A fost înmormântat joi, 20 iunie, de un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Născut la 10 februarie 1919 în satul Petru Vodă, comuna Poiana Largului, judeţul Neamţ, a primit numele de botez Iosif. A urmat şcoala primară şi încă doi ani de şcoală complementară, iar din 1936, a devenit frate la Mânăstirea Durău. Tuns în monahism în 1940, a fost hirotonit preot în 1941. În perioada 1943-1944, a fost preot misionar pe Frontul de Est. După instaurarea comunismului, în 1948, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară, fără să i se fi putut imputa vreo faptă ilegală. A supravieţuit închisorilor comuniste de exterminare de la Aiud, Baia Sprie, Gherla şi Periprava. În 1960, după ispăşirea pedepsei, pentru că nu s-a lepădat de credinţă, a primit o prelungire administrativă a condamnării, fără o decizie a Justiţiei, de patru ani, la Aiud. A fost eliberat în 1964, prin decretul de amnistie generală a deţinuţilor politic. A locuit în casa părintească şi a lucrat ca muncitor forestier, până în 1966, când a devenit vieţuitor la Mânăstirea Secu. A fost preot monah acolo până în 1974, când s-a mutat la Mânăstirea Bistriţa, unde a rămas până în 1989. Dumnezeu l-a ajutat ca în 1976 să facă mult visatul - încă din copilărie - pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Această călătorie l-a marcat profund. În 1989 a revenit ca preot monah la Secu, până în 1991, an în care a primit binecuvântare să ridice o mânăstire în satul natal, Petru Vodă. La câţiva kilometri de ultima casă a aşezării, în miezul unei păduri seculare, a pus piatra de temelie, alături de alţi doi monahi.
În acei ani de început ai mânăstirii, l-am cunoscut şi eu pe părintele Iustin. Şi tot atunci, am avut o experienţă care mi-a arătat cum lucrează puterea lui Dumnezeu în el. Într-o seară, am intrat să mă spovedesc părintelui şi să-i cer sfat. Şi cum eram mai la începutul credinţei, mă frământam ce şi cum să-i spun. Când am păşit în chilia sfinţiei sale, m-a poftit să iau loc şi mi-a spus el pentru ce am venit şi care este soluţia la problema mea sufletească, înainte să apuc să deschid gura. Apoi am îngenuncheat şi mi-a făcut rugăciunea de dezlegare, la finalul căreia mi-a strâns tare creştetul în palme. Când m-am ridicat în picioare, chilia părea cuprinsă de o lumină stranie, care izvora din Părintele Iustin. I-am sărutat mâna şi am ieşit năucit. Am rămas pentru totdeauna cu o mare evlavie la Sfinţia sa. Spovedea câte 17 ore, rândul de penitenţi de la uşa chiliei sale nesfârşindu-se niciodată. Efortul său uriaş a fost posibil, fără îndoială, numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
În 2000, Părintele Iustin a început construirea schitului de maici de la Paltin, la puţină distanţă de Petru Vodă. Acolo a clădit un azil de bătrâne, un centru de plasament pentru copii şi un spital. În ultimul deceniu, a mai ctitorit alte multe aşezăminte monahale în toată ţara, dintre care poate cele mai importante sunt Schitul Aiud, de la Râpa Robilor (groapa comună a celor morţi în penitenciar pe timpul comuniştilor) şi Mânăstirea Poarta Albă (aflată în construcţie), ambele închinate mucenicilor şi sfinţilor din închisorile comuniste. Un alt mare mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu, scria, în 2005, despre părintele Iustin Pârvu: "Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el, care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile, ca o apă binecuvântată". Acum, trupul prea chinuit al Părintelui Iustin se va odihni, umăr la umăr, aşa cum a şi luptat în viaţa pământească, alături de cel al Părintelui Gheorghe Calciu, în cimitirul de la Petru Vodă.
Dumnezeu să-l socotească în ceata Sfinţilor!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
