- Dacă Adrian Năstase, fost prim ministru, a executat deja o sentință de condamnare la închisoare, de ce ne-am mira că un simplu ministru, acuzat într-un dosar care nu lăsa loc la interpretări, este condamnat în primă instanță? Standardul a fost fixat așadar la un nivel înalt, grație curajului judecătoarelor de la ÎCCJ, sub conducerea Lidiei Stanciu. Întrebarea este însă cine îi va succede Lidiei Stanciu, al cărei mandat expiră în septembrie. Va accepta oare președintele Băsescu o numire controversată, cum a făcut în cazul procurorului general Tiberiu Nițu, sau va insista asupra numirii unui magistrat integru și greu de intimidat? Anul trecut aș fi răspuns fără ezitare că președintele nu va abdica de la standardele stabilite în perioada Macovei-Morar, dar acum nu mai sunt sigură de acest lucru.
În ciuda unor condamnări spectaculoase - Adrian Năstase, Gigi Becali, Relu Fenechiu - nu putem încă să afirmăm cu tărie că schimbările din ultimii ani din justițe sunt ireversibile. Deși o parte din judecători s-au dovedit integri și și-au făcut datoria, rămân destule probleme nerezolvate, în primul rând legate de dosarele lui Dan Voiculescu. În plus, asistăm frecvent la intruziuni nepermise ale politicului în actul de justiție, iar proiectul de revizuire a Constituției subordonează justiția față de politic (guvern și Parlament) într-un mod fără precedent, fapt remarcat și de comisarul european pentru justiție. Din toate acestea, cazul Voiculescu merită o atenție sporită, căci acest supraviețuitor al regimului comunist, al cărui rol în afacerile financiare ale acestui regim nu a fost încă elucidat, a ajuns să dețină o putere ocultă care l-a făcut invulnerabil la justiția omenească, cel puțin așa cum este ea practicată în România post-decembristă. Magistrații au acceptat, de pildă, tergiversarea nepermisă a dosarului privatizării ICA, ceea ce ar putea duce la prescrierea faptelor. Comentatorii politici au observat deja că imunitatea "Varanului" față de justiție sugerează o rețea care acționează din umbră și blochează orice atac la adresa ei, așa cum au blocat orice tentativă a justiției de a afla adevărul despre evenimentele din decembrie și despre mineriade. Abia atunci când Dan Voiculescu va fi condamnat definitiv și irevocabil vom putea spune că justiția românească este independentă și s-a desprins de trecut. Până atunci, putem afirma doar că o minoritate de magistrați se dovedește incoruptibilă, restul fiind eventual speriați de anchetele DNA care au trimis după gratii câțiva judecători corupți. Va rămâne însă DNA la fel de curajoasă după înlocuirea lui Daniel Morar? Deocamdată vedem că dosarul lui Liviu Dragnea, privind fraudele de la referendum, zace într-un sertar, premierul îi dă dispoziții procurorului general, care le execută fără să crâcnească, iar CSM nu se sesizează. În plus, premierul Ponta nu pierde nici o ocazie pentru a înfiera "era Macovei-Morar", sugerând că lupta anti-corupție este pe sfârșite. Astfel, în ciuda condamnării ministrului transporturilor, avem destule motive să nu fim optimiști cu privire la perspectivele unei justiții independente în România.
- În timp ce mass-media românească e concentrată pe luptele din arena politică, concetățenii noștri maghiari câștigă teren în pretențiile lor autonomiste. Dacă până mai ieri revendicau doar o singură "regiune" pentru Țara Secuilor, acum îi asociază acesteia și "zona Partium", o așa-zisă regiune bilingvă din Vestul Ardealului. Bucureștiul zâmbește de ridicolul scenariului maghiar, care e tot mai bine articulat. Oare guvernul Ponta va ceda presiunilor, admițând două regiuni pe criterii pur etnice?
- Însăși denumirea Partium, care provine de la Partium Regni Hungariae (parte a Regatului Ungariei) este o provocare la adresa statului român, fiind vorba de o zonă care a făcut parte, în diferite epoci istorice, din Principatul Transilvaniei, pe vremea când era vasal al Regelui Ungariei, sau din Regatul Ungariei. În tot cazul, este vorba de o regiune desființată și dezmembrată de Tratatul de la Trianon din 1920, iar resuscitarea ei - fie și retorică - nu face decât să trezească temeri față de iredentismul maghiar, manifestat de altfel constant de Partidul Popular Maghiar din Transilvania, condus de Laszlo Tokes, cel care a lansat tema regiunii Partium, cu trei ani în urmă. Cum nu l-a luat nimeni în seamă atunci, firesc ar fi să nu-l ia nimeni în seamă nici acum. În fond, PPMT nu reprezintă o forță politică, nefiind reprezentată în Parlament. Reluarea acestei teme iredentiste a fost, desigur, prilejuită de dezbaterea privind regionalizarea României, sub egida baronului de Teleorman, Liviu Dragnea, dar și în contextul frământărilor din USL, în care unul din liderii PPMT, Toro Tibor, vedea acum trei luni o oportunitate: dacă USL s-ar rupe și PSD ar avea nevoie de UDMR pentru a forma o nouă majoritate, atunci formațiunea maghiară ar putea negocia de pe poziții de forță și impune constituirea regiunii Partium.
Analizat dintr-o perspectivă rațională, bazată pe antecedentele istoriei recente, nu avem elemente pentru a considera realistă teoria lui Toro Tibor. Un partid politic care ar accepta crearea regiunii Partium la granița cu Ungaria s-ar sinucide politic, iar PSD nu este un partid sinucigaș, doar pragmatic, venal și lipsit de scrupule. În aceste privințe, se potrivește bine cu UDMR, ai cărei lideri au fost întotdeauna mulțumiți cu avantajele economice oferite de participarea la guvernare. Până la urmă, cu toată retorica practicată de la tribună de Marko Bela și apoi de Kelemen Hunor, nu s-au înființat nici o universitate de stat cu limba de predare maghiară, nici un ținut secuiesc autonom; în schimb s-a consolidat o categorie de baroni UDMR extrem de refractari la reforme. Realismul politic, generat de interesele economice ale politicienilor români și maghiari, ar trebui așadar să blocheze scenariile iredentiste vehiculate de Laszlo Tokes și adepții săi. În plus, permeabilitatea granițelor într-o Europă unită face absolut inutil demersul PPMT, motiv pentru care are atât de puțini adepți, spre deosebire de proiectul Ținutului Secuiesc, care este mai bine susținut pe plan local. Totodată, proiectul regionalizării a intrat acum într-un con de umbră, împreună cu nefasta revizuire a Constituției. Veți replica probabil că această situație este una de provizorat. Așa este, dar știm bine din istorie cât de durabil poate fi provizoratul!