E o colecţie inedită de repere româneşti de dincolo de graniţele României, de la izvoare rare, care vorbesc despre trecutul nostru, la valori culturale şi artistice având semnătură sau încărcătură istorică românească, până la tezaure furate sau pierdute ori ctitorii finanţate de-a lungul vremii, din banii înaintaşilor noştri. Printre toate acestea, atrage atenţia, mai ales când vine vorba de Balcani, de Albania, de Bulgaria sau de Grecia, bunăoară, locuri în care, de-a lungul vremii, până în zilele noastre, au existat comunităţi româneşti, un număr impresionant de şcoli primare şi gimnaziale, de licee mixte, de alte aşezăminte culturale şi religioase, care au fost finanţate constant, în secolul XIX şi începutul secolului XX, de către statul român. În ce priveşte bisericile şi mânăstirile, încă din Evul Mediu, ele au fost susţinute, sau chiar construite de domnitorii români din Muntenia şi Moldova, atât în sudul Dunării, cât şi pe Muntele Athos. Simpla trecere în revistă a acestor instituţii indică nu doar un efort considerabil al Statului Român, ci şi un interes constant al diverşilor dregători şi oficiali români pentru menţinerea vie a sentimentului naţional în teritoriile locuite de ai noştri. Nu mai punem la socoteală că eforturile financiare de la buget au fost mereu dublate - sau poate, mai bine spus, înzecite - de donaţiile particulare ale elitei boiereşti din vremurile de demult şi ale unor generoşi mecena din interbelic, încă o dovadă a unui ataşament patriotic faţă de nişte valori pe care aşa-zisele elite ale zilelor noastre nu ratează nici o ocazie să-l ia în derâdere şi să-l ducă în derizoriu.
Cartea lui Virgil Cândea vorbeşte despre epoci, în nici un caz mai prospere decât cea pe care o traversăm - post integrare în Uniunea Europeană şi în mijlocul unei severe crize economice. Cartea lui Virgil Cândea vorbeşte despre eforturi făcute de statul român la 1890 şi ceva, la puţini ani după scump plătita obţinere a Independenţei, ori despre 1914, 1918 sau 1924, în mijlocul sau imediat după devastatorul prim război mondial. Nu o ducea bine România atunci, nu avea cum să o ducă, dar Statul era fidel unui proiect naţional, care tocmai prindea formă. Sunt aceiaşi ani în care Bucureştiul lansează, în România, ambiţioasele proiecte arheologice de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi de la Sarmizegetusa Regia. Cele mai mari somităţi ale arheologiei noastre primesc sprijin pentru a cerceta istoria noastră, viitorul rege Mihai petrece, alături de colegii săi de şcoală, mai multe veri pe şantierele de acolo, pentru a vedea, pe viu, cum istoria noastră revine la viaţă după sute şi sute de ani. Pentru comparaţie, săpăturile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost finanţate în acest an de Statul Român cu fabuloasa sumă de 20.000 de lei, din care jumătate s-au reîntors la Fisc, sub formă de impozite. Cam aceasta este azi implicarea liderilor României în proiectul naţional gândit, acum 100 şi mai bine de ani, de fosta elită culturală şi politică. Asta ne lipseşte, de fapt, azi, mai mult decât orice: un proiect naţional, o direcţie de acţiune. Lipsa acestui proiect şi a motivaţiei de a-l duce la bun sfârşit nu a fost şi nu e decât primul pas pentru ca proiecte precum Roşia Montană, gazele de şist sau vânzarea pe nimic a celor mai competitive întreprinderi româneşti să devină realitate. O clasă politică repetentă la capitolul patriotism şi idealuri naţionale.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
