- Situaţia din Siria este extrem de complicată pentru că poate destabiliza întregul Orient Mijlociu, care, oricum, a devenit un butoi cu pulbere. Pentru majoritatea experţilor citaţi de presa internaţională de prestigiu, nu se pune problema unui război total împotriva Siriei, pentru că nimeni nu mai vrea să se implice într-un conflict cu final imprevizibil şi costuri ce ar putea scăpa de sub control, cum s-a întâmplat în Irak şi în Afghanistan. Preşedintele Obama însuşi a spus că scopul unei acţiuni militare nu va fi înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad, ci doar pedepsirea Siriei pentru utilizarea armelor chimice. Va fi vorba, aşadar, de un atac aerian limitat la obiective militaro-strategice, dar în nici un caz nu vor fi vizate depozitele de arme chimice, pentru că aruncarea lor în aer ar produce efecte devastatoare în întreaga zonă. Ceea ce înseamnă, atrag atenţia experţii, că regimul Assad ar putea, în replică, să folosească armele sale chimice, pentru a-şi ataca vecinii - Turcia, Libanul, Iordania, poate chiar Israelul. Dezastrul ar fi atunci mai mare decât cel înregistrat pe 21 august, data atacului cu gaze toxice asupra populaţiei civile siriene. Iată de ce Statele Unite se străduiesc să găsească formula cea mai adecvată pentru a administra o corecţie Siriei, fără a provoca escaladarea conflictului militar. Pe de altă parte, deşi regimul Assad este nociv, nici opoziţia siriană nu este alcătuită din îngeri, forţele rebele fiind de fapt dominate de o organizaţie legată direct de Al Qaida. Aşadar, dacă odiosul regim Assad pierde războiul civil, Siria riscă să cadă în mâinile Al Qaida, ceea ce ar putea fi mult mai periculos pentru întreaga lume, având în vedere mărimea şi ponderea Siriei în Orientul Mijlociu. De aceea nu s-au amestecat până acum marile puteri occidentale în Siria. Ceea ce încearcă ele să realizeze în prezent este să dea un semnal Rusiei şi Iranului, care susţin regimul Assad, că Occidentul nu tolerează orice, şi că rezolvarea situaţiei din Siria, inclusiv îndepărtarea paşnică a lui Bashar al-Assad, ar trebui negociată înainte ca Siria să se prăbuşească. Amânând decizia finală asupra operaţiunilor militare, până la întrunirea Congresului pe 9 septembrie, Barack Obama a acordat de fapt un interval de timp pentru posibile negocieri secrete.
România nu poate fi indiferentă la soarta Siriei, atâta vreme cât acolo trăiesc aproape 10.000 de români. De aceea şi-a menţinut şi ambasada la Damasc, în ciuda protestelor unor capete înfierbântate. Deocamdată, însă, prioritatea noastră nu poate fi decât protejarea pe cât posibil a românilor din Siria, căci restul ecuaţiei strategice se rezolvă la nivele care ne depăşesc.
- Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat de Guvern şi a fost transmis Parlamentului spre adoptare. Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an. În mod neobişnuit, Premierul Ponta a declarat ulterior că proiectul Roşia Montană este unul extrem de controversat, de care personal nu este convins şi că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe. De asemenea, liderul liberalilor, Crin Antonescu, a afirmat că PNL nu a luat încă o decizie privind votul acestui proiect. Cum vă explicaţi atitudinea preşedinţilor USL, după ce guvernul controlat de ei a dat verde proiectului Roşia Montană?
- Cum poate fi luat în serios un prim-ministru care trimite în Parlament un proiect de lege despre care spune că nu l-a convins? Un asemenea personaj - de care, spre ruşinea noastră, avem parte - ori este iresponsabil, ori ne crede proşti. În fond, dacă nu l-a convins proiectul de lege, premierul putea să ceară refacerea lui sau pur şi simplu putea să-l respingă. Mult hulitele guverne Boc şi Ungureanu nu au îndrăznit să trimită un astfel de proiect de lege în Parlament, indiferent ce şi-au dorit în secret. Mai mult, prim ministrul, care este şi preşedintele PSD, îndeamnă propriul partid să nu ia în serios legea aprobată de guvernul pe care el însuşi îl conduce, iar liderul partidului partener, PNL, şi anume Crin Antonescu, afirmă nonşalant că nu a luat o decizie în privinţa proiectului Roşia Montană. Dar atunci miniştrii PNL, care sunt membri în guvernul care a aprobat proiectul de lege referitor la Roşia Montană, de ce au aprobat acest proiect?
Evident că nu-i putem crede şi că asistăm la o mascaradă. Atunci când se aflau în opoziţie, PSD şi PNL au făcut campanie împotriva exploatării aurifere de la Roşia Montană şi împotriva gazelor de şist, utilizându-le ca arme propagandistice împotriva lui Traian Băsescu. Odată ajunse la putere, au uitat tot şi au dat undă verde atât explorării gazelor de şist, cât şi controversatului proiect Roşia Montană, aliniindu-se astfel cuminţi la poziţia mult hulitului şef al statului. Asta da consecvenţă! Iar suita de ONG-uri zgomotoase pe vremea guvernului Boc, tac cu graţie acum, când guvernul USL deschide larg calea cianurilor în Apuseni. Cel mai grav este însă că parlamentarii PSD au fost îndemnaţi să voteze potrivit „propriei conştiinţe", căci numai de conştiinţă nu au dat ei dovadă până acum. Notorii pentru că se preocupă exclusiv de propria bunăstare, aleşii nu prezintă nici o garanţie morală, şi este nu numai posibil ca ei să fie "convinşi", de către grupurile de interese implicate în exploatarea de la Roşia Montană, să susţină acest proiect fără garanţia că el nu va fi dăunător mediului, ci chiar foarte probabil că aşa se va întâmpla. De fapt, ca să nu mai lungim povestea, domnii Ponta şi Antonescu, împreună cu partidele pe care le conduc, vor să facă o treabă murdară, fără să-şi asume responsabilitatea pentru ea; să-şi schimbe radical o poziţie asumată public, fără să dea socoteală pentru această schimbare. Parafrazându-l pe poet, putem spune deci că minciuna stă cu USL la masă, dar asta-i cam de multişor poveste...