E o colecție inedită de repere românești de dincolo de granițele României, de la izvoare rare, care vorbesc despre trecutul nostru, la valori culturale și artistice având semnătură sau încărcătură istorică românească, până la tezaure furate sau pierdute ori ctitorii finanțate de-a lungul vremii, din banii înaintașilor noștri. Printre toate acestea, atrage atenția, mai ales când vine vorba de Balcani, de Albania, de Bulgaria sau de Grecia, bunăoară, locuri în care, de-a lungul vremii, până în zilele noastre, au existat comunități românești, un număr impresionant de școli primare și gimnaziale, de licee mixte, de alte așezăminte culturale și religioase, care au fost finanțate constant, în secolul XIX și începutul secolului XX, de către statul român. În ce privește bisericile și mânăstirile, încă din Evul Mediu, ele au fost susținute, sau chiar construite de domnitorii români din Muntenia și Moldova, atât în sudul Dunării, cât și pe Muntele Athos. Simpla trecere în revistă a acestor instituții indică nu doar un efort considerabil al Statului Român, ci și un interes constant al diverșilor dregători și oficiali români pentru menținerea vie a sentimentului național în teritoriile locuite de ai noștri. Nu mai punem la socoteală că eforturile financiare de la buget au fost mereu dublate - sau poate, mai bine spus, înzecite - de donațiile particulare ale elitei boierești din vremurile de demult și ale unor generoși mecena din interbelic, încă o dovadă a unui atașament patriotic față de niște valori pe care așa-zisele elite ale zilelor noastre nu ratează nici o ocazie să-l ia în derâdere și să-l ducă în derizoriu.
Cartea lui Virgil Cândea vorbește despre epoci, în nici un caz mai prospere decât cea pe care o traversăm - post integrare în Uniunea Europeană și în mijlocul unei severe crize economice. Cartea lui Virgil Cândea vorbește despre eforturi făcute de statul român la 1890 și ceva, la puțini ani după scump plătita obținere a Independenței, ori despre 1914, 1918 sau 1924, în mijlocul sau imediat după devastatorul prim război mondial. Nu o ducea bine România atunci, nu avea cum să o ducă, dar Statul era fidel unui proiect național, care tocmai prindea formă. Sunt aceiași ani în care Bucureștiul lansează, în România, ambițioasele proiecte arheologice de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și de la Sarmizegetusa Regia. Cele mai mari somități ale arheologiei noastre primesc sprijin pentru a cerceta istoria noastră, viitorul rege Mihai petrece, alături de colegii săi de școală, mai multe veri pe șantierele de acolo, pentru a vedea, pe viu, cum istoria noastră revine la viață după sute și sute de ani. Pentru comparație, săpăturile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost finanțate în acest an de Statul Român cu fabuloasa sumă de 20.000 de lei, din care jumătate s-au reîntors la Fisc, sub formă de impozite. Cam aceasta este azi implicarea liderilor României în proiectul național gândit, acum 100 și mai bine de ani, de fosta elită culturală și politică. Asta ne lipsește, de fapt, azi, mai mult decât orice: un proiect național, o direcție de acțiune. Lipsa acestui proiect și a motivației de a-l duce la bun sfârșit nu a fost și nu e decât primul pas pentru ca proiecte precum Roșia Montană, gazele de șist sau vânzarea pe nimic a celor mai competitive întreprinderi românești să devină realitate. O clasă politică repetentă la capitolul patriotism și idealuri naționale.