Ioan T. Morar e un om surprinzător, cu talente multiple. L-am cunoscut în urmă cu mulți ani, când la noi nici nu se auzise de stand up comedy, ca improvizator și imitator de un haz nebun, care își făcea prietenii să râdă cu lacrimi. Apoi l-am descoperit în 1984 ca poet cu o sensibilitate rafinat-modernă (a publicat de atunci încoace cinci volume de poeme). A făcut gazetărie satirică în cea mai bună perioadă a revistei "Cațavencu" și îi citeam cu nesaț pamfletele necruțătoare cu ticăloșia și prostia. A fost și senior editor la "Cotidianul", într-o vreme când defunctul ziar adunase în redacție scriitori și gazetari buni. Și-a valorificat umorul și talentul actoricesc în grupul "Divertis", a realizat mai multe emisiuni de televiziune și ajunsese o vedetă în lumea mondenă. Apoi - cine ar fi crezut - a intrat în diplomație: între 2010-2012 a fost consul general la Marsilia. Tot ce a făcut, a făcut bine și cu folos, datorită inteligenței, hărniciei și diverselor sale abilități. Dar, din 2005, am înțeles că înzestrarea lui cea mare e aceea de romancier. Romanul publicat atunci, "Lindenfeld" (s-au epuizat până acum trei ediții, lucru rar în practica editorială de la noi) avea un subiect original și era excelent construit și scris. Istoria satului bănățean părăsit total de șvabii emigrați în Germania și readus artificial la viață cu figuranți pentru vizita unui milionar bătrân originar de acolo este povestită cu virtuozitate literară, de la autenticismul limbajelor la comicul de situație care virează spre tragicomedie și absurd. Dacă după opt ani în care am citit (și am scris aici despre) sute de cărți țin minte atât de bine primul roman al lui Ioan T. Morar e pentru că m-a impresionat durabil modul în care știa el să fie burlesc și grav, prozaic și cu abur poetic, cinic și delicat. Știu că atunci, la apariție, chiar și criticii acri l-au lăudat. N-aveau cum altfel. Iar azi, iată că vine cu un nou roman, mai bun decât primul, cu o miză mai mare și un fundal istoric dramatic, bine documentat. Pe evenimentele din anii românești '40 se dezvoltă povestea copilului țigan Jurjan Nicolae din Tărtășești, devenit în liceul militar Georgian Nicolau, din dorința de a porni cu șanse egale în competiția socială cu majoritarii români. Deștept foc și ambițios, Georgian va reuși să ajungă ofițer în armata română, în preajma lui Ion Antonescu, în care vede autoritatea paternă de care a fost lipsit. Dictatura militară, frontul de Est și masacrul de la Odesa sunt povestite în paralel cu reflexele lor în conștiința tânărului locotenent-colonel, a cărui parvenire ca român vine împotriva identității originare. Ajuns la conducerea Centrului Național de Românizare, află despre deportarea în Transnistria a propriei mame și concepe un scenariu riscant pentru a o salva. Romanul picaresc din interiorul romanului psihologic și istoric are ițele bine strânse (uneori cam forțat) și astfel Jurjan/ Georgian ajunge la Moscova, unde e instruit și îndoctrinat în vederea evenimentelor de la 23 august și unde o cunoaște (inclusiv în sens biblic) pe Ana Pauker. Misiunea care i se încredințează de la Moscova e arestarea a însuși modelului său, Mareșalul Antonescu, și apoi, după formalul "proces al marii trădări naționale", preia comanda plutonului de execuție format din gruzini, persuadându-se că nu militarul căruia Ion Antonescu i-a ținut loc de tată, sfătuitor și prieten își ucide mentorul, ci țiganul din el - "un țigan pe care eu însumi l-am hăituit și l-am alungat din cauza ta". Motto-ul romanului, "Istoria se repetă. Doar învinșii se schimbă", curge ca o apă subterană prin peisajul românesc accidentat. Romanul despre ambiție și trădare, despre jocul conjuncturilor care modelează destine, despre adevăr și minciună în interpretarea istoriei este scris limpede, eficient și fără artificii, lăsând pe seama faptelor toată încărcătura dramatică. "Negru și roșu" cred că poate concura cu succes la titlul de "Cartea anului 2013".