- Dacă Adrian Năstase, fost prim ministru, a executat deja o sentinţă de condamnare la închisoare, de ce ne-am mira că un simplu ministru, acuzat într-un dosar care nu lăsa loc la interpretări, este condamnat în primă instanţă? Standardul a fost fixat aşadar la un nivel înalt, graţie curajului judecătoarelor de la ÎCCJ, sub conducerea Lidiei Stanciu. Întrebarea este însă cine îi va succede Lidiei Stanciu, al cărei mandat expiră în septembrie. Va accepta oare preşedintele Băsescu o numire controversată, cum a făcut în cazul procurorului general Tiberiu Niţu, sau va insista asupra numirii unui magistrat integru şi greu de intimidat? Anul trecut aş fi răspuns fără ezitare că preşedintele nu va abdica de la standardele stabilite în perioada Macovei-Morar, dar acum nu mai sunt sigură de acest lucru.
În ciuda unor condamnări spectaculoase - Adrian Năstase, Gigi Becali, Relu Fenechiu - nu putem încă să afirmăm cu tărie că schimbările din ultimii ani din justiţe sunt ireversibile. Deşi o parte din judecători s-au dovedit integri şi şi-au făcut datoria, rămân destule probleme nerezolvate, în primul rând legate de dosarele lui Dan Voiculescu. În plus, asistăm frecvent la intruziuni nepermise ale politicului în actul de justiţie, iar proiectul de revizuire a Constituţiei subordonează justiţia faţă de politic (guvern şi Parlament) într-un mod fără precedent, fapt remarcat şi de comisarul european pentru justiţie. Din toate acestea, cazul Voiculescu merită o atenţie sporită, căci acest supravieţuitor al regimului comunist, al cărui rol în afacerile financiare ale acestui regim nu a fost încă elucidat, a ajuns să deţină o putere ocultă care l-a făcut invulnerabil la justiţia omenească, cel puţin aşa cum este ea practicată în România post-decembristă. Magistraţii au acceptat, de pildă, tergiversarea nepermisă a dosarului privatizării ICA, ceea ce ar putea duce la prescrierea faptelor. Comentatorii politici au observat deja că imunitatea "Varanului" faţă de justiţie sugerează o reţea care acţionează din umbră şi blochează orice atac la adresa ei, aşa cum au blocat orice tentativă a justiţiei de a afla adevărul despre evenimentele din decembrie şi despre mineriade. Abia atunci când Dan Voiculescu va fi condamnat definitiv şi irevocabil vom putea spune că justiţia românească este independentă şi s-a desprins de trecut. Până atunci, putem afirma doar că o minoritate de magistraţi se dovedeşte incoruptibilă, restul fiind eventual speriaţi de anchetele DNA care au trimis după gratii câţiva judecători corupţi. Va rămâne însă DNA la fel de curajoasă după înlocuirea lui Daniel Morar? Deocamdată vedem că dosarul lui Liviu Dragnea, privind fraudele de la referendum, zace într-un sertar, premierul îi dă dispoziţii procurorului general, care le execută fără să crâcnească, iar CSM nu se sesizează. În plus, premierul Ponta nu pierde nici o ocazie pentru a înfiera "era Macovei-Morar", sugerând că lupta anti-corupţie este pe sfârşite. Astfel, în ciuda condamnării ministrului transporturilor, avem destule motive să nu fim optimişti cu privire la perspectivele unei justiţii independente în România.
- În timp ce mass-media românească e concentrată pe luptele din arena politică, concetăţenii noştri maghiari câştigă teren în pretenţiile lor autonomiste. Dacă până mai ieri revendicau doar o singură "regiune" pentru Ţara Secuilor, acum îi asociază acesteia şi "zona Partium", o aşa-zisă regiune bilingvă din Vestul Ardealului. Bucureştiul zâmbeşte de ridicolul scenariului maghiar, care e tot mai bine articulat. Oare guvernul Ponta va ceda presiunilor, admiţând două regiuni pe criterii pur etnice?
- Însăşi denumirea Partium, care provine de la Partium Regni Hungariae (parte a Regatului Ungariei) este o provocare la adresa statului român, fiind vorba de o zonă care a făcut parte, în diferite epoci istorice, din Principatul Transilvaniei, pe vremea când era vasal al Regelui Ungariei, sau din Regatul Ungariei. În tot cazul, este vorba de o regiune desfiinţată şi dezmembrată de Tratatul de la Trianon din 1920, iar resuscitarea ei - fie şi retorică - nu face decât să trezească temeri faţă de iredentismul maghiar, manifestat de altfel constant de Partidul Popular Maghiar din Transilvania, condus de Laszlo Tokes, cel care a lansat tema regiunii Partium, cu trei ani în urmă. Cum nu l-a luat nimeni în seamă atunci, firesc ar fi să nu-l ia nimeni în seamă nici acum. În fond, PPMT nu reprezintă o forţă politică, nefiind reprezentată în Parlament. Reluarea acestei teme iredentiste a fost, desigur, prilejuită de dezbaterea privind regionalizarea României, sub egida baronului de Teleorman, Liviu Dragnea, dar şi în contextul frământărilor din USL, în care unul din liderii PPMT, Toro Tibor, vedea acum trei luni o oportunitate: dacă USL s-ar rupe şi PSD ar avea nevoie de UDMR pentru a forma o nouă majoritate, atunci formaţiunea maghiară ar putea negocia de pe poziţii de forţă şi impune constituirea regiunii Partium.
Analizat dintr-o perspectivă raţională, bazată pe antecedentele istoriei recente, nu avem elemente pentru a considera realistă teoria lui Toro Tibor. Un partid politic care ar accepta crearea regiunii Partium la graniţa cu Ungaria s-ar sinucide politic, iar PSD nu este un partid sinucigaş, doar pragmatic, venal şi lipsit de scrupule. În aceste privinţe, se potriveşte bine cu UDMR, ai cărei lideri au fost întotdeauna mulţumiţi cu avantajele economice oferite de participarea la guvernare. Până la urmă, cu toată retorica practicată de la tribună de Marko Bela şi apoi de Kelemen Hunor, nu s-au înfiinţat nici o universitate de stat cu limba de predare maghiară, nici un ţinut secuiesc autonom; în schimb s-a consolidat o categorie de baroni UDMR extrem de refractari la reforme. Realismul politic, generat de interesele economice ale politicienilor români şi maghiari, ar trebui aşadar să blocheze scenariile iredentiste vehiculate de Laszlo Tokes şi adepţii săi. În plus, permeabilitatea graniţelor într-o Europă unită face absolut inutil demersul PPMT, motiv pentru care are atât de puţini adepţi, spre deosebire de proiectul Ţinutului Secuiesc, care este mai bine susţinut pe plan local. Totodată, proiectul regionalizării a intrat acum într-un con de umbră, împreună cu nefasta revizuire a Constituţiei. Veţi replica probabil că această situaţie este una de provizorat. Aşa este, dar ştim bine din istorie cât de durabil poate fi provizoratul!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
