Este o culme golaşă, rotundă, pe care stă înălţată o cruce atât de veche, încât scrisul, săpat în piatră cu dalta, nu se mai poate citi. Nimeni nu ştie cine şi când a înălţat-o acolo, pe marginea Dunării.
De la vârful muntelui spre bază, la vreo 30 de metri, se află un drum circular, despre care legenda spune că se plimba pe el Sfântul Petru, într-o căruţă cu cai. Cică vameşul Raiului ar fi locuit chiar acolo, într-o căsuţă aşezată între stânci. Odată, betegindu-se şi căzând răpus de boală la pat, sfântul a trimis un moş şi o babă în Serbia, peste Dunăre, ca să-i aducă ierburi de leac. Pentru că bătrânii întârziau şi durerile sale sporeau, Sfântul Petru i-a blestemat să se transforme în stane pe piatră. Blestemul i-a ajuns tocmai când cei doi trecuseră Dunărea şi începuseră urcuşul pe munte. Au împietrit în drum.
Până prin anul 1960, cele două stânci care semănau perfect cu un moş şi o babă puteau fi admirate împreună, întregind minunatul peisaj de pe malul stâng al Dunării. Locului i se zice şi azi "La Moşu' şi Baba", dar de la o vreme, bietul moş a rămas văduv, baba fiind distrusă printr-o măsură nesăbuită a personalului de la gara veche din Vârciorova. Considerându-se că periclitează circulaţia de pe calea ferată (!), o echipă formată din şapte muncitori a fost trimisă să-şi îndeplinească nelegiuirea împotriva naturii şi a istoriei. Cunoscând legenda, unul dintre lucrători a refuzat să participe la demolarea Babei, considerând actul un vandalism. După ce sarcina a fost dusă la capăt şi schijele de piatră rămase, îndepărtate, cei şapte s-au urcat în drezina cu care veniseră, îndreptându-se pe calea ferată spre Vârciorova. Pe neaşteptate, în dreptul locului numit "La Vir", de după o cotitură a terasamentului, s-a ivit un tren în plină viteză, pe care lucrătorii nu l-au putut evita. Singurul care a izbutit să-l vadă şi a sărit la timp din drezină a fost omul care refuzase să participe la dărâmarea Babei. Ceilalţi şase au fost spulberaţi.
Autorităţile vremii au trecut sub tăcere evenimentul şi drama n-a avut niciun fel de ecou. A rămas doar Moşul, văduvit pe vecie de soaţa lui, pe care nimeni n-a mai îndrăznit să-l dărâme, ba, şi mai mult, locul pe care se află a fost bine consolidat, astfel că poate fi admirat şi astăzi, nu departe de monumentala hidrocentrală "Porţile de fier 1".
Dar culmea, "La crucea lui Sân Petru" are şi o conotaţie istorică. El este un veritabil observator natural, dominând împrejurimile, până spre Orşova şi Turnu-Severin şi mai departe, dincolo de Dunăre, în Serbia. Imaginaţia coboară mult în adâncimea timpului şi te încearcă un sentiment deosebit la gândul că te afli pe locul unde iscoadele lui Decebal spionau mişcarea trupelor romane dincolo de Dunăre sau ţineau sub observaţie marginea ţării. Câte focuri nu s-or fi aprins pe această înălţime, vestind locuitorii ţinutului despre apropierea pericolului!
STELIAN BORDEA - loc. Negruşa, jud. Mehedinţi