Cu secole în urmă, spiţerii europeni cumpărau de la negustorii ce ţineau în mare secret provenienţa ei, o pulbere neobişnuită, adusă din Orient. Praful se numea "Artemisia cina" şi se folosea pentru eliminarea viermilor intestinali. Foarte repede, doctorii vremii au observat că dozele mari produc halucinaţii, spasme, vârtejuri, şi de aceea îl prescriau în cantităţi mici. Pulberea amară se prepara din pelinul care creştea în pământul sărat de pe malurile Mării Caspice. Planta a fost numită astfel în cinstea zeiţei elene Artemis, ocrotitoarea femeilor şi a purităţii morale. Druizii numeau pelinul negru "tot ce e bun pentru mame", iar pelinul alb - "doamna bătrână". În Grecia antică, pelinul se folosea cu succes pentru vindecarea afecţiunilor asociate cu menopauza, iar vracii din Egipt deţineau secretul de prevenire a crizelor epileptice. În medicina chineză, pentru încălzirea punctelor de pe meridiane se aduna pufuşorul fin de pe frunzele unui anumit soi de pelin din care se confecţiona un con care se aşeza pe anumite zone ale corpului şi se aprindea. Mocnind încet, pelinul încălzea punctele active şi stimula procesul de vindecare. În lipsa conurilor, astăzi se folosesc ţigări din pelin uscat, care se rotesc în jurul punctelor ce corespund meridianelor energetice. Iar romanii, gurmanzii cei vestiţi ai antichităţii, au descoperit că pelinul favorizează digestia prin stimularea vezicii biliare, mai ales la cei cu "bila leneşă", dar protejează şi de otrava ucigătoare, care le era adesea pusă în mâncare de duşmanii lor.
Strămoşii noştri rezolvau problemele legate de greaţă şi vomă sau de dureri la stomac, mestecând o frunzuliţă de pelin, iar în caz de insomnie, aşezau lângă pernă o crenguţă de peliniţă. Iar înainte de a porni la un drum lung, îşi puneau în colţuni frunzele plantei, ca să nu le obosească picioarele. Când peste ţară se abătea epidemia de holeră sau de ciumă (pestă), locuinţele se afumau zilnic cu fum de pelin uscat, iar pe jos se aşterneau straturi groase de plantă proaspătă, pentru dezinfectarea aerului. Vracii populari culegeau pelinul la finele lunii august, când puterile lui magice se considerau maxime.
Fitoterapeuţii spun că puterile vindecătoare ale pelinului cresc în zilele cu luna în descreştere (după luna plină). Cea mai mare putere energetică se află în vârfurile plantei cu boboci.
Înapoi, la natură
Ca şi în multe alte cazuri, salvarea o oferă natura. Preparatele din plante au multe avantaje: luptă cu succes cu bacteriile rezistente la antibioticele obţinute pe cale chimică, favorizează creşterea imunităţii, au acţiuni antiinflamatoare şi regeneratoare, pot fi folosite în cure lungi de bolnavii cu afecţiuni cronice.
Pelinul a fost desemnat drept unul dintre cele mai eficiente antibiotice naturale, datorită răspândirii lui în toate zonele geografice, dar şi cantităţilor mari de componente active antimicrobiene. Pelinul a învins în lupta cu stafilococul, streptococul hemolitic, micozele şi poate vindeca rănile cu puroi. Mai mult decât atât, s-a descoperit posibilitatea de folosire a pelinului în vindecarea bolilor stomatologice. Alte beneficii ale folosirii uleiului de pelin, confirmate experimental, sunt armonizarea funcţiilor sistemului nervos, curăţarea aerului de microbi, întărirea imunităţii, efectul antialergic şi antiinflamator. În lipsa uleiului de pelin din farmacii, noi îl putem prepara pe baie de aburi. Într-un borcan se pune pelin tocat, aproximativ până la jumătate, şi se umple borcanul cu ulei. Se fierbe acoperit cu capac, ca să se păstreze fitoncidele, pus pe un prosopel împăturit, într-un vas cu apă, timp de 1,5 ore. Se răceşte, dar nu se strecoară. O altă variantă de preparare: se ţine borcanul pe geam, la soare, timp de 7 zile, apoi în dulap, la întuneric, timp de 14 zile.
Remedii cu pelin pentru afecţiuni gastrice
Într-o sticlă de 700 ml se pun 2 crenguţe de pelin, 2 linguriţe flori de sunătoare, o frunză verde de muşcată, 8 boabe de piper negru, 10 stafide, un pliculeţ de ceai verde, o lingură de miere de albine (sau 2 linguri de zahăr). Se toarnă deasupra 500 ml de ţuică bună şi se închide etanş, cu un dop. Sticla se înveleşte într-un prosop de bumbac înmuiat în apă fierbinte şi se pune în alt vas cu apă, care a fost adusă până la fierbere. Sticla se scoate după răcirea apei, se înlătură pliculeţul cu ceai, se închide din nou ermetic şi se lasă la macerat, la întuneric, 3-4 luni. Balsamul strecurat se bea de 2 ori pe săptămână, 50 ml înainte de prânz şi alte 50 ml - după masa de prânz.
* Dureri, arsuri şi crampe la stomac, diaree cu sânge, diabet zaharat, ciumă, holeră, icter, eczeme, astm bronşic, lipsa poftei de mâncare, dereglări metabolice
1. Trei linguri de pelin uscat, tocat mărunt, se macerează într-un loc întunecos, timp de 8 zile, în 100 ml de alcool de 70%, agitându-se periodic. Se beau 15-20 de picături, de 3 ori pe zi, cu 30-40 de minute înainte de masă.
2. Jumătate de linguriţă de pelin uscat se înghite de 3 ori pe zi, între mese, îndulcit cu dulceaţă de nuci sau miere de albine.
3. Într-un borcan de 700 g se pun 7 linguri de seminţe zdrobite de pelin şi 3 linguri de flori râşnite de pelin. Se adaugă 0,5 litri de ulei vegetal nerafinat şi se lasă la macerat într-un loc cald, la întuneric, cel puţin 12 ore, agitând periodic. Uleiul se scurge, se păstrează la frigider, seminţele se storc bine şi se folosesc pentru tratamente externe. Se administrează câte 2 picături, pe o bucată de zahăr, cu 30-40 de minute înainte de masă.
* Îmbunătăţirea digestiei, reducerea senzaţiei de greutate ce apare după mese în fosa epigastrică, restabilirea apetitului
* Diaree cu sânge, dizenterie
Împreună cu tratamentul prescris de medicul specialist, se consumă un amestec din părţi egale de pulbere din pelin uscat şi coajă de mandarină. La fiecare 2 ore, se beau 150 ml apă sărată, cu 1/4 linguriţă de preparat.
* Balonare
De 3 ori pe zi, se bea cu apă călduţă, 1/4 linguriţă pulbere de pelin, amestecată cu 1/2 linguriţă de seminţe de mărar sau fenicul râşnite.
* Gastrită hipoacidă, dereglări digestive după o boală lungă, inflamarea cecumului
În 350 ml ţuică se macerează 2 linguri de pelin, câte o linguriţă rădăcină de iarbă-mare şi de leuştean. Maceratul se ţine într-un loc ferit de lumină, timp de 3 săptămâni, şi se agită de 2-3 ori pe zi. Se beau câte 15-20 picături, amestecate cu o lingură de apă, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, timp de 10 zile.
Remedii externe
* Muşcături de câine, înţepături de insecte. Se aplică pe locurile afectate frunze proaspete de pelin, strivite în palmă, şi se pansează strâns, pentru 3-4 ore.
* Trahom. Se foloseşte infuzie de pelin pentru tamponarea ochilor, de 2 ori pe zi.
* Unguent pentru tratarea rănilor: se amestecă o parte suc de pelin proaspăt, cu 4 părţi de osânză topită.
* Astm bronşic. Se inhalează fum de pelin negru uscat şi ars în scrumieră.
* Leucoree. Se fac spălături vaginale cu decoct din 3 linguri rădăcină de pelin amar, fiert în 500 ml de apă, timp de 15 minute.
Contraindicaţii
* Femeilor însărcinate pelinul le este contraindicat, deoarece poate provoca avort spontan.
* Nu se recomandă nici bolnavilor cu ulcer stomacal, enterocolite, hemoragii interne sau după accident vascular cerebral.
* Nu trebuie să ia pelin nici persoanele cu dereglări psihice şi nici alcoolicii.
* Pentru unele persoane vârstnice, preparatele din pelin pot fi prea puternice, de aceea, ele trebuie să ceară sfatul unui medic specialist.
* Dozele mari de pelin produc convulsii şi la animalele domestice.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
