ul romanului, "Istoria se repetă. Doar învinşii se schimbă", curge ca o apă subterană prin peisajul românesc accidentat. Romanul despre ambiţie şi trădare, despre jocul conjuncturilor care modelează destine, despre adevăr şi minciună în interpretarea istoriei este scris limpede, eficient şi fără artificii, lăsând pe seama faptelor toată încărcătura dramatică. "Negru şi roşu" cred că poate concura cu succes la titlul de "Cartea anului 2013".
SELECŢIA "FORMULA AS"
Ioan T. Morar, "Negru şi Roşu", roman, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 336 p.
Ioan T. Morar e un om surprinzător, cu talente multiple. L-am cunoscut în urmă cu mulţi ani, când la noi nici nu se auzise de stand up comedy, ca improvizator şi imitator de un haz nebun, care îşi făcea prietenii să râdă cu lacrimi. Apoi l-am descoperit în 1984 ca poet cu o sensibilitate rafinat-modernă (a publicat de atunci încoace cinci volume de poeme). A făcut gazetărie satirică în cea mai bună perioadă a revistei "Caţavencu" şi îi citeam cu nesaţ pamfletele necruţătoare cu ticăloşia şi prostia. A fost şi senior editor la "Cotidianul", într-o vreme când defunctul ziar adunase în redacţie scriitori şi gazetari buni. Şi-a valorificat umorul şi talentul actoricesc în grupul "Divertis", a realizat mai multe emisiuni de televiziune şi ajunsese o vedetă în lumea mondenă. Apoi - cine ar fi crezut - a intrat în diplomaţie: între 2010-2012 a fost consul general la Marsilia. Tot ce a făcut, a făcut bine şi cu folos, datorită inteligenţei, hărniciei şi diverselor sale abilităţi. Dar, din 2005, am înţeles că înzestrarea lui cea mare e aceea de romancier. Romanul publicat atunci, "Lindenfeld" (s-au epuizat până acum trei ediţii, lucru rar în practica editorială de la noi) avea un subiect original şi era excelent construit şi scris. Istoria satului bănăţean părăsit total de şvabii emigraţi în Germania şi readus artificial la viaţă cu figuranţi pentru vizita unui milionar bătrân originar de acolo este povestită cu virtuozitate literară, de la autenticismul limbajelor la comicul de situaţie care virează spre tragicomedie şi absurd. Dacă după opt ani în care am citit (şi am scris aici despre) sute de cărţi ţin minte atât de bine primul roman al lui Ioan T. Morar e pentru că m-a impresionat durabil modul în care ştia el să fie burlesc şi grav, prozaic şi cu abur poetic, cinic şi delicat. Ştiu că atunci, la apariţie, chiar şi criticii acri l-au lăudat. N-aveau cum altfel. Iar azi, iată că vine cu un nou roman, mai bun decât primul, cu o miză mai mare şi un fundal istoric dramatic, bine documentat. Pe evenimentele din anii româneşti '40 se dezvoltă povestea copilului ţigan Jurjan Nicolae din Tărtăşeşti, devenit în liceul militar Georgian Nicolau, din dorinţa de a porni cu şanse egale în competiţia socială cu majoritarii români. Deştept foc şi ambiţios, Georgian va reuşi să ajungă ofiţer în armata română, în preajma lui Ion Antonescu, în care vede autoritatea paternă de care a fost lipsit. Dictatura militară, frontul de Est şi masacrul de la Odesa sunt povestite în paralel cu reflexele lor în conştiinţa tânărului locotenent-colonel, a cărui parvenire ca român vine împotriva identităţii originare. Ajuns la conducerea Centrului Naţional de Românizare, află despre deportarea în Transnistria a propriei mame şi concepe un scenariu riscant pentru a o salva. Romanul picaresc din interiorul romanului psihologic şi istoric are iţele bine strânse (uneori cam forţat) şi astfel Jurjan/ Georgian ajunge la Moscova, unde e instruit şi îndoctrinat în vederea evenimentelor de la 23 august şi unde o cunoaşte (inclusiv în sens biblic) pe Ana Pauker. Misiunea care i se încredinţează de la Moscova e arestarea a însuşi modelului său, Mareşalul Antonescu, şi apoi, după formalul "proces al marii trădări naţionale", preia comanda plutonului de execuţie format din gruzini, persuadându-se că nu militarul căruia Ion Antonescu i-a ţinut loc de tată, sfătuitor şi prieten îşi ucide mentorul, ci ţiganul din el - "un ţigan pe care eu însumi l-am hăituit şi l-am alungat din cauza ta". Motto-ul romanului, "Istoria se repetă. Doar învinşii se schimbă", curge ca o apă subterană prin peisajul românesc accidentat. Romanul despre ambiţie şi trădare, despre jocul conjuncturilor care modelează destine, despre adevăr şi minciună în interpretarea istoriei este scris limpede, eficient şi fără artificii, lăsând pe seama faptelor toată încărcătura dramatică. "Negru şi roşu" cred că poate concura cu succes la titlul de "Cartea anului 2013".
Ioan T. Morar e un om surprinzător, cu talente multiple. L-am cunoscut în urmă cu mulţi ani, când la noi nici nu se auzise de stand up comedy, ca improvizator şi imitator de un haz nebun, care îşi făcea prietenii să râdă cu lacrimi. Apoi l-am descoperit în 1984 ca poet cu o sensibilitate rafinat-modernă (a publicat de atunci încoace cinci volume de poeme). A făcut gazetărie satirică în cea mai bună perioadă a revistei "Caţavencu" şi îi citeam cu nesaţ pamfletele necruţătoare cu ticăloşia şi prostia. A fost şi senior editor la "Cotidianul", într-o vreme când defunctul ziar adunase în redacţie scriitori şi gazetari buni. Şi-a valorificat umorul şi talentul actoricesc în grupul "Divertis", a realizat mai multe emisiuni de televiziune şi ajunsese o vedetă în lumea mondenă. Apoi - cine ar fi crezut - a intrat în diplomaţie: între 2010-2012 a fost consul general la Marsilia. Tot ce a făcut, a făcut bine şi cu folos, datorită inteligenţei, hărniciei şi diverselor sale abilităţi. Dar, din 2005, am înţeles că înzestrarea lui cea mare e aceea de romancier. Romanul publicat atunci, "Lindenfeld" (s-au epuizat până acum trei ediţii, lucru rar în practica editorială de la noi) avea un subiect original şi era excelent construit şi scris. Istoria satului bănăţean părăsit total de şvabii emigraţi în Germania şi readus artificial la viaţă cu figuranţi pentru vizita unui milionar bătrân originar de acolo este povestită cu virtuozitate literară, de la autenticismul limbajelor la comicul de situaţie care virează spre tragicomedie şi absurd. Dacă după opt ani în care am citit (şi am scris aici despre) sute de cărţi ţin minte atât de bine primul roman al lui Ioan T. Morar e pentru că m-a impresionat durabil modul în care ştia el să fie burlesc şi grav, prozaic şi cu abur poetic, cinic şi delicat. Ştiu că atunci, la apariţie, chiar şi criticii acri l-au lăudat. N-aveau cum altfel. Iar azi, iată că vine cu un nou roman, mai bun decât primul, cu o miză mai mare şi un fundal istoric dramatic, bine documentat. Pe evenimentele din anii româneşti '40 se dezvoltă povestea copilului ţigan Jurjan Nicolae din Tărtăşeşti, devenit în liceul militar Georgian Nicolau, din dorinţa de a porni cu şanse egale în competiţia socială cu majoritarii români. Deştept foc şi ambiţios, Georgian va reuşi să ajungă ofiţer în armata română, în preajma lui Ion Antonescu, în care vede autoritatea paternă de care a fost lipsit. Dictatura militară, frontul de Est şi masacrul de la Odesa sunt povestite în paralel cu reflexele lor în conştiinţa tânărului locotenent-colonel, a cărui parvenire ca român vine împotriva identităţii originare. Ajuns la conducerea Centrului Naţional de Românizare, află despre deportarea în Transnistria a propriei mame şi concepe un scenariu riscant pentru a o salva. Romanul picaresc din interiorul romanului psihologic şi istoric are iţele bine strânse (uneori cam forţat) şi astfel Jurjan/ Georgian ajunge la Moscova, unde e instruit şi îndoctrinat în vederea evenimentelor de la 23 august şi unde o cunoaşte (inclusiv în sens biblic) pe Ana Pauker. Misiunea care i se încredinţează de la Moscova e arestarea a însuşi modelului său, Mareşalul Antonescu, şi apoi, după formalul "proces al marii trădări naţionale", preia comanda plutonului de execuţie format din gruzini, persuadându-se că nu militarul căruia Ion Antonescu i-a ţinut loc de tată, sfătuitor şi prieten îşi ucide mentorul, ci ţiganul din el - "un ţigan pe care eu însumi l-am hăituit şi l-am alungat din cauza ta". Motto-ul romanului, "Istoria se repetă. Doar învinşii se schimbă", curge ca o apă subterană prin peisajul românesc accidentat. Romanul despre ambiţie şi trădare, despre jocul conjuncturilor care modelează destine, despre adevăr şi minciună în interpretarea istoriei este scris limpede, eficient şi fără artificii, lăsând pe seama faptelor toată încărcătura dramatică. "Negru şi roşu" cred că poate concura cu succes la titlul de "Cartea anului 2013".
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
