A fost înmormântat joi, 20 iunie, de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Născut la 10 februarie 1919 în satul Petru Vodă, comuna Poiana Largului, județul Neamț, a primit numele de botez Iosif. A urmat școala primară și încă doi ani de școală complementară, iar din 1936, a devenit frate la Mânăstirea Durău. Tuns în monahism în 1940, a fost hirotonit preot în 1941. În perioada 1943-1944, a fost preot misionar pe Frontul de Est. După instaurarea comunismului, în 1948, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru apartenența la Mișcarea Legionară, fără să i se fi putut imputa vreo faptă ilegală. A supraviețuit închisorilor comuniste de exterminare de la Aiud, Baia Sprie, Gherla și Periprava. În 1960, după ispășirea pedepsei, pentru că nu s-a lepădat de credință, a primit o prelungire administrativă a condamnării, fără o decizie a Justiției, de patru ani, la Aiud. A fost eliberat în 1964, prin decretul de amnistie generală a deținuților politic. A locuit în casa părintească și a lucrat ca muncitor forestier, până în 1966, când a devenit viețuitor la Mânăstirea Secu. A fost preot monah acolo până în 1974, când s-a mutat la Mânăstirea Bistrița, unde a rămas până în 1989. Dumnezeu l-a ajutat ca în 1976 să facă mult visatul - încă din copilărie - pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Această călătorie l-a marcat profund. În 1989 a revenit ca preot monah la Secu, până în 1991, an în care a primit binecuvântare să ridice o mânăstire în satul natal, Petru Vodă. La câțiva kilometri de ultima casă a așezării, în miezul unei păduri seculare, a pus piatra de temelie, alături de alți doi monahi.
În acei ani de început ai mânăstirii, l-am cunoscut și eu pe părintele Iustin. Și tot atunci, am avut o experiență care mi-a arătat cum lucrează puterea lui Dumnezeu în el. Într-o seară, am intrat să mă spovedesc părintelui și să-i cer sfat. Și cum eram mai la începutul credinței, mă frământam ce și cum să-i spun. Când am pășit în chilia sfinției sale, m-a poftit să iau loc și mi-a spus el pentru ce am venit și care este soluția la problema mea sufletească, înainte să apuc să deschid gura. Apoi am îngenuncheat și mi-a făcut rugăciunea de dezlegare, la finalul căreia mi-a strâns tare creștetul în palme. Când m-am ridicat în picioare, chilia părea cuprinsă de o lumină stranie, care izvora din Părintele Iustin. I-am sărutat mâna și am ieșit năucit. Am rămas pentru totdeauna cu o mare evlavie la Sfinția sa. Spovedea câte 17 ore, rândul de penitenți de la ușa chiliei sale nesfârșindu-se niciodată. Efortul său uriaș a fost posibil, fără îndoială, numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
În 2000, Părintele Iustin a început construirea schitului de maici de la Paltin, la puțină distanță de Petru Vodă. Acolo a clădit un azil de bătrâne, un centru de plasament pentru copii și un spital. În ultimul deceniu, a mai ctitorit alte multe așezăminte monahale în toată țara, dintre care poate cele mai importante sunt Schitul Aiud, de la Râpa Robilor (groapa comună a celor morți în penitenciar pe timpul comuniștilor) și Mânăstirea Poarta Albă (aflată în construcție), ambele închinate mucenicilor și sfinților din închisorile comuniste. Un alt mare mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu, scria, în 2005, despre părintele Iustin Pârvu: "Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el, care ți se comunică dincolo de cuvânt, cu o forță irezistibilă, fără a-ți viola gândul și sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părțile, ca o apă binecuvântată". Acum, trupul prea chinuit al Părintelui Iustin se va odihni, umăr la umăr, așa cum a și luptat în viața pământească, alături de cel al Părintelui Gheorghe Calciu, în cimitirul de la Petru Vodă.
Dumnezeu să-l socotească în ceata Sfinților!