Efectele pe termen lung (cronice) ale diabetului apar încet şi, în general, au puţine simptome la început. Cu timpul, însă, complicaţiile implică distrugerea vaselor de sânge mari şi mici, ceea ce are drept rezultat apariţia de fenomene patologice adiacente grave, cum sunt afecţiunile cardio-vasculare (aproape inerente), retinopatia diabetică, nefropatia (cauză de insuficienţă renală ce impune dializa), creşterea riscului de infecţii prin alterarea capacităţii celulelor imunitare de a se apăra împotriva germenilor patogeni care intră în organism etc.
Printre aceste complicaţii se numără şi neuropatia periferică (diabetică), cauzată de nivelurile ridicate ale glicemiei, care, încet, dar sigur, distruge reţeaua de nervi (le afectează capacitatea de a transmite mesaje) ce conectează creierul cu muşchii, pielea şi celelalte organe. Înţepăturile, senzaţia de arsură, parestezia (amorţirea) sunt simptome obişnuite ale neuropatiei diabetice, iar, cu timpul, în lipsa unui tratament adecvat şi a unui regim alimentar corect, se poate ajunge până la pierderea totală a sensibilităţii în zonele afectate. Mai mult, distrugerea nervilor care controlează funcţiile autonome (sistemul neuro-vegetativ) poate duce la creşterea frecvenţei cardiace, accentuarea sudoraţiei, la apariţia unor probleme de control sfincterian şi chiar la impotenţă. Nu este de neglijat nici faptul că diabetul duce la scăderea fluxului de sânge care ajunge la extremităţi (în special picioare), fenomen care, alături de distrugerea structurilor nervoase periferice, poate determina apariţia unor răni deschise (ulceraţii), mergând până la gangrenarea zonei afectate.
În cazul dvs., precum şi în cazul altor persoane suferinde de neuropatie periferică consecutivă diabetului, medicaţia alopată şi regimul alimentar rămân vectori terapeutici indispensabili şi, de aceea, nu voi insista pe aceste aspecte, care rămân la latitudinea medicului dvs. curant. În schimb, consider că este important să cunoaşteţi căile terapeutice prin care această patologie poate fi controlată în contextul mai larg al complicaţiilor diabetului.
Astfel, s-a constatat că un deficit fiziologic prelungit de magneziu favorizează insulino-rezistenţa, fenomen care face ca glucoza să rămână în sânge (nereuşind penetrarea celulară) şi să întreţină un nivel prea mare al glicemiei. Asigurarea unei doze zilnice de 400-500 mg magneziu ameliorează efectul insulinei injectate şi contribuie la atenuarea complicaţiilor diabetului (neuropatie, alterarea sistemului nervos). Sursele naturale de magneziu organic sunt produsele alimentare obţinute din cereale integrale (paste, pâine, orez), legumele uscate (fasole albă sau roşie) şi oleaginoasele (nuci, migdale, fistic) care conţin acizi graşi mononesaturaţi ce protejează arterele.
Afinul - mirtilina conţinută de frunzele acestui arbust are un efect hipoglicemiant dovedit, protejează vasele sanguine şi combate complicaţiile hiperglicemiei, fiind un produs utilizat în tratarea oricărei forme de diabet.
Merişorul de munte - la fel ca şi afinul, frunzele şi fructele merişorului conţin principii active cu acţiune antidiabetică.
Eucaliptul, ginsengul şi ginkgo-biloba sunt plante exotice cu puternice efecte antidiabetice şi acţionează prin stimularea producţiei pancreatice de insulină, diminuarea glicogenezei hepatice şi sporirea troficităţii pereţilor vasculari.
O altă categorie de remedii hipoglicemiante indicate în controlul diabetului şi al complicaţiilor sale include castravetele amar (Momordica charantia), răchitanul şi schinduful. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, extractul de muguri de dud negru, uleiul de luminiţa-nopţii, lăptişorul de matcă (crud), tinctura sau uleiul volatil de cimbru, uleiul de in sau cel de cânepă, drojdia de bere, acidul gama-aminobutiric (GABA) sau coenzima Q 10 sunt, la rândul lor, remedii necesare atât pentru controlul valorilor glicemiei, cât şi pentru stimularea procesului de refacere a structurilor nervoase deteriorate sau stimularea producerii neurotransmiţătorilor implicaţi în conducerea influxului nervos (acetilcolina, dopamina).
Să auzim numai de bine!
Dr. Li LuoXi -medic specialist în medicină tradiţională chineză - Bucureşti, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69
(Răspuns pentru ILEANA - Drobeta Turnu-Severin, F. AS nr. 1007)
Pieptănaţi părul în fiecare dimineaţă şi seara timp de aproximativ 15 minute, cu un pieptăn special, din lemn sau metal. Nu folosiţi piepteni din plastic. Cel mai bun este lemnul de piersic, de stejar sau santal. Atenţie! Dinţii pieptănului să nu fie foarte subţiri şi ascuţiţi, pentru a nu vă răni scalpul, şi nu folosiţi forţa atunci când vă pieptănaţi.
Pieptănarea se va face astfel: din cele 15 minute, jumătate de timp pieptănati părul în mod normal, dinspre faţă spre spate; jumătate de timp pieptănaţi părul din spate spre faţă.
Această metodă o puteţi folosi împreună cu alte terapii sau tratamente, dar şi separat. O puteţi aplica oriunde, fie că sunteti acasă, la serviciu sau în vacanţă. De ce acest pieptene vă poate ajuta: stimulează circulaţia, ajută la eliminarea toxinelor, curăţă zona capilară.
Cel mai important este că prin stimularea circulaţiei sângelui, pe această suprafaţă se hrăneşte rădăcina părului, ceea ce îl va face să crească. De asemenea, ajută la reglarea echilibrului Yin-Yang. Este foarte important să faceţi acest tratament în fiecare zi. După aproximativ 2 luni veţi simţi că părul nu mai cade atât de mult şi veţi remarca că nu mai aveţi mătreaţă. Părul devine luminos, curat, sănătos, fără mâncărime; părul îşi menţine culoarea, iar firele albe încep să dispară.
După aproximativ 6 luni, se poate simţi o îmbunătăţire generală a organismului şi nu doar a părului dumneavoastră.
Nu uitaţi: această metodă trebuie făcută constant şi nu trebuie întreruptă. Tratamentul mai ajută la: dureri de cap, la nevralgia de trigemen, hipotensiune, ameţeli, ţiuit de ureche, insomnie, stres, memorie şi probleme dermatologice ale scalpului.
Tuturor persoanelor care au aceste probleme le recomand să încerce metoda pieptănului de lemn. Succes!
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucureşti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
(Răspuns pentru FLOAREA B. - com. Tuluceşti, Galaţi, F. AS nr. 838)
Exostoza reprezintă o excrescenţă ce se dezvoltă pe suprafaţa unui os, începând cu a doua lună de viaţă embrionară şi până la 25 de ani. Organismul suferă un proces biologic complex, prin care îşi construieşte ţesutul osos, depunerea sărurilor minerale (în special a calciului) fiind controlată de un hormon al paratiroidelor, descoperit în 1970 - calcitonina.
Calcifierea sistematizată a ţesuturilor în zona genunchiului, încheieturii mâinii sau omoplatului poate fi consecinţa dereglării acestui hormon implicat în controlul cantităţii de calciu din sângele şi oasele noastre.
Vă rog să reveniţi cu precizări sau să-mi comunicaţi dacă băiatul are hipercalcemie, tiroidă hipoactivă cu un metabolism încetinit, caz în care calciul nu parcurge ciclul său normal, concentrându-se în sânge şi, suplimentar, în ţesutul osos.
Dacă nu intervine calcitonina, nivelul calciului circulant creşte exagerat, apărând astfel în diverse articulaţii sub formă de excrescenţe.
În cazul în care la analize rezultă un exces de acid uric în organism, se poate lua în calcul un alt factor cauzator - guta, sau chiar prezenţa unor mici tumori benigne (osteom osteoid) ce apar frecvent la copii şi adolescenţi.
Pentru a preîntâmpina unele sechele, precum calcificarea cartilajelor şi limitarea funcţionării articulaţiilor, se folosesc, sub control medical, antiinflamatoare (Colchicină), băi cu sare grunjoasă şi sare de Bazna, periodic, la 7 zile, masaj cu unguent de arnică şi mărul-lupului, zilnic - seara, şedinţe locale cu aparatul Bioptron, suplimente capabile să modifice metabolismul şi să regleze funcţia glandelor paratiroide, imunomodulatoare (Tre-en-en, L-arginine - ce favorizează absorbţia normală a calciului, Hekla Lava - medicament homeopat al firmei "Boiron" Franţa (5 granule de două ori pe zi), masaj cu Complex Antireumatic - Natura Plant If.
Multă sănătate!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
