TIA ŞERBĂNESCU - "Nimeni nu-şi mai măsoară cuvintele, ci numai procentele din sondaje"

Analiza politică a lunii AUGUST

"Pentru USL e tot mai greu să găsească miniştri cu un cazier curat"

- Marea piatră de poticnire a guvernului USL pare a fi înlocuirea, la nevoie, a unui ministru. După te­vatura legată de numirea ministrului Justiţiei, în­cheiată chinuit nu demult, desemnarea unui nou mi­nistru la Transporturi a părut o sarcină chiar mai di­fi­cilă. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a de­misionat după ce a fost condamnat pentru co­rupţie. Dar primii posibili înlocuitori ai săi, Ovi­diu Silaghi şi Nini Săpunaru, aveau, de asemenea, pro­bleme pe­na­le. Iar soluţia găsită, Ramona Mă­nescu, a venit pe filiera unei prietenii vechi cu li­derul PNL, Crin An­tonescu. Nu există în USL per­soane capabile şi cu­rate, ori forţa clientelei politice este de neoprit?

- Pentru USL este tot mai greu, în mod evident, să găsească miniştri care să corespundă unor exigenţe mi­nime de experienţă şi cu un cazier curat. Te şi întrebi: dacă mai pică vreun ministru, ce propuneri vor mai face? Antiselecţia care s-a practicat timp de 23 de ani în politica românească pare să fi ajuns acum la sca­denţă. D-l Crin Antonescu spunea, ca pe o fatalitate, că nu toate partidele au laureaţi ai Premiului Nobel sau ur­maşi morali ai lui Corneliu Coposu. Aşa e! Dar dacă ar fi avut, aceştia nu ar fi ajuns niciodată la vârful PNL sau în guvern. Pentru că selecţia făcută de partide nu se bazează pe criterii de onorabilitate, profesio­na­lism, prestanţă... Există şi o puternică tendinţă a par­tidelor de a-şi promova clientela politică. Mai toate, atunci când au de făcut o numire într-o funcţie impor­tantă, se gândesc la ce obligaţii au şi faţă de cine, ce rudă, prieten sau apropiat mai trebuie rostuit cu această ocazie. De această dată, PNL a ieşit din încurcătură propunând, după doi bărbaţi pătaţi, o femeie, d-na Ra­mona Mănescu. Ca într-o partidă de şah, s-a găsit o "damă" de sacrificiu, care să salveze partida în care nu se mai descurcă "nebunii". D-na Mănescu a fost eu­ro­par­la­mentar şi nu are experienţă în administraţie, dar be­ne­ficiază de o imagine curată. Premierul Ponta a înţeles, înaintea d-lui Crin Antonescu, că imaginea contează şi că barem ea trebuie asigurată, dacă nu şi competenţa. Competenţa pare să fie trecută în pa­ranteză de toţi politicienii. D-l Antonescu a şi declarat, de altfel, că la Transporturi com­petenţa e relativă, pentru că cine se pricepe la avioane nu se pricepe la vagoane, ceferiştii nu se pricep la vapoare, marinarii nu se pricep la avioane... În con­secinţă, cel mai bine e să nu te pricepi la nimic, căci atunci te descurci pe orice post şi în orice împrejurare. Atuul d-nei Mănescu este, în mod evident, prietenia cu soţiile dnilor Ponta şi Antonescu, care îi sunt colege în Par­lamentul Euro­pean. Nemaivorbind că d-na Mănes­cu este şi soţia pri­marului de la sectorul 6 al Capitalei, Rareş Mănescu - acesta, la rândul lui, promovat de Crin Antonescu pe motive de amiciţie. Mai este o parte bună a numirii d-nei Mănescu: metroul din Drumul Taberei, deşi e un şan­tier fără sfârşit şi riscă să devină vestigiu arheo­logic, fără să fi fost utilizat vreodată, asi­gură, de-acum, legătura directă dintre primarul secto­rului 6 şi soţia sa, ministrul Transporturilor.

- Numirea d-nei Ramona Mănescu ridică o pro­blemă de principiu: politica de clan. De ce a girat preşe­dintele Tra­ian Băsescu o astfel de politică?

- Nu prea avea de ales. Când Puterea are o ma­joritate de 70-80% în Parlament şi când opoziţia parla­mentară este gata să se predea Puterii la fiecare pas, nu prea ai multă libertate de mişcare, ca preşedinte. Pe de altă parte, d-l Traian Băsescu provine dintr-un sistem care a cultivat relaţiile amicale şi de familie în guver­nele pe care le-a păstorit. Şi în guvernele PDL erau aranjamente de acest tip. Poate nu aşa de multe şi pe faţă, dar erau. Aşa cum liderii USL şi-au trimis neves­tele în Parlamentul European, aşa şi-a trimis preşe­din­tele Băsescu fiica. Este doar un exemplu. Revenind la d-na Mănescu, preşedintele putea s-o respingă o singu­ră dată, iar USL putea s-o propună din nou - ceea ce ar fi fost o înfrângere pentru d-l Băsescu - ori venea cu altă persoană, şi mai nepotrivită, cu un Verginel Girea­dă sau un Ioan Ghişe. Până la urmă, bine că a accep­tat-o preşedintele, pentru că s-ar fi prelungit criza şi mai mult.

"Niciunul dintre semnatari nu va denunţa pactul de coabitare"

- În ultimele săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a atacat guvernul în mod sistematic, întâi pe tema agriculturii, apoi pe cea a transporturilor, şi a promis că va face o radiografie a tuturor domeniilor. S-a terminat coabitarea dintre preşedinte şi premier?

- Coabitarea are o soartă românească: nici nu moa­re, nici nu trăieşte. Niciunul dintre semnatari nu va denunţa acest pact de coabitare. Întâi, pentru că nu-i încurcă cu nimic, ba, dimpotrivă, le serveşte amându­rora drept certificat de stabilitate politică în faţa UE şi a altor parteneri străini. D-l Ponta a şi mărturisit că pri­ma întrebare care i se pune în Occident este cum merge coabitarea cu preşedintele Băsescu şi că este fe­licitat când răspunde că bine. Aşa şi-a redeschis uşile în Occident. Prin urmare, a renunţa la pact este păgubos. Din punct de vedere instituţional, cei doi afirmă că lucru­rile funcţionează. În rest, fiecare şi-a luat liber­tatea de a-l critica pe celălalt, cu epitete destul de dure. Mai nou, comunică în scris, pentru că d-l Ponta nu-i mai răspunde la telefon d-lui Băsescu, ceea ce, în treacăt fie zis, întrece orice măsură. Să fii prim-mi­nistrul unei ţări şi să nu-i răspunzi preşedintelui acelei ţări la tele­fon este culmea tupeului şi a iresponsa­bi­li­tăţii. Cum să-ţi permiţi aşa ceva, când e clar că nu te sună pentru o conversaţie de plăcere, ci pentru pro­ble­mele grave ale ţării? Revenind la disputele propriu-zise, care s-au încins după vacanţă, d-l Ponta s-a arătat mirat că, după ce, iniţial, d-l Băsescu a lăudat şi sus­ţinut în exterior guvernul, de vreo două luni a început să-l critice. "Noi vrem să lucrăm şi d-l preşedinte nu ne lasă, ne încurcă". Ţi-l şi imaginezi pe dl Băsescu ve­nind pe la spatele d-lui Ponta şi apucându-l de mână, pen­tru a-l opri de la lucru. Şi mai spune d-l Ponta cli­şeul: "Noi suntem pe teren, iar din tribună ne tot flu­ieră d-l Băsescu". Aşa spunea şi d-l Emil Boc, că ei sunt pe teren şi că sunt fluieraţi de cei din tribună, de opo­ziţia de atunci. Păi, întotdeauna se întâmplă aşa: unii sunt pe teren, alţii în tribună. Dar numai jucătorii slabi şi ăia care pierd se plâng de ostilitatea tribunelor. Cineva trebuia să-i spună, totuşi, d-lui Ponta, că timpul trece, că se află de mai bine de un an la guvernare şi că nu se vede nimic concret şi de bun augur. Cineva trebu­ia să-i spună d-lui Ponta că se pierd fonduri europene, pentru că nu sunt date proiectele la timp. Cineva tre­buia să-i spună d-lui Ponta că, dacă tai investiţiile, n-ai locuri de muncă. Pentru că se pare că n-a înţeles asta. Cineva trebuia să-i spună d-lui Ponta că sunt mari şan­tiere în ţară lăsate de izbelişte, din lipsă de finanţare, ca­re se degradează şi de pe care se fură materialele, pen­tru că nu sunt puse în conservare şi sub pază. Cine­va trebuia să-i spună d-lui Ponta că şomajul creşte. Opo­ziţie nu prea avem, căci UDMR stă în rezervă, aş­tep­tând să fie chemată la guvernare, PP-DD a fugit la PSD, iar PDL este măcinat din interior, sub comanda d-lui Vasile Blaga, a cărui voce nu se face auzită, pen­tru că nu are autoritate, charismă şi forţă. Presa este şi ea în mare parte arondată USL. Aşa încât trebuia să vor­bească preşedintele Băsescu. Nu putem sta în tăcere până când va fi prea târziu, ca să se repare ceva. Bine, d-l Băsescu probabil că a fost mânat în demersul său şi de intenţia de a creiona, în disperare de cauză, o alter­nativă prin Mişcarea Populară, o formă de rezistenţă la tăvălugul USL. Este posibil, pentru că şi-a reluat că­lătoriile prin ţară, băile de mulţime... Dar e în­dreptăţit de situaţia politică, în care o Putere discreţionară nu are o opoziţie semnificativă şi credibilă în Parlament. Şi încă n-ar fi nimic dacă asta nu ar influenţa negativ situaţia economică. Însă România se sufocă economic sub această guvernare. Altminteri, am putea suporta mai uşor accesele de megalomanie ale d-lui Ponta şi ab­senţele prelungite de la serviciu ale d-lui Crin Anto­nescu. Apropo, d-l Antonescu face un serviciu ţării când lip­seşte, iar când apare public, face declaraţii pericu­loase, cum s-a întâmplat recent.

- La ce declaraţii vă referiţi?

- După vreo două luni de vacanţă, d-l Antonescu a spus că o să-i ceară premierului Ponta ca USL să aibă o poziţie comună şi fermă împotriva "funcţionării partizane a DNA şi a ANI". În traducere, preşedintele Senatului, numărul doi în stat, îi cere premierului Ro­mâniei să se unească pentru a lupta împotriva Justiţiei, nu contra corupţiei. Pentru că d-lui Antonescu i se pare că liberalii sunt victime ale Justiţiei. Nu ei sunt vinovaţi că încalcă legea, ci Justiţia, că îi prinde. Opinie împăr­tăşită, de altfel, şi de d-l Ponta, care spunea că "de câte ori numesc un ministru, i se găseşte ceva în neregulă, îi apare un dosar". Cine e de vină că există fapte de corupţie în dosarul lor? Căci, vorba ceea, dacă nu era, nu se povestea, iar DNA nu avea ce căuta. Şi cine i-a pus să promoveze persoane corupte? Prin urmare, după ca­pul lor, nu cei care au comis fapte de corupţie sunt vino­vaţi, ci DNA, că îi prinde. Şi doi: USL consideră că DNA se uită mai mult la oamenii ei. Dar tuturor celor care au fost la guvernare li s-a părut la fel. Şi PDL credea că este persecutat.

"La dreapta eşichierului politic, singura voce credibilă, cu oarecare autoritate şi impact, rămâne a d-lui Traian Băsescu"

- Persecutaţi se dau şi o serie de primari ai USL, pentru că au fost descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), ca incompatibili. Mai mulţi baroni locali au cerut schimbarea legii ANI, din acest motiv.

- Legea există din 2003, deci făcută în guvernarea PSD - Năstase. Primarii incompatibili aveau timp să o cunoască şi să o respecte. Însă logica lor e asta: nu noi respectăm legea, ci legea să ne respecte pe noi. Noua lege tot nu-i salvează pe cei aflaţi deja în culpă, pentru că nu se aplică retroactiv. De aceea, d-l Radu Mazăre, primarul Constanţei, a cerut amnistierea celor vinovaţi. Şi el, ca şi d-l Ponta, spuneau că sunt jumătate din pri­mari în incompatibilitate şi că, vezi Doamne!, este o pro­blemă de siguranţă naţională, căci se creează vid de putere şi haos în ţară şi ce se fac ei cu atâtea alegeri de or­ganizat... Ca şi cum siguranţa naţională trebuie apă­rată prin corupţie. În tot cazul, e vorba doar de 53 de pri­mari. Restul, până la 104 persoane, sunt consilieri lo­cali. 53 de primari din câteva mii! Pentru cei 53 să schimbi legea?

- Referitor la slăbiciunea Opoziţiei, credeţi că se în­trevede o întremare a ei în ultimele sondaje de opi­nie? Şi mă refer la cota încurajatoare a Mişcării Popu­lare, obţinută fără diminuarea procentajului PDL.

- Cred că nu poţi trage o concluzie dintr-o singură fo­tografie. Deocamdată e un prim sondaj în care apare Mişcarea Populară. E limpede că, pe fondul deza­mă­girii electoratului faţă de USL şi al animozităţilor încă prezente faţă de PDL, Mişcarea Populară are potenţial de creştere. Cu atât mai mult cu cât pe zona de dreapta este singura care are sprijinul retoric al preşedintelui Bă­sescu, celelalte, veritabile Întreprinderi Mici şi Mij­locii politice, neavând câte o locomotivă la fel de pu­ter­nică. Vom vedea dacă această tendinţă de creştere a Mişcării Populare este una care se va menţine în timp. Cert este că, la dreapta eşichierului politic, singura vo­ce credibilă, cu oarecare autoritate şi impact, rămâne a d-lui Traian Băsescu. Iar Mişcarea Populară benefi­cia­ză de ecourile acestei voci.

- Şi o ultimă întrebare: au răspuns bine auto­ri­tă­ţile române noilor provocări ale extremiştilor unguri?

- Autorităţile noastre nu prea nimeresc tonul adecvat, ba ridică prea mult glasul, ba mormăie prea încet. Sigur că liderii maghiarilor din România au făcut unele declaraţii amendabile, cea mai gravă fiind a pastorului Laszlo Tökes, care a cerut protectoratul Un­gariei asupra Transilvaniei. Dar nici reacţia preşe­din­telui Băsescu nu a fost inspirată. În primul moment, a dat satisfacţie electoratului român, care s-a săturat să vadă că provocările maghiarilor sau secuilor - ce-or fi, că nici ei nu s-au hotărât - nu primesc nicio replică de la autorităţi. Dar la o analiză atentă, satisfacţia nu are acoperire în realitate. D-l Băsescu a declarat că "Româ­nia preia leadership-ul punerii la punct a Un­gariei". Adică ce-i face? Ungaria e în UE, avem relaţii în cadrul aces­teia cu ea. Şi-apoi, nu România este chemată să pu­nă la punct Ungaria. Are cine s-o pună şi a şi pus-o, când a fost cazul. Nu ne apucăm acum, co­daşii clasei, să ne batem între noi. Se pare însă că nimeni nu-şi mai măsoară cuvintele, ci numai procentele din sondaje.